Pescuind "Shogun"

Pe lângă faptul că sunt revoltată nici nu știu să pescuiesc. Dar pentru sănătatea mea fizică măcar a fost bun alergatul prin ploaie, pe tocuri, prin centrul Clujului, pe la chioșcurile de ziare să încerc să cumpăr un ziar vai de mama lui pe care se pare că nu-l mai ia nici naiba daca nu se dă la el o carte, un CD sau ceva.
Da, mi-e ciudă că nu se mai găseau cărți la ora 7-8 dimineața, mi-e ciudă că se dau pe sub mână ca niște droguri de bună calitate, ca portocalele pe vremea lui Ceaușescu, mi-e ciudă că unii le cumpără ca să le vândă la preț mai mare după, mi-e incredibil de ciudă când aud că “s-au terminat” iar peste 5 minute când te întorci pe lângă același chioșc vezi un moș care-și ia fericit cartea pe care domna drăguță de unde își ia el săptămânal Formula AS i-a reținut-o pentru ceva nepot care nu-l vizitează niciodată, dar căruia îi e lene să se trezească dimineată, să bată bălțile până la ghereta cu ziare.
În altă ordine de idei, n-am prins nimic. Cică se fac abonamente pentru ziarele de joi, cică nu apucă să tipărească atâtea cărți câte ar fi nevoie, dar le fac reclamă în prostie ca și cum ar rămâne nevândute, cică “românii citește” numai cărți ieftine.
OK, poate e cam târziu să mă apuc acuma să citesc “Shogun”, avea timpul lui pe care l-am ratat, dar e vorba doar de o carte care oricum apărea săptămâna asta doar în primul volum, urmând altă tură de pescuit sportiv joia viitoare. Oamenii sunt nebuni…
Și ca și cum asta n-ar fi destul, de miercuri apare și Jurnalul Național cu carte. Va fi o bătaie pe “Cel mai iubit dintre pământeni” de mama focului. Și ca să-mi întăreasc ideea ca oamenii sunt nebuni “Cel mai iubit…” va apărea în trei volume, deci 3 săptămâni de umblat aiurea, de stricat dimineți, de înjurat la 5 pași (distanța între gherete), de nervi, de nebuni…
Pe site nu are rost să faci comanda căci o prietenă mi-a zis că așteapta niște cărți de la ei de foarte multă vreme și nici nu crede că vor veni.
Asta cred că a fost prima și ultima dată când încerc să mai iau ceva de la Adevărul, până acuma nicio carte din câte au apărut la ei nu m-a atras (pentru că nu sunt genul care le ia pe toate, la Cotidianul iau doar dacă ,sunt Ok, de care am auzit etc, și măcar Cotidianaul trimite mai multe spre vânzare, iar dacă nu găsești la chioșc și iei de pe site îti vin într-o săptămână).
Nu, nu sunt nervoasă și știam eu că (poate aruncă cineva cu roșii în mine) pescuitul e oricum extrem de plictisitor, chiar dacă privitul apei relaxează.

Femei celebre pe divan


Cartea care a apărut săptămâna trecută cu ziarul Săptămâna Financiară mi-a atras atenția pentru că din câte citisem nu se expuneau doar niște povești ale unor personalități ci se și comenta pe marginea lor. După o poveste bine spusă susținută de biografia aferentă, urma un comentariu amplu făcut de un psiholog/psihanalist pe marginea trăsăturilor de caracter și ale alegerior de viață. E interesantă nu doar pentru că unele personaje chiar dacă au titulatura de “celebre” mie nu-mi erau foarte cunoscute ci și pentru că am înțeles unele aspecte și despre cele care îmi păreau fff cunoscute. Am descoperit și lucruri pe care le-am trecut cu vederea în poveștile cunoscute, unele mi-au dat de gândit, altele mi s-au părut chiar puierile, dar esențialul l-am reținut: de multe ori povestea știută “la prima mână” nu e ceea ce pare.
Pentru cârcotași cartea e bună, de asemenea pentru psihologi sau psihologi în devenire e mai mult decât recomandată, iar pentru noi ceilalți e o lectură relaxantă și nimic mai mult.

Violete pentru fete

Da, îmi place să primesc flori, 8 martie (pentru că astăzi este Ziua Femeii) mi se pare o ocazie numai bună așa că mă bucur momentan de florile mele, pe care le-am primit ieri, azi…poate o să mă bucur și de alea de mâine :) De asemenea mă bucur și când pot dărui flori, deși fată fiind asta se întâmplă rar.
Cred că a oferi flori e un gest superb, primești și tu la rândul tău măcar un zâmbet de mulțumire, o privire de încântare…poate un sărut, depinde.
Se spune că nu se face primăvară cu o floare, dar poate nici nu ai nevoie de o primăvară ci doar de bucuria unui moment în care realizezi că cineva s-a gândit la tine. E frumos, poate unii ar zice că e demodat, dar mie nu-mi pasă.
Dacă aș fi bărbat (da, mă mai gândesc uneori) n-aș rata nicio ocazie de a dărui flori pentru că e simbolic, nu e costisitor, iar fetele, mai ales fetele se dau în vânt după gesturile astea mici, dar mari în același timp.
Deci dragilor, un buchețel de ghiocei costă 1 leu dar poate face mai mult decât cel mai scump buchet de orhidee din Madagascar.
Și nu uitați: Gestul contează :)

