Anul trecut pe vremea asta eram în Maramureș. Un an și o pandemie nefinalizată mai târziu, iată că apuc să și scriu despre asta 
Vizitarăm Maramureșul și nu oricum, ci cu ai mei, care nu mai fuseseră de ceva vreme într-o excursie/minivacanță sau cum s-o numi acea plecare pentru cei care văd altfel noțiunea de concediu. În fine, a fost îndelung plănuit acest weekend, mai ales că nu eram de capul nostru și în plus, îmi doream o experiență faină pentru ei. Plus că, normal, Albert era cu noi, acest weekend devenind de fapt prima escapadă cu bunici și nepot la care am luat parte. Am crezut că va fi o nebunie de hărmălaie, dar i-am supraviețuit în parte pentru că Albert nu intrase încă în faza de toddlerism extrem, dar pe de altă parte și pentru că excursia a avut ceva frumos de oferit pentru fiecare și asta ne-a calmat pe toți. Însă, Maramureșul, acest plai minumat și cu flori (vorba cântecului) nu este ușor de abordat, fiind o zonă vastă și efervescentă turistic. Cum ne-am organziat și ce a ieșit o să decoperiți în rândurile următoare:
10 locuri frumoase pe care le poți vedea în județul Arad
Cine nu este la prima vizită pe Bialog cunoaște deja rădăcinile mele arădene, faptul că iubesc verile caniculare din Câmpia de Vest și că orice lucru legat de orașul Ineu îmi provoacă nostagii intense. Vara aceasta, după mulți ani, să tot fie cam 8, am reușit să petrecem o mini-vacanță la Ineu, care mai nou se numește “la bunici”. Dar despre ea, poate într-un alt articol. Acesta este însă un articol izvorât tot din inspirația care mi-a venit la Ineu, căutând metode care să ne permită să mai evadăm din când în când și în altă parte, mai ales că cineva mic dorea să se plimbe uneori și cu mașina. Am realizat cu ocazia asta că județul Arad este destul de aglomerat în obiective turistice, așa redus ca dimensiuni cum pare el pe hartă. Pe multe le-am văzut de-a lungul anilor, pe altele le-am descoperit recent, iar unele probabil așteaptă să fie descoperite sau redescoperite de mână cu Albert. Virtual, azi mergem împreună la unele dintre ele… sper să vă placă și să puneți pe lista de călătorie câteva din locurile următoare, mai ales că această vară se anunță a fi pentru toată lumea bogată în călătorii în România.
Cap Kaliakra, un popas obligatoriu în Dobrogea bulgărească
Finalul de Mai a fost sinonim de câțiva ani încoace cu ideea de vacanță timpurie sub forma unui city break /weekend break (Lombardia 2013 sau Puglia 2015), iar de câteva ori chiar cu vacanța adevărată. Fix în urmă cu doi ani plecam în prima noastră vacanță în trei, în Creta cea de neuitat, iar anul trecut tot pe vremea asta ajungeam pentru prima dată în Bulgaria, în zona Dobrogei de la sud de Dunăre, în Cadrilaterul ce a aparținut odată României și mai ales Reginei Maria. Vacanța noastră de anul trecut de la final de Mai avea să fie ultima la mare de până în prezent și încă nu știm cum se va configura vara ce stă să vină sub imperiul unui virus ticălos ce încă “se distrează” cu și printre noi. Și totuși, a fost odată un popas la Cap Kaliakra în 31 mai 2019 și nici nu-mi imaginam că va trece exact un an până să scriu despre el…
România necunoscută (III): Castelul Teleki din Gornești (Mureș)
Nu cred că mai este pentru nimeni un secret că anul 2020 va fi de voie și de nevoie anul în care fiecare face turism cam prin țara lui, ori hai să zicem, maxim pe la vecini. Cred că se poate considera vacanță exotică de vară una în Grecia sau în Turcia, anul acesta. Cine ar fi crezut?! Dar să lăsăm puțin virusul la locul lui, adică printre noi și să ne întoarcem la oile noastre. În cazul meu oile fiind castelele, cetățile și bisericile fortificate din Transilvania. Mă gândesc serios să fac un plan de bătaie pentru o posibilă vacanță de vară pe la aceste comori transilvănene. Mai sunt ATÂTEA de descoperit și atâtea trasee de încercat! Până atunci însă, zic să mai termin din articolele începute înainte de pandemie și să vă port la una din aceste comori, descoperite vara trecută, la mijloc de august, care sunt sigură că o să vă placă, pe cât de necunoscută este majorității: Castelul Teleki din Gornești, aflat la mică distanță de Târgu Mureș.
