Paris jour 2, Louvre – atât cât mă pricep

Ziua 2 nu s-a încheiat la Disneyland ci “potrivindu-le ca nuca în perete” :) am purces spre cel mai mare muzeu din lume: Louvre. Am fost motivați să ne prelungim ziua și de faptul că miercurea și vinerea de la ora 18, biletul costă de persoană 6 euro în loc de 9, iar muzeul este deschis până pe la ora 23 deci aveam cât de cât timp.

Pentru cei care se vor revolta că nu am dedicat o zi întreagă muzeului trebuie să clarific faptul că noi nu suntem cunoscători și că în afară de exponatele celebre nu am prea știut ce-i de luat în seamă. În plus, dacă te pricepi nu-i suficient nici măcar o zi ci poate vizite succesive. Oricum, pentru noi doi orele petrecute în Louvre am fost exact cât a trebuit.

Încă de la intrare am avut parte de o surpriză căci pentru mine ca cetățeam U.E. sub 26 de ani a fost intrarea liberă (aici a început de fapt șirul gratuităților pentru mine, așa că am nimerit-o cu Parisul anul ăsta cât am încă 25 de ani). Câteva cuvinte despre exterior: clădirile extraordinar luminate, piramida controversată în centru care arată chiar bine, multă lume, unii cred că doar se plimbau prin curtea interioară, mi s-a părut de vis și am zis că acestă cladire și dacă ar fi goală și tot ar fi frumoasă.

În interior am găsit o aglomerație la care nu mă așteptam, muzeul era la fel de full ca și gara, lucru care evident îi ia din farmec și te pune în imposibilitatea de admira liniștit ce e de admirat. Prima dată vedem sculpturile căutând-o cu disperare pe faimoasa Venus din Milo. Dar până să ajungem la ea vedem o mulțime de alte modele foarte faine. Pe unele le recunoaștem de prin manualele școlare, altele ni se par total noi și încercâm pe alocuri să vedem ce fain au fost trasate liniile corpului. Mie personal cel mai mult parcă mi-a plăcut Cupidon.

Ajungem și la Venus care nu mi s-a părut tocmai ușor de găsit pentru că din cauza faptului că au vrut să “o scoată din turmă” au așezat-o singură într-o încăpere, că vorba lui Clau: “dacă o puneau în rând cu celelalte nu părea mai grozavă”. Bineînțeles lumea s-a înghesuit s-o vadă, toată lumea era cu blitzurile pe ea săraca. La fel și noi.

De aici toate săgețile duc la Moooouuunaaa, dar în drum spre ea te oprești la câte un tablou care ți se pare cunoscut și încerci să vezi cum s-a întins culoarea pe pânză, dar erau așa de pline cu oameni încăperile că nu puteai zăbovi foarte mult în fața unui tablou ca să nu obturezi imaginea celor din spatele tău. Finally ajungem și la cel mai cunoscut tablou din lume: Monalisa lui DaVinci. Tabloul e mic, e printre cele mai mici pe care le-am văzut. Este închis într-un fel de cutie de sticlă, înconjurat de 2 bariere din lemn și păzit de câte 4 supraveghetori. Toate aceste măsuri din cauza unor nebuni care cică s-ar fi năpustit cu un cuțit asupra zâmbetului misterios al Giocondei. Ce să mai zic?

Am avut oarecum noroc să nu fie îngesuială prea mare în fața tabloului, dar ghinionul să dăm peste o americancă foarte enervantă care dorea să facă poze cu toți prietenii în fața Mooooooneeii. Am încercat și eu un zâmbet misterios cu tabloul în spate, dar nu mi-a ieșit. Eh…


După ce am văzut lucrările celebre și ne-am tot învârtit pe acolo am început să dăm semne clare de oboseală, inclusiv eu îmi doream să mă tot așez pentru că nu mă mai țineau picioarele. Așa că după aproape 4 ore ne-am îndreptat spre metrou, dar nu înainte de a-mi cumpăra o poză bună cu Monalisa, un semn de carte și un creion ca suveniruri (erau printre cele mai ieftine de acolo, recunosc).

