La 11 ani de Bialog, despre 11 locuri din Romania vizitate în 2019… (partea I)

… despre care n-am apucat să povestesc și nici nu cred că aș mai fi povestit, dacă nu era să mă întrebe cineva recent de o destinație de la noi pe care aș recomanda-o cu drag în orice sezon. Ideea este că în 2019 am călătorit prin țară și plănuit și neplănuit și s-au strâns atât de multe locuri faine despre care n-am apucat să suflu o vorbă, încât întrebarea a căzut fix în momentul potrivit și să-mi aducă aminte că aș putea scrie ceva pe tema asta. În unele din aceste locuri nu este prima dată când ajung, dar se poate să fie prima dată când le amintesc pe blog. Însă după ce am ales locurile, mi-am dat seama că este greu să încarc un singur articol cu ele așa că l-am împărțit în două. Sper să vă placă cum am ales să închei acest an de blog, dar mai ales sper ca locurile acestea să vă inspire și de ce nu, să vă facă deja să vă gândiți la vacanțele anului 2020. Ce frumos sună, nu? happy

Continue Reading

Povestim de 11 ani, cine ar fi crezut?

Acești 11 ani sună într-un fel intimidant. Nu că este mare “artă” ce fac eu pe aici, dar este ceva de suflet, făcut cu suflet, chiar dacă în ultimii ani sufletul meu a fost în multe alte părți. Acest al 11-lea an al blogului a fost unul dintre cele mai dinamice pentru mine în plan personal, genul acela în care am simțit că toate se întâmplă deodată. Acesta este ÎNCĂ statusul, nu e ca și cum tragem linie, în mod evident continuăm în aceeași notă. Aduce multă responsabilitate, oboseală, dar și destule satisfacții astfel încât să-i fac față mai mult pozitivă decât îngrijorată, ori cel puțin asta e ceea ce îmi zic pentru încurajare. În tot acest timp, locul meu online s-a tot șlefuit după mine și evenimentele din viața mea și uneori, nu de puține ori, parcă se agăța de mine ca să nu-l las și să-l duc mai departe. Și iată, azi îl duc mai departe, ca în fiecare an de ziua lui și Ziua României, printr-o încercare de a reconstrui pe scurt tabloul anului prin ceea ce nu s-a văzut în online. “Ce-am făcut când am tăcut”, ca să o parafrazez pe Esca.

Valea Izei, final de iulie 2019

Continue Reading

Balcicul diafan al Reginei Maria – “pânza de păianjen” de la malul mării

Sunt mai bine de 12 ani, cred, de când am citit Pânza de păianjen a Cellei Serghi și m-am îndrăgostit de un loc pe care nu-l văzusem niciodată. Povestea Dianei Slavu m-a captat în așa măsură că am urmărit-o ca pe un film bun, unde o poveste de iubire împletită cu povestea mării, cu romantismul unei vârste pierdute, dar pline de pasiune nu m-a putut lăsa indiferentă. În plus, până la această carte eu nu țin minte să-mi fi dorit să ajung în Bulgaria. Dar în urma lecturii ei m-am trezit că-mi doresc să ajung cât mai curând la Balcic, pentru că mare parte din poveste amintește de acest loc care, pe cum asimilam povestea mai bine pe atât mi se înfățișa mai fermecător. Abia apoi am aflat despre cum viața Reginei Maria s-a împletit cu acest loc, abia apoi am citi tot ce am prins despre povestea unei Românii pierdute și despre cum ecoul vag al unui ținut te poate chema la el de oriunde te-ai afla.

Continue Reading

România necunoscută (II): I Giardini di Zoe de la Banpotoc (Hunedoara)

Câte locuri minunate sunt în România și cât de puțină lume știe de ele!! Scriam aici în primăvară despre un loc idilic din județul Alba și revin azi cu un loc de poveste de pe lângă Hunedoara, loc despre care nici eu n-am știut absolut nimic până în urmă cu două luni. Atunci, datorită emisiunii Turist acasă de la Digi24, am rămas gură cască la reportajul lor din grădina italiană de la Banpotoc. Inițial nici nu mă dezmeticisem la vederea a ceea ce părea să se numească I Giardini di Zoe (nume complet italian) și mi-a luat ceva până să realizez că este pe bune de la noi din țară. După ce am scotocit pe internet și m-am lămurit că nu e pe undeva prin Toscana (deși ai zice), am pus cap la cap câteva zile libere și mi-a dat că aș putea ajunge aici cândva pe la mijlocul lui Octombrie, ceea ce din start suna a cadou de ziua mea. Ceea ce s-a și întâmplat.

