20 20, te-om pomeni cât om trăi!

Am o relație specială cu numărul 20, da, încă o mai am și după acest an :) M-am născut într-o zi de 20, am fost la Disneyland într-o zi de 20 (am asteptat cam 20 de ani pentru asta), am luat un examen important într-o zi de 20 etc… Și de obicei dacă aleg 20-ul pentru ceva îmi cam aduce noroc. Na, poate un numerolog “celebru” ar avea câteva obiecții, poate și un psiholog, dar asta e altă poveste :) Trebuia și putea fi un an nemaipomenit, ca orice an în care ești viu și sănătos și prezent în viața ta. Dar chiar mai mult decât atât: trebuia să ajung la concertul lui Celine Dion (încă am bilet pentru el când o fi), la mare, la munte, să văd Olimpiada de la Tokyo, să merg cu Albert la înot for the very first time. Lucruri mici ce ne bucură viața, știu! Numai că a apărut Covid-ul (culmea, nu în 2020, ci în 2019, dar în 2020 a făcut ravagiile și ne-a schimbat viețile) și restul aș zice că e istorie. Dar nu vreau să mă plâng de frivolități, căci alții și-au pierdut nunțile sau botezurile programate, vacanțe scumpe mult visate, alții job-urile din care trăiau, foarte mulți din nefericire au pierdut persoane dragi, ca să nu mai vorbim de faptul că vieți întregi s-au pierdut pentru totdeauna. O tragedie fără margini! Noi restul, trăim istoria asta ciudată despre care urmașii nostri vor învăța pe la toate materiile: istorie, literatură, biologie, chimie, geografie, economie… psihologie!? Și despre ciumă și implicațiile ei a aflat toată lumea în cele mai diverse contexte.

Citește mai departe

Jurnal din anul pandemiei: Bringing Paris at home*

Am avut de gând să scriu despre lucruri mai serioase, cum ar fi faptul că în perioada asta m-am spălat și dezinfectat pe mâini într-un hal de mi-am făcut răni la degete și nu mai pot purta niciun inel sau despre unele practice cum a fost Paștele, primul petrecut în bucătărie la Cluj, primul și sperăm singurul în izolare la domiciliu, ori unele nostalgice cum este privitul primăverii de la fereastră sau din spatele blocului cu gândul că anul trecut fix pe vremea asta eram pe la Atena și-n Aegina. DAR, nu știu de ce, parcă deși am petrecut un Paște minunat în 3, cum nici nu speram, deși mă ustură/mănâncă mâinile de o iau razna și deși îmi vine să răsfoiesc cu non-stop albumul primăverii grecești de anul trecut, nu-mi vine să scriu despre ele. Izolarea asta constat că s-a manifestat în ultima vreme într-un singur sens: de la “vleau pișhu’ la oliță” la “vreau o primăvară (sau barem o toamnă) la Paris“. Dacă în primul caz sărim ca arși să îndeplinim dorința, că deh e chiar posibilă și așteptată de toată familia, asta a doua cu Parisul este… cum să vă spun, alinarea mea în această perioadă griuță. Dar să dezvolt…

Citește mai departe

Weekend de vară în miros de lavandă

N-am ajuns în Provence încă, dar știu că se va întâmpla cândva, la fel ca toate lucrurile (visele) pe care mi le-am dorit și au venit când au trebuit să vină, nicio secundă mai devreme și nici într-un caz atunci când mai aveam puțin și mă dădeam cu “ceva” de pământ pentru ele. Dar cumva, pe undeva, probabil pentru liniștea sufletului, dorințele astea încă neîmplinite au substitute pe aici pe aproape și sigur că substitutul acesta se întâmplă să fie uneori atât de aproape că e chiar ÎN noi, iar alteori “suficient” de LÂNGĂ noi. Ei, cu lavanda cred că a fost ceva și ÎN și LÂNGĂ.

Citește mai departe

Luna lui Marte – luna dintre sezoane

Fuse, fuse și aproape că se duse, martie cu firele lui albe și roșii prinse de mărțișoare, cu brațele fetelor de flori pline și cu primăvara incertă ce-o aduce de obicei. N-am nicio îndoială că martie va fi la fel an de an și-o să-mi placă de fiecare dată chiar dacă nu mă dă pe spate. Îmi va aduce mereu aminte de “martie” cel din copilăria mea, când tata ne cumpăra flori și mărțișoare și ne gătea ceva gustos…

Citește mai departe

Februarie – cea mai lungă lună scurtă

De nenumărate ori am spus că februarie îmi place, căci la finalul ei, chiar dacă timid și uneori deloc, vine primăvara. Anul acesta februarie a avut, însă, un caracter ce parcă nu l-am știut până acum. A fost și frumos a fost și urât, inspirația mea a tins spre zero pe toate planurile, a fost și ziua jumătății mele raționale, am avut parte de o escapadă de o zi la București, ne-am tot intrat și reintrat și definitv ieșit din ritm, iar dacă îmi zice cineva că mâine chiar 1 martie îi zic: “fugi d’aici” :)

Citește mai departe

February Feelings

Teoretic februarie e gata azi. Practic, din patru în patru ani ne dă o pagină în plus de scris, ca anul acesta. Februarie mi-a plăcut mereu, ba chiar obișnuiam să o consider o frumoasă lună de iarnă. Anul acesta nu a fost cazul. Oricum e o lună scurtă ce se termină la noi cu motiv de sărbătoare, plus că la finalul ei vine anotimpul meu preferat: primăvara. Mă rog, uneori nu chiar vine, dar 1 martie a fost mereu așteptat cu frenezie la noi acasă.

ea

Citește mai departe

January Feelings

Spre deosebire de lunile ianuarie ale ultimilor… 4 ani (apăsătoare în 2012, confuză în 2013, așa și-așa în 2014 și oribilă în 2015) luna ianuarie a lui 2016 a fost chiar bună. S-a lăsat cu de toate: drumuri, cărți, filme, întâlniri și provocări. Toate frumoase, interesante și optimiste de parcă acest ianuarie nu a avut nimic din griul și răceala lunilor lungi de iarnă. Iar acesta este deja un mare plus pe anul în curs!

DSCF0963

Citește mai departe