Titlu: Reversul medaliei
Autor: Andreea Răducan (nu scrie rău, ca și compoziție mă refer)
Editura: Cărțile Tango, 2010
Nr. pagini: 163
Preț: 32 lei în Diverta (un pic scumpă)
Nota: 9,837 :)
Dacă m-aș mai naște încă odată aș vrea să fiu tot gimnastă...
Pentru cei care sunt familiarizați cu ce s-a întâmplat la Sydney în 2000, cartea Andreei Răducan vine ca un jurnal peste ani, ca o pânză intactă care a căzut peste toată acea poveste care a răscolit mapamondul, povestea unei fetițe careia i s-au luat pe lângă un titlu și o medalie și visele, toate visele de atunci.
În acea zi de septembrie 2000 am alergat într-un suflet de la școală și când am intrat pe poartă tati era în curte: “hai repede să vezi măcar premierea… sunt toate trei pe podium!!!”. Îmi abandonasem geanta și alte treburi și m-am postat la TV în poate cel mai glorios moment al României, din istoria sportului. Niciodată nu m-am simțit mai mândră că sunt româncă decât atunci și nici de atunci nu am mai simțit asta chiar așa.
Cu o noapte înainte, din cauză că mă gândisem la cât de minunat ar fi să ia România toate cele trei medalii de la individual compus, am visat că lucrul acesta se și întâmplase, de aceea uimirea mea a fost cu atât mai mare. Peste trei zile uimirea avea să-mi fie și mai mare, din păcate.
Tot ce știam era că, dacă fac lucrurile bine și corect, pot deveni campioană și gata! E un lucru pe care nimeni nu ți-l poate lua. Eram naivă, am înțeles mai târziu că în viață, ți se poate lua tot ce ți se cuvine, doar într-o clipă, indiferent dacă e corect, moral sau legal.
Peste trei zile Andreei i s-au luat meritele din cauza banelei pastile de Nurofen (încă mai cred că producătorii trebuie să-i dea un salariu pe viață pentru ce reclamă le-a făcut). Dar, tot atunci Andreea s-a maturizat peste noapte și nici nu vreau să îmi închipui cât de frustrante trebuie să fi fost acele momente. Numai un sportiv complet poate trece peste ele așa cum a făcut-o ea și pentru tot ce s-a întâmplat atunci “sub drapelul olimpic” atât de ridicat în slăvi, Andreea merită o medalie în plus, medalia de onoare.
Recunosc că am așteptat într-un fel această carte ca să mai aflu lucruri pe care atunci nu aveam cum le afla, dar unele dezvăluiri nu mi se par ireale și îmi întăresc concluziile pe care le-am tras atunci la 15 ani… și anume: pe prea mulți i-a deranjat acel podium și ca atare au lovit năpraznic, uitând că distrug până la urmă un copil frumos. Dar și mai clar am înțeles acum că mai erau și alte și alte subtilități, unele referitoare la Țiriac care nu a mai ajuns în staf-ul olimpic după acest incident și altele care se referă chiar la această țară cu lungă tradiție în gimnastică. Prea au încurcat “fetele astea de aur” planurile altora… Ce mârșăvie îngrozitoare…
Ca idee cartea Andreei este despre Sydney, dar și despre drumul până la Sydney, drum presărat cu mari iubiri și prietenii care rezistă și azi, cu greutăți dar și cu frumuseți, cu despărțiri de părinți și figuri părintești regăsite în alți oameni. Cartea este una și sentimentală până la urmă, ea este dedicată de Andreea, tatălui ei care a părăsit-o fără voia lui mult prea devreme, tatălui care i-a spus: Urcă fără frică, tata te așteaptă la capătul bârnei.
Mi-a plăcut mult acestă mărturie, această relatare, subiectivă desigur, dar care cu siguranță va deveni un document pe care sper să-l citească și alții. Și mai sper ca într-o zi, cumva, pe undeva, Andreea să-și recapete titlul și medalia… pentru că între timp visele și le-a recăpătat, azi ea este o tânără frumoasă cu un viitor strălucit și mii de planuri care își așteaptă realizarea.
Pe lângă toate acestea, eu zic că ai și ce să înveți din această carte, eu una mi-am însușit câteva idei, câteva lecții, pentru că e frumos să înveți din viața cuiva, mai ales din viața cuiva pe care admiri. Eu pe Andreea o admir și nu că ar mai avea rost să spun eu aici ce a spus tot globul de 10 ani încoace, dar ea a fost, este și va rămâne Campioana absolută de la Sydney.
