Nu din cauză că am dormit exagerat nu am apucat să scriu până acum, ci din cauză că brusc înconjurată de noile lucruri vechi m-am simţit teribil de bine şi cu foarte mult chef de a face altceva. Peste asta îmi vine să mă tot uit pe geam să văd cât de frumos şi de neaşteptat poate să ningă.
Sunt aşa de happy că am ajuns acasă încât nici nu mai contează drumul istovitor, nervişorii care s-au adunat în timpul lui sau revolta că nu am făcut altă alegere. Nu mai contează… dar vă povestesc totuşi un pic.
Am ales să mă întorc acasă cu autocarul celor de la Eurolines (repet: proastă alegere) dar asta mai mult din cauza celor 70 de kg de bagaje pentru care la avion aş fi plătit de m-aş fi uscat. Al doilea motiv a fost că autocarul avea plecarea din Montpellier şi nu mai trebuia să mă trambalez eu cu sarsanalele în altă parte. Și cam aici se termină cu bilele albe.
Traseul a fost următorul (eu l-am aflat din mers) Luni 14 dec, ora 00:15 plecarea din Montpellier pe ruta Nîmes – Avignon – Marseille – Nice – Genova – Torino – Milano – Brescia – Verona -Mestre (Venetia) – Slovenia – Ungaria (ambele exclusiv pe autostradă) – Nădlac -Arad -Timişoara – Lugoj – Deva – Sebeş (Marti 15 dec, ora 16:00) unde am schimbat autocarul cu un microbuz care urma să ne ducă la Cluj. Dar am stat în Sebeş vreo 3 ore ca să mai aşteptăm două persoane din Olanda, care urmau să vină tot cu microbuzul nostru. Bătaie de joc, că am ajuns pe la ora 22 în Cluj.
Să nu aveţi impresia că prin orasele enumerate am intrat şi vai cât ne-am plimbat, am văzut din ele doar autogara şi eventual locurile de unde mai urcau călători. Singurul loc de care hai să zic că m-am bucurat a fost Coasta de Azur pe care apucat să o văd în lumina dimineţii de luni. Au fost cele mai bune 20 de minute de călătorie în care mi-am clătit ochii şi am luat hotărârea de a mai trece pe acolo cu maşina şi cu timp de vizitat.
Autocarul a fost mai mult decât plin, ceva gen: omul şi locul, aşa că să petreci 48 de ore in 50 de cm pătraţi nu a fot chiar ideal. Pot zice că am avut noroc totuşi, că lângă mine s-a aşezat un domn de la Vaslui, muncitor în Marseille care nu a fost un om de calitate inferioară, ca şoferii de exemplu ci un om aşezat la casa lui, cu 5 copii şi o nevastă pe care o respecta nespus şi atunci când vorbea de ei iî dădeau lacrimile.
Despre şoferi nu am cuvinte, dar probabil cei care circulă regulat cu autocare ştiu despre ce vorbesc. Despre unii pasageri ce să mai zic? Să fii atât de slab intelectual încât să-şi pierzi banii pentru care ai lucarat jumate de an la alba/neagra mi se pare de nediscutat. Despre somn, se înţelege, că nu prea am servit, le fel şi mâncare, dar tot răul spre bine, că m-am montat din răsputeri să nu vomit (eu eram sigură că se va întâmpla) şi nu mi-am întors stomacul pe dos, mare realizare, vă rog să mă credeţi.
Cam asta a fost foarte pe scurt şi chiar nu ştiu ce ar trebui să se întâmple să mai vin cu autocarul (cu Eurolines sigur NU ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi, asta dacă aveaţi opţiunea vreodată).
Să nu se înţeleagă din acestă postare că a fost super naşpa pe unde am umblat în aceste aproximativ 3 luni, dar, dar, dar… ACASĂ e acolo unde sunt cei dragi şi viaţa mea e mai minunată lângă ei, dar plec oricând în altă parte, însă NU SINGURĂ.
