NORBIT :)


Sunt pachet de nervi, motivele nici nu mai contează. Poate tocmai de aceea ca să mă relaxez cumva după ziua asta de pomină scriu aici despre o comedie complet idioată, dar la care poți râde cu lacrimi. Ieri seară pe ProTV am prins un film pe care nu-l mai văzusem, iar asta chiar se întâmplă rar, căci televiziunile se întrec în reluări peste reluări.

Așadar duminică seara, plictiseală, gânduri negre că iar e luni în câteva ore (la mine se pare chiar justificat) :D, pe Pro se anunță o comedie. Un copil negru, NORBIT, este abandonat la orfelinat, aici se împrietenește cu o fețiță Kate (creolă să zicem), previzibil ea este adoptată, iar el rămâne și mai singur decât era. Noroc cu Rasputia, o fătoacă de 100 Kg care îl apără de ceilalți copii răi…ei cresc, se căsătoresc și începe calvarul…vai și amar de capul lui Norbit în ce nevastă s-a transformat Rasputia.

Normal, cum era de așteptat în oraș se întoarce Kate, vechea prietenă din copilărie devenită o tipă superbă. O serie de încurcături care de care mai comice îi apropie pe vechii prieteni, iar Rasputia și frații săi “șmecheri de șmecheri” nu văd asta cu ochi buni.
S-ar putea să placă filmul, tocmai din cauză că e super tembel, dar uneori astfel de filme prind bine.

Ce a fost surprinzător e că nu mi-am dat seama până la final că Eddie Murphy joacă rol dublu…dar hai că nu mai dau detalii pentru cei care nu l-au văzut și apreciază comediile cu negri.

Turda-Tg. Mureș-Mociu

Ca să nu-mi dau timp să mă răzgândesc, ieri am ieșit așa cum am plănuit. A fost super totul de la timpul formidabil până la locurile la care nu mă așteptam să fie așa de frumoase.

Prima oprire Turda, mai exact Salina. Foarte mulți vizitatori în mare majoritate maghiari. Drăguț, dar parcă totuși mai încăpea, în plus nu erau deschise toate galeriile pentru că se lucra asiduu pentru modernizare.

Mergem și prin centrul orașului, dar nu mai oprim pentru că nu e mare iar clădirile se văd și din mașină. Mai multe detalii pe site-ul primăriei. Astfel că printr-un plan stabilit la repezelă (Clau zice că l-a stabilit de acasă dar eu nu eram convinsă) am pornit către Tg. Mureș. Distanța fiind scurtă cam într-o oră am ajuns. Bineînțeles că traversând Turda-Câmpia Turzii și satele din jur am văzut și felul în care se lucrează la minunata autostardă.

Așadar, eu n-am mai văzut Tg. Mureș până ieri, dar e mai drăguț decât am sperat. Am auzit de centrul foarte curat și de pleiada de clădiri ce merită văzute și chiar vizitate, dar până n-am văzut n-am crezut. Strada Trandafirilor, care se vrea un fel de semipietonală e foarte frumoasă. Se întide de la Catedrala Ortodoxă, până la Palatul Administrativ, dar e presărată cu multe clădiri și biserici de tot felul. Mai sunt Palatul Culturii, Primăria, Teatrul Național sau Biserica Romano-Catolică.

Ce nu am văzut decât din afară e vechea cetate. Dar e ok pentru o altă vizită. Din centru și până la mașină am mai văzut Liceul Reformat și Bibiloteca Teleki-Bolyai.


Dacă aș fi știut că ajung la Tg. măcar cu o zi înainte aș fi intrat pe site și aș fi fost mai informată, dar așa poate a fost mai interesant. La 16 30 plecăm cu destinnația Mociu, întorcându-ne spre Cluj. Ca să lungim traseul facem un circuit și mergem spre Reghin ca mai apoi să intrăm puțin prin județul Bistrița-Năsăud. Drumul părea destul de necirculat de mașini, în schimb o grămadă de căruțe circulau nestingherite.
Verdele crud al primăverii proapăt venite a fost incântător. La Mociu am vrut să vedem locul unde prin 1800 și ceva a căzut faimosul meteorit, n-am văzut decăt cimitirul unguresc, pe unde cică au căzut cele mai multe fragmente.

