Totul despre un city break la Atena. Vizită în capitala secolelor apuse

Cu aproape jumătate de an în urmă, pe 26 aprilie, în Vinerea Mare, ajungeam la Atena. Ajungeam în sfârșit la Atena, o metropolă atât de apropiată de noi, un oraș pe care îmi doream să-l văd bine de ani de zile, dar pentru care efectiv nu ne-am făcut timp sau timpul s-a cerut făcut abia acum, cum îmi place mie să cred. Atena mi-a ridicat câteva semne de întrebare încă din prima seară petrecută în inima ei, mi-a arătat cât mai am de învățat “la drum”, m-a trecut puțin prin toate stările, dar destul de repede m-a răsplătit că am avut răbdare cu ea și mi s-a arătat exact așa cum e, exact atunci când am fost eu pregătită să o văd. Și am văzut-o și am plăcut-o, iar azi, deși am lăsat să treacă nepermis de multă vreme, vreau să v-o arat și vouă celor care încă mai vizitati Bialog-ul pentru idei și povești de vacanță. Un articol mai complet de atât despre capitala Greciei n-aș fi putut să scriu numai dacă aș fi locuit o vreme acolo, ceea ce nu s-a întâmplat și probabil nici nu se va întâmpla. Totuși, sperăm să ne reîntoarcem cândva. happy

City break la Atena: cazare, drum și alte detalii

Primul nostru contact cu Atena a fost cazarea și probabil 60% din impactul orașului asupra noastră se datorează acestei cazări grozave despre care nici nu știu cum să încep să vă povestesc. Se face că mă aflu în plin entuziasm pentru Airbnb, site-ul acela unde oamenii își dau la închiriat apartamentele și casele în regim hotelier. Uneori dau numai câte o cameră în locuințele lor, unde ai ocazia să interacționezi și cu ei, alteori au pur și simplu de dat o locație care le este cumva în plus, deci turiștii ocupă întreaga casă/apartament și se simt cu ocazia asta ca la ei acasă. Până să alegem pentru Atena ceva de pe Airbnb, ne-am cazat așa la Copenhaga, la Budapesta și chiar la București, iar de atunci în multe alte locuri. De la cazarea ateniană am dorit un singur lucru, ce părea extravagant la prima vedere, dar de fapt foarte multe locuințe din capitala Greciei oferă asta la prețuri rezonabile și anume, view spre Acropole. După ce am înroșit o săptămână Airbnb-ul, am văzut sute de poze și am citit tot pe atâtea review-uri, am dat de apartamentul lui Kiki și nu mi-am mai luat gândul de la el. Mi-a plăcut TOTUL încă din descriere și după ce l-am rezervat chiar m-am întrebat dacă nu am totuși așteptări cam mari și-l tratez ca pe pomul lăudat, dar din fericire, la fața locului mi-a întrecut toate așteptările.

Situat la mansarda unui imobil de 4 etaje (cu lift) în cartierul Akademia Platonos, aproape de centrul Atenei (totuși centrul Atenei este un perimetru larg, să nu ne lăsăm înșelați, că nu era chiar în Piața Syntagma), la 5 minute de mers pe jos de una din stațiile mari de metrou ale orașului, Metaxourgio, micul apartament de 2 camere, bucătărie, baie și terasă, complet utilat, a făcut fiecare cent. Terasa a fost cireașa de pe tort, am petrecut aici fiecare seară și așteptam cu nerăbdare să se aprindă luminile pe Acropole și pe Lycabettus ca să ne bucurăm ca în fața bradului de Crăciun. Am petrecut aici și Noaptea de Înviere și dimineața de Paște cu ouă roșii, jambon și iaurt grecesc, plus că aici am făcut prima plajă a anului. Pozele nu au putut surprinde realitatea și drept să vă spun nici nu m-am stresat prea tare. A fost tare fain și sper să mă credeți. A fost un loc de atmosferă care și-a pus amprenta pe tot ce înseamnă în prezent Atena pentru noi. Recomand cu drag.

