Ce voi face în Paris data viitoare (II)

Săptămâna aceasta, căutând pe blog ceva din arhiva lui 2011, am dat peste acest articol. Scris pe 11.11.2011, nu pot spune decât că acea aliniere de 1 a fost cu noroc. Și asta pentru că în acel articol îmi exprimam pentru prima dată dorința de a mă întoarce la Paris. Se făceau atunci doi ani de la prima vizită și probabil lovită de melancolie și dor (plus că lucram la o școală de artă pe vremea aceea, contează, credeți-mă) am pus pe hârtie niște “to do-uri” pentru o dată viitoare la Paris. Menționez că părea foarte departe acea dată viitoare, așa departe și atât de ipotetică, că scrisesem articolul ca pe un surogat al unei vizite pe bune. Dar vă spuneam că acea aliniere de 1 a fost cu noroc, nu? Căci nici prin gând nu-mi dădea că voi ajunge la Paris în aproximativ jumătate de an de la acel articol.

Așa că azi, chiar dacă nu văd ce cifre s-ar putea alinia având în vedere că e 07.02.2013 (?!?) m-am trezit punând pe hârtie, mânată de același dor, alte “to do-uri”, pentru când va fi să fie (pot aștepta jumate de an și acuma, haha). Sincer, să visez e punctul meu forte, iertați-mă. Dacă mai e cineva în tabăra asta, ai mei sunteți și pentru noi scriu happy

Deci cum vă spuneam, chiar dacă am contabilizat și o a doua vizită în care am făcut cam tot ce nu am făcut în prima, sunt foarte conștientă de faptul că mai am nevoie de alte 10, nu ca să văd tot (ei, așșș!) ci să văd…. altceva și altceva și altceva. Luiza știiiiie!

P1150073De pe Pont Neuf – noiembrie 2009

Ce voi face data viitoare la Paris:

În primul rând mă voi caza tot în Montmartre și primul lucru va fi să urc în cupola catedralei Sacre Coeur, pe care o voi vedea de la geamul camerei mele (la fel ca și data trecută) Avenir Hotel Montmartre, camera 26!!

Tot la capitolul urcări, voi urca și în turnurile de la Notre Dame și apoi după ce se lasă seara, o urcare pe Arcul de Triumf, să văd faimoasa Champs Elysee luminată feeric (am urcat pe timp de zi, dar nu este spectaculos)

La capitolul muzee chiar vreau să mă pun la punct, am zis că e musai luat un Paris Museum Pass cu acces la cele mai multe muzee, căci trebuie să văd odată și odată Orsay, Musee Picasso, Espace Dali, Musee Rodin și nu în ultimul rând Atelierul lui Brâncuși. Știu că poate pare o călătorie numai prin muzee, dar nu este, dacă vezi unul pe zi și stai în Paris minim 5 zile.

P1140644 Musee du Louvre – noiembrie 2009

Vreau să merg la mormintele lui Cioran și Brâncuși, de fapt vreau să merg la mai mulți și toți aceștia sunt în cimitirul Montparnasse. Apropo de vizite puțin morbide, tot am vrut să vă întreb: doriți un foto eseu pe Bialog cu imagini din Cimitirul Pere Lachaise, căci am câteva grozave, dar parcă mă gândeam să nu vă indispun… Dacă vrea cineva să vadă așa ceva, let me know winking

Așa, trecem mai departe… și ajungem la Versailles, să văd ce nu am văzut datorită puhoiului de turiști, data trecută, când am decretat că Versailles este cel mai aglomerat punct turistic în care am ajuns vreodată. Și dacă suntem la capitolul palate, eu vreau și la Fontainebleau căci nu pare foarte departe de Paris. Cine a fost să-mi spună dacă merită?

