Eu nu cred că am fost fericiți și n-am știut, cum am văzut adesea scris pe wall-ul meu de Facebook de două săptămâni cam în fiecare zi. Ce cred însă este că unii nu vor fi fericiți niciodată indiferent ce, iar alții vor vedea mereu luminița de capătul tunelului în ciuda oricărei situații posibil catastrofale. Nu cred că aveam nevoie de o pandemie ca să înțelegem asta, dar, iată, pandemia pare a fi acum lecția mai multor generații, lecția tuturor fericiților și nefericiților la un loc. La fel, nu cred că pandemia ar fi trebuit să ne facă să înțelegem că NU ni se cuvine totul, de la tinerețe și sănătate până la vacanțe și călătorii ori ieșiri din casă la orice oră din zi sau din noapte. Și totuși, iată cum pandemia ne face să ne fie dor de lucrurile pe care le consideram oarecum banale, să ne îngrijorăm semnificativ pentru starea noastră fizică și psihică la orice vârstă, să ne punem o grămadă de întrebări, unele chiar foarte grele, unele pe care nu ni le-am mai pus niciodată, iar asta da, probabil că asta pe mulți îi poate face nefericiți.
Mâine se fac 3 săptămâni de când mi-am întrerupt activitatea normală sau cum obișnuiam să-i zic, viața de luni până vineri. N-am avut timp să mă dezmeticesc prea bine, căci într-un fel mi-am continuat “misiunea”, iar undeva în planul doi am luptat cu eternii muci ai primăverii (și ai colectivității). Apropo, a câștigat cineva războiul cu ei… vreodată? Și că tot vorbim despre război, a început să curgă cu ordonanțe militare peste noi. Brusc mi-am dat seama că a fi “analist militar” este un job mai ceva ca cel de “influencer” și uite, nici nu știi când și ce molimă trebuie să se abată asupra lumii ca job-ul tău să fie mai importat ca job-ul secolului. În rest, în aceste trei săptămâni am ieșit din casă de fix trei ori, de două ori la cumpărături și o dată la medic. Mai ies cu gunoiul din când în când și mă întorc în casă dând un ocol blocului, oprindu-mă în fața parcului pentru copii ca să privesc în sus către fereastra noastră.
La Cluj încă nu e primăvară în adevăratul sens al cuvântului (ba chiar am avut zăpadă săptămâna trecută). Rar avem primăvară în martie, deci pomii nu-s înfloriți, iar afară nu e acea căldură care să te facă să levenești la soare. Încă. Asta cumva ne-a ajutat să nu tânjim prea tare după statul afară și am încercat ca stând în casă să ne protejăm cât de bine am putut. Dar nouă cred că pe undeva ne place și-n casă, eu chiar îmi doream să mă bucur de interior ceva mai mult, căci mereu am considerat că momentul în care ne-am mutat aici a fost prea apropiat de momentul în care a trebuit să mă întorc la job după concediul de maternitate. Ai grijă ce-ți dorești… nu?
Sigur, statul în casă singur sau între adulți este altceva decât “statul” în casă cu un copil de doi ani jumate pe baterii. Așa că, relaxarea nu intră în discuție. Am crezut că intră filmele, dar am reușit să vedem unul singur până în prezent, deci nu se pune că intră. Am crezut că intră cărțile și au intrat una și jumătate, așa că poate nu am nevoie decât de o mai bună organizare. Și-au mai intrat în discuție chiflele și prăjiturile și ronțăielile, pe principiu, poate de virus vom scăpa, dar de obiceiuri alimentare discutabile, niciodată :) Alături de jocuri, cărticele, cântecele, activități, dansuri, alergări și desene animate, cam cu asta ne ocupăm și asta pare să ne priască și să ne țină pe linia de plutire. Adevărul fiind acela, că dacă niciodată nu ți-a plăcut acasă, dacă îți venea să o iei razna dacă nu plecai într-un weekend undeva, atunci chiar îmi pare rău dar nu cred că vei învăța acum. Hang in there! Probabil va trece și îți vei (ne vom) recăpăta “libertatea”.
Ar fi totuși ipocrit din partea mea să spun că mie nu-mi lipsește nimic în perioada asta, cunoscut fiind faptul că iubesc și eu să circul și să ajung în cele mai diverse, noi și încântătoare locuri. Da, asta îmi lipsește cel mai mult, perspectiva unei vacanațe. Da, aveam ideea unei vacanțe care tot mai sincer cred că nu se va concretiza anul acesta. Însă, planeta se va redeschide (SPER!) și ocazii vor mai fi, nu? :)
Și-mi lipsesc și unele lucruri așa-zis banale, din categoria celor pe care Inoza le pune în borcanul ei magic (îmi place ideea, dar nu știu dacă am răbdarea necesară de a o pune în practică așa de elaborat, din acest motiv las mai jos lista cu lucruri pe care îmi doresc să le fac imediat, dar chiar imediat ce situația o va permite):
- să mă plimb prin librării și să răsfoiesc cărțile nou apărute, să respir mirosul de tuș proaspăt pe paginile calde
- să alerg în parcul din apropierea casei (n-am alergat niciodată prin el de când ne-am mutat aici)
- să mă plimb prin Parcul Central într-o zi frumoasă (fără să aștept weekendul pentru asta)
- să-mi pun fustele mele colorate și să le scot în oraș (am un dulap în care îmi pot vedea hainele din pat și cum stau destul de mult cu ochii spre el când îl culc pe Albert, îmi iau doza de optimism = vară + căldură + fuste colorate)
- să beau un cappuccino la terasă într-o zi însorită, iar Albert să zburde pe lângă mine bucuros că în sfârșit… e afară!!!
- să plănuiesc un weekend prin țară (ah, câteva destinații de primăvară apropiate de casă unde n-am ajuns încă: Castelul Urgon, Rezervația de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, Castelul de la Răscruci, sau unele în care nu l-am dus pe Albert încă, cum ar fi Moara de Vânt de la Sălicea)
- să caut zboruri accesibile, în special spre Italia mea dragă (cred că cel mai mare bine pe care putem să îl facem pentru ea este să ne plănuim vacanțe acolo imediat ce nebunia se va potoli) sau spre Franța căci din nu știu ce direcția m-a lovit un dor de Paris cum n-am mai avut niciodată
- să înroșesc AirBnb-ul și să fac liste cu cele mai frumoase cazări europene, să compar prețuri și zone și până la urmă să învăț lucruri noi despre anumite locuri din lumea asta mare (știu că asta cu AirBnb-ul pot face și acum, dar nu-mi vine dacă mă înțelegeți)
Vouă ce vă priește și ce vă lipsește în perioada asta?