În urmă cu o săptămână, la 11 martie 2020, OMS a declarat pandemie de COVID-19. Nebunia începuse cu vreo 3 (poate chiar 4) luni în urmă în China (știu, departe, nu ajunge la noi, frate! n-are cum), dar acum era evident ca virusul circula liber și obraznic pe toată planeta. De luni, 16 martie 2020, România este în stare de urgență. În Italia “mea” dragă situația este de-a dreptul copleșitor de tristă și nu dă semne de revenire la normal. Spania și Franța se află și ele aproape de dezastrul inimaginabil din Italia. La nivel mondial, acest virus sfidător a făcut mii de victime și nu pare să se oprească. În România oamenii trăiesc într-o stare de incertitudine pe toate planurile. Unii stau izolați în casele lor de zile bune, iar alții se gândesc cu groază că își vor petrece (cel puțin) primăvară exclusiv la domiciliu. #stamacasa nu este un trend, este o necesitate ce ne face să ne gândim că toate lucrurile normale pe care le făceam de parcă ni se cuveneau sunt acum adevărate bucurii interzise. Trăim vremuri nebune, incerte și despre care, cu puțin noroc, copiii noștri vor învăța la orele de istorie peste 10-15 ani. Cei mai mulți n-am fi crezut nici în ruptul capului că așa ceva se poate întâmpla în timpul vieților noastre. Cred că mai repede ne puteam închipui martorii unui accident nuclear decât posibile victime ale unui virus scăpat de sub control. Cine s-ar fi gândit la începutul anului că vom trece prin așa ceva chiar la începutul acestei primăveri?
Acum, drept să vă spun, nu mă văd cu mult mai matură ca atunci, dar știu că am cu siguranță mai multă experiență la bord, poate chiar ceva mai multă minte (mă rog, uneori parcă totuși nu), iar viața îmi este în mod cert mai bogată. În acești ani, Bialog-ul nu a devenit ceva măreț, dar hei, nici nu mi-am propus vreodată asta. Însă a devenit ceva profund AL MEU, ceva la care invariabil mă întorc cu gândul sau cu fapta și la care până în prezent n-am putut renunța, chiar dacă au fost perioade în care nu și-a mai găsit locul în viața mea. Cred că și acum suntem într-o astfel de etapă și stă mărturie faptul că aș fi avut o idee destul de bună de a celebra acești 10 ani rotunzi, dar nu am putut să o materializez, oricât mi-am dorit. Lăsând asta pe altădată, azi, ca în fiecare an de ziua cuiva important din viața mea, n-am putut lăsa ziua asta pur și simplu doar să treacă… Așa că v-am pregătit încă o poveste de pus în albumul celor 10 ani de povești 