P1290527Pont des Arts – iunie 2012

Și acum urmează numai chestiile de joie de vivre (probabil și cele mai importante din listă):

  • picnic în Jardin de Luxembourg (nu am reușit în iunie 2012 căci plouase de dimineață și nici soare artătos nu prea era)
  • un adevărat răsfăt de macarons marca Laduree (deși mă irită la culme faptul că sunt ATÂT de scumpe)
  • o altă creme brulee la Cafe de deux Moulin (“acasă” la Amelie)
  • de data aceasta un cappuccino la Cafe de Flore (deși o prefer pe vecina ei, Cafe de deux Magots)
  • o zi plină de plimbare prin pitorescul Marais și o binemeritată odihnă în liniștita Place des Vosges
  • o vizită scurtă acasă la Victor Hugo, dacă tot suntem în zonă (e fix în Place de Vosges, am ajuns în fața ei în 2009)
  • o urcare just for fun în Le Tour Eiffel (în care nu am urcat în iunie, I Know!) și o supă de cartofi la nivelul 1 (Clau zice că acolo a păpat cea mai bună supă-cremă de cartofi)
  • o vizită mai lungă la cea mai frumoasă librărie din lume
  • câteva mese delicioase în Carter Latin
  • o șampanie, două pahare de sticlă, o noapte luminoasă și malul Senei…
Continue Reading

Citind-o pe Melinda (My Heart in Two Places)

Pe Melinda Gallo o citesc de ceva vreme, de când m-am întors de la Florența mai exact, dar știam de celebrul blog Living in Florence cam de când a început povestea mea cu Italia. Melinda s-a născut și a crescut în America, a dus 20 și ceva de ani o viață tipic americană și visa probabil la Europa fix așa cum visează fiecare american, ca la o destinație deosebită pentru luna de miere sau pentru anii de la pensionare. Și mulți americani o să întâlniți prin Europa veniți în vacanțele pe care le-au plănuit o viață.

Apoi în timpul studenției, Melinda, la fel ca mulți alți studenți americani, a poposit la Paris printr-un program de schimb cultural și s-a îndrăgostit de orașul extraordinar de diferit față de tot ce văzuse în USA. Și-a propus să revină, dar cine nu își propune să revină la Paris? Ea a și reușit ca la finalul facultății să se angajeze la o firmă din Paris și astfel să ajungă să locuiască acolo nu mai puțin de 5 ani. Dacă 5 ani în Paris vi se par WOW (și chiar sunt) aflați că ea a dat Parisul pe un alt oraș european, probabil singurul pe care l-aș mai fi dat și eu: Florența. Cu Florența, Melinda a avut o relație mai mult decât specială și afirmă cu fiecare ocazie că rădăcinile ei sunt acolo și vor rămâne acolo indiferent pe unde o mai poartă viața. Chiar dacă din 1997 a luat o pauză de Florența și a trăit o vreme și în Anglia, faptul că de 8 ani este cetățean al Florenței cu acte în regulă spune multe despre forța de atracție a acestui oraș splendid.

Ultimul an însă, a adus foarte multe schimbări pentru Melinda și s-a văzut nevoită să facă o navetă între Paris și Florența, obositoare și îndestulătoare în același timp. Îmi pot imagina cum e să te sleiască de puteri o asemenea navetă și pe cuvântul meu că m-aș lăsa secătuită și de ultimul gram de forță din ființa mea pentru a putea să trăiesc în două dintre orașele mele preferate din lume. De când cu trăitul atât în Franța cât și în Italia, Melinda a renunțat la blogul ei superb despre Florența și acum scrie pe My Heart in Two Places, un blog pe aceeași direcție cu cel vechi, numai că, Florenței i s-a alăturat Parisul ca personaj principal în povestea vieții scriitoarei (da, ea și scrie, lucrează la niște cărți despre viața de expat, pe care dorește să le publice în viitorul apropiat).

