Bloguri & Blogging, Food, Franta, Travel

Cultura cafenelelor

8 comentarii

Săptămâna asta, aproape că nu a fost dimineaţă în care să nu mă inspire o imagine cu o cafenea din Paris. Recunosc, foarte reconfortantă a fost această inspiraţie. Totul a pornit de la o discuţie avută sâmbăta trecută în timp ce ne plimbam cu musafirii prin oraş. Concluzia la care am ajuns este că până în prezent românii nu au aşa numita “cultură” a cafenelelor şi a teraselor (deşi a teraselor o mai dregem cumva pe timp de vară), însă cea a cafenelelor este departe, foarte departe de mentalitatea noastră.

Nu are sens să vă povestec eu acum cât de ataşaţi sunt francezii şi italienii de cafenelele lor, dintre ei ştiind că francezii le divinizează chiar, fac parte din viaţa lor de zic cu zi fără excepţie, în Franţa şi cu precădere în Paris, cafenelele au devenit în timp adevărate obiective turistice, nu ai văzut Parisul dacă nu ai intrat în barem câteva cafenele.

Eu recunoscc că data trecută în Paris am intrat de nevoie (gen cappuccio sau croissant) în două cafenele mai puţin celebre pentru că la acea vreme nu ştiam de fapt care este treaba cu ele. Mi se păreau drăguţe şi cochete şi mi se păreau asaltate şi fotografiate mai ceva ca podurile peste Sena, dar odată întoarsă de acolo am realizat că am făcut o gafă în programul meu de turist avid după nou în oraşul luminilor şi am uitat de marea dragoste locală: cafenelele pariziene aşa cum există ele din vremea marilor creaţii. Tocmai de aceea, cu frustrarea că românii nu le au cu acest gen de localuri şi tocmai că nu am apreciat valoarea lor atunci când am avut şansa, data viitoare în Paris, cafenelele se vor afla printre principalele puncte de atracţie, nu le voi rata, aşa că mă documentez din cele mai bune articole de acest gen scrise pe la noi.

1. Vulpitza, îndrăgostită de Paris, ne-a scris 3 articole despre cafenelele pe care le adoră ca o adevărată localnică ;) Cafe de Flore, Cafe Des Deux Moulins şi Laduree.

2. Fetele de la Viajoa ne propun un slalom prin Parisul cu miros de cafea proaspătă…

3. În ghidul unei vacanţe romantice la Paris, turistul prin Europa ne propune un tur prin cafenelele intime ale Parisului.

Citiţi, savuraţi şi nu uitaţi unde trebuie să vă opriţi atunci când ajungeţi în oraşul luminilor şi al… cafenelelor ;)

Foto

Filme, Franta

Recomandări pelicule filmate la Paris (sau prin Franța)

10 comentarii

Uite că deși am avut senzația că am văzut mai multe filme a căror acțiune se petrece la Paris sau prin Franța, mi-am dat seama că lista mea este cuprinsă doar din 5 astfel de filme (no comment, dar jur că am crezut că sunt mai multe). Așa că vin să vă întreb pe voi de altele, căci știu că sunt foarte multe, chiar mai multe decât cele filmate prin Italia (am scris despre câteva dar de atunci am mai văzut altele, s-au mai strâns așa că în curând vin cu listuța mea). Însă din cele filmate pe la Paris, le-am văzut doar pe următoarele:

Everyone says I love you (1996) în regia lui Woody Allen, o comedie romantică partly musical, foarte potrivită pentru nostagicii după Paris și mai ales pentru cei care-l apreciază pe Woody Allen, este un Classic Woody ;)

Last Tango in Paris (1972) regizat de Bernardo Betolucci având-ul în rolul principal pe Marlon Brando. Tot ce îmi amintesc este că eram prea mică ca să-l gust, este un film greu și tratează un subiect foarte incitant. Știu doar că rolul jucat de Maria Schneider a fost unul care mai mult sau mai puțin i-a marcat și distrus în egală măsură cariera, a afirmat că nu mai poate juca niciun alt rol după cel din Last Tango in Paris și la o simplă căutare pe IMBDb o să observați că ea nici nu a mai avut cine știe ce roluri după acesta. Trebuie să-l revăd.

Amelie (2001), ufff… filmul ăsta nu mai are nevoie de nicio prezentare, este un film emblemă a Parisului, nu că nu ar fi avut savoare Parsiul până la acest film, dar după el, parcă a mai căpătat puțină. Scrisesem la un moment dat despre el :)

Before Sunset (2004) continuarea celebrului Before Sunrise, dar despre amândouă am scris aici.

