Vreau să vină ziua când am să realizez că oamenii sunt atât de diferiți de mine și atât de răi încât nu merită osteneala de a mă preocupa de ei. Mai mult decât orice pe lume oamenii au fost cei pentru care am râs și am plâns cel mai mult, ei mi-au adus cele mai mari satisfacții dar și cele mai crâncene deziluzii. Problema mea mare e că dacă cei din jurul meu nu sunt fericiți și împăcați îmi provoacă și mie un dezechilibru puternic și tocmai de aceea am mereu grijă să nu-i rănesc, să nu-i jignesc, să-i fac să se simtă bine. Dar cum să funcționeze acestă atitudine a mea când a fi bine pentru cineva înseamnă a fi rău pentru altcineva, cum să fie ok când intențiile pe care eu le cred bune sunt condiderate odioase de alții, cum?
Și atunci ajungi la concluzia că trebuie să faci orice ca să-ți fie bine ție, să te detașezi de ceilalți, să-ți creezi o carapace în care să te îmbălsămezi cu lucrurile cu adevărat bune pentru tine, iar în cazul în care acestă carapace nu există să tratezi cu nonșalanță orice răutate gratuită care vine din partea lor. Oamenii sunt buni de la natură, chiar cred asta, dar societatea maladivă compusă din semenii lor i-a transformat. Pe mine m-a transformat, doar că răutatea mea se răsfrânge tot asupra mea și nu asupra celora care merită, sufăr de o autoflagerare complicată sau cum zice Clau “mă arunc în cuțit” (chiar dacă are și o parte comică).
Nu am putut să înțeleg răutatea de dragul răutății niciodată și nici nu am răspuns perfid lucrurilor rele care mi s-au întâmplat, am încercat să înțeleg că aceste lucruri nu mi s-au întâmplat numai mie și chiar dacă mi s-au întâmplat sau mi se vor întâmpla dacă nu mă doboară poate mă vor face să stau mai bine pe picioare. Oamenii a căror părere ar trebui strict să mă intereseze sunt cei apropiați, cei care mă cunosc, cei care știu cum reacționez și care știu cum să se comporte cu mine. Nu, nu sunt o mimoză și nici supererou, nu am o percepție proastă asupra persoanei mele așa cum cred unii, dar atunci când oamenii mă răsplătesc cu nesăbuință pentru nimic, atunci îmi vine să mă dau cu capul de pereți, să-mi strig nedreptatea pânâ la ceruri, căci unii zic cum că răsplata ar fi acolo, deși…
Dacă ar exista un medicamet pentru imunitatea la răutățile din afara propriei persoane cred că aș deveni dependentă de el. Dar nu există, decât conștiița mea împotriva conștiinței mele. Mă macin și mă consum, mă sufoc în propria neînțelegere a oamenilor. Îmi amintesc perfect că atunci când eram întrebată în ce domeniu prefer să lucrez, răpundeam mereu că vreu să lucrez “cu oamenii, pentru că îi înțeleg și pot să-i ajut”. Cât de tare mă înșelam, ce tare m-au debusolat…
Ieri scriam despre cum eram la 10 ani și anume cu povești și bucurie, oare peste 15-20 de ani cum o să-mi percep vârsta de acum raportată la simțămintele mele, la felul întortocheat în care văd lumea, la nefericirea pe care mi-o provoacă oamenii, cum?
Cum eram la 10 ani.
Azi m-a apucat dorul de a fi mică din nou. Mi-am luat în brațe vârsta de 10 pentru că îmi amintesc multe din perioada aceea și pentru că a avut un farmec aparte.
Împlinsem 10 ani într-o zi răcoroasă de octombrie, știu că era răcoroasă că eram îmbrăcată bine cu o bluză tricotată de mami care avea o culoare senzațională, un roz spre bordo. Îmi plăcea să mă îmbrac frumos de ziua mea chiar dacă mergeam undeva sau râmâneam acasă. În pozele de atunci apar cu o cordeluță albă pe cap, din alea groase, tot tricotate (tot de mami care era un real talent), cred că erau la modă pe vreme aia că am găsit pe la Ineu mai multe. Îmi amintesc că am primit de la ai mei un trenig albastru foarte frumos pe care l-am purtat multă vreme și pentru că-mi plăcea și pentru că ai mei îl luaseră puțin mai mare în speranță că mă voi mai îngrășa având în vedere că aveam vreo 26 de Kg, noh…asta e altă poveste.
