L’Auberge Espagnole şi alte filme pentru călători

În primul rând, ce înseamnă filme pentru călători, pasionaţi de călătorii etc? După mine, înseamnă filme a căror acţiune fie popune o temă de travel (asta nu-s chiar aşa multe), fie un film, plasat (filmat) într-un anumit loc, loc care apare destul de consistent în film, oraşe sau zone pe care le poţi vedea în toată splendoarea lor fără să urmăreşti un documentar.

Aşa se întâmplă în cel mai recent film văzut; L’Auberge Espagnole (2002), unde faptul că filmările şi acţiunea au loc la Barcelona, te face să ai impresia că oraşul este personajul central al filmului. Nu am văzut niciodată Barcelona aşa de bine ca în acest film. Pe lângă asta, filmul este o comedie spumoasă (poate aţi mai auzit de el sub denumirea Euro-Mix), despre un grup de adolescenţi de prin toată Europa plecaţi cu o bursă Erasmus la Barcelona… şi de aici să te ţii bine prin ce situaţii trec. Foarte faină aventură şi foarte “umană”! În plus mai ai şi imagini extraordinare din Paris (filmul este franţuzesc până la urmă, făcut de un francez cu actori în majoritate francezi şi este desigur în franceză). Recomandarea merge exact spre: Luci şi Cosmin, (Luci ştiu sigur că îl va aprecia dacă îi spun că e făcut în stilul Eurotrip, doar că este mult mai bun), dar şi pentru mare îndăgostită de Barcelona, Cătălina :) A! şi pentru Cami, care urmează să plece acolo, era să uit :D

Apoi cu lista în faţă vă mai recomand câteva filme de acest gen, mai ales că se apropie un weekend cu vreme schimbătoare (după alte 30 şi de grade, la Cluj cică va ploua, să vedem totuşi…)

De Il Postino am povestit recent, filmat în Sicilia şi foarte pe placul meu, de Amelie  cu Parisul în toată splendoarea, v-am povestit, însă nu cred că am zis nimic de The Talented Mr. Ripley (1999), un film din categoria grea, un film foarte bun, filmat la Roma, San Remo, Coasta Amalfi, Veneţia (wow, wow, wow). Un thriller care cu siguranţă vă va tulbura, pe mine m-a ţinut cu sufletul la gură şi cu nervii întinşi maxim pâââână la finalul celor peste 2 ore. În caz că nu l-au văzut, recomandarea se duce către Liliana, Iulian şi Ioana.

Tot din categoria Paris Forever! mai recomand Intochables (2012), Midnight in Paris (2011), Paris J’taime (2006) şi 2 Days in Paris (2007). Toate merg în calup către Andreea, care ştiu cât de mult vrea să ajungă în capitala Franţei. Şi mai am o listă scurtă făcută anul trecut, poate vă inspiraţi şi din ea.

Cine vrea în Grecia, mâna sus! Pentru voi recomand Mamma Mia filmat în superbele insule greceşti şi cântat de la început până la sfârşit pe ritmurile şi versurile legendarei ABBA. Deşi cred că l-a văzut mai toată lumea de pe aici, totuşi îl recomand lui Cris-Mary şi Aliceee. Şi tot pentru ele My life in ruins, filmat tot la greci cu preponderentă la Atena.

Grbavica [Sarajevo, my love] (2006), nu poate să se îndrepte decât către Dia şi către Anca, pentru că una tocmai se pregăteşte să plece pe acolo, iar cealaltă are o pasiune imensă pentru Balcani. Filmul multipremiat este filmat la Sarajevo şi propune o temă serioasă şi profundă, nu e doar un film de weekend, atenţie! Hmm, cred că şi Anei i-ar place tare mult.

Pe cine să trimit în Italia, împreună cu câteva filme faine? Căci, după ce am întocmit lista asta, am mai văzut câteva de genul Only you (1994) filmat în Roma, Veneţia, Toscana şi se termină la Positano :) Stealing Beauty (1996) după care am exclamat: “dacă nu te indrăgosteşti iremediabil de Toscana după filmul ăsta, eşti pierdut!“, My House in Umbria (2003) care prezintă frumos o regiune despre care se spune că este noua Toscana şi Tea with Mussolini (1999) unul din filmele mele preferate ever, normal TOATĂ Toscana străluceşte în filmul ăsta. Deci într-un cuvânt Toscana :) Adriana, Mirela, Monica… ce ziceţi?

