27 Martie-Ziua Internațională a Teatrului m-a adus la Teatrul Național din Cluj Napoca din două motive: Florin Piersic și inegalabilii Emil Hurezeanu și Cristian Tudor Popescu. A fost prma dată când i-am văzut live și am rămas încântată de seara extrem de “culturală” la care am luat parte.

Florin Piersic a apărut pe la ora 17 în sala ridicată în picioare. Înalt, este fără îndoială genul de persoană care umple încăperea în care intră chiar de s-ar afla singur. Pe scenă a stat alături de directorul Teatrul Național din Cluj, profesorul și scriitorul Ion Vartic, care văzând avântul cunoscut al actorului l-a lăsat să se desfășoare în voie depănând amintiri de pe vremea când făcea figurație pe aceeași scenă, de când a debutat și câte și mai câte întâmplări haioase, marca Florin Piersic. Cam două ore ne-a încântat “Florinel” și cred că ar mai fi stat dacă nu trebuia să meargă la Teatrul din Turda pentru o premieră unde au fost invitați mai mulți actori.
Piersic-ul părăsește sala în ropote de aplauze mai pupând pe una sau alta în stilul caracteristic, nu înainte de a se transforma pe scenă în personajul pe care îl interpretează în piesa regizată chiar de el “Logodnicele aterizează la Paris”. O să joace piesa la Cluj chiar în aprilie.
După o pauză de aproximativ jumătate de oră pe aceeași scenă au urcat Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu și o suită de intelectuali clujeni de la Ion Pop-diretorul revistei Echinox, Ion Mureșan-direcorul revistei Verso sau directorul de la revista literară Steaua, Adrian Popescu. Inițial s-a dorit ca după câteva minute de discuții cu publicul să se transmită direct pe Realiatatea emisiunea lor “Cap și pajură”, dar si-au dat seama la timp ca o transmisiune în direct ar fi fost imposibilă cu atât mai mult cu cât dialogul cu noi trebuia să fie cât mai viu. S-a renunțat la idee, dar asta nu a făcut decât ca seara să se transforme într-un dialog între poate cei mai de seamă intelectuali ai timpului nostru. Era imposibil să nu te simți cu câteva trepte mai sus față de cel care ai intrat acolo. A fost frumos, deosebit, încântător, memorabil…

S-a mers de la politică la literatură, la condiția intelectualului român, la Clujul cum este acum și cum a fost cândva, la diferențele între ardeleni și “mitici”. Pe alocuri ironică, pe alocuri extrem de serioasă, poate cinică uneori, întâlnirea a avut chiar de toate.
Cristian Tudor Popescu (care într-un mod inedit îmi aduce aminte de profesorul meu de Limba Română, domnul Cosma, care din păcate nu mai este printre noi) s-a autointitulat, cu un vers din Hureazeanu “ultimul clovn al acestei societăți”, clovnul însă este un domn, mare domn, chiar dacă îmbrăcat în blugi și cu papucii nefăcuți, chiar dăcă are ochii adânciți în cap de nu le poți distige culoarea nici de aproape, chiar dacă e mai mic și mai gârbovit decât îmi imaginam, este o prezență la înalt nivel. Ce să fac dacă îl apreciez?
De cealaltă parte Hurezeanu, pe care nu îl apreciez mai puțin, dar pare mai controversat și implicit mai greu de citit, pare un domn fără să-și deschidă gura, cu ceasul, verigheta și butonii strălucind, cu pantofii fără șireturi strălucind, cu meticolozitatea strălucind…până târziu în noapte.
Pe la 23 s-a terminat întâlnirea căreia Hurezeanu i-a pus capăt, pentru că probabil am fi rămas în sală până dimineată.
O să închei cu niște cuvinte chiar din Hurezeanu care mi-au plăcut pentru că au descris perfect seara la care am luat parte: “Sigur…viața trece, dar nu oricum…”