Vacanță de iarnă la ROMA (ediția de Anul Nou, adaptată “cât de cât” copiilor)

Am fost 8 zile la Roma (și prin împrejurmile ei) în perioada 26 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024 și deși am fost în Italia de vreo 10 ori, asta cred că a fost cea mai intensă și complexă vizită dintre toate. Faptul că am ajuns să ne mișcăm prin Italia așa de familiar, ca să nu zic lejer, a contat enorm în dinamica zilelor. Băieții au ajuns în capitala Italiei pentru prima dată, însă eu am mai fost în urmă cu 13 ani (și chiar dacă pare mult prea evident în altă viață, m-am mirat cât de vii îmi erau unele amintiri). Logistic ar fi fost simplu, dacă nu făcea Wizz să pară puțin complicat, în ideea ca ne-am temut să nu modifice zborul, fiind pățiți deja anul trecut cu niște bilete de Barcelona la care ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Până la urmă, pentru Italia se pare că nu a fost cazul, dar tot ne-am făcut (sau mai bine zis, nu ne-am făcut) anumite rezervări ȘI în funcție de asta. De exemplu, apartamentul prin Airbnb l-am luat cu anulare gratuită până fix cu o zi înainte de plecare, iar la alte bilete (muzee, trenuri, parc de distracții etc) doar ne-am uitat să ne facem o idee, fără să le procurăm efectiv. Dar, nu a mai contat nimic din toate acestea, când ne-am văzut aterizați pe 26 decembrie, pe aeroportul din Ciampino. Așadar, să înceapă The Roman Holiday!

Câteva chestiuni organizatorice (transport, cazare etc):

Aeroportul Ciampino e minunscul, așa că noi, doar cu bagajele în spate, am ieșit imediat din aeroport și pentru 7 euro de persoană (inclusiv pentru copil) am luat un shuttle bus care ne-a lăsat lângă gara Termini din Roma, după un traseu de 25 de minute (trafic foarte lejer în a doua zi de Crăciun). Nu știam atunci, dar gara Termini urma să o vedem zilnic, la diferite ore din zi pe timpul șederii noastre. În urmă cu 13 ani, am fost sfătuită în repetate rânduri să stau departe de ea, fiind considerată o zonă nesigură, acum însă nu mi s-a părut așa. Este o gară mare, modernă, curată, cu o librărie giantică în interior, cu tot felul de patiserii, cafenele, cu magazine cochete unde poți pierde vremea în așteptarea mijlocului de transport potrivit (tren, autobuz, metrou). Nu zic că nu se pot întâmpla nelegiuniri, ca oricunde și ca peste tot, însă nu aș pune gara asta pe o listă neagră numai că am auzit acu’ x ani că ceva dubios s-a petrecut acolo. În plus, în acest sezon, tronau în gară doi brazi de Crăciun imenși, impecabili, care asigurau o atmosferă tare bună, iar poliția plasată în puncte strategice, te asigură și ea, că înceacă să aibă totul sub control.

Noi, din gară, am luat autobuzul 90 (1.5 euro/o călătorie, copiii sub 10 ani circulă gratuit pe toate mijloacele de transport în comun ÎN Roma) până în zona Monte Sacro. Aici, pe Viale Gottardo, aveam cazarea într-un apartament drăguț al unui medic italian, născut și crescut în Mozambic, iar acest aspect s-a reflectat în felul în care apartamentul a fost mobilat și utilat în cele mai mici detalii. Ne-a plăcut tare mult, ne-am mai caza aici dacă ne-am mai întoarce curând la Roma, pentru că a avut acel feeling rar de “home away from home“. Pentru cei direct interesați, apartamentul este acesta și dacă rezervați pentru o dată mai îndepărtată, prețul este chiar bun. N.B. Nu este la distanță de o plimbare de centru, însă este bine legat cu autobuzele de Piazza Venezia și de Gara Termini, plus ca în 15 minute ajungi la stația de metrou B1Conca d ‘oro, iar de aici, practic, în toată Roma. Cartierul arată ca un mic orășel chochet cu de toate, de la patiserii, cafenele și mici baruri deschise numai seara, unde familiile și prietenii stăteau la un pahar de vorbă și o felie rozalie de prosciutto, până la micuța piazzetă Menenio Agrippa, parcul Aniene și podul Nomentana, unul din cele mai vechi poduri din Roma.

