Carti, Travel

Oameni şi locuri de altădată

6 comentarii

Mi-am început ziua pe site-ul unui anticariat cu promoţii extraordinare. Navigând de pe o pagină pe alta m-a apucat nostalgia cărţilor de la Ineu, mirosul lor, viaţa lor, povestea lor. Majoritate cărţi vechi, cumpărate sau primite în tinereţea tatălui meu. Mie o carte veche, cu coperta uzata îmi aminteşte de el şi de cum îl vedeam uneori cu o carte sub braţ sau citind la masă (mai ales când venea seară de seară la mami la serviciu, când lucra ea schimbul 2, ca noi doua să putem pleca acasă, să mă culc eu în principiu). Da, eu am mai crescut şi la mami la serviciu şi îmi amintesc cu drag de acea perioadă…

Răsfoind şi răsfoind, am ajuns la paginile dedicate cărţilor de călătorie, jurnale, memorii, amintiri, cărţi care prin simpla copertă te transportă într-o altă lume, dar cumva curios tot această lume în care noi trăim acum. Ce-i drept, văzută poate cu 20 sau 30 de ani în urmă. Mi se par fascinante aceste cărţi, nu ştiu cum au fost ele citite atunci când au apărut, dar în mine au băgat o nostalgie cutremurătoare. Aproape 900 de coperte învechite aşteaptă să fie atinse, aproape 900 de poveşti care mai mult ca sigur au schimbat vieţile celor care le-au trăit, aşteaptă să fie retrăite la distanţă de câteva decenii de cititori ai zilelor noastre.

Cărţile de călătorie, vechi şi fără o valoare literară deosebită sunt totuşi dovezi în timp ale unor experienţe de viaţă, pe care noi, deşi pe aceeaşi planetă albastră, nu le vom putea cunoaşte niciodată. Deşi noi avem posibilităţi nemăsurate când vine vorba acum de o călătorie, ea nu va mai putea avea farmecul acelei călătorii, pe care poate cineva a făcut-o acu’s 20 de ani.

Fie că doriţi o carte de aventură ca a lui Andre Davi – Cu caiacele pe Nil, fie una clasică cum ar fi a lui Goethe – Călătorie în Italia, ori un fel de ghid “de pe timpuri”, puteţi găsi aici ce nici cu gândul n-aţi gândit. Jur că le-aş fi cumpărat pe toate şi când ar fi ajuns coletul la mine m-aş fi închis în casă câteva săptămâni şi aş fi călătorit pe tot globul alături de acesti călători care au sfidat timpul şi mi-au redat o lume pe care de altfel nu o cunosc.

Foto

* Acesta nu este un articol plătit

Carti, Concursuri, Travel

Câştigător Concurs la 1000 de articole

6 comentarii

Dragi prieteni, concursul s-a încheiat aseară la ora 22 şi vă anunţ cu mândrie că s-au înscris 32 de persoane, 32 de persoane au lăsat cel puţin un mesaj pentru împlinirea a 1000 de articole pe bialog.ro. În total, după discuţii şi mulţumiri am ajuns la 46 de comentarii (ale mele şi ale voastre). Am fost copleşită de tot ce am citit, de urări de bine, de simple mesaje de mulţumire, de un gând bun şi de bucurie în general. Recunosc că unii chiar m-aţi făcut să mă simt senzaţional prin cuvintele voastre şi aceasta a fost numai o ocazie în plus să mă bucur că am început povestea cu bialog-ul, chiar dacă nu am sperat niciodată să strâng atâta lume “bună” (şi când spun asta nu mă refer la acea lume “bună” cu care nu mă identific şi nici nu-mi doresc) în jurul meu, al bialog-ului.

Am tras la sorţi micul cadou pe care îl ofer şi care nici nu se compară cu entuziasmul şi bucuria voastră, poate doar faptul că îl ofer din toată inima să compenseze. Fiecare persoană care a lăsat un mesaj la articolul cu concursul a primit un număr de participare.