Foto

Făcui o introducere lungă cât două zile de sărbătoare, dar trebuia să vă spun despre Melinda, căci o citesc cu mare drag și mereu articolele ei îmi ajung la suflet cu viteza luminii. Când povestește despre viața ei și despre orașele ei iubite, Melinda creează stări fenomenale în care este imposibil ca cineva sensibil să nu se regăsească. Scrie atât de frumos, atât de tandru despre orașul care a transformat-o, despre cel în care și-a găsit iubirea și mai apoi a pierdut-o, încât te fascinează cu fiecare propoziție. Melinda poate ca, dintr-o jumate de oră de alergare (și Dumnezeule cât aleargă!) să scoată un articol colosal despre frumusețea Florenței sau a Parisului. Când a povestit despre cum aleargă ea pe Champ de Mars în fiecare dimineață, in desele și tot mai lungile ei șederi la Paris și cum de fiecare dată vede Le Tour Eiffel altfel și mereu își închipuie o poveste despre cei care aleargă din direcția opusă ei, eu mi-am spus ca data viitoare când voi merge la Paris o să merg într-o dimineață acolo, poate o voi recunoaște. Nu-i voi spune nimic, dar vreau să fiu părtașă la un simplu moment care o inspiră, vreau să fiu pentru o clipă din aceeași poveste cu ea.

Melinda nu pune decât foarte rar poze pe blog (în schimb ne mai bucură ochii pe Facebook) iar textele ei nu sunt lungi, dar surprind atât de bine anumite momente încât, dacă ar fi mai lungi sau mai ilustrate le-ar pieri vraja. Melinda nu ne dă informații practice nici despre Paris și nici despre Florența, dar ne povestește despre trăirile ei acolo, ne dă amănunte din viața ei, nu picante, dar foarte bine condimentate cu umor și o naturalețe desăvârșită. Până la urmă, deși pare o femeie cu o viață de invidiat, Melinda e doar o femeie obișnuită, a iubit, a divorțat sau este pe cale de a o face, s-a îndrăgostit din nou, are un job care o solicită foarte mult, își neglijează pasiunea pentru scris în detrimentul călătoriilor mai mult sau mai puțin de plăcere, iar acum are are o dilemă nouă. Unde e de fapt casa ei? Unde a Acasă pentru ea? Nu, nu în USA, acolo nu mai este de mult acasă, iar ea are peste 40 de ani și jumate din ei petrecuți în Europa. Unde este Ea de fapt? Unde ar trebui să-și pună baza pentru următoarea perioada? Să-și urmeze jobul și noua iubire la Paris (ceea ce aproape că a făcut deja)? Ori să încerce să păstreze Acasă la Florența în “her beloved city”? (o să întâlniți  această expresie în fiecare articol, fie el despre Florența ori ba).

Nu știu de ce am ales să scriu azi despre această femeie pe care am ajuns să o cunosc suficient de bine încât să mă gândesc din ce în ce mai des la ea. Însă mă trezesc de multe ori întrebându-mă, “oare pe unde naiba o fi Melinda de nu a mai zis nimic în ultima vreme?” sau “oare o fi acum la Florența ori la Paris?”. Sunt mulți oameni interesanți pe lume pe care i-am descoperit cu ajutorul blogurilor personale, ea este unul din ei, descoperit printre trăiri descrise în cuvinte, un om sensibil în scris și am clara impresie că și în realitate. Din tot ce citesc pe blogurile din afară, Melinda a fost și este singura pe care mi-aș dori cu adevărat să o întâlnesc, să îi mulțumesc că nu este superficială și că îmi dă doza aproape zilnică de iubire necondționată pentru două orașe ce n-au cum să te lase rece. Și mi-o transmite live, de la fața locului happy

N-am încercat însă niciodată să iau legătura cu ea …

Continue Reading

Înapoi în viitor, înapoi la Disneyland 20.11.09.12

Azi sărbătoresc ceva, 3 ani de la Disney și sincer vă spun că am reînceput să număr anii de atunci. Îi număr până la următoarea vizită acolo. Sigur că v-am povestit atunci ce am simțit și sigur că am simțit mult mai mult decât am povestit. Dar amintirile fiind atât de vii în inima mea și însemnând atât de mult pentru mine, ele merită azi readuse aici pe Bialog. Eu tot am spus: cine nu a fost, să meargă de urgență, cine a mai fost, să mai meargă cât mai curând și cu inima cât mai de copil. Întinerești cu ani buni într-o singură zi aici.

