Să vă povestesc…


Ziceam vineri că o să detaliez puțin despre plecarea mea la stagiu, dar brusc parcă mi-a pierit cheful de vorbă și asta sunt sigură că din cauza faptului că plecarea bate la ușă. Parcă nu-mi vine să cred că e chiar aici. Cert e că indiferent cum va fi, dau de o experiență din care vreau nu vreau, mă voi întoarce mai bogată. Aș forța să zic că o simt ca un fel de călălorie inițiatică, mai ales că plec de una singură (va veni pe urmă o colegă, dar nu va sta cât stau eu), mai ales că am emoții în legătura cu limba (sper să-mi dau drumul în maxim două săptămâni), mai ales că pașii până la plecare nu au fost ușori, mai ales că voi sta aproximativ 3 luni acolo, mai ales, mai ales…

Deci plec în Franța, mai precis la Montpellier “capitala” regiunii Languedoc-Roussillon, exact în sudul Franței, foarte aproape de granița cu Spania (Barcelona e la 350 km, adică ca de la Cluj la Arad de exemplu), foarte aproape de Coasta de Azur (nu vă grăbiți cu “ce faaaiiiin” că totuși vine iarna) și destul de aproape de Marseille (168 KM), Toulouse (248 km) și evident Marea Mediterană (Montpellier e și port, dar mai multe despre el după ce ajung). La Montpellier mă voi duce la Universitatea “Paul Valery”, nu ca să o laud, dar e pe acolo prin Top 500 ceea ce e din start bine, dar și despre ea mai multe după ce apuc să o văd, să merg la câteva cursuri, etc.

Singurele lucruri sigure sunt momentan cazarea (Cite Universitaire Triolet) și biletele de avion (numai dus) WizzAir (Cluj-Paris) și AirFrance (Paris- Montpellier). Faptul că va trebui să schimb nu doar avionul ci și aeroportul mă neliniștește puțin, dar nu aveam opțiune mai bună. Timp între avioane am, dar nu atât cât să-mi permită să văd Parisul (am însă planuri de a-l vizita pe timpul șederii în Franța).

Așadar numai mâine nu-i poimâine și eu nu m-am apucat de bagaje (e și destul de greu, căci am voie doar 15 kg la cală și 10 la bord), nu mi-am făcut asigurarea medicală (de care am neaparată nevoie), nu mi-am schimbat bani, nu știu încă exact cu ce ajung de pe aeroportul Beauvais pe aeroportul Charles de Gaulle (merg până în Paris și de acolo văd eu), deci mă comport ca și cum aș mai avea vreo două săptămâni până la plecare. Recunosc, e prima mea plecare așa departe, singură, pentru o perioadă mai lungă. Acuma mi-e și mai ciudă că nu am plecat în facultate prin programul Erasmus, aveam deja experiență fir-ar să fie! Dar probabil toate vin atunci când trebuie să vină.

Vreau să cred că mi se întâmplă un lucru bun, iar dacă eu cred asta, atunci el VA TREBUI SĂ FIE BUN !!!

Întreabă-mă să te-ntreb

Nici nu mai știu la cine am văzut leapșa asta prima oara, dar ultima oară am văzut-o la Adina (era furată). Așa că am furat-o și eu, dar culmea nu pentru că îmi era dor să mai completez un chestionar ci pentru că, serios, chiar mi-au plăcut întrebările. Și cum nu o să vină cineva care să-mi pună întrebările astea în față, blogul tre să suporte răspunsurile :D.

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
Uneori 12 și aș rămâne acolo, alteori 40 și mă gândesc că am ajuns cam repede la jumătatea vieții :D

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Eu spun că să nu încerci e foarte grav pentru că tot timpul te vei întreba: dacă aș fi reușit? Să eșuezi nu e plăcut, dar poate fi reconfortant să știi că măcar “ai trecut pe acolo”.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
Mă găndesc foarte des la asta, dar cred că trăim în noi cu legea compensației: facem lucrurile care nu ne plac sperând ca într-o zi să fim răsplătiți prin a face numai ce ne place.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Eu în general vorbesc mult, dar prefer să cred că în majoritatea timpului o fac cu folos. Categoric sunt un om al palnurilor, dar și când e ceva de făcut până nu îndeplinesc nu mă las. Deci aș putea spune că vorbesc și fac în egală măsură.

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Cred că aș fi bogată, dar nu aș realiza asta și aș muri săracă. Trist, știu.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Aș vrea să nu mai existe oameni care fac rău în mod gratuit.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Din păcate nu facem nimic cu visele noastre dacă împrejurările nu ne aduc acolo unde ele pot să prindă viață.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Probabil în mare parte nu, toți știm că putem muri oricând și cu toate astea nu ne trăim zilele ca și cum ar fi ultimele.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Îmi place să fac cum trebuie, lucrurile care trebuie.