Apoi RANDOM.ORG şi-a făcut datoria şi a extras numărul 24… care îi corespunde Anei (Piese dintr-un puzzle), care mi-a lăsat următorul mesaj, simplu şi frumos: Super! Felicitarihappy Te citesc mereu cu placerehappy iar eu ştiu că o face, intră mereu pe pagină, o simt aici. Mulţumesc mult, Ana… te rog să-mi trimiţi adresa ta (mesaj pe FB sau prin email, îl găseşti pe pagina de Contact). O sa te rog sa-mi trimiţi adresa cât mai curând ca sa-ţi pot trimite cât mai repede şi eu premiul. Felicitări!

Acestea fiind spuse, am mai “ars” o etapă pe bialog.ro. Vă aştept să le “ardem” şi pe următoarele împreună, la fel de simplu, de frumos şi din tot sufeltul. Sunteţi deosebiţi prieteni dragi, eu nu mă voi opri din povestea cu bialog-ul sper să nu vă opriţi nici voi din a face parte din ea ;)

Filme, Travel

L’Auberge Espagnole şi alte filme pentru călători

24 de comentarii

În primul rând, ce înseamnă filme pentru călători, pasionaţi de călătorii etc? După mine, înseamnă filme a căror acţiune fie popune o temă de travel (asta nu-s chiar aşa multe), fie un film, plasat (filmat) într-un anumit loc, loc care apare destul de consistent în film, oraşe sau zone pe care le poţi vedea în toată splendoarea lor fără să urmăreşti un documentar.

Aşa se întâmplă în cel mai recent film văzut; L’Auberge Espagnole (2002), unde faptul că filmările şi acţiunea au loc la Barcelona, te face să ai impresia că oraşul este personajul central al filmului. Nu am văzut niciodată Barcelona aşa de bine ca în acest film. Pe lângă asta, filmul este o comedie spumoasă (poate aţi mai auzit de el sub denumirea Euro-Mix), despre un grup de adolescenţi de prin toată Europa plecaţi cu o bursă Erasmus la Barcelona… şi de aici să te ţii bine prin ce situaţii trec. Foarte faină aventură şi foarte “umană”! În plus mai ai şi imagini extraordinare din Paris (filmul este franţuzesc până la urmă, făcut de un francez cu actori în majoritate francezi şi este desigur în franceză). Recomandarea merge exact spre: Luci şi Cosmin, (Luci ştiu sigur că îl va aprecia dacă îi spun că e făcut în stilul Eurotrip, doar că este mult mai bun), dar şi pentru mare îndăgostită de Barcelona, Cătălina :) A! şi pentru Cami, care urmează să plece acolo, era să uit :D

Apoi cu lista în faţă vă mai recomand câteva filme de acest gen, mai ales că se apropie un weekend cu vreme schimbătoare (după alte 30 şi de grade, la Cluj cică va ploua, să vedem totuşi…)

De Il Postino am povestit recent, filmat în Sicilia şi foarte pe placul meu, de Amelie  cu Parisul în toată splendoarea, v-am povestit, însă nu cred că am zis nimic de The Talented Mr. Ripley (1999), un film din categoria grea, un film foarte bun, filmat la Roma, San Remo, Coasta Amalfi, Veneţia (wow, wow, wow). Un thriller care cu siguranţă vă va tulbura, pe mine m-a ţinut cu sufletul la gură şi cu nervii întinşi maxim pâââână la finalul celor peste 2 ore. În caz că nu l-au văzut, recomandarea se duce către Liliana, Iulian şi Ioana.

Tot din categoria Paris Forever! mai recomand Intochables (2012), Midnight in Paris (2011), Paris J’taime (2006) şi 2 Days in Paris (2007). Toate merg în calup către Andreea, care ştiu cât de mult vrea să ajungă în capitala Franţei. Şi mai am o listă scurtă făcută anul trecut, poate vă inspiraţi şi din ea.