Pe la orele 20 am ajuns în Cluj. Mă dureau unghiile de la picioare ceea ce pentru mine înseamnă clar oboseală…dar a meriat :)

Târgul de carte Gaudeamus 2009

Cluj Napoca, Piața Unirii, un cort care pare mai mare din depărtare și mulți vizitatori mai ales azi pe la 14:30 când am fost noi.
Cam așa aș descrie pe scurt târgul din acest an. Am zăbovit cam o oră, aș mai fi stat dar era foarte cald, iar mulțimea care se plimba printre standuri părea să contrazică faptul că în România se cheltuiesc pe cărți cam 2 euro/an/cap de locuitor (și aici excludem manualele școlare), dar mă rog, vreau să spun că era înghesuială.

Standurile care m-au impresionat au fost cele de la RAO, unul din cele mai mari și frumos amenajate, LOGMAN cei cu manualele de engleză Gold și cu o mulțime de dicționare foarte ieftine plus o grămadă de cărți în engelză, NEMIRA mi s-a părut fain și dacă nu mă înșel aveau doar cărți în promoție, cele SF au părut destul de multe, HERALD cu niște tipi care împărțeau de zor pliante pentru cărțile lor cu preponderență filosofico-religioase care spre surpinderea mea se cumpărau destul de bine și hai, da tre’ să zic si de standul de la ADEVĂRUL care au venit cu cărțile pe care le distribuie joia împreună cu ziarul și pe care nu le găsești,(am și scris un post despre asta), și care, stand era drăguț, superaglomerat, cred că au avut cele mai mari vânzări (chiar dacă nici macar acum nu au făcut față cu numărul de volume, însă spuneau că mai primesc pe toată perioada târgului).

M-au surprins plăcut standurile editurilor mai mici din Cluj cum ar fi CASA CĂRȚII DE ȘTIINȚĂ, LIMES sau EIKON care au venit cu cărți bune, care nu se prea găsesc în librării și pe deasupra destul de ieftine. Din nou plăcut a fost să văd și editura grupului INTACT care a ieșit la interval cu aparițiile editoriale (incluzând CD-uri, DVD-uri, AudioBooks, etc) apărute de-a lungul vremii cu ziarele trustului Jurnalul Național, Săptămâna Financiară, Felicia, Financiarul și altele.

Nu mi-a plăcut în schimb standul de la HUMANITAS care mă așteptam să fie mare și frumos, dar e mic și urât, nimic interesant, mult mai puțin decât găsești în librăria drăguță proaspăt deschisă lângă UBB. Nu mi-a plăcut că a lipsit POLIROMUL, mă întreb de ce ? Nu mi-a plăcut că mă așteptam să fie mai multe standuri, mai multe edituri și mai mult spațiu de manevră între ele.

Mă bucur însă că m-am ntors de acolo cu 2 achiziții inedite: Cornelia Blaga-Brediceanu-Jurnale (de a cărei existență nu știam) și Marta Petreu-Filosofii paralele (pe care mi-am pierdut speranța de o a mai găsi vreodată), ambele apărute la edituri clujene.
În plus Clau a găsut 2 DVD-uri faine la INTACT: Ora zero-dezastru la Cernobâl și Ghidul delfinilor (pe care le-am ratat la data apariției).

Cam atat, poate că dacă nu îmi întindeau ăștia de la Adevărul nervii la maxim stăteam la coadă și luam ceva și de la ei, macar Shogun :D, dar așa n-am luat nimic de acolo. Târgul mai ține până duminică, ar merită dată o raită prin zonă, poate, poate ceva interesant sare în ochi.

Vichy Christina Barcelona Woody Allen


După ce mi-a povestit Clau că a văzut filmul în avion în drum spre USA și mi l-a recomandat cu căldură am zis că ar trebui văzut. Mi-a luat ceva timp până să ajung să-l văd pentru că sunt exrem de ocupată cu urmăritul sezonului 5 din Grey’s Anatomy cu care apropo am ajuns finally la zi. Dar azi mi-am făcut timp și nu-mi pare rău.