Când voi mai ajunge aici, tare aș vrea să mă cazez la unul din hotelurile din Disney Village, am găsit câteva superbe și mi-au rămas lipite de retină. De asemenea vreau tot atunci să ajung în Disney Studios, deși multă lume mi-a zi că nu are magia Parcului. Ideea ar fi să petrec în acest Univers inepuizabil al copilăriei de poveste, mai mult de o singură zi, eventual un weekend întreg. Sigur că aș vrea să ajung aici cu propriul copil, dar până la el cred că aș vrea să mă mai bucur eu odată de toată nebunia, de toate nebuniile de acolo în care te poți da, să le încerc pe cele care au rămas neîncercate și să văd focurile de artificii.

Până atunci însă vă las însă în compania fotografiilor mele preferate și a unui sentiment de bucurie care mă cuprinde instant de câte ori mă gândesc la acea zi de 20 noiembrie. Mulțumesc pentru amintiri! happy

Sufeream pentru că albumul meu Disney de pe Picasa avea numai 60 de fotografii, alese atunci în 2009, așa că am stat aseară și am alcătuit alt album unde am dublat imaginiile. Disney e un loc foarte vizual (probabil v-ați dat seama deja), aici o imagine face (chiar face!!) mai mult decât orice poveste. Să aleg pozele astea a însemnat enorm pentru mine, am revăzut ziua de atunci și încă pot spune că este în Top 3 cele mai frumoase zile ale vieții mele de până acum, fără glumă și fără exagerare. Dacă ar fi să o trăiesc din nou, aș trăi-o exact, dar exact la fel.

Continue Reading

V for Vintage – Escapade a Paris

Bucureșteni vi se pregătește ceva și mie mi-e o ciudă cum nu s-a mai văzut happy O să aveți parte în weekend-ul ce vine de un târg numit Escapade a Paris, deci fiți atenți numai ce nume are, da?

Și acum le preiau comunicatul, căci sper că nu s-or supăra dacă le-oi face puțină reclamă cu regretul în suflet că eu nu voi fi acolo. Însă deja cred că știu câteva persoane pe care s-ar putea să le intereseze evenimentul.

Continue Reading

Parisul de azi, personaj principal în cărți

J’adore Paris și cum nu pot din motive obiective să trăiesc acolo (așa cum nu pot nici în Toscana, dar asta e altă poveste), m-am mulțumit cu vizitele de până acum, cu mirosul unor parfumuri care mă transportă instant acolo, cu melodiile pe care le aud în capul meu când cineva doar pronunță cuvântul Paris, cu filmele create acolo prin imagini memorabile și nu în ultimul rând cu cărțile care își deapănă poveștile încântătoare pe malurile Senei. Și de cărți nu ducem lipsă, atât de mulți scriitori mai mari sau mai mici și-au plasat acțiunea cărților aici și s-au lăsat inspirați de capitala Franței, încât nu cred să existe oraș mai prezent ca Parisul în lumea cărților.

În acest articol nu mă voi referi însă la romanele clasice și celebre, în genul Notre Dame de Paris a lui Victor Hugo, sau la Povestea a două orașe a lui Charles Dickens, ci la cărțile scrise în prezent de cei sau cele care ajunși în Paris au construit povești contemporane pe baza Parisului sau și mai interesant și-au scris povestea călătoriei și vieții lor la Paris. Mă voi referi așadar la cartea de călătorie (adesea biografică) scrisă în Parisul zilelor noastre. Aceste cărți mă fac parcă să merg visând și vibrând și eu către orașul luminat de iubirile eterne ale oamenilor. Mă cuceresc aceste cărți, unele sunt motivaționale, altele amuzante, altele scrise cu dor și cu stinghia inevitabilei părăsiri deasupra capului, altele haioase, ale celor cu greu integrați în viața pariziană (în special americani), iar altele pur și simplu povești mai mult sau mai puțin profunde inspirate poate din două zile ploioase petrecute la Paris într-o cafenea de pe bulevardul Saint Germain… Ăsta e Parisul pe care eu îl caut mai nou în toate cărțile pe care le citesc, Parisul real, accesibil, Parisul văzut prin ochii cuiva ca mine, dar totuși puțin mai norocos… norocos printr-o experiență pariziană mai complexă.

