La drept vorbind, dorința mea de a mă vedea la mare în decembrie, s-a împlinit prima dată la Palavas les Flots în 2009 și am fost cum se poate mai fericită bântuind pe acolo… deși singură. Așa că de această dată, am dat Mediterana mare din sudul Franței pe Adriatica văzută de pe Riviera din Emilia-Romagna. A fost o conjunctură, nu ceva premeditat, însă mulți mi-au spus că pot avea o surpriză frumoasă vizitând această regiune iarna și nu vara, ca toată lumea (normală) :)

Așa cum vă spuneam, după un drum nu foarte lung, în 30 decembrie am ajuns la Rimini și după o foccacia gustoasă rău am pornit spre hotel. De la gara din Rimini noi am crezut că în maxim 20 de minute ne vom odihni pe un pat moale în camera noastră, dar nu a fost să fie căci hotelul s-a dovedit a fi mai departe. Pe drum, că să avem motiv de “grumpysm” (de la grumpy) :) începuse și o ploicică ce numai bine mi-a zburlit toată freza, mai ales că înainte de Crăciun m-am tuns și mi-am tras un permanent pentru volum ce l-a făcut pe bunicul meu să exclame: “te-ai aranjat ca o doamnă” :)

Acest drum pe jos ne-a dat ocazia să ne lămurim cum stă treaba cu orașul Rimini (cea mai vestită “stațiune” din regiunea Emilia-Romagna). Deci Rimini este o așezare întinsă, la marea Adriatică, de care aparțin o multitudine de alte stațiuni toate legate între ele, nu știi decât din tăblița cu denumirea localității că ai intrat parctic în altă așezare. Aceste stațiuni (după cum le puteți vedea și în poza alăturată) sunt grupate în “Rimini Sud” și “Rimini Nord” (nu chiar ca și cu Eforie la noi, că-s mai multe, dar dacă vreți să vă faceți o idee, luați asta cu Eforie exemplu). Așa… deci noi trebuia conform GPS-ului să ajungem pe o anumită stradă din Rimini, care era de fapt în Rivabella. Ceea ce am și făcut… cu prețul unor picioare deosebit de obosite :D

Hotelul Houston ales pe booking.com a fost o alegere bună și prin prizma prețului, dar și a amplasării. Știți că nu dăm banii pe view, dar dacă se nimerește doar nu refuzăm. Poate și din cauză de extrasezon, nu știu, dar cert este că am primit cea mai bună cameră, la etajul 3, cu balcon și vedere la mare. Păcat că deja începea să se întunece când ne-am cazat noi, dar ne-am luat porția de privit în depărtări dimineața următoare.

Odată cazați mai trebuia să rezolvăm un lucru: cina. Hmm, asta a ajuns să fie una din părțile fermecătoare ale tuturor excursiilor noastre. De obicei nu ne ducem la restaurant ci căutăm prin zonă ceva magazine cu produse tradiționale și ne întoarcem să păpăm în cameră. Am început “tradiția” la Paris și de atunci ținem de ea. De această dată am luat-o pe faleză și în speranța că vom vedea și marea, dar și că să ne facem plimbarea de seara (măcar în excursii, că acasă, seara, ne este lene să mergem și până la magazinul de la colțul blocului). Ei, umblasem cu orele în acea zi, dar cum să nu te mai plimbi și pe faleză dacă o ai sub nas? Apoi am ajuns la un fel de măcelărie de unde ne-am luat speck, o baghetă fantastică, o brânză “locală” și niște roșii cherry (pare-se proaspăt culese le ce aromă aveau) și ne-am întors cu cina în cameră cam ca de la piață așa. Și pentru că eram obosiți am decis că mai bine ne uităm la TV la un post italian de “bucătăreală” și ne odihnim pentru maratonul ce avea să urmeze.

A doua zi ne-am trezit fresh, fără ceas și am petrecut cam o oră holbândune la mare, după care am coborât la micul dejun și am decretat că am luat cel mai divers mic dejun în Italia. Cu forțe noi am luat-o pe plajă și am descoperit cea mai mare și lată plajă de până acum (vara cred că criminal acolo). Nu, nu este și nici nu seamănă cu pitorescul din Cinque Terre, este altceva, pentru altcineva aș zice, plaja din Rivabella și cred că din toată acea zonă de litoral Adriatic este imensă și “special” pentru prăjit la soare. Ziua aceea, ultima din 2011, o scăldase într-o lumină superbă, era un soare de nu-mi puteam imagina. Dacă aș fi făcut o poză în costum de baie și nu în palton, ați crede că e 1 august, la ce soare se arăta. Oricum puteți vedea cele mai răsărite poze aici.

În continuare planul arăta așa: trebuie să ajungem la gară și de acolo să plecăm undeva (fără plan). Trebuie să luăm de această dată autobusul, mai ales că între timp aflasem care, ca să nu ne solicităm totuși picioarele în exces. Trebuie să ne bucurăm de ziua asta, de orele astea în care simțeam cum 2011 cu tot greul și farmecul său curge încet în clepsidra numită viață.