Singur sub duș


Stiu cine e Dan Chișu de televizor. Parcă avea o emisiune culinară pe Realiatatea, dar cred că este și promotorul fesivalului de film Dakino. Ei bine, Dan Chișu mai este și autorul unui hai să zicem roman autobiografic, intitulat sugestiv “Singur sub duș”. De carte știu de ceva vreme, dar doar acum mi-am facut timp și am citit-o. Aș zice că e un tratament antodepresiv să citești despre un reprezentant al “sexului tare” aflat la limita depresiei din cauza relațiilor eșuate și alegerilor proaste făcute în viață vis a vis de femei. Ce e interesant e conținutul extrem de deschis al relatărilor, limbajulul destul de colorat, dar peste toate notorieatea femeilor despre care “DonJuandeRomânia” se laudă ca i-au încălzit patul și nu doar patul. Astfel că fără a fi cărcotaș, fără a ști multe despre viața mondenă te prinzi rapid de ce cucoane vorbește dânsul, chiar dacă a avut decența de a nu le folosi numele real.
O fată care citește cartea s-ar putea să înțeleagă mai bine anumite cotloane ale sufletului masculin, dar un băiat care va lectura ar putea fi dezamăgit de unele lamentări ale cuceritorului nostru.
Una peste alta, cartea nu e mare valoare literară, dar poate avea valențe de împrospătare a spiritului de aventură, sau chiar poate avea efectul invers și te pune pe tine ca barbat să stai cumine-n banca ta dacă nu vrei să rămâi singur…și nu doar sub duș…
“E cumplit să nu ai cu cine să împarți bucuriile vieții. Asta nu înseamnă că viața pe care o duc eu acum, în momentul ăsta e vreo bucurie, mă refer la seara asta din care încerc să -ți povestesc câte ceva, că sunt trist și că nu am cu cine să împart viața asta de doi lei, NU, mă refer la momentele frumoase ale vieții, în care te bucuri cu adevărat.”

Grey’s Anatomy

Atât de tare m-a prins serialul acesta că în câteva zile nu am prea făcut nimic altceva decât am stat şi l-am urmărit.
Primul sezon are doar 9 episoade, dar suficiente să vrei să vezi şi celelalte 4 sezoane câte s-au filmat până în prezent.
Eu am ajuns la episodul 15 din sezonul al II lea şi nu pot decât să sper că se va mai filma în continuare.
Pentru cine nu ştie serialul prezintă povestea a 5 stagiari la spitatul Seattle Grace. Viaţa privată şi constuirea unei cariere fulminante în chirurgie sunt problemele cu care se confruntră personajele extrem de bine conturate.
Am crezut că nu mai am timpul şi nici dispoziţia necesare pentru a începe să urmăresc un serial de asemenea amploare, dar… nu mă pot abţine…

Copilul-umbră


Cartea olandezului P.F. Thomese ar putea fi şi chiar este inclusă de Humanitas în colecţia “Memorii şi Jurnale”. Se poate citi într-o zi, însă de scris despre ea e destul de greu.
Rezum doar adevărul: “O mamă şi un tată îşi pierd copilul născut de cîteva săptămâni…pe Isa, fiica lui Thomese”.
Ce se povesteşte nu e cum a murit copila, nu ce boală a avut, nu cum au reacţionat părinţii la asta ci mai degrabă cum tatăl a încercat prin nişte scrieri poetico-eseistice să răspundă la banala întrebare “De ce?”
El nu oferă soluţii de depăşire a unei asemenea tragedii ci face o sumă a trăirilor care pot încerca (la modul strict general) un părinte care îşi pierde copilul pe care nici nu a apucat să-l cunoască.
Cartea este tristă, nu recomand citirea ei nimănui care se află într-o “pasă proastă”, dar poate din curiozitate cineva va dori sa afle “cu ce preţ a luat naştere acestă splendidă carte” (Vrij Nederland).

Bebe (Mihăescu) şi Cuplul Conjugal


Cărticica despre care vorbesc mi-a atras atenţia din cauza autorului, cunoscut din emisiunile extrem de feminste ale Mihaelei Tatu. Odată devenit cunoscut Bebe a scos 2 cărticele la Humanitas care au avut un succes nesperat. La 5 ani după acest succes a ajuns una din ele şi la mine. Se numeşte “Cuplul Conjugal, ori la bal, ori la spital”. Pentru foarte mulţi cartea şi peronajul în sine pot fi considerate adevărate prostioare, dar…există un dar.
Poate mulţi ar trebui totuşi să citească cartea asta. Dincolo de situaţiile tragi-comice şi expunerea lor plină de umor se ascund multe înţelesuri, sau mai bine zis neînţelesuri legate de convieţuirea alături de cineva. Până la urmă tipul e psiholog, deci ştie ce vorbeşte, evident pentru alţii pentru că lui se pare nu i-au folosit având în vedere că are 2 sau 3 căsnicii ratate.
În fine asta nu e problema mea.
Am să închei cu cu un citat care poate va trezi în cineva interesul asupra cărţii.
“Unii reuşesc în dragoste, alţii nu. Unii au parte de perechea pe care o merită, alţii acceptă orice. Unii visează jumătatea ideală, alţii se trezesc cu certificatul de căsătorie sub pernă. Unii, alţii. Orice om cu scaun la cap se întreabă de ce unora le ies toate şi altora nu. Inclusiv în iubire. Răspunsul e simplu: au încredre în ei sau nu.”