Cine vrea în Grecia, mâna sus! Pentru voi recomand Mamma Mia filmat în superbele insule greceşti şi cântat de la început până la sfârşit pe ritmurile şi versurile legendarei ABBA. Deşi cred că l-a văzut mai toată lumea de pe aici, totuşi îl recomand lui Cris-Mary şi Aliceee. Şi tot pentru ele My life in ruins, filmat tot la greci cu preponderentă la Atena.

Grbavica [Sarajevo, my love] (2006), nu poate să se îndrepte decât către Dia şi către Anca, pentru că una tocmai se pregăteşte să plece pe acolo, iar cealaltă are o pasiune imensă pentru Balcani. Filmul multipremiat este filmat la Sarajevo şi propune o temă serioasă şi profundă, nu e doar un film de weekend, atenţie! Hmm, cred că şi Anei i-ar place tare mult.

Pe cine să trimit în Italia, împreună cu câteva filme faine? Căci, după ce am întocmit lista asta, am mai văzut câteva de genul Only you (1994) filmat în Roma, Veneţia, Toscana şi se termină la Positano :) Stealing Beauty (1996) după care am exclamat: “dacă nu te indrăgosteşti iremediabil de Toscana după filmul ăsta, eşti pierdut!“, My House in Umbria (2003) care prezintă frumos o regiune despre care se spune că este noua Toscana şi Tea with Mussolini (1999) unul din filmele mele preferate ever, normal TOATĂ Toscana străluceşte în filmul ăsta. Deci într-un cuvânt Toscana :) Adriana, Mirela, Monica… ce ziceţi?

The Way este un film extraordinar despre Camino şi o anumită modalitate de a-l parcurge, aşa că recomandarea fără prea multe cuvinte merge către două fete deosebite care ştiu cu siguranţă că îl vor parcurge cândva: Luiza şi Monica. Sper în secret şi nu prea să îl parcurg şi eu…

Well, last but not least: A Good Year (2006) filmat în Provence care m-a cucerit definitv la fel ca pe Margot, Oana şi TravelGirls, dar zic aşa, nu că l-aţi mai revedea? În plus unii mai norocoşi ca Miki chiar trăiesc pe acolo, iar alţii ca Larisa destul de aproape încât să ajungă cât de curând să vadă pe viu ce am văzut eu în film :)

Pentru alte recomandări, căci mai sunt, consultaţi arhiva filme pe bialog sau topicul Filme de călătorii pe plimbarici.ro. Evident, alte recomandari sunt binevenite :) Chiar mi-aş dori să văd un film care prezintă frumos ţările nordice: Salmi, Kadia, Vladimir, aveţi o recomandare? :D

Vizionare placută şi weekend fain, nu-i minunat să ne urăm weekend fain încă de joi seara?

Toscana în Stealing Beauty

Bloguri & Blogging, Carti, Concursuri, Travel

Articolul nr.1000 (+Concurs!)

48 de comentarii

1.000 articole

5.138 comentarii aprobate (fără spam)

7 pagini

51 de categorii

353 de etichete

362 de fani facebook Bialog

Top 3 articole Bialog (după numărul de vizualizări)

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

Cele mai frumoase vorbe de iubire (din cărţi)

Călătoriile mele

***

Uite că am ajuns şi aici! :) Nu mi-am închipuit că o să mă ţină atât “nebunia” cu blogul, vă spun sincer. La finalul lui 2008, când a început povestea Bialog-ului, nu aş fi crezut că 1000 de articole îşi vor face loc aici. Şi totuşi, acesta este articolul cu numărul 1000, ANIVERSAR! Pe bune că sunt mândră!