Paris jour 2, Disneyland – visele din copilărie

Despre ziua a doua o să scriu două postări pentru că a fost cea mai lungă și cea mai plină, cu de toate. Joi seara ne-am gândit că totuși planul pentru Disneyland să ni-l facem pe vineri, pentru că auzisem că sâmbăta și duminica e foarte, foarte aglomerat. În plus, eram foarte nerăbdători să ajungem în “Universul de poveste” (care mie NU mi se pare nici kitchos, nici exagerat de infantil), la care fiecare dintre noi a visat de pe la începutul anilor ’90.

La Disneyland se ajunge cu RER-ul, un “ceva” între metrou și tren rapid unde un bilet costă 13 euro dus/întors/persoană. Mai ales la dus, parcul pare foarte departe de Paris, dar odată ajuns în stație poți considera că ai ajuns și-n parc căci intrarea e chiar acolo. La bilete, evident, coadă, parcă nu ar costa… cât ar costa, nici nu vreau să vă spun. Opțiunile sunt variate: bilet 1 zi – două parcuri (adică Disneyland Park și Disney Studios), 1 zi – 1 Park la alegere, 2 zile – 2 parcuri, etc. Pentru cei cazați în Disney Village (partea cu Hoteluri, Localuri și Magazine) intrările în parcuri sunt gratuite (macar atât).

Evident am ales 1 zi – 1 Parc, iar acela a fost Disneyland Park Paris (Parcul de distracții). Timpul și limitele fizice nu te lasă să vezi două parcuri într-o zi oricât de mult ți-ai dori. Și e mai bine așa…

FANTASYLAND
Imediat după intrare ajungi pe Main Street unde și datorită apropierii sărbătorilor totul era impecabil împodobit. Mie mi-a adus aminte instant de decorurile din “Singur acasă”. Cam în mijlocul străzii trona un bard imens, iar Moș Crăciun primea copiii în brațe ca să afle ce-și doresc (exact ca în filmele americane). Pe Main Street am prins și Parada lui Minnie “Minnie’s Party Train” peste care a căzut o zăpadă artificială senzațională. Astfel am intrat în Fantasyland pe lângă arhicunoscutul Castel al Frumoasei din Pădurea Adormită. Acest castel apare în genericile filmelor și desenelor Disney și este oarecum emblema parcului. Știam că măcar pentru acest castel și tot merită să plătesc intrarea :)) Înăuntru e de basm, ce mai, iar în curtea interioară vedeai și Frumoasă cu Prințul într-un progmam artistic pentru copii. Nu am mai stat mult aici, căci unii din noi erau nerăbdători să se dea cu trenulețul, așa că sperând să ne întoarceam înainte de plecare, am purces spre Discoveryland.

DISCOVERYLAND
E cel mai tare… e pentru copiii mari deja (barem peste 14 ani) cu roller coastere, mașini, submarine, avioane și alte din astea. Ne-am dat în trei chestii și am vizitat și submarinul, dar de departe cea mai tare experință s-a numit “Space Mountain: Mission 2” al doilea roller coaster în care am urcat la viața mea, dar mult mai tare decât cel din Parcul Prater de la Viena. E inexplicabil ce am simțit, știu doar că am vrut să mă mai dau odată, dar… nu a mai fost să fie. Data viitoare :)) cu copilul după mine :))

Pentru Clau această parte din parc a fost raiul pe pământ și îl înțeleg perfect, mai ales că după nebuniile astea am servit și un HamburgerPizza la Pizzeria personajelor din Toy Story și tot aici am început să intrăm prin buticurile foarte cochete pline cu jucării. Cu greu ne-am abținut să nu ne cumpărăm lucrușoare, dar erau așa de scumpeeeee că nu te puteai apropia de ele. Chiar ne-am gândit că nu ai după ce duce copilul acolo dacă nu ai bani să-i și cumperi ceva. El nu va înțelege!

FRONTIERLAND
Acesta este exact un oraș din Vestul Sălbatic în centrul căruia se află un lac mare navigabil pe care se plimbă alene un vapor pe numele lui “Molly Brown”. Deși orășelul oferă foarte multe printre care “Big Thunder Mountain” un trenuleț care trece printr-o mină abandonată sau Casa Spritelor (exact ca cea din Familia Adams) singurul în care ne-am dat a fost vaporul pentru că în rest cozile erau interminabile… Pentru ce să pierzi o oră la coadă, când te puteai plimba prin alte părți în acest timp? Ca și amenajare și atmosferă acestă parte de parc mi-a plăcut cel mai mult. Aici se afla și depoul trenului care făcea înconjorul întregului parc, dar pe care noi nu l-am văzut.