The Way este un film extraordinar despre Camino şi o anumită modalitate de a-l parcurge, aşa că recomandarea fără prea multe cuvinte merge către două fete deosebite care ştiu cu siguranţă că îl vor parcurge cândva: Luiza şi Monica. Sper în secret şi nu prea să îl parcurg şi eu…

Well, last but not least: A Good Year (2006) filmat în Provence care m-a cucerit definitv la fel ca pe Margot, Oana şi TravelGirls, dar zic aşa, nu că l-aţi mai revedea? În plus unii mai norocoşi ca Miki chiar trăiesc pe acolo, iar alţii ca Larisa destul de aproape încât să ajungă cât de curând să vadă pe viu ce am văzut eu în film :)

Pentru alte recomandări, căci mai sunt, consultaţi arhiva filme pe bialog sau topicul Filme de călătorii pe plimbarici.ro. Evident, alte recomandari sunt binevenite :) Chiar mi-aş dori să văd un film care prezintă frumos ţările nordice: Salmi, Kadia, Vladimir, aveţi o recomandare? :D

Vizionare placută şi weekend fain, nu-i minunat să ne urăm weekend fain încă de joi seara?

Toscana în Stealing Beauty

Satele din Ardeal vs. Satele din Toscana

Azi mă leg de o chestie ce m-a izbit ieri stând şi aşteptând la spălătoria de maşini. Am spălat în premieră maşina la Floreşti şi nu cred că o voi mai face în grabă căci am aşteptat o grooooază de vreme… Numai că eu circul cu aparatul foto după mine, aşa că în acei timpi morţi, am scos aparatul şi mi-a ieşit o poză drăguţă cu o parte de Floreşti.

După ce m-am întors acasă (într-un final apoteotic, cu Kia strălucind) am aruncat un ochi peste pozele făcute în ultima vreme prin satele din Ardeal şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc câteva chiar drăguţe. Poate că ele nu au nimic în comun cu satele din regiunea mea preferată din lume (până acum), Toscana, dar mi-a plăcut să fac nişte scurte comparaţii. Iată ce a ieşit:

“Laguna albastră” (Aghireş) vs. Lago Scaffaiol

Borşa Cătun vs. San Lorenzo

Vultureni vs. Montepulciano

Floreşti vs. Val d’Orcia

Sincer, nu cred că au visat vreodată satele astea să fie comparate cu ce le-am comparat eu acum, dar spuneţi voi (despre cele din Ardeal), nu-s frumoase? :)

Toate fotografiile cu părţile de Toscana prezentate în acest articol le-am luat de aici, un site “toscanez” absolut de vis ;)

Vizită în Toscana cu Librăria Bastilia

O altă recomandare încântătoare pentru toţi bucureştenii: o vizită prin intermediul cărţilor, al imaginilor şi al discuţiilor, în Toscana atât de dragă mie. O altă zi în care aş lua primul tren spre Bucureşti… Norocoşii care ajung la acest eveniment să-mi dea, ca de obicei, de ştire :*

Spectacolul lumii: Italia

Titlu: Spectacolul lumii

Autor: Ioan Grigorescu

Editura: Neverland, 2011

Nr. pagini: 288 (Italia, 222)

Preţ: 29 de lei în librariaonline.ro

Ioan Grigorescu a fost realizatorul uneia dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, Spectacolul lumii, cu peste 400 de episoade, filmate în peste 50 de țări. A filmat 37 episoade în perioada 1993-1994 și 222 de episoade în perioada 1999-2005. „Regretul cel mai mare nu este că nu voi mai fi, căci asta se întâmplă tuturor… Mi-ar fi plăcut să am, poate, o viață mai sedentară, dar eu nu pot fi un călător imobil”… spunea Ioan Grigorescu.

Volumele din Spectacolul lumii, apărute la editura Neverland, reunesc textele lui Grigorescu despre Italia, Spania, Franţa, Anglia şi USA. Eu am citit numai partea despre Italia: Arta de a călători, deşi în acelaşi volum se află descrisă şi Spania: Revelaţia ireparabilei pierderi. Textele nu sunt facile, dar sunt profunde şi cuvintele sunt foarte bine alese. Am savurat Italia pe pâine odată cu fiecare frază încheiată; mici porţii vă ofer şi vouă astăzi cu îndemnul de vă procura aceste cărţi cât mai repede pentru a putea deveni aşa cum autorul şi-ar fi dorit, nişte călători sedentari, asta doar până le terminaţi de citit, căci apoi, tot ele, vă vor pune suficient foc în tălpi, încât să o luaţi din loc… Călătorie plăcută!