Vă mulţumesc tuturor celor aţi fost şi sunteţi aici, unii chiar de la început, că aţi citit tot, nu aţi ratat nimic şi m-aţi încurajat să scriu mai mult, mai bine şi mai frumos. Dacă e să-mi recitesc de primele postări mă apucă râsul; cum puteam scrie atunci, acum însă simt şi eu că este altceva… Am evoluat odată cu blogul şi prietenii au continuat să vină. Repet şi de data aceasta că cel mai mare merit al Bialog-ului este acela că a adus în viaţa mea oameni extraordinari pe care altfel poate nu i-aş fi cunoscut niciodată, cine ştie?

Nu puteam lăsa să treacă această ocazie fără să nu o consemnez cumva şi am decis să o sărbătoresc printr-un CONCURS. Câştigătorul va primi din partea mea Ghidul Parisului, Thomas Cook, inedita cărticică a lui Mateiu Caragiale, Sub pecetea tainei şi o vedere drăguţă din frumosul meu Cluj. Un cadou mic cu o ocazie mare!!!

Tot ce trebuie să faceţi pentru a intra la tragerea la sorţi, este să deveniţi fani ai paginii Bialog pe Facebook (asta desigur, dacă nu sunteţi deja şi în acest caz săriţi peste această cerinţă) şi să-mi lăsaţi aici un comentariu (cu orice doriţi să-mi spuneţi despre voi, bloguri, net, carţi, filme, călătorii orice etc). O puteţi face începând de acum, până duminică 22 iulie, ora 22. Luni pe 23 iulie anunţ câştigătorul şi public şi mesajul lăsat (asta ca să vă “oblig” să-mi lăsaţi mesaje frumoase) :)

Dragi prieteni, vă aştept să ne citim cu bine, la articolul 1001 şi aşa mai departe ;)

Carti, Travel

Trei săptămâni în Himalaya

5 comentarii

Titlu: Trei săptămâni în Himalaya

Autor: Marius Chivu

Editura: Humanitas, 2012

Nr. pagini: 288, format mare, calitate exemplară!

Preţ: 49 de lei pe librariaonline.ro

O carte cu imagini. Ilustrarea unui vis. Povestea unui popas la marginea lumii. O aventură pe care cei implicaţi nu o vor uita niciodată. Se iau doi prieteni, se discută nişte dorinţe, se doresc a fi depăşite, se socoteşte, se crapă firul în 14 şi mai apoi se hotărăşte: Marius şi Cătălin pleacă în Nepal, aici vor ataca o trecătoarea aflată la o altitudine considerabilă în cei mai înalţi munţi ai lumii. Cea mai înaltă trecătoare din lume: Thorung La. O experienţă, un drum iniţiatic, sute de imagini, cuvinte bine alese, o altă cultură disecată, mult umor… aşa se naşte o carte…

Dacă mi-a plăcut aventura în Himalaya a celor doi români a fost, pentru că ador cărţile de acest gen. Dacă aş avea posibilitatea aş scrie şi eu una, aşa că nu voi comenta de ce cineva alege să-şi povestească într-o carte, povestea de povestit la un vin cu prietenii la bătrâneţe nepoţilor. În plus, eu consider că avem multe de câştigat din asemenea cărţi, cunoaştem locuri noi (prin ochii altora, e drept), atingem culmi prin picioarele lor şi ne stârnim nouă înşine curiozităţi, ne lărgim nouă înşine orizonturi şi poate, poate într-o zi vom pleca şi noi. Da, această carte, ca şi altele asemeni ei, este o relatare. O relatare a fost şi Vând Kilometri a lui Mihai Barbu, o relatare a fost şi Luptând cu iposibilul a lui Mike Horn, o relatare ca multe alte relatări după care te simţi cumva mai bogat şi mai pregătit să pleci la drum. E un câştig, o carte trebuie să fie un câştig, iar asta este.