Woody Allen are o slăbiciune pentru Scarlett Johanson pe care a distribuit-o și în Match Point (fain film, același stil), așa că din câte am auzit nu-și imagina filmul ăsta fără ea. Face un rol bun, nimic de zis. Dar cea care strălucește este fără îndoială Penelope Cruz, care-mi place tare mult și care ar fi meritat mai multe minute pe peliculă. A și luat Oscarul pentru rol, deci au apreciat-o și alții…

Povestea cu personaje puține realizată de Allen e genială tocmai prin faptul că e genul aventurii de vacanță pe care mulți au trăit-o sau o trăiesc fără complicații sau sentimentalisme. Două prietene pleacă la Barcelona pentru a petrece 2 luni de vară. La o expoziție de artă îl întâlnesc pe El, care le propune o excapadă la Oveido, iar de aici începe totul…mai târziu apare în peisaj Ea, fosta lui soție nebună de legat, dar tolerantă și extrem de afectuoasă, puțin bisexuală, care este sarea și piperul poveștii.

Filmul se încheie simplu și fără cuvinte, așa cum te așteptai defapt.
Nici nu știi ce anume ți-a plăcut la el: actorii, printre care și Javier Bardem sau Rebecca Hall, Barcelona superbă și caldă, pictată în culori liniștite care să contrasteze cu nebunia personajelor, sau absurdul situației care brusc ți se pare normal…
Interesant de văzut. Mai ales că e catalogat drept un film, sexy, bine alcătuit și extrem de apreciat.

Vizitați Aradul!


Din rațiuni ușor de înțeles, am să încep cu Aradul, dar cu o rugăminte, intrați vă rog pe site-ul primăriei dacă vreți să vedeți ce vi se oferă, chiar dacă numai vă iritați la vederea unor pagini cu informație scrisă mic de-ți trebuie lupă, iar poze “ioc”. Acest site face parte din categoria “nu așa se promovează orașul”, iar față de alte site-uri care m-au surprins plăcut acesta este un dezastru.

Trecând peste acest amănunt, vreau să spun că pentru mine Aradul înseamnă orașul cel mai mare aproape de Ineu, ăla cu magazinele unde mergeam cu mami când eram mică să ne luăm haine pentru un eveniment mai special sau să ne facem aprovizionarea, tot așa, pentru un eveniment mai puțin comun. Acolo am făcut școala de șoferi, am mai mers la câte o Olimpiadă sau Sesiune de comunicări pe Județ și…cam atât.

Pentru cei care s-au născut și crescut în Arad, sau momentan locuiesc și lucrează acolo, orașul, din câte am auzit, nu e foarte iubit. Mulți spun că tot orașul se întinde între Podgoria și Teatrul de Stat, că nu prea ai ce sa faci în Arad, că practic nu prea are însemnătate, mai ales că se află între Timișoara și Oradea, care sunt mult mai frumoase și atractive din toate punctele de vedere.
Eu îmi permit să spun totuși că nu e chiar așa.

În primul rând Aradul are cea mai frumoasă clădire a Primăriei din câte am văzut în România (Palatul Administrativ în stil neorenascentist), îmi place foarte mult, dacă aveam musafiri cu care ajungeam la Arad trebuia neapărat să le arat Primăria :)
Apoi Aradul are ștrandul Neptun, care este ok nu numai vara, eu am fost pe ștrand într-o toamnă superbă, prin octombrie, când nu mai era apă în bazine, dar era plăcut să te plimbi pe acolo.

Să nu uităm de faptul că Aradul încă are parcuri, încă există spații verzi și locuri de joacă pentru copii, încă mai poți găsi un loc de parcare (nu ca la Cluj de exemplu).

Nu vreau să se creadă că ridic în slăvi orașul, căci evident sunt și lipsuri suficiente la care trebuie lucrat nu doar prin campanii, dar vreau să spun că pentru turistul care nu a avut în gând să se oprească prin Arad, dacă a trecut prin zonă, aceste lucruri poate l-ar face să se răzgândească.

