Din seria atracțiilor fără o explicație exactă, azi mergem la Mediaș. Mergem prin poveste, altfel, ultima dată am mers vara trecută pentru a nu mai știu câta oară. De cazat, ne-am cazat o singură dată aici, la Hotel Traube (povestitu-v-am la acea vreme), însă de trecut și zăbovit, iată, s-a tot întâmplat, eu nescriind de fapt niciodată mai nimic despre orașul de pe Târnava Mare, care îmi place atât de mult, fără “un motiv anume, pur și simplu e!”
Cum de un an și ceva n-am mai pășit peste granițele țării, s-au adunat câteva locuri din România pe care le-am vizitat cu setea omului disperat după experiențe noi și plăcute, aducătoare de relaxare și bună dispoziție, care să ne facă cât de cât să uităm (vorba vine) ce vremuri trăim. Se poate asta și în România, știam înainte de pandemie că se poate, însă în urma restricțiilor și anxietăților date de COVID-19, cumva nevoiți să reconfigurăm orice traseu prestabilit, am descoperit altfel țara noastră. Normal că am dus dorul străduțelor și peisajelor italiene, mării și mâncării grecești, orașelor medievale din Occident și simplei idei de a face planuri pentru vacanța mare, luna septembrie, Revelion ori altă data îndepărtată pe care te puteai baza candva… Dar omul este adaptabil, mai ales cu harta în față, așa că haideți să vedeți ce am mai descoperit prin România în ultimul an 
Am o relație specială cu numărul 20, da, încă o mai am și după acest an 
M-am născut într-o zi de 20, am fost la Disneyland într-o zi de 20 (am asteptat cam 20 de ani pentru asta), am luat un examen important într-o zi de 20 etc… Și de obicei dacă aleg 20-ul pentru ceva îmi cam aduce noroc. Na, poate un numerolog “celebru” ar avea câteva obiecții, poate și un psiholog, dar asta e altă poveste Trebuia și putea fi un an nemaipomenit, ca orice an în care ești viu și sănătos și prezent în viața ta. Dar chiar mai mult decât atât: trebuia să ajung la concertul lui Celine Dion (încă am bilet pentru el când o fi), la mare, la munte, să văd Olimpiada de la Tokio, să merg cu Albert la înot for the very first time. Lucruri mici ce ne bucură viața, știu! Numai că a apărut Covid-ul (culmea, nu în 2020, ci în 2019, dar în 2020 a făcut ravagiile și ne-a schimbat viețile) și restul aș zice că e istorie. Dar nu vreau să mă plâng de frivolități, căci alții și-au pierdut nunțile sau botezurile programate, vacanțe scumpe mult visate, alții job-urile din care trăiau, foarte mulți din nefericire au pierdut persoane dragi, ca să nu mai vorbim de faptul că vieți întregi s-au pierdut pentru totdeauna. O tragedie fără margini! Noi restul, trăim istoria asta ciudată despre care urmașii nostri vor învăța pe la toate materiile: istorie, literatură, biologie, chimie, geografie, economie… psihologie!? Și despre ciumă și implicațiile ei a aflat toată lumea în cele mai diverse contexte.
A fost primul an în care am anulat două vacanțe la mare. Și adevărul e că visam la marea albastră. Prima rezervare o făcusem pe la început de februarie și era pentru 6 nopți în Thassos de la 1 august. Urma să legăm acea vacanță în Grecia de un concert la București, dar cum îmi era evident că acel concert nu va mai avea loc din cauza pandemiei, aranjamentul nu mai putea fi realizat. Apoi, după ce lucrurile se liniștiseră cât de cât, iar România ajunsese printr-o minune, probabil, la sub 200 de infectări Sars-Cov 2 pe zi, ne-am făcut curaj să rezervăm un apartament superb pe malul mării, fix lângă Varna (Bulgaria), pentru 5 nopți, începând din 15 august. Dar nebunia a reînceput și recunosc că nu m-am simțit confortabil cu nimic ce avea legătură cu o vacanță peste hotare. Nu spun că cei care au ales să plece peste hotare au greșit, chiar deloc, mă bucuram de fiecare dată când vedeam poze în rețelele de socializare cu oameni cunoscuți la mare, dar nouă toată treaba cu pandemia ne-a tăiat cheful, așa că am anulat totul fără pierdere de bani, dar cu regret considerabil că nu ne vom lua porția de aerosoli în 2020. Pe de altă parte, ne-am gândit că marea va fi tot acolo și la anu’ sau când ne vom simți noi confortabil să călătorim așa cum ne dorim. Bun, însă totuși aveam amândoi o vacanță adevărată de 2 săptămâni și ne gândeam cam care ar fi alternativele… La noi la Marea Neagră nu intra în discuție, este departe pe șosele proaste și excesiv de aglomerat.