“Jurnalul călătoriei poate fi citit ca un roman de aventuri exotice. Cartea vorbeşte însă despre forţa curiozităţii, despre tentaţia şi plăcerea de a pleca departe şi a-ţi testa limitele, despre nevoia de aventură, de schimbare totală a decorului şi a obişnuitelor. La sfârşitul calatoriei, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune insignificantă. Pentru că încercarea de a urca acei munţi foarte înalţi înseamnă, de fapt, să cobori foarte mult în tine. Orice călătorie are destinaţii ascunse de care la plecare nu eşti pe deplin constient. Cartea este şi despre aceste mici revelatii.”

O recenzie absolut frumoasa a acestei cărţi găsiţi aici… aproape că nu mai am ce să-i adaug, mi-a plăcut prea mult cum a abordat-o cititoarea cu pricina. Parcă aş fi scris-o eu, sau mai bine zis, dacă m-aş fi apucat să vă povestesc aşa aş fi făcut-o. Însă dacă vreţi să aveţi completa revelaţie a descoperirii, citiţi recenzia recomandată, după ce aţi parcurs cartea.

Sursa foto+interviu autor

Franta, Travel

Versailles: o destinaţie supraevaluată?

18 comentarii

Am amânat aşa de mult să scriu despre Versailles încât de câteva ori am zis că nici nu am să o mai fac. Versailles m-a dezamăgit puţin şi să ţinem cont că nici măcar nu am văzut castelul în interior. Pentru mine Versailles înseamnă Sala oglinzilor şi Grădinile vestite, somptuoase şi de neratat. Acum recent, când am fost la Paris, am lăsat Versailles-ul pentru ultima zi, nu am fost siguri că vom ajunge, dar am făcut o încercare :) Am ajuns undeva marţi pe la prânz la Versailles şi ne-a întâmpinat cea mai mare aglomeraţie din câte mi-a fost dat să văd. Nu doar că era coadă la bilete, căci şi de aveai bilet cumpărat de pe net, tot trebuia să stai la o coadă inumană să intri în palat. A fost ceva de nu pot să descriu în cuvinte, am avut impresia că este toată China în faţa Versailles-ului.

Acestea fiind spuse, am hotărât de comun acord să nu stăm la acele cozi şi să ne întoarcem în Paris unde aveam lucruri mai bune de făcut… Totuşi am mai zăbovit puţin şi am văzut cum câţiva turişti se îndreaptă spre o altă intrare laterală a castelului, ceea ce se va dovedi că este intrarea la faimoasele grădini de la Versailles. Deci măcar grădinile le puteam vedea, căci aici coada nu era de neconceput. Şi pentru 8,5 euro/persoană intrăm la grădini.

Până să văd aceste grădini le avem in minte pe cele de la Schonbrunn, Viena, grădini care mi se păreau a fi cele mai cele şi care speram să fie detronate de aceste faimoase Les jardins de Versailles. Dar, nu sunt! Adică a fost plăcută plimbarea de două ceasuri prin ele, dar NU a fost ceva care chiar sa mă dea peste cap. Clau, vă spun sincer, a fost chiar dezamăgit de ele cu toate că am prins şi programele acelea muzicale. Eu mă imaginam în rochie cu crinolină, proaspăt întoarsă de la un bal la palat, dar Clau săracu’ nu cred că avea prinţese în minte (cel puţin aşa sper, haha).

Desigur, am făcut poze, ne-am minunat pe acolo de verdeaţă şi lebădă (da, lebădă, una singură), de flori şi oameni de alte orientări sexuale cărora le-am făcut poze (alt moment în care am zis că mare pierdere ca unii băieţi să iubească muuult alţi băieţi, noah… toleranţă ridicată, dar totuşi mare pierdere… pentru fete). OK, să trecem peste :)

La finalul acestei vizite nu am putut să nu mă întreb dacă nu cumva, această destinaţie super, hiper, mega cunoscută, nu este de fapt un loc supraevalut şi într-un declin evident? Cu siguranţă mă voi întoarce la Versailles să văd Sala Oglinzilor, poate o să mi se pară că n-am avut dreptate de data acesta. Poate! Poate pe de altă parte o să intru şi mai adânc în dilemă…

Nu vreau să se înţeleagă din ce am spus eu că nu merită o vizită (ca orice pe lumea asta merită o vizită), însă poate nu ar trebui făcută vizita asta cu aşa mari speranţe şi aşa iluzii că vom găsi Raiul pe pământ în grădinile alea sau chipul gloriei în Sala oglinzilor… Cam asta ar fi.