Nu mi-am propus să transform postul în ghid pentru vizitarea orașului de aceea nu o să înșir acum muzeele și monumentele de care nu duce lipsă, unele sub altele. Chiar dacă nu am privit Aradul niciodată ca un oraș turistic, mi-am dat seama totuși că sunt locuri care merită văzute aici. Să nu uităm nici de împrejurimile orașului, pădurea Ceala, stațiunea Moneasa, sau bazinele termale de la Curtici sau Dorobanți, domeniul de la Săvârșin, sau parcul de la Macea, casa memorială Ioan Salvici de la Șiria și tot la Șiria ruinele Cetății. În plus pentru cei mai “pioși” există și mănăstiri pline mai ales în sărbători.

Eh…dacă cineva intră pe aici și vede o părere chiar obiectivă despre Arad (nu m-am născut, n-am crescut, n-am studiat, locuit sau avut bunici aici), poate se gândește să-l viziteze. Ceea ce n-ar fi rău :)

România merită descoperită

Ok, se întâmplă ca uneori să mă apuce un dor de ducă, un fel de oriunde, oricând, cât vad cu ochii…de exemplu într-un astfel de dor mă aflu cam de când soarele a început să aducă în termometre mai mult de 15 grade.

Și pentru că totuși timp și bani n-am niciodată destui m-am orientat spre orașele și atracțiile turistice aflate cât de cât pe aproape. Am purces căutarea chiar pe internet, trecând prin mai multe posibile locuri gen Alba Iulia sau Sighișoara, Zalău, chiar Turda și am rămas surprinsă în ce mod site-urile primăriilor din aceste orașe știu să atragă oamenii la ei. Ideea e am hotărât să merg începând de aci de la Turda până vedem noi unde și când ne-or duce pașii și evident…doru’ :D

Am intrat așadar în ceea ce se poate numi “România merită descoperită” (sau după caz redescoperită). Am stat puțin și m-am gândit la locurile frumoase în care am ajuns până acum și despre care n-am prea zis nimic, așa că o să dedic o serie de posturi unor orașe drăguțe, locuri mișto, zone interesante pe care le-am văzut și pe care urmează să le văd.
Asta ar fi introducerea ca să știu care e obiectivul.

Plictiseală la sala de calculatoare

Sunt: modestă şi las să se vadă
Aş vrea: totul fără să aştept
Păstrez: pfoai…de la reviste vechi la tot felul de nimicuri din copilărie şi până azi
Mi-aş dori: să fiu mai relaxată
Nu-mi place: că oamenii sunt răi în mod gratuit
Mă tem: că nu apuc să fac tot ce vreau până mor (dar de ce ţi-e teamă nu scapi)
Aud: multe, reţin numai ce vreau
Îmi pare rău: că uneori pierd vremea
Îmi place: să-mi fac planuri
Nu sunt: falsă
Niciodată: nu mint
Plâng: rar, dar îmi face bine
Nu sunt multumita: de faptul că nu lupt mai mult pentru ce vreau
Sunt confuză: de multe ori
Am nevoie: de linişte
Ar trebui: să nu mă mai cramponez pentru orice
Familie: va fi importantă mereu
Greşeli majore: pun la suflet cam orice
Hobby-uri: citit, scris, film, văzut lumea, amenajat şi reamenajat camerele, urmărit la Tv diverse compeţtiţii sportive, talking and talking
Intimitate: chiar aşa
Jeans: îi port
Kitsch: mult prea prezent
Lucruri interzise: uneori sunt interesante
Machiaj: dermatograf, rimel şi gloss
Niciodată nu ai face/spune/purta…: hai să nu zicem niciodată la nimic că nu se ştie
Original: ce e din suflet
Parfumul preferat: acum imi place Dior-Poison, poate din cauză că mă dau cu el rar
Reguli: mă bazez pe morala personală
Shopping: uneori da, nu exagerez
Teatrul: aş vrea să pot merge des
Tentaţii: noh…ca fiecare
Ţinuta preferată: aia cu care mă simt bine dimineaţa
Vacanţa perfectă: noi doi oriunde priveliştea ne îmbată simţurile
Ziua de naştere: 20.10.1984

Cine doreşte să se servească…