ADVENTURELAND
Ne-am îndreptat spre Adventureland deja obosiți, oricum Clau nu era deloc împresionat de corăbiile piraților și alte fantezii din astea, dar totuși am vrut să vedem ce e și aici: Cabana lui Robinson, Templul din Indiana Jones și ceva croazieră gen Pirații din Caribbe. În afară de poze nu am făcut nimic notabil. Am preferat să mai dăm o tură prin Fantasyland că rămăseseră locuri nevăzute.

Așadar ne-am întors prin Labirintul lui Alice, iar apoi fuguța iar la Castelul Frumoasei pe care am prins-o pe-o aleea dosită cu Prințul după ea și la îndemnul “mademoiselle mars avec nous” m-am plimbat puțin cu ei. Tare frumoși mai erau amândoi… mai ales Prințul ;)

Era deja către ora 5, iar noi eram in parc de dimineață, așa că având și alte planuri am stat puțin la show-ul “It’s Party Time… with Mickey and Friends” și am plecat către RER cu părere de rău, de ce să nu recunoaștem :(

Ziua de la Disneyland a fost absolut minunată, aici nu contează nici vârsta, nici cât te-ai chinuit să strângi bani de intrare, aici contează cât de copil ai rămas și cât ești dispus să chelui pentru asta :)) Aici timpul și spațiul se calculeză după regulile Disney și m-am gândit că dacă Raiul arată ca Fantasyland nu m-aș plictisi niciodată, iar dacă Iadul ar aduce cumva spre Space Mountain… hmmm… s-ar putea să-mi placă :D

PARIS jour 1, reve 1

Ceva mai harnic, Clau a început deja povestea pe Starlog, așa că puteți citi deja Paris, premier jour. Eu parcă nu mă pot aduna, mă tot gândesc ce frumos a putut fi și când mă pun să scriu, vreau să le dau afară pe toate în același timp, ceea ce nu-i posibil :D

Așa că evident încep cu ziua de joi 19 noiembrie, când la 7:20 am avut TGV-ul spre Paris. Deși aveam de parcurs 750 de km (cam ca de la Cluj la Constanța), în 3 ore jumate am fost la Paris în Gare de Lyon. Respirasem aer de Paris și în octombrie când am venit la Montpellier, dar atunci nu văzuzem decât metroul și gigantul aeroport Charles de Gaulle. Acuma m-a întâmpinat gara, absolut plină, dar senzațional de frumoasă. De afară nici nu-ți dădeai seama că este o gară.

De aici, pentru că aveam timp suficient până să merg la Porte Maillot să-l aștept pe Clau, am luat metroul doar până la stația Chales de Gaulle Etoile, unde știam că voi ieși exact în fața Arcului de Triumf, în capătul vestitului Champs Elysees. Când am ieșit din metrou și am văzut imensul Arc și mulțimile care se îmbulzeau spre el, când am respirat aerul răcoros de toamnă diferit de cel din sud, când am aruncat privirea spre nesfârșitul bulevard m-am simțit o furnică, mică, mică în mijlocul oceanului.

M-am învârtit în jurul arcului de câteva ori, apoi am luat-o pe jos spre Porte Maillot admirând în zare foarte modernele cladiri din La Defence, care au în mijloc și ele arcul lor. Cursa Wizz Air de la Cluj a ajuns fără întârziere în Beauvais, iar de acolo până la Port Maillot a mai trecut o oră. Am avut parte de o supriză inedită aici când după ce m-am revăzut cu Clau, m-am întâlnit și cu o fostă colegă de facultate venită cu soțul în excursie la Paris exact cu același avion ca și Clau. Din păcate nu am putut sta mult de vorbă cu ea, ca trebuia să mergem și noi să ne cazăm, era deja ora 14:30, dar m-am bucurat enorm că am văzut-o. (Pentru Claudia! Bia a fost, ce zici?)

Pentru cazare am avut de mers ceva mai mult cu metroul, dar din fericire avea stație la 200 de metri de Hotel Altona. Acest Hotel nu e chiar cel mai frumos din lume, dar pentru 2 stele și pentru cât timp aveam să petrecen noi în el a fost mai mult decât suficient. În plus, aveam micul dejun asigurat, personalul a fost prietenos, prosoapele au fost schimbate zilnic, aveam tot confortul în cameră și în baie, iar din hol aveam și internet. Dacă nu dispuneți de bani mulți și nici nu aveți pretenții, atunci Altona e de luat în seamă (plus că e la 15 minute pe jos de Sacre Coeur).