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Să creadă în el, va vedea că încrederea în propria persoană îi va aduce multe beneficii pe toate planurile.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Evident un geniu fericit :))

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
E foarte greu. Să nu mai ai amintiri de acum înainte=moarte, dar numai cu amintirile de până acum nu cred că aș putea trăi. Totuși fără amintiri fiecare zi ar echivala cu o viață.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Dacă acel moment a fost foarte important s-ar putea să mi-l amintesc.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Ziua în care i-am spus educatoarei că vreau și eu să fiu Albă ca Zăpada și nu tot pom. E specială pentru că am spus ce am gândit cu voce tare, pentru că am avut curaj, pentru că tati m-a învățat să fac asta și pentru că după aceea am fost și eu Albă ca Zăpada.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Poate că da, dar nu la tot ce fac acum, clar.

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Nu prea m-am aruncat cu capul înainte în nimic, am cântărit obțiunile.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
Acum, dacă vreau pot să-l aud oricând.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Să fac ocolul pământului. Cum ce mă orește? Nu am bani suficienți.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Mă stresez într-un mare fel :)

Mi-au plăcut prea tare întrebările că să nu le trimit mai departe. Așa că vreau să citesc răspunsuri de la: Tomata, Lia, Jane și Luci.

Ce este cultura?


Titlu: Ce este cultura? în dialog cu fiica mea
Autor: Jerome Clement
Editura: Nemira, 2005
Colecția: bonton
Nr. pagini: 114
Preț: 5 lei, Librăria Gaudeamus

Jerome Clement este președintele postului TV Arte, dar și un excelent publicist francez. Printre volumele sale se află și această cărțulie “Ce este cultura? în dialog cu fiica mea”, o lucrare interesantă cu atât mai mult cu cât ea are forma unei discuții libere de vacantă dintre un tată și o fiică (adolescentă) a zilelor noastre.

Judith are vreo 15 ani dar evident familia din care provine i-a dăruit o educație foarte bună, de care din păcate foarte puțini copii au parte. Tatăl său care a purtat-o pe la muzee, care i-a pus în mâini cărți valoroase, care a stimulat-o să vadă filme de artă, acest tată evident poate purta o asemenea discuție cu fiica lui. Nu știu cât realizează fiica contribuția familiei și a mediului la dezvoltarea sa intelectuala, dar cu siguranță Judith este genul de persoană care poate vorbi cu ușurință despre orice, de la originea familei sale, la operele lui Picasso sau la regimurile politice care au decimat nații. Eu una la 15 ani aș fi fost foarte fericită să dețin atâtea informații, să am o astfel de cultura generală.

Un loc important în discuțiile lor îl ocupă Franța și cultura franceză. Sunt puse în discuție foarte multe aspecte: de la cum își văd tinerii țara, până la contribuția Franței în cultura europeană. Se simte un anume sentiment patriotic, dar nu poate fi supărător atâta timp cât până și un străin poate recunoaște Franței anumite merite.

Oricum discuția, dacă pot să-i zic astfel cărții, este teribil de bună, eu mi-as dori să pot avea o discuție de genul acesta cu propiul copil chiar mai târziu de 15 ani.

Și pănă la urmă, nu, ce definiție a culturii au găsit cei doi?
Autorul spune că atât el cât și fiica sa au căutat o definiție a culturii. “Există multe, dar ea se află în această curiozitate a spiritului, în setea de a învăța și a înțelege, care permite omului să-și exprime sentimentele și să-și depășească astfel condiția sa de ființă muritoare (…) Arta ne ajută să uităm timpul și ne dă posibiliatea să transmitem printr-o cercetare profundă și intimă ceea ce înseamnă condiția umană.”

Deja octombrie…


Vulpitza spunea că datorită căldurii și a soarelui strălucitor chiar și zilele acestea ea a simțit că trăiește cea mai frumosă toamnă și din acest punct de vedere îi împărtășesc sentimentele. Anul trecut deja ploile erau de mult instalate….

Ieri apelul Tomatei m-a întristat, citiți și voi ce problemă are și dacă cineva poate cumva să o ajute să-i dea de știre, în situații critice omul are nevoie de sprijin concret.

Aseară am fost chemați la o altă nuntă la care din păcate eu nu pot ajunge (doar Clau) și ce mult mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo !!! Odată pentru că e un eveniment important din viața unor oameni dragi, iar apoi pentru că nunta e la Piatra Neamț unde nu am fost niciodată :(
Motivul pentru care nu pot merge la această nuntă, precum și motivul pentru care nu pot merge la nunta din 11 octombrie și nici la cununia civilă a finilor noștri de pe 24 octombrie (la care suntem nași anul viitor în 24 iulie) e că joia viitoare plec în Franța la un stagiu de aprox. 3 luni, gata, sunt de ceva vreme cu biletele pe masă, nu cred că mai poate interveni nimic (o să detaliez săptămâna viitoare).

