O zi fără prea multe cuvinte: Sighișoara pentru-a nu știu câta oară

În urmă cu mai mulți ani, pe vremea când blogging-ul înseamna cu totul altceva decât înseamnă azi (nu doar pentru mine ci la modul general) exista și pe Bialog o rubrică, botezată în blogosferă Miercurea fără cuvinte. Nici nu mai știu cine și de ce a pornit ideea asta, sau de ce era doar o rubrică de o zi, însă multe bloguri publicau în fiecare miercuri articole formate în mare măsură doar din imagini care să “vorbească” în locul cuvintelor. Și adevărul este că multe locuri & lucruri există pe lumea asta care pot “vorbi” fără să rostească ceva. Când am revăzut Sighișoara pentr-a nu știu câta oară în urmă cu două săptămâni, m-am gândit instant că dacă voi apuca să urc pe blog ceva despre ea, atunci sigur va fi un articol care să vorbească mai mult prin imagini, pentru că totul în Sighișoara e atât de vizual încât n-ai nevoie decât de ochi atât de bine deschiși pe cât îți este de suficient deschisă și inima.

Continue Reading

Portul Pireu: ce să vezi, să savurezi și să nu ratezi

Dacă aș împacheta acum pentru Grecia (ceea ce n-ar fi rău chiar deloc) și aș ști că aș avea de ajuns din nou în Pireu, aș face tot posibilul să rămân măcar o noapte sau două în oraș, să mă cazez undeva în superbul cartier Kastella, într-un apartament cu vedere la mare și să mă satur de albul orbitor al cladirilor și al navelor de croazieră, care într-un amestec coerent nici nu te mai lasă să faci diferența dintre ferestrele locuințelor și hublourile vapoarelor acostate în apropierea țărmului. Abia după ce am crezut că am făcut eu marea descoperire a albului de Pireu, am aflat că de fapt Pireul se mai numește “orașul alb” semn că au mai observat și alții înaintea mea peisajul luminos al marelui port, demn de un supranume. Așa că azi o să mă întorc virtual la Pireu și o să vă povestesc și vouă de ce nu-mi pare doar un oraș de trecere spre insule (citește despre Aegina, Creta sau Corfu) ori spre minunata Atena.

Continue Reading

“Toscana României”: Haferland, un colț aparte din Transilvania

Am spus-o ca pentru mine, de nenumărate ori, încet ca să nu rup vraja, că așa cum italienii au Toscana, francezii au Provența sau nemții Bavaria, ei bine, românii au Transilvania, o regiune care nu este mai prejos aproape cu nimic de celelalte regiuni amintite mai sus. Poate o spun din mândria faptului că aici trăiesc și nu departe m-am născut, poate că pur și simplu există o chimie specială cu anumite locuri și asta conduce la adevăruri pe care doar le simțim și nu trebuie musai să le demonstrăm. Am vorbit și voi mai vorbi despre Transilvania, însă este pentru prima dată când voi povesti despre o regiune a ei, destul de diferită de tot restul și plină de poveste: Haferland.

Continue Reading

10 lucruri de făcut în Aegina, insula cu gust de fistic

Am fost în Aegina la finalul lunii aprilie. De fapt, am povestit pe scurt aici care a fost treaba cu vacanța noastră de primăvară/vară à la grecque, dar nu intrasem în detalii. Însă acum, odată cu intrarea în vacanța de vară a elevilor, odată cu aceste temperaturi de-a dreptul ridicate (chiar și la Cluj) și cu prietenii ce se află deja în vacanța mare și mă ademenesc cu pozele lor, parcă mi-a venit cheful să vorbesc despre o insulă grecescă. Bine, chef să vorbesc despre o insulă grecească aș avea tot timpul, cu organizarea stau mai prost, însă, cred că trebuie să-i mulțumesc lui Albert pentru câteva seri în care a adormit ceva mai repede decât m-am așteptat (stați liniștiți că asta a însemnat și trezirea la niște ore matinale tare, ca să recuperăm) și mi-a dat nepermis de mult timp pentru scris și aranjat poze. Sper ca acest articol să nu vină prea târziu pentru cei care încă mai caută o destinație pentru vacanța din această vară sau care caută fix o destinație din Grecia.