Ce am vizitat, pe unde am mâncat și ce-am mai încercat în Roma și prin împrejurimi:

Nu am stat exclusiv în Roma în cele 8 zile. În una dintre ele am fost la Florența și chiar aș vrea să povestesc separat despre asta pentru că este o poveste despre ziua în care ne-am dus copilul în orașul nostru preferat din lume. Mai apoi, o zi am dedicat-o Vatican-ului, într-o altă zi am mers la Cinecittà World (parcul de distracții al Romei și al zonei Lazio), iar o jumătate de zi am fost să vedem marea iarna în Lido di Ostia. Dar, cred că ar fi mai bine să le luăm pe rând.

Zona centrală a Romei nu e mică, dar să te plimbi pe jos e o încântare, mai ales că expresia “muzeu în aer liber” cred că s-a inventat aici și dacă nu, oricum, niciunde nu o poți folosi mai cu sens ca la Roma. După ce ne-am încărcat bateriile cu pizza la felie de la Alice (un lanț de pizzerii pe care îl găsiți PESTE TOT prin Roma și e chiar yummy), am plecat în explorare. Prima zonă în care am ajuns la Roma chiar în prima seară a fost Piazza Venezia cu Altare della Patria, impresionantul monument din marmură albă, închinat lui Vittorio Emanuelle, “părintele” unificării Italiei, iar mai apoi, la celebra Columnă a lui Traian. Căci doar unde să meargă românii prima oară când ajung la Roma, dacă au făcut măcar o oră de istore în toată viața lor? :) Trebuie să știți însă că, Piazza Venezia este în plin proces de reamenajare, în câțiva ani probabil locul va fi complet schimbat. Momentan trebuie să treceți peste faptul că priveliștea nu este chiar atrăgătoare, cu toate acele garduri verzi ce ascund privirii zonele de lucru și cu utilajele care sapă cam la orice oră. Spun asta pentru că sigur o să ajungeți aici, căci drumul conduce frumos pe lângă Forul Imperial, către Il Colosseo, și vă garantez că tot acest traseu, Piazza Venezia – Columna Traiana – Fori Imperiali – Il Colosseo, luminat feeric la lăsarea serii, va imprima o imagine puternică pe retina călătorului. După această “beție” de imagini de manual, o cină la terasă, seara la 14 grade, cu Bruschetta al pomodoro, Spaghetti all’Amatriciana și un Fragolini dulce la Il Giardino ai Fiori a fost tot ce a trebuit pentru un start bun la Roma.

Ziua a doua am dedicat-o complet Romei, de data asta pe lumină, soare și 16 grade la umbră. Profit să vă spun că vremea a fost excelentă, iar eu îmi doream să fie soare, vă spun drept, pentru că mă încarc ca o baterie doar plimbându-mă cu ochii în razele lui. Așadar, clima mediteranenă pe care o ador și-a arătat fața frumoasă în decembrie și n-am putut fi mai încântată. Mi-am dorit mult și o zi întreagă de hoinăreală prin Roma fără o țintă precisă, fără programări și stat la cozi pe la obiective, doar cu ochii pe sus pe la clădiri și atentă eventual la sunetul cănițelor și farfurioarelor ce-ar suna delicat din cafenelele aranjate ca la expoziție.

Noi am început la Termini, unde am fost să ne luăm biletele de tren pentru excursia de a doua zi de la Florența și am profitat de asta ca să luăm și micul dejun la Mignon (foarte gustots totul la ei). Cu mult prea mult, dar necesar zahăr la bord, am pornit spre primul loc din Roma ce avea să ne cucerească și să ne facă să ne întoarcem la el ȘI pe întuneric: Fontana di Trevi – această “trufașă” reprezentantă a fântânilor din întreaga lume, martoră a multor declarații de iubire, cereri în căsătorie și mai ales intime dorințe puse în gând, în timp ce se aruncă peste umăr moneda, care îți asigură întoarcerea la Roma. Emblematică, enigmatică și atât de populară încât dacă nu ești iscusit riști să nu o vezi de aglomerație, fântâna asta este un simbol incontestabil al Romei și chiar nu te poți supăra că turiștii aproape că stau la coadă să o vadă.