După masă plecăm la Ineu.
Weekend plăcut.

Ar fi fost prea frumos


Titlu: Ar fi fost prea frumos
Autor: Ioan Chirilă
Editura: Fundația ArtEst pentru GSP, 2009
Colecția: Integrala Ioan Chirilă
Nr. pagini: 341
Preț: 11 lei împreună cu GSP la chioșcuri

Integrala Ioan Chirilă scoasă când vor cei de la GSP mi-a făcut un super cadou la sfârșit de septembrie: cartea “Ar fi fost prea frumos”, poate cea mai tare poveste despre sport din câte am citit. Eu fiind fan tenis, fan declarat Ilie Năstase, pe care nu l-am văzut jucând decât demonstrativ, fan Ion Țiriac pentru care am un respect deosebit dincolo de tenis și fan în genral al cronicarului sportiv Chirilă, nu pot să declar decât că această carte pur și simplu m-a încântat, mi-a demonstrat atât de multe despre relație dintre tenis- minte-viață încât la sfârșit nici nu am știut din ce unghi să privesc lucrurile, sau mai bine zis din perspectiva cui.

Cartea are de toate: umor (în primul rând), fir epic (Chirilă nu degeaba a fost invitat să facă parte din Uniunea scriitorilor), dialog permanet (creat de autor), acțiune (sunt povestite meciuri de tenis pe care aproape le-am vizualiat și le-am trăit odată cu povestea), sentimente (trăirile celor două personaje centrale).


“Ar fi fost prea frumos” e povestea parcursului în tenis a doi oameni care prin anii ’60-’70 au făcut legea pe toate terenurile lumii. Sunt surprinse momente încă de la debut până la primele două finale de Cupa Davis (ambele pierdute din păcate), sunt povestite întâmplări de pe Progresul locul unde tânărul Năstase de care nu auzise nimeni se pregătea să devină “Nasty, but nice”, e descrisă pasiunea împârțită a lui Țiriac între tenis și hockey, iar apoi e descrisă în amănunt întâlnirea celor doi, prietenia care i-a legat și care i-a dus departe din India la Cleveland USA, din Egipt la Roland Garos, Franța.


Aș putea spune că e povestea unui succes imens, foarte puțin cunoscut de tinerii născuți și crescuți în anii ’90. Eu am avut baftă căci tatăl meu mereu îmi povestea de Năstase și mereu îmi zicea să mă uit la tenis căci el nu e doar un sport în care trebuie să alergi fără să gândești ci e un sport în care degeaba alergi dacă nu gândești. Astfel că de mică chiar dacă nu am paracticat tenisul am știut cu ce se mănâncă, știam cine e în top, știam ce sunt game-uirle și break-urile. Dar această carte mi-a clarificat alte lucruri de care evident habar nu aveam. În plus m-a “adus la fileu” să văd care a fost adevărata poveste a românilor care au făcut ca România să însemne ceva în tenisul mondial.

Desigur cartea scrisă în 1972 nu poate surprinde evenimente care urmează și aici desigur mă refer a treia finala de Cupa Davis, la faptul că Țiriac își cam încheie socotelile cu tenisul, iar Năstase ajunge primul NR. 1 mondial. Evenimente deosebite, la care după asemenea succese ori se așteptau mulți ori deja credeu destui că tenismenii noștri se vor culca pe o ureche. Din fericire nu a fost așa, Năstase a strălucit în continuare…

Despre ei în zilele noastre lumea deja știe multe lucruri, Țiriac e unul din cei mai bogați români, continuă să sprijine tenisul și sportivii, a fost președintele Comitetului Olimpic Român, e o persoană foarte cunoscută și apreciată atât în România cât și în străinătate. Năstase e la fel de popular ca și pe vremea când juca, e la fel de simpatic, a reușit să-și scrie memoriile, carte din nou mi-a plăcut foarte mult, o autobiografie excelentă “Mrs. Năstase”. Cei doi chiar dacă au trecut prin perioade în care relația lor s-a răcit, chiar dacă aveau caractere complet diferite, chiar dacă au trecut atâția ani peste ei au rămas priteni și parcă atunci când spui Năstase, spui imediat și Țiriac, sau invers.

Sunt subiectivă, știu, dar vă îndemn să citiți cea mai frumoasă poveste a sportului românesc :)

P.S. A apărut pe DVD, tot cu GSP în premieră finala Cupei Davis din 1972 de la București. Trebuie văzută.