Continue Reading

Totul despre un city break la Atena. Vizită în capitala secolelor apuse

Cu aproape jumătate de an în urmă, pe 26 aprilie, în Vinerea Mare, ajungeam la Atena. Ajungeam în sfârșit la Atena, o metropolă atât de apropiată de noi, un oraș pe care îmi doream să-l văd bine de ani de zile, dar pentru care efectiv nu ne-am făcut timp sau timpul s-a cerut făcut abia acum, cum îmi place mie să cred. Atena mi-a ridicat câteva semne de întrebare încă din prima seară petrecută în inima ei, mi-a arătat cât mai am de învățat “la drum”, m-a trecut puțin prin toate stările, dar destul de repede m-a răsplătit că am avut răbdare cu ea și mi s-a arătat exact așa cum e, exact atunci când am fost eu pregătită să o văd. Și am văzut-o și am plăcut-o, iar azi, deși am lăsat să treacă nepermis de multă vreme, vreau să v-o arat și vouă celor care încă mai vizitati Bialog-ul pentru idei și povești de vacanță. Un articol mai complet de atât despre capitala Greciei n-aș fi putut să scriu numai dacă aș fi locuit o vreme acolo, ceea ce nu s-a întâmplat și probabil nici nu se va întâmpla. Totuși, sperăm să ne reîntoarcem cândva. happy

Continue Reading

O zi fără prea multe cuvinte: Sighișoara pentru-a nu știu câta oară

În urmă cu mai mulți ani, pe vremea când blogging-ul înseamna cu totul altceva decât înseamnă azi (nu doar pentru mine ci la modul general) exista și pe Bialog o rubrică, botezată în blogosferă Miercurea fără cuvinte. Nici nu mai știu cine și de ce a pornit ideea asta, sau de ce era doar o rubrică de o zi, însă multe bloguri publicau în fiecare miercuri articole formate în mare măsură doar din imagini care să “vorbească” în locul cuvintelor. Și adevărul este că multe locuri & lucruri există pe lumea asta care pot “vorbi” fără să rostească ceva. Când am revăzut Sighișoara pentr-a nu știu câta oară în urmă cu două săptămâni, m-am gândit instant că dacă voi apuca să urc pe blog ceva despre ea, atunci sigur va fi un articol care să vorbească mai mult prin imagini, pentru că totul în Sighișoara e atât de vizual încât n-ai nevoie decât de ochi atât de bine deschiși pe cât îți este de suficient deschisă și inima.

Continue Reading

Portul Pireu: ce să vezi, să savurezi și să nu ratezi

Dacă aș împacheta acum pentru Grecia (ceea ce n-ar fi rău chiar deloc) și aș ști că aș avea de ajuns din nou în Pireu, aș face tot posibilul să rămân măcar o noapte sau două în oraș, să mă cazez undeva în superbul cartier Kastella, într-un apartament cu vedere la mare și să mă satur de albul orbitor al cladirilor și al navelor de croazieră, care într-un amestec coerent nici nu te mai lasă să faci diferența dintre ferestrele locuințelor și hublourile vapoarelor acostate în apropierea țărmului. Abia după ce am crezut că am făcut eu marea descoperire a albului de Pireu, am aflat că de fapt Pireul se mai numește “orașul alb” semn că au mai observat și alții înaintea mea peisajul luminos al marelui port, demn de un supranume. Așa că azi o să mă întorc virtual la Pireu și o să vă povestesc și vouă de ce nu-mi pare doar un oraș de trecere spre insule (citește despre Aegina, Creta sau Corfu) ori spre minunata Atena.

Continue Reading