N-ai văzut mai nimic din Florenţa, mi-am spus, părăsind capitala Toscanei. Şi am vrut să revin, dar nu mi-a mai fost dat. Metropola de pe Arno, în care s-a aprins flacăra Renaşterii, mi-a rămas în memorie ca o făgăduinţă neîmplinită.[…] Aştept şi eu împlinirea sorocului pentru a revedea Florenţa, oraşul ce mi-a rănit inima cu o dragoste târzie, dar cu atât mai puternică.[…] Florenţa doare în amintire, ca o vrajă nedezlegată ce-ţi prinde sufletul în mrejele ei, pentru a nu te mai părăsi niciodată.

Mai multe poze aici

Nicăieri ca la Florenţa nu am simţit ce au însemnat de-a lungul veacurilor deşertăciunea puterii, chiar neputinţa puterii, seducătoarea, dar înşelătoarea ei vrajă, ameţeala provocată de ea în sufletele celor ce o deţin, în opoziţie cu incomensurabila şi veşnic dăinuitoarea forţă a artei, cea care serveşte drept hrană spiritului, sfidând neantul…

Trebuie să ai un suflet renascentist pentru a pricepe Florenţa.

I s-a zis acestui oraş Caput Mundi şi s-a afirmat că toate drumurile lumii ar duce spre el. O urbe grea de atâta istorie, purtând în pântec o sarcină dificilă – eternitatea- imposibil de avortat. […] Piatra are o memorie indestructibilă, ea a păstrat în muţenia ei ecoul conştiinţei de sine a unei epoci, a conservat gândirea artistică, strângând în ea neuitarea. Iar Roma este oraşul unde şi pietrele prind glas. 

Mai multe poze aici

Poveştile nu prea acceptă înecarea copiilor, aşa că şi de astă dată, oşteanul care a primit porunca să-i arunce în valurile Tibrului pe cei doi nevinovaţi îi va pune într-un coş de papură şi îi va lăsa să fie duşi pe undele fluviului, vii şi nevătămaţi. Şi se va ivi, ca în atâtea alte poveşti, şi salvarea. Ea este lupoaica milostivă ce şi-a pierdut puii, drept care îi va adopta pe cei doi orfani şi îi va alăpta ca o mamă. Apoi vine ciobanul, poate acelaşi care l-a salvat şi pe Oedip, va lua copiii şi îi va creşte până când vor deveni doi tineri voinici şi vor avea revelaţia obârşiei lor. Îşi vor găsi bunicul, pe Numitor, îl vor pedepsi pe uzurpatorul Amulius, iar ei înşişi vor fonda o nouă cetate aproape de locul de pe Tibru unde au fost salvaţi de lupoaică.

Pisa Romantica (ce poti face într-o seara ploioasă la Pisa)

Că să prindem un avion de 7 dimineața de pe aeroportul din Pisa, am convenit că ar fi înțelept să ne luăm o noapte de cazare chiar în oraș, astfel încât să nu ne agităm fără rost pentru a ajunge pe la 5:30 să stăm aiurea în așteptarea avionului. Un prim impuls a fost să nu ne mai luăm cazare deloc (eu încă mai cred că aceasta ar fi fost soluția cea mai bună), dar pentru că seara de la Pisa venea după câteva zile de mers non-stop și de vizite și de plimbăreală și fără să știm de răceala (viroza de început de toamnă), ne-am luat totuși o cazare la Pisa.

Am ajuns în oraș mai repede decât am preconizat și după ce am găsit hotelul (Celile pe numele lui), am zis că n-ar fi rău să ne mai plimbăm puțin, căci deși văzusem Pisa cu 4 luni înainte niciodată nu strică să mai vezi ceva în plus. Numai că… au început niște nori să se adune și niște stropi răcoroși să lovească pământul, deci ce facem? Începeam să mă întristez, când Clau a zis “știu că ți-a plăcut Câmpul Miracolelor cu turnul, hai să-l vedem și seara”. Dragul de el, înțelege, când vrea :)

Și așa am luat-o de la hotel spre Câmp și Turn, pe ocolite (abia la întoarcere ne-am dat seama că era de fapt la 5 minute de hotel)… Când ajungem pe Câmp norii nu făceau decât ca toată piața aia verde cu marmură albă să pară cumva ireală, norii și înserarea potențau culorile și amestecau senzațiile. În plus, vremea i-a alungat pe cei cu prea dârza dorință de a îndrepta turnul pentru niște poze, așa că numai bine am văzut cum arată Campo del Miracoli pe bune, fără cetele de turiști bezmetici.