De aici, am luat-o spre Pantheon (templul tuturor zeilor din Roma antică), pe jos, pe sub tot felul de arcade și prin tot felul de piețe de mărini, culori și emoții diferite. Până să ajungem însă la tempul sacru, am ajuns, zic eu, la cea la frumoasă biserica din Roma: Basilica di Sant’Ignazio, principala biserică a iezuiților din Roma, un monunemt ridicat în 1626. Nu faptul că mormântul papei Grigore al XV-lea se regăsește la interior face din acest loc unul care îți taie respirația, ci fresca tavanului bisericii (imaginea 3 de mai jos), pictată de Andrea Pozzo. Mi-a ajuns să mă așez pe o bancă în lateral și să mă minunez cum toate personajele de pe tavan se uită la mine, în timp ce efectul 3D părea că le face să se și miște. Impresionant și copleșitor chiar și pentru un copil de 6 ani!

Nu știu dacă a fost coada și aglomerația de la Pantheon (unde am hotărât să nu zăbovim) sau faptul că eram năuciți de ceea ce văzusem în biserica precedentă, dar am decis să mergem direct spre una din cafenelele istorice ale Romei aflate în zonă și să ne revenim. Așa că am poposit pentru un mini-prânz la Sant’ Eustachio (Historic) Caffè, unde ne-am tras sufletul, am dat câteva telefoane și am apucat să promitem că următoarea oprire va fi la o gelaterie. Eram de aproape 24 de ore în Italia și încă nu se mâncase înghețata promisă, iar asta NU mai putea fi amânat! N.B. Am oprit la o gelaterie deloc celebra (nu mi-am notat cum se numește), dar care avea ceva nemaivăzut/nemaiîntâlnit – 150 de gusturi de înghețată din care să alegi. Păi nu e asta Raiul la 6 ani?? :)

Până să terminăm înghețata, am făcut un ocol ca să intrăm în Basilica Sant’ Andrea della Valle (fațada îi este cunoscută din Tosca lui Puccini), iar de aici am pornit în plimbare până în cartierul evreiesc, în acest moment unul din locurile boeme ale Romei. După o plimbare mai lungă decât prevăzusem, am decissă luăm autobuzul spre Galeriile Borghese. Aici, am fost puțin dezamăgiți să aflăm că nu mai erau bilete disponibile pentru anul 2023, așa că resemnați, am făcut doar o plimbare prin Parcul Villei Borghese (o foarte mica parte, DAR cu un loc de joaca apreciat la capătul lui).

Acesta este momentul în care ne-am întrebat dacă ar trebui să o luăm spre cameră (cu mâncare la pachet) sau să ne ducem în Piazza di Spagna aflată în apropiere, cu celebrele ei Trepte spaniole și Basilica Trinita dei Monti. Probabil mulți oameni normali ar fi mers în cameră, dar nu și noi, care avem o “moștenire” ușor epuizantă de transmis mai departe. :) Am ales așadar plimbarea pe Via Condotti cea faimoasă (zisă și Rome’s Fifth Avenue) de la Piazza di Spagna până în Piazza Navona – locul meu preferat din Roma din urmă cu 13 ani, dar oarecum dezamăgitor acum. Aici era în desfășurare un Targ de Crăciun (Natale/Capodanno/Befana) care nu te lăsa să vezi piața cu adevarat, nu mai vorbesc de simțit atmosfera aceea frumoasă după care tânjeam. Așa că, după ce ne-am recules și regăsit energia în Basilica Sant’Agnese in Agone și-am trecut razant pe lângă Fontana dei Quattro Fiumi a lui Bernini am plecat spre apartament cu pizza la purtător și-am mâncat așa cum se poate mânca după un periplu de acest gen prin Roma – grozav. Ce zi!!

A treia zi, am fost la Florența și am stat toată ziua acolo, însă în ziua următoare ne-am dus la Vatican. Aici am avut cele mai mari emoții din tot sejurul pentru că am crezut că nu vom reuși să vedem nimic. Dar să nu uităm totuși, eram la Vatican, așadar, puțin mai aproape de Cel ce împlinește dorințele…