Parisul de azi în cărți la zi:

Normal că lista poate continua și chiar vă rog să o faceți dacă aveți în minte un titlu care merită recomandat.

Foto

Dar, desigur, nu pot ca măcar printr-un link să nu vă trimit și la marile romane cu Parisul în prim plan, am găsit în acest sens un articol foarte bun în The Guardian: 10 of the best books set in Paris, care numai bine mi-a reamintit că am acasă Muriel Barbery, The Elegance of the Hedgehog, probabil aceasta va fi următoarea carte despre Paris pe care o voi citi. Dar, din una în alta, după ce m-am inspirat de la Amazon pentru lista de mai sus, am mai găsit două locații pe net cu liste fenomenale. Prima este Books About Paris, de la GoodReads cu nu mai puțin de 258 de titluri, iar a doua lista de pe Slow Travel France, adorabilă happy

Iar la final câteva cuvinte despre Paris, culese cândva ce pare de multă vreme, dintr-o carte scrisă de și mai multă vreme, dar care a venit în viața mea fix când mă pregăteam pentru prima vizită la Paris: “Parisul este triumful de piatră al rațiunii și fanteziei omului. Parisul este o realitate sprirituală, puternică, vie, în care trebuie să intri încet, singur ca într-o Catedrală fără duhovnic. Trebuie să te abandonezi curiozității și bucuriei tale“. (Eugen Simion – Timpul trăirii. Timpul mărturisirii. Jurnal parizian)

Continue Reading

Escale europene (partea a-II-a) + Concurs

Fix acu’s două săptămâni începusem să vă povestecs despre o cărticică frumoasă, pe numele ei Escale europene, primită cu drag de la prietenii anticari Colţul Colecţionarului. Am ales atunci să vă povestesc despre ea în două episoade împărţind-o în Italia şi Franţa, iar dacă data trecută am vorbit despre Italia, azi vine rândul Franţei.

Noutatea o constituie însă faptul că vă ofer această carte cadou. Facem un concurs fulger: Ce oraş european aţi vizita fix maine şi DE CE, dacă s-ar ivi o oportunitate? Aştept răspunsurile voastre ca şi comentarii la acest articol, până duminică 14 octombrie ora 20. Lunea viitoare, pe 15 deci, vă anunţ cui voi trimite cartea. Va câştiga cel mai elaborat răspuns, asta pentru că eu urăsc tragerile la sorţi.

Să continuăm aşadar călătoria lui Virgil Marinescu şi a soţiei sale de la graniţa dintre Italia şi Franţa. Autorul notează: “10 septembrie 1986, ora 16.05. Suntem în Franţa!”, unde putem observa cu câtă victorie în glas îşi anunţă intrarea pe tărâm francez. Râzbate aici o dorinţă numai de un călător împătimit înţeleasă şi mai apoi cultivată pe ceea ce noi obişnuim să numim ori un “paradis al luxului” ori o “enclavă a snobismului”: Coasta de Azur (Nisa, Monaco, Monte Carlo, Cannes). Autorul le numeşte perle ale litoralului Franţei, iar dacă între timp chiar asta au rămas, eu n-aş putea să vă spun, căci din păcate n-am ajuns în zonă decât prin intremediul imaginilor altora. Şi da, a fost cam suficient ca să mă îndrăgostesc iremediabil. Oarecum dezamăgitor pentru mine a fost faptul că nu a inclus în această vacanţă măcar o oprire în Provence, căci a fost atât de aproape… dar probabil la acea vreme, adică cu nu mai puţin de 26 de ani în urmă, se prea poate ca zona să nu fie atât de atractivă pentru românul obişnuit cu satele sale, pun pariu (şi poate l-aş pierde) că ceva de genul acesta se gândea pe atunci: “avem noi sate destule ca să ne mai atraga Provence-ul lor”. Cu siguranţă unii aşa gândesc şi acum…

Foto

“… Seara, o ultimă revedere a falezei din Cannes, după care – a doua zi dimineaţa – <călătorului îi stă bine cu drumul>… spre Valea Loirei, următorul obiectiv al periplului nostru…” Aşadar pentru următorul capitol poposim pe arhicunoscuta vale franceză cu castele ei de basm. Superbă şi intimă întâlnirea descrisă cu fiecare castel în parte, asemănarea cu o Bucovină numai de el ştiută m-a făcut să-l îndrăgesc şi mai mult pe autor. Descrierile cu iz de basm apar şi atunci când, ajunşi în apropierea Parisului, merg să viziteze Versailles-ul.