Noi doar am lăsat bagajele și ne-am odihnit 10 minute, apoi am luat-o spre centru. Obiectivul principal era Turnul Eiffel noaptea cu toate luminile alea pe el. Vreau să vă spun că atunci când am coborât din metrou și am urcat la suprafață, Turnul era chiar în fața noastră și arăta exact ca în poza de la ecranul calculatorului meu de la Ineu. Țin poza aia ca wallpaper de vreo 3 ani, când nu mi-am făcut nici cea mai mică iluzie că am să-l văd pe viu exact așa. A fost superb și spre deosebire de Clau, mie turnul mi-a plăcut enorm, de poveste. Merită din plin văzut seara cu luminile și toată atmosfera, nu e neaparat extrem de romantic, dar e de neuitat :)

Am stat la coadă să urcăm, dar fiind joi nu am stat foarte mult. Pentru 13 euro de persoană (doar copiii au reducere) am urcat cu liftul care funcționează din 1889, inițial până la nivelul 2, iar de aici până la nivelul 3, respectiv în vârf. Imaginile de sus îți taie respirația, Parisul noaptea e fenomenal, dar din păcate aparatul meu nu e foarte grozav și pozele nu au ieșit toate formidabil. Oricum trebuie să fii acolo să vezi și să simți, altfel piere tot farmecul.

Singurul impediment a fost vântul, astfel am fi zăbovit mai mult acolo cu toată oboseala. Ne-am sunat mamele din Turn și ne-am alintat o tzâră :)) Apoi am stat la coadă la lift să coborâm. De jos am mai admirat Sena și ne tot întorceam capetele spre Turn să-l mai vedem cuprins în jocurile de lumini. Primele imagini din Paris mi s-au prins cu Super Glue de retină și cu ele în față am adormit.

Înapoi în Sud

Sunt într-un McDonald’s foarte aproape de Gare de Lyon, în Paris. Savurez o înghețată cu gândul la aceste zile minunate care se termină o dată cu TGV-ul de 19:20 care mă va duce înapoi la Montpellier. Clau deja e în avion în drum spre Cluj și deși am mai vizitat câteva obiective azi, nu a mai fost la fel fără el.

În plus, la ritmul impus de mine în “vacanțe” fizic, nu reziști mai mult de 5-6 zile :))

Bilanțul în aceste zile este următorul:

Joi: Montpellier – Paris – Arcul de Triumf – Porte Maillot – Hotel Altona (Montmarte) – Turnul Eiffel și Sena (noaptea)
Vineri: Disneyland – Louvre – Place de la Concorde (cea mai lungă și frumoasă zi) :)
Sâmbătă: Sacre Coeur – Muzeul Aerului și Sapțiului – Orașul Științelor și Industriilor – Parcul Villete
Duminica: Arcul de Triumf – Champs Elysees – Școala Militară – Champs de Mars – Turnul Eiffel (ziua) -Domul Invalizilor (Mormântul lui Napoleon) – Bulevardul Saint Germain – Notre Dame – Pont Neuf + Sena (ziua)
Luni: Roland Garos – Pere Lachaise – Saint Chapelle – Palais de Justice – Cartierul Latin – Pont Neuf (noaptea) – Forum de la Halles
Marți: Porte Maillot – Hotel du Ville – Centrul Georges Pompidou – Biserica St. Marry – Place de la Bastille -Casa Victor Hugo – Place des Vosges (cea mai veche piață din lume) – Catedrala Saint Paul (Cartierul Marais) – Biserica Saint Antoine – Gare de Lyon

Evident că nu am văzut multe cum ar fi Grădinile Tuileires sau Grădina și Palatul Luxemburg, Panteonul sau Versailles, dar ca în oricare altă parte trebuie să existe o dată viitoare în care să ne bucurăm de ceva nou. În Paris cu atât mai mult.

Mi-a plăcut la nebunie…revin cu detalii :)

Definițiile Parisului

Am terminat de câteva zile cartea lui Eugen Simion “Timpul trăirii. Timpul mărturisirii”, jurnalul parizian de care am mai amintit pe aici. Dar până să ajung să scriu despre carte așa cum ar merita m-am oprit la pasajele despre Paris și recitindu-le (pentru că le-am notat pe cele care m-au fascinat) mi-am dat seama că Simion în anii lui parizieni a încercat din răsputeri să găsească definiția universal valabilă a acestui oraș care a creat în străinul din el o complexitate de sentimente.

