Octombrie „Hygge” – 31 de zile pentru sufletul nostru

E sâmbătă, aproape 5 după-amiaza, o zi foarte, foarte închisă și rece, ca de altfel tot acest final de septembrie inițial călduros și luminos. Băieții mei dorm (yeey), eu savurez o cafea cu lapte, iar din fundal o aud pe Maria Mckee cu al său celebru Show Me Heaven (pentru cititorii mei mai tineri, acestea este o piesă de mare nostalgie pentru cei ce au copilărit în anii ’90 și aveau o pasiune pentru Tom Cruise & Nicole Kidman, în acest sens recomand filmul Days of Thunder de pe a cărui coloană sonoră face parte și acest cântec). Ce mai, este un moment de pure cozyness sau cum se zice mai nou Hygge (pronunțat hiuu-gah). Cum, nu știți care e treaba cu Hygge? Păi nu pot lăsa să se aștearnă toamna ușor peste umerii și anii noștri fără să vă povestesc despre acest concept pe care îl studiez cu îndârjire și care nu pare să fie niciodată mai eficient ca în anotimpul rece… Oricum, până termin de povestit va fi aproape octombrie happy

Citește mai mult

O poveste condensată cu Micul Prinț și Mica Sirenă

Anul trecut, exact pe 21 septembrie, la finalul astronomic al verii (sau începutul astronomic al toamnei, pentru cei mai apropiați sufletește de acest anotimp) publicam un articol la care am scris… 9 luni, simbolic fiind spus. Atunci, cu 11 zile înainte, începuse povestea noastră în 3. Când și cum a trecut anul cu toate cele 365 de zile ale sale mi se pare imposibil de înțeles, de disecat, de privit lucid, de povestit, căci, deși unele zile au părut cu adevărat lungi și nu chiar floare la ureche (fie vorba între noi), anul a trecut între două bătăi de inimă. Nimic mai mult, nimic mai puțin! Dar, acum, cu un zâmbet mare cât toată fața, nu pot să spun decât că WE MADE IT!  Așa că povestea de azi, nu va fi despre acest an de căpătâi al nostru ci despre felul în care l-am sărbătorit (celebrat). Sigur anul trecut în septembrie nu mă gândeam că profitând de această ocazie ne vom pune în cel mai firesc mod posibil într-un avion spre Danemarca, dar îmi place să cred că nici acum nu am habar despre ce o să facem la finalul următorului an ce se așterne fain frumos în fața noastră.

Citește mai mult

O jumătate de iarnă la Ineu

Ceea ce ar fi trebuit să fie cam ultima săptămână de iarnă ne-a adus coduri colorate, zăpadă grea prin unele zone (Clujul e doar pudrat și la această ora) și frig sau cum a zis o clasică în viață, „foarte ger”. Iar acest foarte ger atunci când oamenii se gândesc numai la primăvară și ghiocei e ceva ce nu ne place deloc. Însă, peste jumătate din fotografiile ce ilustrează acest articol pot fi catalogate drept imagini de primăvară și nici n-ar greși nimeni cu nimic, căci iarna aceasta de la Ineu a fost toată o primăvară de la început până la final (mă rog, acum au și ei ceva zăpadă pe acolo). DAR, Crăciunul a fost cu soare, mult soare, Revelionul a fost umed, dar călduț de-a binelea, iar ceea ce se numește gerul Bobotezei practic nu a existat. Până pe 20 ianuarie când am binevoit să plecăm și noi de la Ineu, iarna și-a făcut simțită prezenta suavă într-o singură zi, când a fulguit câteva ceasuri, dar fiind destul de cald, omătul nu a rezistat până a doua zi. Acele imagini se regăsesc la finalul acestui articol, ca să nu zicem că nu a fost adevărat…