Toate drumurile prin Franţa acestei vacanţe au dus la Paris “oraşul lumină”. Admiraţia, aproape excentrică pentru această metropolă, cucereşte fiecare propoziţie în care se încearcă descrierea ei. Însă, orice ar pune autorul, parcă tot sărăcăcioase rămân frazele, iar el ştie asta, ar cuprinde tot Parisul în căuşul palmei şi l-ar lua cu el în maşină înapoi spre România.

Veneţia “oraşul decor” este ultima oprire a călătorilor noştri în această vacanţă aproape neverosimila în acei ani. Ce ar mai fi de spus, despre acestă cărtică mică, vă voi spune lunea viitoare, când o să anunţ şi câştigătorul concursului. Până atunci, o să vă rog să nu uitaţi de un răspuns frumos referitor la oraşul european pe care vă doriţi cu ardoare să-l vedeţi… Baftă tuturor, abia aştept să vă citesc răspunsurile happy

P.S. La fel ca data trecută, am încercat să ilustrez cu poze de la mine, aşa că, în afară de prima fotografie, restul sunt din arhiva personală.

Continue Reading

Cea mai frumoasă librărie din lume

La Paris, în Cartierul Latin, pe Rue de la Parcheminerie, am descoperit cea mai frumoasă librărie în care mi-a fost dat să intru. Nu, nu este mai mult decât o librărie mică şi înghesuită cu cărţi de la podea şi până la tavan, dar este Raiul pe pământ. Aproape că am început să tremur la intrare, de încântare.

O zărisem după ce am luat masa de prânz şi am decis să mai hoinărim în neştire, să ne pierdem pe străduţe fără să bifăm obiective, fără să ne grăbim undeva anume, fără orar şi fără să ne pese de ceasul, ce măsura acum oricum, timpul, numai după bătăile inimii. Pentru a mia oară mi-am dat seama că aşa descoperi cel mai bine un loc, mergând fără ţintă, purtat de paşi şi de o intuiţie nedesluşită. Am văzut apoi câteva standuri din lemn, vechi, cu reduceri colorate… erau CĂRŢI…

Înăuntru nu era altceva decât nemurirea. La Librairie Canadiene, căci se pare că ăsta îi era numele, te întâmpina la intrare cu un raion maaare dedicat cărţilor de călătorie. Rafturi care aveai impresia că se vor rupe imediat, cărţi unele peste altele, claie peste grămadă, creiau acea atmosferă de pasiune pură pentru cei care deţineau librăria, se simţea miros de afacere din pură plăcere, parcă nu aveai parte de mult marketing pe acolo, cărţile acelea se vindeau din pasiune, pasiune pentru ele însele, iar mie asta mi s-a părut fabulos şi înălţător.

Aici mi-am petrecut următoarele patruzeci de minute şi aş mai fi stat dacă puteam să-mi cumpăr tot ce îmi doresc… dar, pentru că n-am putut, am decis să ies aşa cum am intrat, adică încântată peste măsură şi îmbogăţită spritual doar de răsfoirea delicată a unor cărticele despre Paris sau Provence, răsfoire făcută cu atenţie aproape religioasă, de parcă nu-mi doream să cadă ceva dintre paginile lor. Mi-am promis, că atunci când o să cresc şi o să am de spart o sumă frumoasă pe cărţi, aici vin să o sparg… până atunci, rămân cu o oarecare tristeţe că la pe la noi NU am văzut aşa o librărie care să mă bucure, dar în schimb noi avem concept-store-uri care de cele mai multe ori nu-mi spun nimic la cât sunt de impersonale… şi de fără viaţă… iar la o librărie VIAŢA e totul!

Continue Reading