O seară la Budapesta și prima dimineață de după
*Acest articol a fost început înainte de declararea pandemiei de COVID-19, apoi nu prea mi-a mai stat gândul la el (și nici la multe altele), dar regăsind ciorna și dându-mi seama că era aproape gata, m-am gândit că poate nu ar strica să intre pe blog, amintindu-ne totuși faptul că am fost suficient de norocoși să putem călători și ca în curând vom călători din nou…
Inițial am vrut să dau nume articolului “Cina la Jamie’s Italian Budapest și prima dimineață de după“, dar apoi mi-am dat seama că trecerea noastră noastră prin Budapesta la început de ianuarie nu a fost numai despre asta, deși așa pare să fie. Ne-a venit ideea să mergem să luăm o cină la Jamie’s Italian în Budapesta când eram deja la Brno și știam că vom opri la Budapesta o noapte pe drumul de întoarcere. Ce nu știam era dacă vom mai găsi liber ceva având în vedere că era 2 ianuarie și lumea încă în vacanță de Revelion, dar am avut un fel de baftă. Adevărul este că ne place Budapesta și am spus-o mereu. Mereu, de altfel, ne găsim motive să ajungem pe acolo și simțim că sunt atât de multe de făcut și niciodată nu ne ajunge timpul, încât fiecare ocazie pare numai bună să mai recuperăm câte ceva din ce n-am apucat să facem la vizita anterioară. Budapesta are o atmosferă tare frumoasă în orice moment al anului și ne bucurăm că este atât de aproape încât să ne-o permitem mai des, deși știm cu toții că poate uneori tocmai proximitatea ne face să amânăm vizitarea unor locuri ce ne par mereu la îndemână. Așa stând lucrurile, cred că putem spune ceva foarte drăguț care să ne pună mereu un zâmbet pe față când vine vorba despre capitala Ungariei: We’ll always have Budapest!
Jurnal din anul pandemiei – Ce ne priește, ce ne lipsește?
Eu nu cred că am fost fericiți și n-am știut, cum am văzut adesea scris pe wall-ul meu de Facebook de două săptămâni cam în fiecare zi. Ce cred însă este că unii nu vor fi fericiți niciodată indiferent ce, iar alții vor vedea mereu luminița de capătul tunelului în ciuda oricărei situații posibil catastrofale. Nu cred că aveam nevoie de o pandemie ca să înțelegem asta, dar, iată, pandemia pare a fi acum lecția mai multor generații, lecția tuturor fericiților și nefericiților la un loc. La fel, nu cred că pandemia ar fi trebuit să ne facă să înțelegem că NU ni se cuvine totul, de la tinerețe și sănătate până la vacanțe și călătorii ori ieșiri din casă la orice oră din zi sau din noapte. Și totuși, iată cum pandemia ne face să ne fie dor de lucrurile pe care le consideram oarecum banale, să ne îngrijorăm semnificativ pentru starea noastră fizică și psihică la orice vârstă, să ne punem o grămadă de întrebări, unele chiar foarte grele, unele pe care nu ni le-am mai pus niciodată, iar asta da, probabil că asta pe mulți îi poate face nefericiți.
Defileul Dunării în Ungaria: Szentendre – Visegrad – Esztergom
Ieri am avut o zi de primăvară timidă la Cluj, cu soare din plin și aproape 10 grade. A fost acea zi în plus a anului bisect, acel 29 februarie de care parcă niciodată nu știu să mă bucur prea bine. A fost acel 1 martie care este de fapt abia azi. Știu că primăvara nu începe la 1 martie decât în inimile noastre, ale celor care așteaptă anotimpul cald din septembrie trecut, dar totuși, oricât de multă sau de puțină iarnă am avut (și a fost tare puțină anul acesta), încă din copilărie, 1 martie a marcat pentru mine începutul primăverii. Și pentru că m-am lăsat inspirată de acest sentiment călduț dintre sezoane, am scris despre o destinație foarte potrivită primăverii, chiar dacă noi am vizitat-o în plină iarnă. Mie mi-a lăsat un ușor iz de primăvară, iar imaginile pe care o să le vedeți mai jos în articol vă vor confirma ce spun. Hai să ne plimbăm duminica asta pe Defileul Dunării din Ungaria!