Ziceam ce oraș accesibil românilor este Atena pentru că zborurile sunt scurte (sub 2 ore), operate din diverse orașe ale țării, iar prețurile sunt de obicei bune. Noi am zburat cu Wizz Air, iar biletele pentru toți 3, dus/intors, toate taxele incluse, inclusiv alegerea locurilor în avion, au fost de aproximativ 900/1000 de lei, cumpărate cu 3 luni în avans, dar sunt convinsă că puteți găsi prețuri chiar mai bune, dacă aveți timp și scotociți ceva mai mult. Nu uitați, Atena este accesibilă și cu mașina, cu plecare din Sudul României mai ales, iar cei mai mulți care ajung să o viziteze sunt turiști ce se află în vacanță la mare în Grecia cu mașina personală. Totuși, nu este extrem de aproape de insulele populare (Thassos, Lefkada, Corfu etc), nici de penisula Halkidiki sau de Riviera Olimpului, așa că o să bateți ceva drum până în capitală. Însă dacă o faceți, aveți grijă să nu o abordați în regim day trip pentru că este foarte puțin, măcar de o ședere peste noapte să beneficiați și să vă bucurați.

Alte detalii de care ați putea ține cont dacă doriți să vizitați Atena:

  • pe lângă drum și cazare, un detaliu important al oricărei vizite la Atena este sezonul și mai exact vremea, tocmai din acest motiv mă văd nevoită să vă spun că primăvara și toamna cred că sunt cele mai potrivite sezoane de vizitat capitala Greciei, vara fiind extrem de cald, în schimb iarna deseori ploios
  • clima din Atena este semiaridă, uscată cu o umiditate scăzută pe tot parcursul anului, precipitațile sunt în special din luna noiembrie și până prin martie.
  • cu toate că ne-am încadrat perfect în primăvară, finalul de aprilie la Atena a însemnat 25/26 de grade, care la urcarea pe Acropole s-au dovedit a fi chiar prea multe, așa că nu știu cum ar fi o urcare de acest gen la 42 de grade în august
  • primăvara la Atena ai nevoie de haine subțiri, dar musai ceva de luat peste tricouri și rochițe pentru serile târzii și diminețile ilegal de “tinere”, cu toate acestea s-ar putea să aveți nevoie pe la prânz de Maria Sa, costumul de baie și să regretați că nu-l aveți (Marea este foarte aproape, se știe)
  • metroul e foarte bine pus la punct, n-aveți nevoie de alt mijloc de transport în comun prin oraș, la fel, aeroportul este foarte bine legat atât de Atena cât și de Pireu cu două linii de autobuz astfel încât să nu fie nevoie să apelați la variante mult mai scumpe
  • o mențiune specială pentru autobuzul turistic: noi îl recomandăm din inimă mai ales la prima vizită, iar dacă sunteți cu copilașii este și mai de recomandat, se găsesc variante nenumărate, mai scumpe sau mai ieftine (puteți chiar negocia), care nu doar că vă plimbă prin tot orașul și vă scutește de multe bătăti de cap, dar vă duce și la Pireu sau prin împrejurimi așa că merită din plin
  • și v-aș mai sugera ceva: dacă nu vă place ideea organizării unei vacanțe de la zero și nu doriți să aveți bătaie de cap cu găsirea cazării sau scotocitul după cea mai bună variantă de drum, am găsit aici un city break la Atena foarte accesibil, aruncați un ochi pe el și poate vă faceți un cadou pentru sărbătorile de iarnă

City break la Atena: Obiective turistice și ce am reușit să vedem

Și am ajuns la partea cea mai interesantă a city break-ului, vizitarea Atenei, ce am ales din nenumăratele obiective turistice, ce am reușit să vedem, să facem și să nu ratăm. Și vă pot spune sigur că dacă nu mergi cu temele făcute de acasă e grea organizarea la fața locului, mai ales atunci când realizezi câte sunt de văzut și de făcut și într-un prim city break (cu copii sau fără) n-ai cum, dar iată ce a ieșit pentru noi și ce-am făcut ca să ne putem declara mulțumiți după aproape 4 zile:

  • Acropole sau “stânca sacră” a Atenei

Nu e om care să ajungă la Atena și să nu urce pe Acropole, să vadă cele mai cunoscute temple ale Europei și dacă îmi permiteți, unele din cele mai prolifice monumente ale civilizației noastre, construcții ce datează de la sfârșitul secolului al V lea î. Hr. din Epoca de Aur a Atenei, de pe timpul domniei lui Pericle. Sigur, în centrul dealului, cel mai cunoscut monument al Greciei, Parthenon-ul închinat zeiței Athena n-are cum să nu vă lase puțin cu gura căscată. Însă pe Acropole nu puteți vedea doar Parthenon-ul “ultra-celebru” ci și splendidul Teatru al lui Dionysos unde au fost puse în scenă premierele celor mai cunoscute tragedii și comedii grecești ale lui Eschil, Sofocle și Euripide. De asemenea aici pot fi văzute Templul Nike, Calea Panatenee, Teatrul Herodes Atticus, Propylaia, asta doar ca să enumăr locuri din cele pe care le-am văzut noi căci în muzee nu am intrat, dacă nu considerăm cumva Atena cu adevărat un muzeu pe de-a-ntregul. Poate după ce mai crește Albert abordăm cum se cuvine și muzeele. Oricum, ziua petrecută pe Acropole a fost una absolut minunată, ce ne va rămâne pe veci în amintire. Și nu ca să-l laud (deși, hai, de ce nu?) Albert a urcat pe picioarele lui aproape tot drumul, iar sus printre ruine, sub soarele dogoritor și cerul senin al Atenei s-a simțit ca peștele in apă de nu ne-a venit să credem. Am și zis că dacă peste ani se va plânge (așa cum fac copiii mai măricei) că îl dor picioarele, că nu mai poate urca vreun deal ori turn pe undeva, o să-i amintim de Acropole și cum l-a urcat fără milă la nici 2 ani happy

Pont: Biletele denumite generic “pentru Acropole” sunt de două feluri. Cel mai simplu este cel doar pentru Acropole și după cum vă imaginați se pot vizita toate siturile arheologice de pe deal: Parthenon-ul, Teatru al lui Dionysos, Templul Nike, Calea Panatenee, Teatrul Herodes Atticus, Propylaia etc. Acest tip de bilet costa 20 de euro în sezon (1 aprilie – 31 octombrie) și 10 euro în extrasezon (1 noiembrie – 31 martie). Cel mai popular bilet însă, este cel combinat Acropole (+) cele mai importante siteuri arheologie din Atena după cum urmează: Acropole cu toate cele menționate mai sus, Agora Antică, Forumul Roman, Biblioteca lui Hadrian, Liceul lui Aristotel, Tempul lui Zeus Olimpianul și Cimitirul Karameikos. Acest tip de bilet costă 30 de euro tot anul. Recomand acest din urmă tip de bilet doar dacă rămâneți în Atena mai multe zile, altfel nu o să aveți timp de ele, fiind multe și răspândite în tot orașul. Dacă nu achiziționați biletul combinat, dar doriți să vizitați alte obiective va trebui să plătiți la fiecare în parte bilete între 6 și 10 euro. 

  • Forumul Roman cu Turnul Vânturilor & Agora Antică cu Templul lui Hefaistos

Exact în ordinea în care le-am văzut, mai departe coborăm de pe Acropole fix în Forumul Roman. Sincer, nu l-am găsit extrem de spectaculos, dar după ce am văzut ce era de văzut pe Acropole, nici nu mi se pare de mirare că n-am mai găsit spectaculosul atât de rapid. În acest loc a fost mutată practic Agora veche, însă locul nu mai avea “măreția” din Antichitate. Totuși acest loc a reprezentat centrul comercial al Atenei până în secolul 19. Principalul punct de atracție este Turnul vânturilor și locul este unul de referință în istoria Greciei. Ca atmosferă, după orele intense de pe Acropole aici am regăsit o liniște și o pace de care aveam nevoie, poate acesta fiind și motivul pentru care Albert a tras un somn pe cinste că vorba aia, n-ai ocazia să-ți faci siesta în fiecare zi în Forumul Roman! happy