Ratatouille (2007), probabil cel mai simpatic desen animat despre Paris și despre obiceiurile sale, savuros și de neratat. Cred că l-aș mai vedea odată, cu tine :)

O listă cu filme franțuzești bune am găsit și aici, de foarte multe nu știam :D

Data viitoare, Franta, Travel

Ce voi face în Paris data viitoare

10 comentarii

După cum mulţi dintre voi ştiu, acum doi ani am fost şi eu pe la Paris, mare bucurie mare, era un vis devenit realitate. Am stat vreo 6 zile în capitala Franţei şi încă de pe atunci mi-am dat seama că am stat puţin şi am văzut puţine şi încă de pe atunci ştiam că trebuie să revin… dar de data aceasta cu temele făcute.

Aşa că într-o zi mi-am dat seama că există o mulţime de locuri de văzut şi lucruri de făcut dacă mă voi întoarce. Aşa s-a născut lista mea cu ce NU am văzut şi făcut în Paris. După ce o veţi citi o să vă întrebaţi păi, frate, ce ai văzut şi făcut atunci? (aruncaţi un ochi în secţiunea Franţa, sau mai asteptaţi că poate, poate, o să mai scriu ceva despre Paris-ul văzut de mine).

To do next time in Paris:

Să văd pe timp de zi curtea interioară a muzeului Louvre (din păcate data trecută am ajuns seara la muzeu şi m-am bucurat 3 ore doar de interiorul său)

Să ajung la Muzeul Orsay, despre care foarte multă lume spune că este chiar mai frumos ca şi Louvre-ul.

Să traversez într-o plimbare de seară podul Alexandru, când toate luminile sunt aprinse. (l-am traversat, numai că ziua)

Să urc în turnul Montparnasse, de unde se obţine cea mai frumoasă panaroamă a Parisului, care include şi Turnul Eiffel.

Să iau o cină romantică plimbându-mă cu Bateaux Mouches pe Sena cea frumos curgătoare. (de plimbat m-am plimbat, dar cină n-am luat)

Să ajung pentru o seară măcar în faţă la Moulin Rouge şi măcar să-mi imaginez un french can-can.

Să merg la picnic în Jardin de Luxembourg în cea mai frumoasă zi cu soare din an. (de fost am fost, dar nu era timpul favorabil pentru picnic)

Să beau cu naşa un cappuccino cremos in Cafe des deux Moulin, unde s-a filmat celebrul Amelie. (din păcate nu a fost să fie cu Nașa) :(

Să pap macarons de toate culorile chiar de acasă de la mama lor.

Şi nu în ultimul rând să ajung la Versailles, ştiu că asta nu e chiar Parisul, dar multă lume ajunge acolo printr-o vizită la Paris. (am văzut doar Grădinile, aglomerația la Palat fiind de nedescris)

Foto

Franta, Travel

Cu gândul la… Paris

4 comentarii

Vineri seara am adormit cu gândul la Paris după ce am văzut pozele finilor noștri proaspăt întorși de acolo. Pfoai… mi-am dat seama, dacă mai era nevoie, că mai am atât de multe de văzut în Paris și că se impune o nouă vizită cât de curând.
 
Anul trecut pe vrema asta îmi făceam planuri pentru Paris și mi se părea ceva extraordinar, abia așteptam luna noiembrie, însă acea periaoadă și vizita propriu-zisă au trecut atât de repede și așa de rapid totul s-a transformat doar într-o amintire încât acum numai nostalgia și speranța îmi mai mângâie sufletul…
 
Pentru unii poate Parisul nu e mare lucru… pentru mine însă e și tocmai de aceea îmi doresc să-l mai revăd în acestă călătorie a mea pe pâmânt :)

Carti, Franta

Scrisori din Paris

4 comentarii

Deși sunt în urmă din nou cu recenziile, vreau să vă vorbesc totuși despre ultima carte citită (puțin impropriu spus carte pentru de fapt sunt câteva articole de 63 de pagini). E vorba de Scrisori din Paris, un cumul de articole apărute în perioada 1938-1946 în revista Viața Românească. Articolele aparțin lui Eugen Ionescu și se regăsesc momentan în volumele îngrijite de Mariana Vartic și Aurel Sasu, apărute la Humanitas în 1992 sub numele de Război cu toată lumea.