Ne-am așezat la o coadă dezarmantă, doar ca să ne dăm seama că nu dorim să ne petrecem ziua acolo. Apoi, ca de niciunde, am ochit un ghid de la Vatican și am întrebat dacă putem face ceva să evitam coada și să vedem tot ce s-ar putea vedea (cu un copil după noi), în condițiile în care aveam doar fix acea zi la dispoziție (ziua următoare fiind deja planificată, iar pe 31 și 1 Vaticanul este închis publicului datorită slujbelor de Anul Nou). Pe site, nu se mai găseau bilete disponibile sau cele puține ce se mai găseau erau cu tot felul de tururi incluse ce nu intrau în aria noastră de preocupare. Amabilă, ghida ne-a întrebat ce ne dorim, iar noi am răspuns pe două voci: Basilica, Cupola și desigur, Capela Sistină. Era un singur lucru de făcut: tur ghidat Muzeul Vatican + Skip the line la intrarea în Basilică + o mică coadă la urcarea pe Cupolă (ultima urcare la ora 16). Bun, dar de unde bilete? Așa că ne-a dus de mânuță la câteva agenții ce vând bilete (ceva mai scumpe decât pe site, dar cu beneficii evidente) să vedem unde mai era ceva disponibil, și pe când ne pierdusem speranța, am găsit cam ultimele locuri libere pentru turul ce începea în aproximativ jumătate de oră (probabil renunțase cineva). Și din acel acel moment, următoarele 6 ore le-am petrecut în Città del Vaticano –  cel mai mic stat din lume.

Cred că mi-ar lua și extrem de mult să vă povestesc în câteva rânduri Vaticanul, dar vă pot spune că a fost o experiență unică, pe undeva nepământeană. Nu cred că îmi imaginam vreodată că o să ajung să văd Capela Sistină de două ori în viața asta, de exemplu, sau că mai apuc vreodată să urc în vârful Cupolei, dar… Muzeul Vatican cred că este cel mai frumos muzeu din lume, dacă o fi existând un clasament de acest tip și ce păcat că sunt atât de neinițială în tainele artei ca să pot pricepe mai multe! Și câte nu am văzut! Și pe lângâ câte am trecut în grabă! Și câte om fi ratat și habar nu am avut cât de valoroase erau! Și totuși, ce bucurie că am fost acolo! Albert nu cred că a trăit ziua lui preferată din excursie și nici nu ne-am propus să fie ziua lui preferată, însă ce ne-am propus a fost o dorință la care îi putem spune și speranță. Vizualizez un moment din viitor când el va ajunge la Roma fără noi și inevitabil va merge cu prieteni/iubiti/amici și la Vatican și sper ca atunci când va ajunge în Capela Sistină, cu ochii la tavan, spre centrul ei, acolo unde Michelangelo l-a pictat pe Dumnezeu care îl crează pe Adam, el să le spună: “prima dată fost aici și am văzut asta cu ai mei – aveam 6 ani!

Lăsând șervețelele la o parte, Vaticanul este, înainte de toate, o plimbare intensă prin istoria artei, o experiență cu adevărat sprirituală dincolo de a fi una pur religioasă (deși nu o contestă nimeni nici pe aceasta) și nu în ultimul rând, un demers turistic cu totul aparte. Acest demers însă, nu cred că poate fi complet fără celelate două componente esențiale, așa cum nu poate fi completă vizitarea Vaticanul dacă ai văzut doar Capela Sistină sau doar Basilica, sau doar Pieta, sau doar te-ai plimbat prin Piață. Este un proces complex, dar, da, nimeni nu spune că acest proces nu poate fi completat în vizite succesive.

De la Vatican am plecat să vedem Fontana di Trevi noaptea și să mâncăm, eram lihniți, dar arta cică merge mai bine pe stoamacul gol, pictorii cunoașteau asta prea bine. Noi nefiiind artiști, am oprit la Fattoincasa pentru Carbonara, Margherita și Cacio e Pepe. A urmat o plimbare de seara pe straduțele luminate feeric de sărbatoare, o înghețatăde la Frigidarium, iar după ce am intrat în, Chiesa Santo Vicenzo e Anastasia (cea vis a vis de Fontana di Trevi) am plecat spre casă.

După ziua de la Vatican, pentru că noi credem mult în compensație și copilul trebuia musai șă-și primească partea lui de “recompensă”, am inclus în program o zi la Cinecittà World – o zi de distracție, cu telefoanele folosite foarte puțin, lăsat griji și planuri deoparte. Vara cred că este nebunia de pe lume aici, în sezonul rece nu s-a stat la coadă deloc ceea ce a fost pur și simplu minunat. Cred că nu aș intra vara în acest loc nici să mă plătească ei pe mine, erau peste tot afișe cu timpii de așteptare colosali din “sezon”, așa că nu vă pot recomanda suficient să ajungeți aici iarna, când am observat că nu este înghesuială (totuși era mai multă lume decât văd că am surprins în puținele mele poze).