La distanță de nici 5 minute de mers pe jos ajungi în Agora Antică. Lumea zice că se vede foarte bine de pe Acropole, dar sincer eu n-am remarcat-o sau nu am știut unde să mă uit. Oricum și de la sol arată destul de bine și e plină de verdeață și de vestigii antice, nu degeaba a fost inima orașului timp de 1200 de ani (yup, n-am pus un zero în plus). Acesta era locul tuturor momentelor cu adevărat importante din politică, artă sau filsofie. Celebrele discursuri ale lui Socrate adresându-se poporului au avut loc aici, iar Aeropagus-ul, stânca de deasupra Agorei a fost și este loc de pelerinaj pentru cei care se află pe urmele Sfântului Apostol Pavel, căci aici se află locul amintit în Biblie în care Sfântul Pavel a ținut binecunoscuta predică pentru atenieni. Dar de departe “perla” Agorei Antice este Templul lui Hefaistos, cel mai bine păstrat templu clasic din Grecia.

  • Monastiraki (cu două localuri absolut de vis)

După Agora Antică am luat-o către Biblioteca lui Hadrian, dar pentru că era deja prea cald și extrem de aglomerat (Sâmbăta Sfântă) am continuat către Piața Monastiraki, care deși nu știam, urma să devină locul nostru favorit din capitala Greciei. Pur și simplu ni s-a părut că Monastiraki este sufletul Atenei. Atmosfera de aici, priveliștea spre Acropole, forfota, oamenii, turiști și localnici într-un melanj de efect fac din acest loc definiția perfectă a spiritului grec. O imagine de aici descrie perfect nu doar Atena ci întreaga Grecie. Aici am descoperit două localuri de vis de unde orașul ni s-a părut magic. Contează mult de tot și momentul zilei în care ajungeți aici, pentru ca lumina să îmbrace perfect peisajul, dar merită din plin și un prânz și o cină la două restaurante panoramice, probabil cele mai mișto localuri panoramice pe unde m-au purtat pașii… și foamea happy Primele imagini din setul de mai jos sunt surprinse la prânz la A for Athens, iar ultimile la 360 Coktail Bar,chiar înainte de apus.Vă trimit aici obligatoriu dacă vă hotărâți pentru un city break la Atena.

  • Stadionul Panathenaic (Kallimarmaro)

Un alt loc preferat din Atena este stadionul istoric Panathenaic. Ne-a plăcut așa de mult aici că am fost de două ori. (Pret 5 euro/persoana, a doua zi n-am mai platit pentru că doream să mergem doar la Muzeu și la Shop care au fost închise cu o zi inainte). Stadionul a fost o surpriză pentru noi fie și numai pentru faptul că a fost deschis în ziua de Paște, deși noi știam că toate siturile istorice din oraș sunt închise de Paște, dar iată că stadionul era deschis. Eu, un olympic enthusiast cu ștate vechi, n-am rezistat și mi-am făcut poze cât pentru toate obiectivele turistice la un loc happy În plus, a fost o reală plăcere să-l văd pe Albert alergând pe un stadion construit în anul 330 î. Hr pentru Jocurile Panatenaice, precursoarele Jocurilor Olimpice, iar mai apoi refăcut pentru primele Jocuri Olimpice moderne din 1896. De asemena, aici s-au desfășurat și probele de Tir cu Arcul la JO din 2004, dar și finalul maratonului la același Jocuri Olimpice. Olimpiada de la Atena din 2004 mi-e foarte vie în memorie, parcă a fost ieri nu acu’s 15 ani. Este singurul stadion din lume realizat în întregime din marmură și de asemenea singurul care a găzduit 3 Olimpiade (1896, 1906 și 2004). Un lucru pe care nu-l știam este acela că stadionul Panathenaic a fost gavrat pe medaliile olimpice acordate în Atena în 2004, la Beijing în 2008, la Londra în 2012 și la Rio în 2016, practic la toate olimpiadele de după Atena. La magazinul de suveniruri, printre altele găseai replici ale medaliilor acordate la ultima olimpiadă desfășurată aici. Erau de cumpărat la 10/15 euro și recunosc că este destul de tentant să-ți atârni la gât una cu atât mai mult că există și un podiul pe care TOATĂ lumea își face poze, dar… mă gândesc că totuși, medaliile nu ar trebui cumpărate, iar copiii trebuie să învețe că singurul motiv pentru care ai atârna o medalie la gât este acela că ai muncit, că ai fost cel mai bun sau printre cei mai buni și ai câștigat-o! Am cumpărat, deci, un magnet. (I’m not a fun Mom, ha?) happy

