Jurnal din anul pandemiei: Două obiceiuri care ne-au rămas și după izolare

Bună și izolarea la ceva. Vă rog să nu săriți cu roșii, dar dacă lăsam situația economică la o parte măcar cât citim acest articol, poate vom realiza că perioada izolării nu a avut doar părți negative. De exemplu, ne-a arătat că putem să ne schimbăm peste noapte de la priorități, rutine și pasiuni până la întreg modul de viață. Și că mai ales, am supraviețuit acestor schimbări. Ne-a pus să ne mișcăm în reluare, să nu ne mișcăm deloc sau după caz (a se citi copii) se ne mișcăm chiar foarte mult în același loc. Ne-a lăsat să vedem cum funcționăm dacă weekendul ține toată săptămâna așa cum deseori ne văitam și ne-a îndeplinit acea dorință pusă cu orice ocazie, de a ne petrece mai mult timp cu familia. Câți nu și-au spus oare în perioada asta “frate, ai grijă ce-ți dorești!”? Până la urmă au fost două luni, din fericire de primăvară în stadiu incipient, tentația lui “afară” fiind ceva mai mică decât acum. Totuși, experiența acestei perioade a venit cu diverse lecții în fiecare familie, dar optimist vorbind, sper că a și lăsat în urma sa lucruri la care pe viitor să ne putem raporta cu un zâmbet pe față.

Continue Reading

Jurnal din anul pandemiei: Ocolul casei în 60 zile (ganduri la “final” de izolare)

60 de zile de pandemie, izolare, stare de urgență, ordonanțe militare, școală online, știri, știri și iar știri, amânări, anulări, teste de răbdare, declarații de deplasare și zero planuri de călătorie. O tortură pentru foarte multă lume, pentru părinții “blocați” acasă, pentru copiii hiperactivi, pentru oamenii care își pierd afacerile, pentru cei care au trebuit să stea departe de familiile lor, pentru cei care au rămas fără loc de muncă, pentru cei care n-au putut călători, pentru cei cărora li s-a modificat modul de viață cu 360degrade… ÎNSĂ, sunt cam 60 de zile de când în România lucrurile o puteau lua razna și totuși nu au luat-o. Au fost zile în care m-am întrebat: cum de? Pentru că recunosc că nu aveam încredere și e nasol când nu ai încredere, pentru că nu te poți baza, practic, pe nimic. Și totuși, pe de-o parte lucrurile n-au mers bine. S-au pierdut bunicii, părinții, copiii cuiva, sunt familii ce nu vor mai fi niciodată la fel. Și atunci ce alegem să vedem după aceste 60 de zile și mai ales, ce alegem să facem acum că am ajuns la capătul lor?

Continue Reading

Jurnal din anul pandemiei: Bringing Paris at home*

Am avut de gând să scriu despre lucruri mai serioase, cum ar fi faptul că în perioada asta m-am spălat și dezinfectat pe mâini într-un hal de mi-am făcut răni la degete și nu mai pot purta niciun inel sau despre unele practice cum a fost Paștele, primul petrecut în bucătărie la Cluj, primul și sperăm singurul în izolare la domiciliu, ori unele nostalgice cum este privitul primăverii de la fereastră sau din spatele blocului cu gândul că anul trecut fix pe vremea asta eram pe la Atena și-n Aegina. DAR, nu știu de ce, parcă deși am petrecut un Paște minunat în 3, cum nici nu speram, deși mă ustură/mănâncă mâinile de o iau razna și deși îmi vine să răsfoiesc cu non-stop albumul primăverii grecești de anul trecut, nu-mi vine să scriu despre ele. Izolarea asta constat că s-a manifestat în ultima vreme într-un singur sens: de la “vleau pișhu’ la oliță” la “vreau o primăvară (sau barem o toamnă) la Paris“. Dacă în primul caz sărim ca arși să îndeplinim dorința, că deh e chiar posibilă și așteptată de toată familia, asta a doua cu Parisul este… cum să vă spun, alinarea mea în această perioadă griuță. Dar să dezvolt…

Continue Reading

Jurnal din anul pandemiei – Ce ne priește, ce ne lipsește?

Eu nu cred că am fost fericiți și n-am știut, cum am văzut adesea scris pe wall-ul meu de Facebook de două săptămâni cam în fiecare zi. Ce cred însă este că unii nu vor fi fericiți niciodată indiferent ce, iar alții vor vedea mereu luminița de capătul tunelului în ciuda oricărei situații posibil catastrofale. Nu cred că aveam nevoie de o pandemie ca să înțelegem asta, dar, iată, pandemia pare a fi acum lecția mai multor generații, lecția tuturor fericiților și nefericiților la un loc. La fel, nu cred că pandemia ar fi trebuit să ne facă să înțelegem că NU ni se cuvine totul, de la tinerețe și sănătate până la vacanțe și călătorii ori ieșiri din casă la orice oră din zi sau din noapte. Și totuși, iată cum pandemia ne face să ne fie dor de lucrurile pe care le consideram oarecum banale, să ne îngrijorăm semnificativ pentru starea noastră fizică și psihică la orice vârstă, să ne punem o grămadă de întrebări, unele chiar foarte grele, unele pe care nu ni le-am mai pus niciodată, iar asta da, probabil că asta pe mulți îi poate face nefericiți.