Sincer vă spun că a fost o gură de aer propaspăt luat într-o perioadă în care greu am respirat din cauza altor sudii mai mult sau mai puțin pe placul meu. Înainte de toate trebuie să precizez faptul că probabil se cunoaște aversiunea lui Ionescu pentru România și ura aproape bolnavă a ficei sale Marie France pentru țara tatălui său. Ei bine Scrisori din Paris reprezintă publicistica scrisă de Eugen Ionescu în limba română și care nu a fost cuprinsă de autor în volumul din 1934, Nu.

Aflat la Paris, Ionescu își va descoperi cu pași mărunți dar voioși noua lui patrie și scrie cu ardoare și cu o oarecare agitație despre fiecare experiență care îi schimbă viața. Inițial remarcă oamenii foarte diferiți față de compatrioții săi, dar nu uită de România și în permanență face referire la români ca la “noi”, ca la “ai noștrii” sau “pe la noi”, însă față de români, pe francezi îi găsește liberi și toleranți. Pentru el acesta este supremul argument că întâlnirea cu Franța îi va fi benefică deoarece ce spune el: “nimic nu mă întristează ca oamenii cuprinși de nevoile lor, de lipsa lor de libertate… socot că decadența începe atunci când oamenii pierd sensul libertății”.

Cât despre Paris, nu cred că l-am găsit undeva mai ridicat în slăvi ca la Ionescu: “Într-un singur oraș, în Paris, mă pot lăsa robit fără să sufăr. Desigur pentru că Parisul îți dă împresia că te robește libertății… Oamenii de pretutindeni par închiși în cellule. Ce-I de aici într-un parc îngrădit din motive estetice”. Siguranța că acest oraș îl va înfia și îl va îndepărta pentru totdeauna de România transpare în fiecare paragraf: “Cum să mă întorc în România când și astăzi, noaptea când visez că sunt acolo urlu în somn… Ceea ce este fermecător aici este că totul e făcut după chipul și asemănarea omului. Tărâmul de basm al Parisului este însuși tărâmul omului, realitatea spirituală a omului”.

La niciun scriitor, indiferent cât de cuprins de patimă ar fi fost (a se vedea Eugen Simion), nu am văzut o exaltare mai evidentă ca la Ionescu. El spune, și asta după o oarecare perioadă considerabilă de ședere, că dimineața când se trezește din somn trebuie să-și readucă aminte că e la Paris și instatnt inima i se umple e o bucurie inimaginabilă. Parisul dintre toate locurile în care i-au ajuns pașii, nu l-a dezamăgit niciodată și nici nu crede ar putea să-l dezamgească.

Aceasta a fost începutul lui Ionescu la Paris, dar trebuie citite aceste articole pentru o imagine de ansamblu și vă asigur că nu o să pierdeți două ore degeaba.

Franta, Travel

PARIS, ultima zi.

5 comentarii

După cum v-am spus despre ziua 5 vă las să citiți pe Starlog, oricum cred că deja am prea lungit povestea, pe unii poate i-am plictisit, dar uite că am ajuns și la ultima zi. Deja de luni eram cam amărâtă că povestea se termină, știam că după micul dejun merg cu Clau la Porte Maillot să ia autobusul de Beauvais iar apoi eu va trebui să hoinăresc singură prin Paris aproape o zi întreaga.

Ceea ce am și făcut. De la Porte Maillot am mers cu metroul până la Hotel de Ville. Aici era de văzut evident Primăria Parisului care arată incredibil de bine.

De aici, pentru că este foarte aproape am mers pe jos până la Centrul Georges Pompidou mai mult să văd exteriorul colorat decât Muzeul de Artă Modernă. Aflu că în înterior se află și Atelierul Brâncuși și brusc îmi pare rău că marți nu este deschis.

Fac o pauză la Mac, să-mi verific mailul și să beau un cappuccino, căci mă cam înmoiasem și realizasem ce nașpa e să vizitezi singur, nu-i mai înțeleg pe cei care fac turul Europei singuri cu rucsacul în spate (doar o părere), până nu de mult credeam că asta e grozav. Apoi plec spre Place Bastille unde planul era să cobor, să mă învârt prin împrejurimi și apoi să o iau pe jos și încetișor spre Gare de Lyon.

Deși aici se află și marea clădire a Operei (considerată cea mai mare Operă din lume), pe mine Piața asta excesiv de aglomerată nu m-a impresionat foarte tare. Poate eram deja la momentul în care nu prea mă mai impresiona nimic. Mă rog, s-a dovedit că nu era chiar așa căci odată ajunsă în Place de Vosges (cea mai veche piața din lume) am revenit la sentimente mai pașnice, căci am fost încântată de ce am văzut pe acolo.