  • Templul lui Zeus Olimpianul ( + Poarta lui Hadrian)

Olympieion cum mai este cunoscut acest templu s-a realizat în decursul a nu mai puțin de 700 de ani și în perioada romană a fost considerat cel mai mare templu din Grecia. Pare un colos și acum, îl vezi din orice punct panoramic și pare mereu aproape la cât de mare este, iar de jos te simți ca o furnică printre coloanele lui de marmură. Din cele 104 coloane originale, azi mai putem vedea doar 16. Construcția a fost finalizată de către Împăratul Hadrian și în semn de mulțumire atenienii au construit în vecinătatea templului un Arc dedicat lui, Poarta lui Hadrian, din care s-a păstrat destul de mult. Azi intrarea spre imensul templul se face trecând prin Arcul lui Hadrian. As zice că este un must see dacă ajungeți pentru prima dată la Atena pentru că este foarte spectaculos și se încadrează de minune în peisaj.

  • Dealul Lycabettus & Kolonaki

Despre acest loc mulți susțin că este locul lor preferat din oraș datorită impresionantei priveliști asupra Atenei și împrejurimilor pe care o ai de aici. Drept este că îți cam taie răsuflarea, vedeți în imaginile de mai jos de ce. Puteți alege să ajungeți aici cu funicularul sau per pedes, însă nu trebuie să uitați că aveți ceva de urcat și de la funicular. Dar și până la funicular vă trebuiesc picioare bune, căci practic urcați întreg cartierul Kolonaki, cel mai luxos cartier din Atena, unde își au sediile cele mai multe dintre ambasadele străine și locuiesc cei mai înstăriți greci din capitală. Noi am luat funicularul, deși nu este unul panoramic din păcate, iar drumul este extrem de scurt,  practic în 2 minute ai și ajuns sus pe deal. În mod normal noi urcam pe jos, dar deja Prințul nostru urcase cam multe scări pentru vârsta lui și ne-a fost oarecum frică să nu abandoneze când ne era lumea mai dragă happy Orice variantă alegeți, e tare fain acolo sus! Se găsesc și două restaurante panoramice și o bisericuță mică și albă în purul stil grecesc: Agios Georgios. Pe timpul nopții partea de sus a dealului este iluminată feeric și mă gândesc cât de minunat s-ar vedea și Atena, noaptea, de acolo de sus. Rămâne să o descoperim așa cu altă ocazie sau întâlnire romantică sau ceva (hint) happy

  • Liceul lui Aristotel

Cel mai nou sit arheologic din Atena este Liceul lui Aristotel, Lykeion (școala peripatetică), școală înființată de Aristotel ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Descoperirea liceului lui Aristotel de către arheologul Effi Lygoyri în 1996 a fost considerată una din cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului, căci a furnizat informații valoroase despre Atena din urmă cu peste 2500 de ani. Terenul de peste 1 hectar conține rămășitele locului în care Aristotel a predat aproximativ 15 ani cu peste 2000 de ani în urmă, până când s-a refugiat în insula Eubeea, iar la conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său. În prezent se fac eforturi considerabile ca locul să fie replantat cu vegetație fidelă felului în care peisajul arăta în antichitate. Sigur că noi am glumit că l-am dus pe Albert întâi la Liceu și mai apoi la gradiniță. Atât s-a putut happy

  • Piața Syntagma

Sigur că o știți de la TV, aici au și au avut loc cele mai importante evenimente politice și culturale din Atena. Ea este situată în fața Vechiului Palat Regal din secolul al XIX-lea, clădire în care se află din 1934 Parlamentul Greciei. Mulți se îngrămădesc să vadă schimbarea gărzii, am prins și noi o parte din ea fiind în trecere pe acolo, dar după ce ai văzut-o o dată pe cea de la Buckingham Palace parcă nu mai ai chef de nicio schimbare a gărzii. Piața este însă frumoasă, mare, curată, iar Palatul Regal este mai mare decât se vede în orice poză. De aici pleacă toate autobuzele turistice, iar în zonă găsiți intrarea principală a Grădinilor Naționale, cele mai mare parc urban din Grecia.