Continue Reading

Jurnal din anul pandemiei – Începutul

În urmă cu o săptămână, la 11 martie 2020, OMS a declarat pandemie de COVID-19. Nebunia începuse cu vreo 3 (poate chiar 4) luni în urmă în China (știu, departe, nu ajunge la noi, frate! n-are cum), dar acum era evident ca virusul circula liber și obraznic pe toată planeta. De luni, 16 martie 2020, România este în stare de urgență. În Italia “mea” dragă situația este de-a dreptul copleșitor de tristă și nu dă semne de revenire la normal. Spania și Franța se află și ele aproape de dezastrul inimaginabil din Italia. La nivel mondial, acest virus sfidător a făcut mii de victime și nu pare să se oprească. În România oamenii trăiesc într-o stare de incertitudine pe toate planurile. Unii stau izolați în casele lor de zile bune, iar alții se gândesc cu groază că își vor petrece (cel puțin) primăvară exclusiv la domiciliu. #stamacasa nu este un trend, este o necesitate ce ne face să ne gândim că toate lucrurile normale pe care le făceam de parcă ni se cuveneau sunt acum adevărate bucurii interzise. Trăim vremuri nebune, incerte și despre care, cu puțin noroc, copiii noștri vor învăța la orele de istorie peste 10-15 ani. Cei mai mulți n-am fi crezut nici în ruptul capului că așa ceva se poate întâmpla în timpul vieților noastre. Cred că mai repede ne puteam închipui martorii unui accident nuclear decât posibile victime ale unui virus scăpat de sub control. Cine s-ar fi gândit la începutul anului că vom trece prin așa ceva chiar la începutul acestei primăveri?

Continue Reading

Povestim de 11 ani, cine ar fi crezut?

Acești 11 ani sună într-un fel intimidant. Nu că este mare “artă” ce fac eu pe aici, dar este ceva de suflet, făcut cu suflet, chiar dacă în ultimii ani sufletul meu a fost în multe alte părți. Acest al 11-lea an al blogului a fost unul dintre cele mai dinamice pentru mine în plan personal, genul acela în care am simțit că toate se întâmplă deodată. Acesta este ÎNCĂ statusul, nu e ca și cum tragem linie, în mod evident continuăm în aceeași notă. Aduce multă responsabilitate, oboseală, dar și destule satisfacții astfel încât să-i fac față mai mult pozitivă decât îngrijorată, ori cel puțin asta e ceea ce îmi zic pentru încurajare. În tot acest timp, locul meu online s-a tot șlefuit după mine și evenimentele din viața mea și uneori, nu de puține ori, parcă se agăța de mine ca să nu-l las și să-l duc mai departe. Și iată, azi îl duc mai departe, ca în fiecare an de ziua lui și Ziua României, printr-o încercare de a reconstrui pe scurt tabloul anului prin ceea ce nu s-a văzut în online. “Ce-am făcut când am tăcut”, ca să o parafrazez pe Esca.

Valea Izei, final de iulie 2019

Continue Reading

Cred că perioada Crăciunului e cea mai frumoasă perioadă din an

E din nou la modă să fii Grinch și să iei în derâdere tot ce ține de perioada Crăciunului, așa-i? În ultima vreme am dat peste o sumedenie de oamenii ce se încadrează în tiparul acesta. Nu întreb ca să judec aspru acest aspect, dar nici nu este o întrebare retorică. Știu că sunt mulți cei care nu sărbătoresc cu fast perioada asta, mulți pe care nu-i preocupă decorațiunile, cadourile sau mesele festive, destui care nu duc dorul sărbătorilor în familie (din motive de cele mai multe ori reale și dureroase), nu ascultă muzică de sezon și care în general nu fac chestii speciale pe principul “să fim mai buni măcar de Crăciun”, dar care nu-și bat joc de cei care se entuziasmează peste măsură. Mă refer la cei fără motive aparent serioase, la cei care cred că e foarte cool să fii Gică Contra în perioada asta… În fine, dar ca să echilibrăm balanța vin eu cu acest articol. Ba mai mult, cred că-mi voi face un obicei din a publica an de an un articol special de Crăciun winking

Continue Reading