Și pentru că s-a terminat competiția de patinaj artistic de la Olimpiada din Rusia și puține ore ne mai despart de Gala Laureaților (în direct pe TVR 2 de la ora 18:30), m-am gândit să pun în cuvinte ce am simțit în aceste două săptămâni pline de patinaj. Partea bună este că am ce povesti, partea proastă este că de unele aspecte tare aș fi vrut să nu avem parte și să n-am ce zice, dar JO au fost în Rusia și … restul e istorie.
Vine Olimpiada Albă!! Rusia, Sochi, 2014!
Între 7 și 23 februarie în orașul rusesc Sochi (Soci) se va desfășura a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Un eveniment minunat, care ne face să “călătorim” de obicei prin locuri fascinante alături de cei mai buni sportivi ai lumii. Dacă mă gândesc la faptul că urmăresc și număr anii olimpici din 1992, ajung la concluzia că au trecut câteva cicluri olimpice peste mine și tot atâtea locuri minunate care m-au făcut să visez frumos…
Top 10: Cele mai populate capitale europene
Că tot peste două zile se apropie recensământul, de la o idee a lui Clau, am făcut și eu un fel de recensământ aici pe blog și am căutat să aflu care sunt cele mai populate capitale europene. Eu aș zice că asta poate fi și destul de util pentru un turist și destul de explicabil pentru “aglomerația” care ne deranjează uneori atunci când facem pe turiștii, căci, normal un mare oraș cu o populație “colosală”, dacă mai este și plin de turiști dă acea senzație de “full” de care mulți ne plângem prin concedii sau alte plimbări… Așadar să vedem cât de mulți se înghesuie să locuiască în anumite capitale europene…
10. Minsk (Belarus) – 1.677.000 locuitori
9. Budapesta (Ungaria) – 1.825.000 locuitori
8. București (România) – 2.016.000 locuitori
7. Paris (Franța) – 2.152.000 locuitori
6. Kiev (Ucraina) – 2.590.000 locuitori
5. Roma (Italia) – 2.649.000 locuitori
4. Madrid (Spania) – 2.824.000 locuitori
3. Berlin (Germania) – 3.387.000 locuitori
2. Londra (Marea Britanie) – 7.074.000 locuitori (!!)
1. Moscova (Rusia) – 8.297.000 locuitori (!!!)