Rhodos îmi părea o insulă îndepărtată. Este aproape de Asia Mică, este destul de în Sudul Mediteranei, este o insulă mult prea caldă vara și bătută de vânturi arțăgoase, este Grecia și totuși, toate imaginile îi accentuau mai mult alura orientală. Cu toate acestea m-am gândit la ea, imediat ce am vizitat Creta, dacă nu cumva chiar înainte. Iar de ceva vreme, mai ales cu pandemia pe fundal, îmi doream cu ardoare (ca să nu o numim disperare) să-i vină rândul. Și iată că i-a venit!
Cu aproape jumătate de an în urmă, pe 26 aprilie, în Vinerea Mare, ajungeam la Atena. Ajungeam în sfârșit la Atena, o metropolă atât de apropiată de noi, un oraș pe care îmi doream să-l văd bine de ani de zile, dar pentru care efectiv nu ne-am făcut timp sau timpul s-a cerut făcut abia acum, cum îmi place mie să cred. Atena mi-a ridicat câteva semne de întrebare încă din prima seară petrecută în inima ei, mi-a arătat cât mai am de învățat “la drum”, m-a trecut puțin prin toate stările, dar destul de repede m-a răsplătit că am avut răbdare cu ea și mi s-a arătat exact așa cum e, exact atunci când am fost eu pregătită să o văd. Și am văzut-o și am plăcut-o, iar azi, deși am lăsat să treacă nepermis de multă vreme, vreau să v-o arat și vouă celor care încă mai vizitati Bialog-ul pentru idei și povești de vacanță. Un articol mai complet de atât despre capitala Greciei n-aș fi putut să scriu numai dacă aș fi locuit o vreme acolo, ceea ce nu s-a întâmplat și probabil nici nu se va întâmpla. Totuși, sperăm să ne reîntoarcem cândva. 
Dacă aș împacheta acum pentru Grecia (ceea ce n-ar fi rău chiar deloc) și aș ști că aș avea de ajuns din nou în Pireu, aș face tot posibilul să rămân măcar o noapte sau două în oraș, să mă cazez undeva în superbul cartier Kastella, într-un apartament cu vedere la mare și să mă satur de albul orbitor al cladirilor și al navelor de croazieră, care într-un amestec coerent nici nu te mai lasă să faci diferența dintre ferestrele locuințelor și hublourile vapoarelor acostate în apropierea țărmului. Abia după ce am crezut că am făcut eu marea descoperire a albului de Pireu, am aflat că de fapt Pireul se mai numește “orașul alb” semn că au mai observat și alții înaintea mea peisajul luminos al marelui port, demn de un supranume. Așa că azi o să mă întorc virtual la Pireu și o să vă povestesc și vouă de ce nu-mi pare doar un oraș de trecere spre insule (citește despre Aegina, Creta sau Corfu) ori spre minunata Atena.
Am fost în Aegina la finalul lunii aprilie. De fapt, am povestit pe scurt aici care a fost treaba cu vacanța noastră de primăvară/vară à la grecque, dar nu intrasem în detalii. Însă acum, odată cu intrarea în vacanța de vară a elevilor, odată cu aceste temperaturi de-a dreptul ridicate (chiar și la Cluj) și cu prietenii ce se află deja în vacanța mare și mă ademenesc cu pozele lor, parcă mi-a venit cheful să vorbesc despre o insulă grecescă. Bine, chef să vorbesc despre o insulă grecească aș avea tot timpul, cu organizarea stau mai prost, însă, cred că trebuie să-i mulțumesc lui Albert pentru câteva seri în care a adormit ceva mai repede decât m-am așteptat (stați liniștiți că asta a însemnat și trezirea la niște ore matinale tare, ca să recuperăm) și mi-a dat nepermis de mult timp pentru scris și aranjat poze. Sper ca acest articol să nu vină prea târziu pentru cei care încă mai caută o destinație pentru vacanța din această vară sau care caută fix o destinație din Grecia.
Dacă cineva mi-ar fi zis anul trecut când ne-am întors din Creta că vom alege atât de curând o altă vacanță în Grecia n-aș fi crezut. Asta tocmai pentru că ne-a plăcut mult Creta și n-aveam în plan ceva à la grecque atât de repede după, care să poată întrece experiența celei mai mari insule grecești, dar iată cum s-au aliniat astrele și efectiv nu ne-am putut opune. Niște bilete de avion destul de accesibile, o vacanță de Paște prelungită și Măria Sa ATENA (care nu mai putea aștepta acolo sus în lista de orașe pe care îmi doream să le văd) au făcut să ajungem din nou pe meleagurile albastre ale Greciei acum și nu mai târziu. Ne-am întors de două zile și prin mintea mea zboară tot felul de gânduri și imagini în urma acestei vacanțe, așa că le las puțin să curgă până nu se vor evapora, că parcă n-aș vrea să se tot ducă.
Încep să scriu acest articol de Ziua Națională a Greciei (25 martie), care mai semnifică an de an și începutul sezonului turistic á la grec și nu neg că mi-ar fi plăcut să-l pot publica tot azi ca un dar de ziua ei. Nu se va întâmpla, dar am încredere în mobilizarea de care pot da uneori dovadă (uneori) A trecut însă destul de mult timp de la ultimul articol dedicat Cretei și deși aș mai fi avut multe de spus despre această insulă întinsă și frumoasă, acest articol va fi ultimul din seria vacanței grecești de anul trecut, nu de alta, dar vine imediat vara… de anul acesta! Pentru cei care își planifică de acum cu drag și spor vacanța de vară se poate dovedi util, așa că văd un motiv în plus de a găsi și ceva timp pentru scris și călătorit printre poze… Wanna join?
Adevărul este că recitind articolul cu străduțele frumoase pe care le văzusem în Europa în urmă cu 4 ani, mi-am amintit că atunci îmi mai dăduse târcoale ideea unui alt articol care nu s-a mai materializat până la urmă pe blog. Dar cum zilele trecute am avut nu doar un chef nebun de scris ci și o ciudată ambiție peste măsură, mi-am făcut timp să mă uit prin poze vechi și să alcătuiesc acest articol cadou de mărțișor pentru toți cei care încă mai intrați pe Bialog în speranța că eu voi reîncepe să public articole cu o frecvența decentă. De subiecte nu duc lipsă, cumva au ajuns să fie mai multe ca niciodată, dar paradoxal… n-am avut absolut nicio siguranță că acest articol va fi gata de 1 martie, însă am tras de mine cu plăcere și iată că avem un articol nou nouț despre (alte) 10 locuri frumoase tare de prin Europa…