La 10 ani eram mai tot timpul acasă cu Maica, ea fiind străbunica ma, cu care practic am crescut la Ineu. Ea a crescut-o și pe mami și-mi spunea că nu seamăn deloc cu ea. Pe maica am iubit-o cel mai mult la vârsta aia, era complicea mea, prietena mea, era acolo când mă trezeam, cand mă culcam, când mâncam, când mă bătea mami și plângeam (pentru că meritam), Maica a fost BUNICA prin definiție, la ea mă raportez mereu când vine vorba de bunici. A trăit 84 de ani, iar ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost: “Fata mea, să te rogi pentru mine.” Aveam deja 15 ani, dar și asta e altă poveste.
La 10 ani am terminat clasa a IV a, și ca final de ciclu primar am fost râsplătiți cu o excursie la Tauț, super fain, celelalte clase au făcut banchet simandicos, noi ne-am bălăcit la baraj. A urmat clasa a V a, Gimnaziul din care am amintiri chiar mai frumoase decât de la Liceu. Dar culmea și asta e altă poveste…
În vara de după ce am împlinit 10 ani ai mei au început să ma lase la film cu prietenii de pe stradă. Da era o vreme când la Ineu rulau filme la Cinema. Țin minte că atâția eram pe stradă de când mergeam la film umpleam un rând de un capăt la celălat, doar că nu ne așezam așa niciodată. În fiecare seară jucam “mâțascunsa” și era o bucurie să stăm pitiți ore întregi după lemne, tufe, sau chiar să facem un ocol al străzilor “pe la Pompieri”. Știam noi că așa putea să ne caute cel care punea ochii până se plictisea.
Era perioada când mă urcam prin copaci, intram în gropile făcute de cei care se ocupau de canalizare, nu-i credeam pe ai mei când îmi ziceau că se puteau surpa oricând, mă mai băteam cu băieții, mă rog mai mult o încasam că nu-mi țineam gura, jucam cărți pe stradă până seara târziu când uneori apărea tati cu o bâtâ după mine (cu care nu m-a atins niciodată, dar vroia să facă impresie), mă mai certam cu prietenii numai că să ne împăcăm peste două minute, alergam toată ziua și nu mâncam mai nimic.
Apoi am plecat prima și singura dată de acasă fără să spun unde. Mersesem să văd cât de mare e Crișul împreună cu gașca de pe stradă, evident niciun părinte nu știa, noroc că unul din noi avea un câine care venea după noi peste tot, se mai întorcea, venea iar și așa tot venind după Tore a descoperit tati unde eram. Scandal mare :)
La 10 ani nu aveam niciun gând, școală-acasă-vacanțe. Eram totuși un copil cuminte, am făcut prostii în limita normalului. Îmi plăcea să mă joc pe stradă, să citesc și să fac integrame. Nu-mi plăcea matematica și să mănânc. Nu-mi plăceau nedreptățile și de aceea chiar și la școală ziceam ce aveam de zis fără regret. Îmi pare rău că acum sunt mult prea diplomată, mai bine rămâneam la fel de directă ca atunci.
Atunci îi aveam pe părinții mei oricând lângă mine,pe amândoi, îmi făceau toate poftele, se temeau oarecum că o să mă maturizez prea devreme, lucru care s-a întâmplat nu după foarte mult timp, dar asta chiar e altă poveste.
Lumea îmi spune că de când mă știe am fost veselă, sociabilă și “copilăroasă”, mi-am redescoperit copilăria atunci când mi-am dat seama că eu am avut parte de una foarte fericită care merită trăită mereu și mereu măcar în gândurile mele. Măcar pentru seninătatea unui moment când vârsta de 10 ani ți s-a părut că ar fi fost ieri. Merită.
Acest post e pentru prietenii mei de atunci care în proporție mare îmi sunt prietenii mei și acum.