Mie cel mai mult mi-a plăcut Volarium, unde am și intrat de două ori cu toții, singurul obiectiv unde am stat și la ceva coadă, dar nu mare. I se mai spune și cinematograful zburător pentru că efectele speciale chiar acest sentiment ți-l dau. Unde mai pui că filmul prezentat era despre Florența – o frumusețe toată experiența! Copilul mai mare al familiei a apreciat în mod deosebit Altair-ul care se recomandă a fi roller coaster-ul cu cele mai multe întoarceri din Europa: “10 inversiuni, doar pentru cei mai curajoși și adevărați iubitori de adrenalină”, deci după cum bănuiți eu și Albert nu am urcat. El nu avea înălțimea potrivită, iar eu curajul suficient (și nici stomacul atât de rezistent) :) Copilului mic i-a plăcut PESTE TOT și chiar cred că ne-am dat în toate cele posibile și pentru mai mici și pentru mai mari, ba chiar având peste 110 cm l-am urcat și în roller coaster-ul “mai domol” al parcului, promovat a fi family frindly. Dacă știam că este și cel mai înalt roller coaster acoperit din Italia, sigur nu urcam, dar pentru că nu am știut și am văzut o grămadă de copii intrând acolo, am făcut-o și noi, dar vă spun că a fost… INTENS. “Călătoria cu Inferno (trebuia să mă prind după nume, dar se pare că nu) te plimbă prin decoruri frumoase și proiecții evocatoare inspirate de Infernul lui Dante”, ne zice pe site – inutil să vă spun că eu nu am văzut nimic :)

Oricum, cred că în acea zi n-am făcut altceva decât să deschidem, cuiva, apetitul pentru parcuri de distracții, așadar, dacă oi apucam să mă plâng de asta, să-mi amintiți că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Întorși în Roma, am poposit în Antico Quartiere Ebraico, unde la La Taverna del Ghetto am mâncat preparate tradiționale evreiesti pe baza de anghinare, foarte bune, pe lângă faptul că arată spectaculos (poze la finalul articolului). Apoi ne-am plimbat puțin pe straduțele rapitoare ale Romei și ne-am făcut o parte din cumpărăturile pentru Revelion.

Ce să faci la Roma de Revelion și Anul Nou

Ai zice că abia acum începe articolul, dar nu, vă spun sincer, deja până în 31 decembrie făcusem la Roma și prin zonă cam tot ce ne-a trecut prin cap în condițiile date. Zilele de 31 și 1 le-am lăsat să fie zile mai lejere, mult mai lejere, iar pe 2 după-amiaza aveam zborul de întoarcere. Primul lucru plănuit pentru aceste zile a fost Revelionul în apartament, așa ne-am dorit să fie, departe de aglomerație și agitație, iar pentru asta trebuia să ne aprovizionăm și bineînțeles să mai dăm câteva ture prin oraș.

În ultima zi a lui 2023, după un mic dejun în camera cu foccacia, prosciutto și panettone, am luat metroul de la Conca D’oro la Colosseo, că am zis să ne încercăm norocul, dar niste cozi uriașe la bilete, ca în fiecare zi, doar ca să-l vedem pe interior, ne-au facut să renunțăm fără absolut niciun regret. În fond, o dată viitoare nu are cum să nu mai fie, doar am aruncat peste umăr banuții, remember? Însă ne-am făcut niște poze superbe pe o lumina fantastica în zonă, apoi a început timid și romantic să picure. A fost singura zi din 8 zile, în care ne-a plouat puțin la Roma.

Am strabatut Via Cavour pâna aproape de Piazza del Popolo, apoi am deviat spre straduțe mult mai pitoresti (gen Via Marguta din “Roman Holiday” cu Audrey Hapburn și Gregory Peck, pe care l-am și revăzut la întoarcere) pentru a găsi o cafenea cochetă, o gelaterie sau oricum ceva cozy unde să intram să ne odihnim. Într-un final, ne-am așezat la Grano și am mâncat un Maritozzi și un Tramezzini cât să ne luăm doza de zahăr și energie.

