Balcicul diafan al Reginei Maria – “pânza de păianjen” de la malul mării

Sunt mai bine de 12 ani, cred, de când am citit Pânza de păianjen a Cellei Serghi și m-am îndrăgostit de un loc pe care nu-l văzusem niciodată. Povestea Dianei Slavu m-a captat în așa măsură că am urmărit-o ca pe un film bun, unde o poveste de iubire împletită cu povestea mării, cu romantismul unei vârste pierdute, dar pline de pasiune nu m-a putut lăsa indiferentă. În plus, până la această carte eu nu țin minte să-mi fi dorit să ajung în Bulgaria. Dar în urma lecturii ei m-am trezit că-mi doresc să ajung cât mai curând la Balcic, pentru că mare parte din poveste amintește de acest loc care, pe cum asimilam povestea mai bine pe atât mi se înfățișa mai fermecător. Abia apoi am aflat despre cum viața Reginei Maria s-a împletit cu acest loc, abia apoi am citi tot ce am prins despre povestea unei Românii pierdute și despre cum ecoul vag al unui ținut te poate chema la el de oriunde te-ai afla.

Continue Reading

România necunoscută (II): I Giardini di Zoe de la Banpotoc (Hunedoara)

Câte locuri minunate sunt în România și cât de puțină lume știe de ele!! Scriam aici în primăvară despre un loc idilic din județul Alba și revin azi cu un loc de poveste de pe lângă Hunedoara, loc despre care nici eu n-am știut absolut nimic până în urmă cu două luni. Atunci, datorită emisiunii Turist acasă de la Digi24, am rămas gură cască la reportajul lor din grădina italiană de la Banpotoc. Inițial nici nu mă dezmeticisem la vederea a ceea ce părea să se numească I Giardini di Zoe (nume complet italian) și mi-a luat ceva până să realizez că este pe bune de la noi din țară. După ce am scotocit pe internet și m-am lămurit că nu e pe undeva prin Toscana (deși ai zice), am pus cap la cap câteva zile libere și mi-a dat că aș putea ajunge aici cândva pe la mijlocul lui Octombrie, ceea ce din start suna a cadou de ziua mea. Ceea ce s-a și întâmplat.

Continue Reading

O zi fără prea multe cuvinte: Sighișoara pentru-a nu știu câta oară

În urmă cu mai mulți ani, pe vremea când blogging-ul înseamna cu totul altceva decât înseamnă azi (nu doar pentru mine ci la modul general) exista și pe Bialog o rubrică, botezată în blogosferă Miercurea fără cuvinte. Nici nu mai știu cine și de ce a pornit ideea asta, sau de ce era doar o rubrică de o zi, însă multe bloguri publicau în fiecare miercuri articole formate în mare măsură doar din imagini care să “vorbească” în locul cuvintelor. Și adevărul este că multe locuri & lucruri există pe lumea asta care pot “vorbi” fără să rostească ceva. Când am revăzut Sighișoara pentr-a nu știu câta oară în urmă cu două săptămâni, m-am gândit instant că dacă voi apuca să urc pe blog ceva despre ea, atunci sigur va fi un articol care să vorbească mai mult prin imagini, pentru că totul în Sighișoara e atât de vizual încât n-ai nevoie decât de ochi atât de bine deschiși pe cât îți este de suficient deschisă și inima.

Continue Reading

“Toscana României”: Haferland, un colț aparte din Transilvania

Am spus-o ca pentru mine, de nenumărate ori, încet ca să nu rup vraja, că așa cum italienii au Toscana, francezii au Provența sau nemții Bavaria, ei bine, românii au Transilvania, o regiune care nu este mai prejos aproape cu nimic de celelalte regiuni amintite mai sus. Poate o spun din mândria faptului că aici trăiesc și nu departe m-am născut, poate că pur și simplu există o chimie specială cu anumite locuri și asta conduce la adevăruri pe care doar le simțim și nu trebuie musai să le demonstrăm. Am vorbit și voi mai vorbi despre Transilvania, însă este pentru prima dată când voi povesti despre o regiune a ei, destul de diferită de tot restul și plină de poveste: Haferland.

