Am ales să scriu o singură postare despre aceste două cărți din mai multe motive:
1. Pentru că nu mai ești la fel după ce la citești pe fiecare dintre ele.
2. Pentru că au cam aceleași dimensiuni.
3. Pentru că le-am citit pe amândouă în aceeași zi (citite de pe laptop, prima exepriență, culmea reușită)
4. Pentru că trebuia să le fi citit de mult pe ambele.
5. Pentru că cine o va plăcea pe una o va plăcea și pe cealaltă.
Încep cu Recomandarea prietenei mele dragi Claudia și anume cu “Pescărușul Jonathan Livingston” de Richard Bach. Cartea stă și la baza unui film am înțeles și a inspirat multă lume în această trecere prin viață. Scrisă în anul 1970 de un fost pilot, povestea pescărușului a circulat pe foi dactilografiate prin toate birourile lumii și asta pentru că ea este dincolo de poveste, UN SFAT. Prețios.
Pescărușul Jonathan Livingstone (cine ar da un asemenea nume unui pescăruș?), vrea să zboare, dar nu la fel ca toți ceilalți din cârsul său, ci să se autodepășască, să nu facă zborul doar pentru a procura hrana ci pentru a depăși limitele. Datorită acestui fapt este exclus din cârd și trimis să trăiască singur pe o stâncă izolată. Aici însă își descoperă adevăratul talent, reușește singur imposibilul. De aseamenea află că mai sunt și alții ca el, care la fel au fost izgoniți de grup și condamnați la singurătate pentru că nu au fost ca toți ceilalți. Alături de aceștia învață de la un mare maestru cum să zboare repede ca gândul, învață defapt care e piatra de temelie a reușitei “Ca să zbori repede ca gândul, adică oriunde, trebuie să începi, prin ați da seama că ai ajuns deja acolo.”
Probabil acest sfat a vrut să mi-l dea și Claudia când mi-a zis că dacă simt că lucrurile pe care le fac nu se leagă, dacă mă simt dezamăgită și dacă simt că totul merge prost, să citesc această carte, o să aflu multe răspunsuri. Mulțumesc draga mea. Am aflat de la un “pescăruș” mai multe decât de la 100 de oameni pentru că în final cu riscul de a strica surpriza multora, pescărușul nostru mi-a dat și o lecție pe cinste: “Cu cât zbori mai sus cu atât vezi mai departe.”
A doua carte este “Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupery, ahicunoscuta carte pe care abia acum am citit-o deși am avut-o de nenumărate ori în mână. Revin la fapul că “acum a fost momentul ei”, cred cu tărie în asta. Nu are sens să vă spun ce tare m-a încântat, nu m-am dezlipit de la ecran până nu am terminat-o (am avut noroc căci era exact la fel ca cea printată adică avea totate pozele autorului și aceeași structură). Așa cum ni se precizează această carte nu este pentru copii ci pentru oamenii mari care au uitat că au fost și ei copii. Povestea micului prinț este înduioșătoare și te atinge chiar de-ai fi de piatră.
Este foarte metaforică dar adânc înfiptă în realitate, este o pledoarie pentru lucrurile simple din viață pe care nu le prețuim, este o rechemare la inocența pe care toți ne-o pierdem , este un alt SFAT: pentru a înțelege lucrurile mari, trebuie să le pricepem pe cele mici, însă “ochii sunt orbi, cu inima trebuie să cauți”. Câți facem asta? Am învățat însă și de aici ceva: “Trebuie să ceri de la fiecare numai ce poate da”. Inclusiv de la tine, aș mai adăuga eu…pentru că: “oamenii de pe aceste meleaguri…cresc 5 mii de trandafiri într-o gradină…și tot nu găsesc ceea ce caută…și totuși ceea ce caută ar putea fi găsit într-o singură floare sau într-un singur strop de apă.”
Vă rog eu, citiți aceste cărți care în total au cam 200 de pagini cu tot cu desenele de la “Micul Prinț”, deci vă faceți o zi mai frumoasă într-un mod foarte simplu și nu o să uitați unele lucruri niciodată.