Anul trecut pe vremea asta eram în Maramureș. Un an și o pandemie nefinalizată mai târziu, iată că apuc să și scriu despre asta Vizitarăm Maramureșul și nu oricum, ci cu ai mei, care nu mai fuseseră de ceva vreme într-o excursie/minivacanță sau cum s-o numi acea plecare pentru cei care văd altfel noțiunea de concediu. În fine, a fost îndelung plănuit acest weekend, mai ales că nu eram de capul nostru și în plus, îmi doream o experiență faină pentru ei. Plus că, normal, Albert era cu noi, acest weekend devenind de fapt prima escapadă cu bunici și nepot la care am luat parte. Am crezut că va fi o nebunie de hărmălaie, dar i-am supraviețuit în parte pentru că Albert nu intrase încă în faza de toddlerism extrem, dar pe de altă parte și pentru că excursia a avut ceva frumos de oferit pentru fiecare și asta ne-a calmat pe toți. Însă, Maramureșul, acest plai minumat și cu flori (vorba cântecului) nu este ușor de abordat, fiind o zonă vastă și efervescentă turistic. Cum ne-am organziat și ce a ieșit o să decoperiți în rândurile următoare:
Cine nu este la prima vizită pe Bialog cunoaște deja rădăcinile mele arădene, faptul că iubesc verile caniculare din Câmpia de Vest și că orice lucru legat de orașul Ineu îmi provoacă nostagii intense. Vara aceasta, după mulți ani, să tot fie cam 8, am reușit să petrecem o mini-vacanță la Ineu, care mai nou se numește “la bunici”. Dar despre ea, poate într-un alt articol. Acesta este însă un articol izvorât tot din inspirația care mi-a venit la Ineu, căutând metode care să ne permită să mai evadăm din când în când și în altă parte, mai ales că cineva mic dorea să se plimbe uneori și cu mașina. Am realizat cu ocazia asta că județul Arad este destul de aglomerat în obiective turistice, așa redus ca dimensiuni cum pare el pe hartă. Pe multe le-am văzut de-a lungul anilor, pe altele le-am descoperit recent, iar unele probabil așteaptă să fie descoperite sau redescoperite de mână cu Albert. Virtual, azi mergem împreună la unele dintre ele… sper să vă placă și să puneți pe lista de călătorie câteva din locurile următoare, mai ales că această vară se anunță a fi pentru toată lumea bogată în călătorii în România.
Finalul de Mai a fost sinonim de câțiva ani încoace cu ideea de vacanță timpurie sub forma unui city break /weekend break (Lombardia 2013 sau Puglia 2015), iar de câteva ori chiar cu vacanța adevărată. Fix în urmă cu doi ani plecam în prima noastră vacanță în trei, în Creta cea de neuitat, iar anul trecut tot pe vremea asta ajungeam pentru prima dată în Bulgaria, în zona Dobrogei de la sud de Dunăre, în Cadrilaterul ce a aparținut odată României și mai ales Reginei Maria. Vacanța noastră de anul trecut de la final de Mai avea să fie ultima la mare de până în prezent și încă nu știm cum se va configura vara ce stă să vină sub imperiul unui virus ticălos ce încă “se distrează” cu și printre noi. Și totuși, a fost odată un popas la Cap Kaliakra în 31 mai 2019 și nici nu-mi imaginam că va trece exact un an până să scriu despre el…