Ne-am ales un pom (aka copac, căci sunt o mulțime de împrejmuiesc piața) și ne-am adăpostit sub el, coroana lui deasă protejându-ne chiar bine de ploaia și mai deasă ce cădea fără încetare. Așteptând să se mai domolească, am furat din seara aceea și din vacanța aceea peste 20 de minute superbe numai pentru noi doi și pentru contemplarea Turnului înclinat de la Pisa, acest simbol extraordinar, o operă de artă prin excelență imperfectă, dar admirat cu ardoare tocmai pentru imperfecțiunea lui. Cred că am avut o revelație în seara aceea… și un sentiment copleșitor de… bine, unul din momentele în care ȘTII că fericirea nu este o stare spre care trebuie să tinzi permanent, ci un sentiment  alcătuit din momente scurte și intense, memorabile. A fost prea frumos în Toscana ca să spun acum că acea seara a constituit punctul culminant al “ieșirii”, dar nu pot să nu mă gândesc cu drag la seara aceea pentru că seara aceea a fost unul din momentele în care am fost fericită și AM ȘTIUT!

Deși ne-am trezit a doua zi la 4 ca să o luăm pe jos spre aeroport (vă spuneam că la Pisa e posibil lucrul acesta), noaptea aceea m-am odihnit de minune. Poate fuga prin ploaie ca să cumpărăm sticlă de apă de la un magazin micuț pentru care am fost ultimii clienți în seara aceea, ne-a obosit suficient și ne-a relaxat peste măsură pentru un somn atât de lin… Ne puteam întoarce acasă..

Lucca – “doar după ziduri”

Am scris o postare chiar drăguță despre Lucca, avea tot ce îi trebuie ca voi să simțiți cât de mult mi-a plăcut mie în orașul lui Puccini și Boccherini… dar internetul și-a făcut puțin de cap, eu am crezut că e de la laptop (nu a fost fost), i-am dat un restart și… evident am pierdut tot ce am scris.

N-are rost să o iau de la capăt, nici nu aș mai avea răbdare, cred că trebuie să așteptați să ajung din nou în Lucca pentru a mă mai pune pe povestit câte în lună și-n stele despre acest oraș. Pe scurt (rezumat la ceea ce am scris și nimeni nu va afla vreodată) Lucca, deși un loc oarecum ocolit de cohortele de turiști este unul dintre cele mai frumoase orașe micuțe (după Ineu) :) pe care le-am văzut vreodată. Am zis că la o altă vizită ar fi frumos să ne punem “cartierul general” în Lucca și de acolo odihniți și surâzători să pornim în fiecare dimineață spre alte zări.

Sfaturi pentru cei care au înțeles din rândurile de mai sus că “nu vezi Toscana fără să te arunci până în Lucca”:

– căutați Piața Amfiteatru (greu am găsit-o căci noi avem un GPS cu personalitate proprie, după cum am mai spus) construită pe ruinele unui fost amfiteatru roman, este superbă și inedită

– așezați-vă la o terasă în acestă piață și savurați un vin sau o cafea (depinde de momentul zilei)

– plimbați-vă cu bicicleta pe metereze, noi ne-am plimbat pe jos și a fost fantastic (imaginea mea despre toamna care tocmai a trecut este, a fost și va rămâne aceasta de mai jos)

– în exteriorul zidurilor se întind câmpii mai verzi care ale Angliei (sau cel puțin așa cred despre ale Angliei, din ce am auzit la Elton John), colindați aceste câmpii, iar dacă vremea o permite întindeți-vă pe iarba răcoroasă și citiți o carte despre o iubire romantică petrecută prin acele locuri (eu așa aș face)

– dacă plouă adăpostiți-vă în Catedrala di San Martino și ascultați minunata orgă (vedeți vitraliile și rugati-vă, mulțumind lui Dumnezeu că a creat acele locuri și că v-a dat șansa să le vedeți)

Lucca este un orășel minunat… (și un nume foarte frumos pentru un băiețel, așa cum Siena mi se pare un nume senzațional pentru o fetiță… șșșșș) ;)

David veghează Florența

Pentru că tot v-am povestit despre Florența și despre Toscana, azi nu mă voi folosi prea mult de cuvinte ci mai mult de imagini, pentru a vă descrie ultima zi la Florența. Vă spun doar că știam clar ce aveam să facem înainte de a merge la gară să o luăm spre… Lucca, și anume să urcăm (la propriu) până în Piazza Michelangelo căci auzisem că de acolo Florența se vede cel mai spectaculos. Pe drum ne-a prins ploaia și aveam să constatăm că de fapt o să prindem toate cele 4 anotimpuri în mai puțin de 25 minute, însă când am ajuns sus soarele încerca să lumineze blând cupola catedralei Santa Maria del Fiore… era toamnă din nou.

Constrast lumină/întuneric

Santa Croce (Vedere din Florența)

Cel mai sexy fund din istoria artei :)

Michelangelo prin David va veghea pentru totdeauna Florența

Prin fotografia asta se poate rezuma toata starea pe care am avut-o pe durata “expedieției” fiorentine.