Jurnal din anul pandemiei – Ce ne priește, ce ne lipsește?

Eu nu cred că am fost fericiți și n-am știut, cum am văzut adesea scris pe wall-ul meu de Facebook de două săptămâni cam în fiecare zi. Ce cred însă este că unii nu vor fi fericiți niciodată indiferent ce, iar alții vor vedea mereu luminița de capătul tunelului în ciuda oricărei situații posibil catastrofale. Nu cred că aveam nevoie de o pandemie ca să înțelegem asta, dar, iată, pandemia pare a fi acum lecția mai multor generații, lecția tuturor fericiților și nefericiților la un loc. La fel, nu cred că pandemia ar fi trebuit să ne facă să înțelegem că NU ni se cuvine totul, de la tinerețe și sănătate până la vacanțe și călătorii ori ieșiri din casă la orice oră din zi sau din noapte. Și totuși, iată cum pandemia ne face să ne fie dor de lucrurile pe care le consideram oarecum banale, să ne îngrijorăm semnificativ pentru starea noastră fizică și psihică la orice vârstă, să ne punem o grămadă de întrebări, unele chiar foarte grele, unele pe care nu ni le-am mai pus niciodată, iar asta da, probabil că asta pe mulți îi poate face nefericiți.

Continue Reading

Jurnal din anul pandemiei – Începutul

În urmă cu o săptămână, la 11 martie 2020, OMS a declarat pandemie de COVID-19. Nebunia începuse cu vreo 3 (poate chiar 4) luni în urmă în China (știu, departe, nu ajunge la noi, frate! n-are cum), dar acum era evident ca virusul circula liber și obraznic pe toată planeta. De luni, 16 martie 2020, România este în stare de urgență. În Italia “mea” dragă situația este de-a dreptul copleșitor de tristă și nu dă semne de revenire la normal. Spania și Franța se află și ele aproape de dezastrul inimaginabil din Italia. La nivel mondial, acest virus sfidător a făcut mii de victime și nu pare să se oprească. În România oamenii trăiesc într-o stare de incertitudine pe toate planurile. Unii stau izolați în casele lor de zile bune, iar alții se gândesc cu groază că își vor petrece (cel puțin) primăvară exclusiv la domiciliu. #stamacasa nu este un trend, este o necesitate ce ne face să ne gândim că toate lucrurile normale pe care le făceam de parcă ni se cuveneau sunt acum adevărate bucurii interzise. Trăim vremuri nebune, incerte și despre care, cu puțin noroc, copiii noștri vor învăța la orele de istorie peste 10-15 ani. Cei mai mulți n-am fi crezut nici în ruptul capului că așa ceva se poate întâmpla în timpul vieților noastre. Cred că mai repede ne puteam închipui martorii unui accident nuclear decât posibile victime ale unui virus scăpat de sub control. Cine s-ar fi gândit la începutul anului că vom trece prin așa ceva chiar la începutul acestei primăveri?

Continue Reading

Povestim de 11 ani, cine ar fi crezut?

Acești 11 ani sună într-un fel intimidant. Nu că este mare “artă” ce fac eu pe aici, dar este ceva de suflet, făcut cu suflet, chiar dacă în ultimii ani sufletul meu a fost în multe alte părți. Acest al 11-lea an al blogului a fost unul dintre cele mai dinamice pentru mine în plan personal, genul acela în care am simțit că toate se întâmplă deodată. Acesta este ÎNCĂ statusul, nu e ca și cum tragem linie, în mod evident continuăm în aceeași notă. Aduce multă responsabilitate, oboseală, dar și destule satisfacții astfel încât să-i fac față mai mult pozitivă decât îngrijorată, ori cel puțin asta e ceea ce îmi zic pentru încurajare. În tot acest timp, locul meu online s-a tot șlefuit după mine și evenimentele din viața mea și uneori, nu de puține ori, parcă se agăța de mine ca să nu-l las și să-l duc mai departe. Și iată, azi îl duc mai departe, ca în fiecare an de ziua lui și Ziua României, printr-o încercare de a reconstrui pe scurt tabloul anului prin ceea ce nu s-a văzut în online. “Ce-am făcut când am tăcut”, ca să o parafrazez pe Esca.