Filme, Italia, Poezii, Travel

El cartero y Pablo Neruda (Il Postino)

7 comentarii

Tocmai am văzut Il Postino, un film absolut superb din toate (absolut toate) punctele de vedere. Nici nu ştiu exact ce să vă povestesc din el şi pe ce să pun accentul, am râs, am lăcrimat puţin, finalul m-a răvăşit, dar per ansamblu am fost toată un zâmbet cele 105 minute, iar peisajele m-au transportant, unde altundeva, dacă nu pe coastele însorite şi scăldate de marea albastră ale Italiei?!

Povestea este una interesantă şi foarte simplă în acelaşi timp: Mario Ruoppolo, un poştaş simplu de pe o insulă sărăcioasă, dar paradisiacă a Italiei, primeşte misiunea de a livra corespondenţa unui nou locuitor al satului în care el însuşi îşi are reşedinţa. Acest nou locatar, este chiar poetul chilian Pablo Neruda, exilat aici din motive politice. Între cei doi se leagă încet o prietenie frumoasă alimentată de dragostea lui Mario pentru poezie şi mai ales pentru “lumea” metaforelor. Genial momentul în care Mario se întreabă dacă nu cumva lumea noastră este o metaforă a altora!?

Foto

Un om simplu, cu o minte frumoasă şi sentimente extraordinare pentru viaţă şi pentru dragoste, Mario, ajunge la inima marelui Neruda. Povestea este o ficţiune, deşi totuşi te întrebi dacă nu cumva chiar a exista un astfel de om care să-l fi cunoscut pe Neruda aşa cum a ajuns Mario să-l cunoască. O relaţie umană inedită şi foarte boemă, un fel de supravieţuire atât a exilatului politic Neruda, cât şi a unui simplu italian, din Italia anului 1950. Un film despre două vieţi guvernate de poezie, într-un haos politic absolut. Nu-i aşa că am putea visa şi noi la o lege a poeziei în aceste timpuri in care haosul politic domneşte şi la noi? Ar fi sublim, nu? :) Totuşi la baza filmului stă nuvela scrisă de Antonio Skarmeta, Ardiente Paciencia. 

Chiar şi filmul în sine are o poveste demnă de o altă ecranizare. Massimo Troisi, personajul principal (poştaşul Mario), a suferit o operaţie pe cord în timpul filmărilor, mai apoi şi-a revenit, a reuşit să-şi ducă rolul până la capăt, iar la o zi după terminarea filmărilor, a suferit un infarct care i-a fost fatal. Toisi, face un rol absolut fabulos şi înălţător aşa cum ar trebui să fie fiecare ultim rol al marilor actori (vezi Heath Leadger în rolul lui Joker din The Dark Knight, căci asta mi-a venit acum în minte).

Filmul este plasat şi filmat parţial pe insula Salina, din nordul Siciliei într-un peisaj cum nu se poate mai potrivit pentru tema filmului, mi se pare că i se potriveşte atât de bine încât nu mi l-aş fi putut imagina filmat în altă parte, mai ales după ce am căutat informaţii despre Salina, pe internet.

Fie îl iubiţi pe Neruda cu poemele sale extraordinare, fie că adoraţi Sicilia, fie că doar doriţi să urmăriţi un film bun într-o seară de duminică cu vreme caniculară spre schimbătoare, acest film va acoperi toate gusturile de mai sus şi poate va cuceri şi altele. Şi încă ceva: Oscar pentru minunata coloană sonoră!!! O recomandare din inima!

Close Menu