Continue Reading

România necunoscută (I): Castelul Martinuzzi de la Vințu de Jos

Călătorim cu multă plăcere prin România și ne place la nebunie să descoperim locuri frumoase. Norocul face să le avem. Norocul! Relieful ne ajută, iar istoria ne-a lăsat în urmă o moștenire valoroasă. Că nu știm avea grijă de aceste locuri cu tot ce ar implica asta este altă poveste. Ca în orice aspect al vieții, norocul ajută, e bine să ai noroc, dar nu e recomandat să te bazezi doar pe el. Așa că pe oriunde trecem, oricât de încântați am fi de ce vedem (și suntem de multe ori), ne poate păli ca o rafală de vânt rece apărută din senin într-o zi caldă de vară, o tristețe fără margini. Realizăm deseori că există o Românie către care nu privește mai nimeni, care se zbate să reziste ca o floare ce răsare prin asfalt și nimeni nu-i apreciază efortul. Totuși, e atât de frumoasă și de vie! Tot acest tablou de metafore se aplică “frumoaselor ruine” ale României, fie că ele se numesc biserici fortificate, castele, conace, situri arheologice sau alte feluri de pietre răspândite pe dealuri, fiecare cu povestea ei, dintr-o lume pe care noi nu o putem cunoaște, decât dacă cineva le-ar pune în valoare și le-ar scoate în față din punct de vedere turistic. Altfel au auzit de ele o mână de oameni și atât.

Continue Reading

Aniversare pe Valea Fericirii și alte plimbări printr-o toamnă superbă

“A fost o vară ehh, ahh, ohh/ Frumoasă ca Marilyn Monroe”, zic băieții de la Motans, însă în acest caz eu aleg să înlocuiesc vara cu toamna, căci a fost o toamnă lungă, colorată și caldă și da, despre ea vreau să mai vorbesc puțin, chiar dacă aș avea o grămadă de alte subiecte și locuri despre care să tastez doi ani de acum încolo. Chiar dacă toată săptămâna a plouat mocănește peste Cluj, am pliat versurile de mai sus pe sezonul luminos și auriu, mă uit cu drag în urmă și sunt pregătită pentru sezonul următor. Ba chiar i-am simțit prezența după colț tot weekendul trecut, când a dat peste noi răcoarea cea adevărată și când am lăsat să ardă o seară întreagă o Yankee Candle Orange Splash (I love Yankee Candles în perioada asta a anului). Aproape că-s gata să decorez deja pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă mai ales că la Cluj stă să înceapă cel mai mișto Târg de Crăciun de până acum, după cum se laudă organizatorii. Dar să mai amânăm atmosfera festivă puțin de tot.

Continue Reading

Road trip în Ungaria de Est și 5 motive pentru un city break la Szeged

Deși am trecut la ora de iarnă încă de săptămâna trecută, yupy-yeey (mereu mă adaptez mai lent la treaba asta), temperaturile se încăpățânează să rămână într-o primăvară fără personalitate, cu manifestări de toamnă excentrică și 24 de grade în ultimele zile de octombrie. Wait, what? Totuși, mă bucur tare că încă ne putem face plimbările luuungi, colorate și în tricou, însă știu și cât de aiurea ne vom simți când va veni cam peste noapte Baba Iarna, căci nu ar fi prima dată când ar da buzna așa. Contextul meteo nu ne poate lua totuși gândul că până la Crăciun mai sunt puțin peste 50 de zile, dar nici că vara e de multă vreme dusă, iar până la următoarea va mai curge ceva apă pe Someș/Mureș/Dunăre etc și chiar mai multă vorbărie englezească despre eternul subiect al… vremii. Acestea fiind spuse, zic să nu ne plângem că avem parte de o toamnă lungă și blândă și să mai recuperăm din destinațiile de vara trecută.

Continue Reading