Valea Izei, final de iulie 2019

Continue Reading

Cred că perioada Crăciunului e cea mai frumoasă perioadă din an

E din nou la modă să fii Grinch și să iei în derâdere tot ce ține de perioada Crăciunului, așa-i? În ultima vreme am dat peste o sumedenie de oamenii ce se încadrează în tiparul acesta. Nu întreb ca să judec aspru acest aspect, dar nici nu este o întrebare retorică. Știu că sunt mulți cei care nu sărbătoresc cu fast perioada asta, mulți pe care nu-i preocupă decorațiunile, cadourile sau mesele festive, destui care nu duc dorul sărbătorilor în familie (din motive de cele mai multe ori reale și dureroase), nu ascultă muzică de sezon și care în general nu fac chestii speciale pe principul “să fim mai buni măcar de Crăciun”, dar care nu-și bat joc de cei care se entuziasmează peste măsură. Mă refer la cei fără motive aparent serioase, la cei care cred că e foarte cool să fii Gică Contra în perioada asta… În fine, dar ca să echilibrăm balanța vin eu cu acest articol. Ba mai mult, cred că-mi voi face un obicei din a publica an de an un articol special de Crăciun winking

Continue Reading

Bialog – 10 ani de povești, 10 ani din viața mea

1 Decembrie 2008 a fost o zi ca oricare alta. Dar în ultimul deceniu n-a prea fost zi în care să deschid laptop-ul, să intru pe blog și să nu mă gândesc la acel 1 Decembrie și la ce m-o fi apucat atunci. OK, poate nu a fost chiar o zi ca oricare alta happy Acum, drept să vă spun, nu mă văd cu mult mai matură ca atunci, dar știu că am cu siguranță mai multă experiență la bord, poate chiar ceva mai multă minte (mă rog, uneori parcă totuși nu), iar viața îmi este în mod cert mai bogată. În acești ani, Bialog-ul nu a devenit ceva măreț, dar hei, nici nu mi-am propus vreodată asta. Însă a devenit ceva profund AL MEU, ceva la care invariabil mă întorc cu gândul sau cu fapta și la care până în prezent n-am putut renunța, chiar dacă au fost perioade în care nu și-a mai găsit locul în viața mea. Cred că și acum suntem într-o astfel de etapă și stă mărturie faptul că aș fi avut o idee destul de bună de a celebra acești 10 ani rotunzi, dar nu am putut să o materializez, oricât mi-am dorit. Lăsând asta pe altădată, azi, ca în fiecare an de ziua cuiva important din viața mea, n-am putut lăsa ziua asta pur și simplu doar să treacă… Așa că v-am pregătit încă o poveste de pus în albumul celor 10 ani de povești  happy

Continue Reading

Octombrie “Hygge” – 31 de zile pentru sufletul nostru

E sâmbătă, aproape 5 după-amiaza, o zi foarte, foarte închisă și rece, ca de altfel tot acest final de septembrie inițial călduros și luminos. Băieții mei dorm (yeey), eu savurez o cafea cu lapte, iar din fundal o aud pe Maria Mckee cu al său celebru Show Me Heaven (pentru cititorii mei mai tineri, acestea este o piesă de mare nostalgie pentru cei ce au copilărit în anii ’90 și aveau o pasiune pentru Tom Cruise & Nicole Kidman, în acest sens recomand filmul Days of Thunder de pe a cărui coloană sonoră face parte și acest cântec). Ce mai, este un moment de pure cozyness sau cum se zice mai nou Hygge (pronunțat hiuu-gah). Cum, nu știți care e treaba cu Hygge? Păi nu pot lăsa să se aștearnă toamna ușor peste umerii și anii noștri fără să vă povestesc despre acest concept pe care îl studiez cu îndârjire și care nu pare să fie niciodată mai eficient ca în anotimpul rece… Oricum, până termin de povestit va fi aproape octombrie happy

Continue Reading

O poveste condensată cu Micul Prinț și Mica Sirenă

Anul trecut, exact pe 21 septembrie, la finalul astronomic al verii (sau începutul astronomic al toamnei, pentru cei mai apropiați sufletește de acest anotimp) publicam un articol la care am scris… 9 luni, simbolic fiind spus. Atunci, cu 11 zile înainte, începuse povestea noastră în 3. Când și cum a trecut anul cu toate cele 365 de zile ale sale mi se pare imposibil de înțeles, de disecat, de privit lucid, de povestit, căci, deși unele zile au părut cu adevărat lungi și nu chiar floare la ureche (fie vorba între noi), anul a trecut între două bătăi de inimă. Nimic mai mult, nimic mai puțin! Dar, acum, cu un zâmbet mare cât toată fața, nu pot să spun decât că WE MADE IT!  Așa că povestea de azi, nu va fi despre acest an de căpătâi al nostru ci despre felul în care l-am sărbătorit (celebrat). Sigur anul trecut în septembrie nu mă gândeam că profitând de această ocazie ne vom pune în cel mai firesc mod posibil într-un avion spre Danemarca, dar îmi place să cred că nici acum nu am habar despre ce o să facem la finalul următorului an ce se așterne fain frumos în fața noastră.

Continue Reading