  • Alte 10 lucruri pe care ar mai trebui să știți despre Atena:
  1. Piața Omonia ori Grădinile Naționale, două locuri de care toată lumea a auzit, dar care pe mine nu m-au dat pe spate, ori am fost deja destul de obosită când am ajuns pe aici, să nu le ratați, vouă s-ar putea să vă placă mult.
  2. Atena înseamnă multe, foarte multe muzee, ghiduri întregi despre muzeele Atenei vă stau la dispoziție pe la toate editurile, dacă în Atena nu-s muzee destule, niciunde în lume n-ai să vezi mai multe și mai de vizitat.
  3. Plaka & Anafiotika sunt două cartiere superbe, cu străduțe înguste și terasee mii, la poalele Acropolelor, de neratat la Atena, dar cărora noi nu le-am alocat așa de mult timp sau pur și simplu am fost focusați pe altceva, regret cumva că nu am “disecat” mai bine aceste zone tare pe eplacul meu, dar efectiv n-a mai fost… timp.
  4. Strada Ermou este principala stradă comercială a Atenei, lungă de 1,5 kilometri ce face legătura dintre situl arheologic Kerameikos și Piața Syntagma prin Monastiraki, ea se află între cele mai scumpe cinci străzi comerciale din Europa și între cele mai scumpe zece străzi comerciale din lume. Totuși niciun fan shopping nu o poate rate.
  5. Împrejurmile Atenei nu înseamnă doar Pireul ci o serie de stațiuni cu vedere la Golful Saronic: Glyfada sau Vouliagmeni, ca să menționez doar două locuri unde practic puteți spune că ați fost la Atena la mare.
  6. Atena nu este un oraș scump, cred că este de fapt una din cele mai ieftine capitale europene în care am fost, dar asta nu înseamnă că nu există lux și opulență și n-ai pe ce da banii, desigur că ai, mulți să fie, dar și dacă nu ai așa mulți pe cât ai vrea, tot poți aborda Atena ca turist curios.
  7. Nu căutăm noi (încă) orașe child friendly sau cum s-or numi, dar nu mi-a părut Atena un oraș dificil de vizitat cu copiii. Sigur că nu e floare la ureche să urci cu ei pe Acropole, ba chiar nu poți urma ruta de urcare obișnuită dacă esti cu căruciorul, însă a fost pentru noi destul de ușor să ne descurcăm cu Albert prin oraș (a cam fost ultima călătorie în care l-am purtat la somnul de prânz în Manducă). Sau poate doar avem noi noroc de un băiețel pe care îl țin picioarele happy
  8. Nu mai zic nimic în plus despre mâncarea grecească, doar că vă sfătuiesc să “vă faceți plinul” cât sunteți acolo, căci noi am cam regretat că n-am “abuzat” mai mult de mâncarea grecească cât am fost în Atena.
  9. Dacă vă doriți un city break de Paște, Atena este mai mult decât potrivită, grecii fiind ortodocși și sărbătorim împreună cam în același fel.
  10. Și pentru că efectiv nu cred că cineva mai are nevoie de un motiv în plus pentru a ajunge la Atena, vă mai pot sfătui doar să citiți tot ce prindeți despre Atena și Grecia sau să vizionați un film bun filmat pe acolo, așa puteți intra în atmosferă încă dinainte de a ajunge la fața locului, dar sigur o să vă facă nerăbdatori.

You may also like

4 comentarii

  1. Să știi că și eu am păcătuit cu Atena și cu multe, multe alte destinații. În sensul că mi s-a părut atât de aproape încât mereu am spus că „am timp să ajung”. Și uite-așa n-am ajuns nici în ziua de azi pentru că m-am mutat în Asia sad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.