Citește mai mult

Să nu ne punem inimile de zahăr doar pe brad…

În noaptea de Crăciun am dormit tare puțin și asta nu pentru că Albert nu m-ar fi lăsat să dorm, cum ați putea crede, ba chiar ne-a lăsat o noapte faină și caldă, cu liniște și zâmbete minunate în somn, însă după ce băieții au adormit, eu mi‑am întors pe toate părțile atât corpul cât și inima. Era primul Crăciun în 3 și m-am gândit serios dacă eram capabilă „să-l fac” memorabil, de neuitat pentru copilul nostru, pentru noi doi, pentru familiile noastre extinse, căci poate (sigur) Albert nu-și va aminti conștient cum a fost primul lui Crăciun (deși pozele vor reconstrui pentru el povestea peste ani), dar noi nu vom mai avea niciodată acest prim Crăciun de care să ne bucurăm exact în momentul în care se petrece. Așa că da și o inimă prea plină poate da insomnii în cele mai neașteptate momente happy

Citește mai mult

Stiu ce-am făcut astă vară

Dar acum, în septembrie, grădina s-a răcorit și odată cu ea și posesivitatea mea. Soarele îmi încălzește spatele în loc de a mă mai bate în cap… Culesul este pe terminate și m-am îndepărtat de relația intensă cu vara care m-a adus până aici.” Îmi notasem de pe undeva aceste cuvinte ale celebrului naturalist și eseist american Robert Finch și acum le-am regăsit în carnetul meu cu amintiri de prin cărți. Niciodată nu s-ar fi potrivit mai bine ca acum, să-mi descrie cel mai intens septembrie din viață, venit după o vară lungă, care niciodată nu mi-a părut mai scurtă. În mare, am spus în articolul precedent ce am făcut astă vară, căci din fericire, până prin 12 septembrie a fost tot vară în temperaturi, asta ca să nu vorbim ce soare îmi strălucea prin suflet… Oricum, în capul meu se învârte încă o vară fără început și fără sfârșit cum alta nu va mai fi… prea curând happy

Citește mai mult

(Au)Gustul ultimei veri în doi

Anul acesta, ca în niciun alt an, încă din primele lui zile, AM AȘTEPTAT! Dacă în ianuarie așteptarea asta ni s-a părut cu o bătaie foarte, foarte lungă, așa de lungă că nici nu puteam să ne imaginăm vara, luna august, iar septembrie părea la ani lumină, acum, de vreo două luni de zile, lucrurile ni s-au părut că au escaladat foarte, foarte repede… Zicala aceea “mult a fost și puțin a rămas” ne-a răsunat în urechi mai ceva ca o sirenă trecându-ne prin toate stările, pentru că tot ce va urma, cel mai probabil, nu ne va schimba din temelii, dar cu siguranță va da alte valențe vieților noastre. Vreau să spun că ar fi fost ultima vară în doi, dar știu că a fost, de fapt, ultimul an în care ne-am raportat planurile, fericirile ori nefericire, temerile și speranțele doar la noi doi, iar asta, uitându-mă în urmă, mi se pare cu adevărat marea schimbare în tot ce am clădit până acum.

Citește mai mult

Song about June

Cu diferite alte ocazii v-am mai spus că-mi place enorm de mult iunie. Se poate să mi se tragă din școală, de când toate vacanțele copilăriei mele lungi și frumoase începeau pe 15 iunie, zi de obicei ploioasă la Ineu, dar care știam că prevestește o vară luuuungă, pe care urma să o iubesc până la capăt. Atâtea veri și vacanțe frumoase au început în iunie, atâtea momente minunate mi-a adus iunie, atâtea dimineți târzii, atâtea cărți de căpătâi și atâtea seri petrecute pe stradă cu prietenii, că până în momentul de față, am așa un drag de luna asta de parcă ar fi „a mea”. Poate că a fost și motivul pentru care am hotărât să mă căsătoresc în iunie (și evident să mergem în honney…week tot atunci), să nu prea stau niciun weekend acasă în iunie ci să-mi iau aparatul foto în spinare, pletele în vânt și amintirile din toate acele vremuri apuse și să celebrez luna asta cu care începe anotimpul meu preferat și implicit Vacanța de vară!

Citește mai mult