Search results
200 results found.
Februarie – cea mai lungă lună scurtă
De nenumărate ori am spus că februarie îmi place, căci la finalul ei, chiar dacă timid și uneori deloc, vine primăvara. Anul acesta februarie a avut, însă, un caracter ce parcă nu l-am știut până acum. A fost și frumos a fost și urât, inspirația mea a tins spre zero pe toate planurile, a fost și ziua jumătății mele raționale, am avut parte de o escapadă de o zi la București, ne-am tot intrat și reintrat și definitv ieșit din ritm, iar dacă îmi zice cineva că mâine chiar 1 martie îi zic: “fugi d’aici” :)
Despre întâmplările și întâlnirile deloc întâmplătoare la 8 ani de Bialog
Sorb dintr-o cafea dulce tare, în timp ce îmi amintesc zâmbind, cum era viața mea cu 8 ani în urmă. Și drept să vă spun, îmi place mult mai mult cum e acum, chiar dacă aparent atunci era mai ușoară și chiar dacă la o privire superficială, nimic nu pare că s-ar fi schimbat.
UNESCO cât vezi cu ochii: Biertan, Saschiz & Valea Viilor
România are părțile ei atât de frumoase, că uneori mă întreb ce caut prin părți oleacă mai străine și mai îndepărtate. Uneori. De exemplu atunci când ajung pe la Cetățile și Bisericile fortificate din Transilvania și nu doar la cele din patrimoniul UNESCO, dar mai ales atunci. Nu știu dacă am mai dezvoltat o pasiune de felul acesta pentru ceva din România, dar pentru aceste Biserici ce-și întind spre cer turlele medievale ca într-o rugăciune peste veacuri am regăsit ceva ce de fiecare dată mă surprinde plăcut. Și dacă în această săptămână a părut că toamna s-a reîntors (cel puțin din punct de vedere al soarelui, ceții și al virușilor), am găsit propice să povestesc despre ultimul nostru weekend de toamnă petrecut pe coclauri… Dar hei, urmează și un weekend prelungit, ce ziceți de un weekend break în România, că tot e ziua ei? ;)
The Balkans Trip 2016: ploaie de vară la Dubrovnik
Dacă vi se pare că este puțin deplasat să vă povestesc despre un oraș de pe malul mării, scăldat de o ploaie de vară de toată frumusețea, atunci când afară traversăm poate, cel mai rece și mai ploios octombrie din ultimul deceniu, să știți că n-am luat-o complet razna ci caut și eu, ca tot omul îndrăgostit de vară, un soare ipotetic sub care să mă încălzesc. Să aleg poze însorite și să-mi amintesc senzația ploii calde pe pielea mea, când afară tot cerul este acoperit și gri, iar ploaia rece de sub cele 10 grade amărâte bate în geam de zici că vrea să intre, este un fel de răsfăț de toamnă, dacă-l pot numi așa. Dar, să vă povestesc cum au stat lucrurile în teren și să nu o mai lungim atât cu melancoliile (că oricum simt un km de cuvinte așezate mai jos) :)
Pe granița de Est a fostului Imperiu Habsburgic
Dacă august înseamnă pentru noi “vacanță” cam dintotdeauna, iulie ar fi acea lună de așteptare, petrecută în oraș, de obicei, undeva la limita lui îmi place și nu-mi place. Nu e vina ei, e vina unui stil de plănuire a vacanțelor de peste an, cu care ne-am obișnuit în timp. Poate este exact luna care îmi doresc să treacă cel mai repede, luna în care sunt cel mai obosită și în care orice gură de aer mă face să simt mai aproape de vacanța mare. Dar anul acesta, iulie a însemnat și un nesperat weekend pe “granița de Est a fostului Imperiu Habsburgic” de care am încercat să ne bucurăm ca de o mini vacanță.
Vara din septembrie în două weekenduri active pe lângă Cluj
În timp ce îmi făceam curaj să încep acest articol, nori pufoși, dar genul acela prevestitor de ploaie ce va dura, alungau de pe cer ultimele raze cu adevărat calde din această vară nesperat de lungă și de luminoasă. Primele 18 zile din septembrie au fost mai frumoase, mai calde și mai însorite, ca ultimele 18 zile din august. Am mai văzut toamnă lungă și cu soare la Cluj, destul de des chiar (oricum, metafora “toamnă nebun de frumoasă” s-a născut aici), dar parcă vară așa de lungă și de caldă, niciodată…
Toate vacanțele să vină la mine
Cu toate că am mai beneficiat de o scurtă și nesperată pauză la început de iulie, abia de azi, când am în față “vacanța mare”, mă simt cu adevărat în concediu. Va fi și cel mai lung concediu din ultimii 3 ani, așa că sper să știu ce să fac cu el :)) Glumesc, mereu știu, trăiesc pentru ceea ce se numește vacanță. Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt ceva de speriat: “a zis cineva vacanță? I’m IN!” :)