Prin preajmă se mai găsesc Casa Victor Hugo și Catedrala Saint Paul. Am dat puțin cu ochii și prin magazinele cu suveniruri unde prețurile erau mult mai decente ca în centru. Apoi cu valijoara după mine am mers spre gară, nu înainte de a intra într-un alt Mac să savurez o înghețată și să refelectez asupra zilelor petrecute la Paris.

Concluzie: când vizitezi un oraș ca Parisul este clar că mergi cu mitul la tine, dar ceea ce e cu adevărat remarcabil este să te întorci dintr-un asemenea oraș cu mitul tot la tine, să descoperi atâtea și totuși să nu te debarasezi de mit. Eu m-am întors cu mitul la mine :)

Franta, Travel

Paris jour 4, Cea mai "pariziană" zi

Un comentariu

Daaa! Ziua a 4 a a fost Parisul așa cum îmi doream să-l văd de când mă știu, adică pe jos, de la un punct de atracție la altul. Foarte drăgut intitulată de Clau, Duminica Patimilor, duminica din Paris a fost un fel de antrenament pentru maraton :)) nu de alta, dar am făcut pe jos peste 15 km :D

Pentru început am pornit cu metroul până la Arcul de Triumf, în care am dorit să urcăm. Imaginile de sus nu sunt extraordinar de spectaculoase, dar măcar acum știm.
Am coborât pe Champs Elysees și de aici am pornit, sincer vă spun, spre Ambasadă ca să și anume VOTĂM, dar cum coada era de 1 km, am renunțat rapid la a fi buni cetățeni care doresc schimbare și am trecut peste.

Eu doream foarte tare să urc și ziua în Turnul Eiffel așa că tot pe jos am luat-o spre Champs du Mars, iar apoi am urcat în Turn, nu cu liftul ca joi seara ci pe scări până la nivelul al doilea. Bătea un vânt năprasnic ceea ce făcea ca cele 1000 de scări să pară și mai multe. Când am ajuns sus a trebuit să beau un cappuccino cald ca să mă pot aventura apoi la admiratul peisajului. Normal că nu am regretat căci a fost foarte fain și spectaculos.

Am coborât mai mult din cauza vântului decât din cauză că ne-am săturat, dar oricum mai aveam drum de făcut. Așa că ne-am dus către Domul Invalizilor pentru istorica întâlnire cu Napoleon. L-am găsit căci doar e înmormântat acolo după cum se știe. Acuma dacă mă gândesc bine trebuia să mă cuprindă un alt fel de sentiment în fața sarcofagului, dar eu eram cam hăbăucă :D

Dacă are cineva impresia că ziua de duminică s-a terminat aici, ei bine… abia acum începe partea mai interesantă, căci tot pe jos, ce-i drept cu prietenul nostru GPS-ul am luat-o către Notre Dame deși știam că nu e indicat a se vizita duminica. Am mers mult, nu știu cât și exact pe unde, dar oricum mult și am ajuns undeva pe la ora 16 la catedrală. Nu are rost să vă spun câtă lume era… full este puțin spus, dar totuși am reușit să intrăm și să ne și așezăm câteva minute cu pioșenie pe scaune. Din câte știu este cea mai mare catedrală gotică din lume și celebră în urma romanului “Cocoșatul de la Notre Dame” care se știe că a fost salvatorul acestui loc.

În imediata apropiere a foarte celebrei Notre Dame se află și Saint Chapelle cu niște vitralii foarte frumoase, dar din păcate aceasta tocmai se închidea așa că am reprogramat-o. Tot am văzut ceva pe acolo căci Saint Chapelle e lipită de Palais de la Justice (Tribunalul Francez).

Pe înserare ne-am plimbat alene pe malul Senei oprindu-ne la anticarii care-și fac veacul acolo zi de zi, pe ploaie sau vreme bună. Am văzut cărțile lui Cioran și Eliade frumos expuse lângă CD-urile lui Edith Piaf și albumele de artă ale lui Gericault. Și-am mers tot așa până la Pont Neuf (care culmea cred că e cel mai vechi din Paris, ironc, nu?).

Am poposit apoi pe la o librărie care avea niște oferte de luat în seamă, iar apoi cu metroul (finally) spre Hotel Altona să ascultăm din hol radio, poate zice cineva ceva despre alegerile din România. Și culmea, chiar au zis :)

Despre ziua a 5 a am scris pe Starlog (Clau a publicat-o, titlul nu-mi aparține) :D Așa că o sar aici, deci citiți-o acolo. O să revin însă cu ultima zi din mica și frumoasa aventură ;)

Close Menu