Continue Reading

Când Marea te cheamă la ea cu amintiri cu tot

N-am mai fost pe litoralul românesc de 10 ani! Pare mult, știu! Un cumul de factori a dus la acești ani de absență la fel cum un alt cumul de factori ne-a făcut să ne trezim acum cu această ieșire oarecum neplanificată la Marea Neagră. Și după cum NU mă așteptam, amintirile curg râuri peste mine de cum ajuns și am simțit mirosul mării. happy În mod normal nu am amintiri fulminante de pe la Marea Neagră, dar cum poate cineva uita prima vacanță ever? Ori prima vacanță de cuplu, dintr-o tinerețe ce pare că ar fi fost acu’s 100 de ani? Glumesc, tinerețea se desfășoară mereu în momentul prezent! Oricum ai lua-o, Marea se pare că are capacitatea unică de a sparge amintirile de țărmul memoriei mai ceva cum sparge valurile de țărmurile continentelor. Uneori o vacanță la mare în România, la “marea noastră”, îmi pare ca ar fi o curată terapie prin nostalgie…

Continue Reading

O vacanță de primăvară/vară à la grecque (gânduri la cald)

Dacă cineva mi-ar fi zis anul trecut când ne-am întors din Creta că vom alege atât de curând o altă vacanță în Grecia n-aș fi crezut. Asta tocmai pentru că ne-a plăcut mult Creta și n-aveam în plan ceva à la grecque atât de repede după, care să poată întrece experiența celei mai mari insule grecești, dar iată cum s-au aliniat astrele și efectiv nu ne-am putut opune. Niște bilete de avion destul de accesibile, o vacanță de Paște prelungită și Măria Sa ATENA (care nu mai putea aștepta acolo sus în lista de orașe pe care îmi doream să le văd) au făcut să ajungem din nou pe meleagurile albastre ale Greciei acum și nu mai târziu. Ne-am întors de două zile și prin mintea mea zboară tot felul de gânduri și imagini în urma acestei vacanțe, așa că le las puțin să curgă până nu se vor evapora, că parcă n-aș vrea să se tot ducă.

Continue Reading

România necunoscută (I): Castelul Martinuzzi de la Vințu de Jos

Călătorim cu multă plăcere prin România și ne place la nebunie să descoperim locuri frumoase. Norocul face să le avem. Norocul! Relieful ne ajută, iar istoria ne-a lăsat în urmă o moștenire valoroasă. Că nu știm avea grijă de aceste locuri cu tot ce ar implica asta este altă poveste. Ca în orice aspect al vieții, norocul ajută, e bine să ai noroc, dar nu e recomandat să te bazezi doar pe el. Așa că pe oriunde trecem, oricât de încântați am fi de ce vedem (și suntem de multe ori), ne poate păli ca o rafală de vânt rece apărută din senin într-o zi caldă de vară, o tristețe fără margini. Realizăm deseori că există o Românie către care nu privește mai nimeni, care se zbate să reziste ca o floare ce răsare prin asfalt și nimeni nu-i apreciază efortul. Totuși, e atât de frumoasă și de vie! Tot acest tablou de metafore se aplică “frumoaselor ruine” ale României, fie că ele se numesc biserici fortificate, castele, conace, situri arheologice sau alte feluri de pietre răspândite pe dealuri, fiecare cu povestea ei, dintr-o lume pe care noi nu o putem cunoaște, decât dacă cineva le-ar pune în valoare și le-ar scoate în față din punct de vedere turistic. Altfel au auzit de ele o mână de oameni și atât.

Continue Reading