Am avut impresia că uneori se măcina nefiind mulțumit de cuvintele pe le alesese și revenea mereu dând definițiilor alte valențe. S-ar putea să mă înșel, dar eu asta am simțit.

Am ales câteva dintre aceste “definiții” dacă pot totuși să le spun așa, despre care aș vrea să vă dați cu părera, iar cei care ați fost prin Paris să veniți cu definiția voastră, ar fi foarte interesant.

“Un univers fără capăt, ca o apă, întradevăr, ale cărei margini n-ajungi să le vezi.” (face referire și la cuvintele lui Balzac: “Parisul este un veritabil ocean.“)

“Parisul nu este niciodată pustiu… Noaptea orașul nu are timp de odihnă, nu poate să-și tragă sufletul. Pulsul lui este continuu, orașul ca și inima, trebuie să fie mereu treaz.”

“Parisul este triumful de piatră al rațiunii și fanteziei omului, Parisul este o realitate spirituală puternică, vie, în care trebuie să întri încet, singur ca într-o catedrală, fără ghid, fără duhovnic. Trebuie să te abandonezi curiozității și bucuriei tale.”

“Orașul te ia în primire, te trece printr-o mie de stări, și după ce a omorât în tine toate visurile îți oferă altele, în care poezia și mizeria, farmecul și violența, trăiesc într-un curios echilibru.”

“Acesta este Parisul: locul unde Universul și-a concentrat într-o uluitoare varietate splendorile și contradicțiile, spațiul în care omul se poate simți în egală măsură-prin singurătate și sărăcie-o ființă mizerabilă atârnată de un fir subțire, peste o prăpastie adâncă, dar și o ființă liberă, mândră de libertatea și demnitatea ei.

P.S Cartea din care au fost extrase citatele a fost scrisă în anii ’70.

Leapșa haotică

Leapșa de la Ana-Maria pe care de la început spun că nu o dau “forțat” nimănui, dar tare drag mi-ar fi să văd că cineva a luat-o și a rezolvat-o :) Curaj… sunt niște întrebări frumoase și ușoare :)

În ce fel de animal ai vrea să te reincarnezi ?
Dacă așa ceva se poate, cred mi-aș dori să pot fi un pescăruș.

Ce ți-ar lipsi cel mai mult în viață ?
Un pic ambiguu căci nu pot răspunde ipotetic la această întrebare… dar să zicem că îmi lipsește (și probabil o să-mi mai lipsească) capacitatea de a mă bucura maxim de tot ce am.

Ce apreciezi cel mai mult la o persoană ?
Respectul (se poate traduce prin bunătate/omenie/sinceritate/iubire) mi-am dat seama că e cel mai important.

Care-i culoarea preferată pentru haine ?
Mai nou mov, mi-am luat foarte multe mov și ar trebui să mă opresc. Dar îmi place enorm de mult albastru.

Trei cuvinte care te definesc ca persoană…
Iubitoare, vorbăreață, curajoasă (sper) :))

O călătorie pe care ai vrea să o faci și țara pe care ai vrea să o vizitezi?
Mi-am propus să-mi iau viza și să merg până în USA, așa două-trei săptămâni, nu mai mult… Clau are viza și vreau să ajung pe unde a fost el și în plus să mai vizităm alte locuri împreună. Apropo… nu se scot oare vizele? :D Nu ați auzit? :))

Citatul/zicala preferată…
“Ai câștigat mergi înainte, ai pierdut mergi înainte. Nu renunța!” (un anonim)

Ce ți-ar plăcea cel mai mult să faci ?
Să văd toată lumea (călătorie în jurul lumii), dar nu singură ;)

Dacă nu ai face ceea ce faci în fiecare zi, cu ce altceva ai dori sa-ti umpli timpul ?
Mă aflu într-un moment al vieții în care (poate sunt norocoasă, dar acum nu realizez) ziele sunt extrem de diferite. Îmi umplu timpul cu tot felul de questii :)

Care e cea mai mare extravaganță a ta ?
Nu prea îmi permit extravaganțe pe niciunde :D