În Piazza del Popolo a început să și ploua de-a binelea, așa că am intrat în Chiesa Santa Maria dei Miracoli, una din bisericile gemene din piață, apoi efectiv am fugit la somn ca să fim fresh pentru noaptea de Revelion petrecuta în apartament, cu “cele trebuincioase” pe masa, ca la români, aaa romani ;)

La 1 ianuarie, târziu ca la orice 1 ianuarie, dar pe o vreme SUPERBĂ, am luat metroul de la Conca D’oro la gara Porta Sao Paulo, de unde am prins trenul de amiază spre Lido di Ostia, unde am vazut Marea Tireniană iarna. Da, acesta a fost planul pentru prima zi din 2024 – nimic mai mult și nimic mai puțin. Ne-am pozat și ne-am alergat cu valurile mari, reci și morocănoase, apoi am luat un prânz delicios la un restaurant mexican de pe faleza (Old Wild Wild West) cu angajați români și ne-am simțit și mai tare ca acasă.

După ce ne-am săturat, am luat trenul înapoi până la stația Piramide, de unde autobuzul nr. 3 ne-a dus fix până în Transtevere, cel mai boem cartier din Roma, un loc ce ne rămăsese nevăzut. Tot pe varianta slow, am fost la un loc de joacă și am stat atât cât s-a dorit, fără niciun “hai să mergem”, după care am bătut străduțele din acea zonă pentru efectiv nu ne puteam opri din admirat. Transtevere este cu adevărat GROZAV! Apoi, Albert a vrut să ne așezăm la o pizzerie “ca în poze”, cu mese mici și fețe de masă tipice (carouri alb și rosu) – DarPoema (recomandăm cu drag), unde eu am spart seria “apă la temeperatura camerei” și mi-am luat un limoncello delicios, doar era Anul Nou, ce Dumnezeu? Am continuat pe jos peste Ponte Sisto până în Campo de ‘Fiori la statuia lui Giordano Bruno, iar de acolo spre Castelul Sant Angelo și mai apoi către casă, pe sub blândele lumini ale înserării. Ce frumos e la Roma și ce dor o să-mi fie, mă gândeam…

Din păcate, ca să-mi treacă din supărarea plecării, probabil, ultima zi a vacanței n-a fost prea faină. Am și luat o țeapă turistică cum n-am crezut că pot păți după atâta Italia, la Caffee Academia (grrr), unde m-am enervat cumplit. Vă rog să o evitați, vă rog să ciți despre ea pe internet, au pățit călători mai experimentați ca noi și totuși asta nu m-a făcut să mă simt mai bine. Mă rog, nu a fost o tragedie, dar suficient cât să mă facă să nu mă bucur așa cum aș fi vrut de ultima zi în capitala Italiei.

După ce am rătăcit pe străzi o vreme, am luat-o înapoi pe jos spre gara (unde ne lăsasem bagajele la un locker room plătit pentru câteva ore). Am văzut pe drum, din exterior, Palazzo Barberini cu vegetația exotică din curtea sa, apoi am intrat în Chiesa San Carlo delle 4 Fontani și bineînțeles în Santa Maria Maggiore (cea mai mare Biserică din Roma), care este foarte aproape de gara Termini. La Roma, în toate bisericile se poate intra gratuit (dar orice “bonus”: muzee, cripte, turle sunt taxabile). De asemenea, cred că am intrat în mult mai multe biserici decât regăsiți în articol, dar unele nu-mi amintesc cum se numnesc pentru că nu mi-am notat (îmi notam scurt seara când ajungeam acasă pe unde am trecut) însă sunt atât de multe, fără nicio exagerare, la fiecare colț de stradă.

Ne-am întors la gară, ne-am recuperat bagajele, am mâncat o felie de pizza Margherita (bună) de la Eataly și am plecat spre aeroport. M-am uitat la poze 30 de minute, adică până am ajuns la Ciampino și până am revenit la sentimente mai pașnice, căci mă bucurasem de toată această vacanță, nu mă puteam lăsa dezamăgită de o singură întâmplare, ceea ce a fost util de reamintit!

În loc de concluzie, vă las poze cu mâncare! :) Și o întreabare ca pentru mine, văzând cât a ieșit articolul (nu e de mirare că scriu de o lună la el): oare scriu rar pentru că scriu foarte mult, sau scriu mult pentru că scriu foarte rar? Până mă dumiresc, trebuie să-l recitesc și mă bucur tare că e weekend și nu trebuie să-mi iau o zi liberă pentru asta.

Dacă ați ajuns până aici, GRAZIE, sper doar să vă fi făcut o poftă (ne)bună, de Italia! ❤

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.