Nu am poză cu mine, scantă, de la 10 ani, dar am găsit una pe net în care m-am regăsit perfect, mai ales că mi-am amintit că deși nu-mi plăcea pescuitul îmi plăcea să-i țin de urât lui Tati la pescuit pe malul Crișului. Iar fetița asta chiar seamănă oarecum cu mine (doar că eu n-am avut așa păr lung niciodată).
Blogroll Magic
Vreau să postez de multă vreme povestea din Blogroll-ul meu și acum i-a venit rândul. Citesc multe bloguri, uneori chiar pierd prea mult timp pe anumite bloguri, dar asta e. Însuși motivul pentru care mi-am făcut blog se datorează acestui fapt. Sunt oameni care scriu chiar frumos, există bloguri atât de atrăgătoare încât n-ai mai închide pagina. Așa că vă prezint blogroll-ul meu împărțit pe categorii :)
ÎN FAMILIE
Starlog e după cum își spune un blorum ineuan în mare măsură pentru că tot în mare măsură cei care scriu acolo sunt din Ineu în frunte cu Clau, care practic e fondatorul :D O foarte scurtă vreme am scris și eu acolo, dar după cum se vede am pornit cariera de blogăreală solo. Oricum trăiesc cu Starlogul în casă deci nu mi se face dor :) Articolele sunt dintre cele mai diverse, de la știri din Ineu, la explorarea spațiului cosmic, la politică, sport, peripeții din viața de zi cu zi, călătorii minunate gen Norvegia sau USA (NASA)
StarloGastronomic e un alt proiect de-al lui Clau. Da, prietenul meu mai și gătește, asta printre alte multe pasiuni. Dar nu e singurul care postează acolo, pentru că toți prietenii sunt îndemnați să-și prezinte cele mai gustoase rețete. Ce e super e că toate mâncărurile prezentate sunt verificate. Așa că haideți de gustați cu încredere.
S.T.Î.L.P.U. e blogul lui Luci, alias Tiq de pe Starlog și de la comentariile mele. Luci scrie despre multe, de la fotbal, la muzică, la peripeții din călătorii, lungi sau scurte, pamflete dar și creații artistice și sensibile. Despre domeniile amintite aflii multe de la el căci ce scrie, scrie bine, clar și concis. Iar în materie de muzică e o enciclopedie, ce mai, vezi Topurile.
ClauBlog e blogul prietenei Claudia, care tare m-ar bucura dacă ar scrie mai des, cu atât mai mult că domnișoara e ziarist, deci are subiecte. Ce nu are e timpul, dar ar trebui să-și facă pentru că de exemplu mie mi-a plăcut articolul despre domnul Chivari, deci…
NE ȘTIM
Bogdănesq e blogul lui Bogdan, va-ți prins nu? Un blog cu adevărat frumos care culmea scrie despre frumos. Vreți să aflați ceva în materie de artă dați un clik, merită. În plus și Bogdan e ineuan “strămutat” :)
Ionesta e un alt ineuan care postează din Timișoara și da, cred că și el ar putea scrie mai des. Mă distrează postările lui, dar mă mai și melancolizează când vorbește despre Ineul nostru drag…eh…viața poate nu ne poartă foarte departe dar tot nu suntem acolo :(
Masa_pustie e blogul unde activează Cristi Sârb, care se desfășura și pe Starlog și o făcea chiar bine, poate cel mai bine, nu poate ci sigur. Și aici face treabă bună. Îmi place că e acid și mai mult îmi place că nu e doar de fațadă. Cealaltă jumătate a blogului e cunoscută de pe Bookblog.
Zvonul Zilei e blog/site de știri marea majoritate din Cluj scrise bine de Anca o jurnalistă cu ștate vechi care chiar știe despre ce vorbește și o face într-un stil accesibil. Eu de acolo aflu multe despre ce se mai întâmplă pe la noi. De exemplu de acolo am aflat de Primăvara Cărților.
E doar aici e blogul unui fost coleg de “suferință” de la fostul loc de muncă. Adi scrie mult despre Florești care cu bune sau rele ne găzduiește în blocurile sale :D Pe lângă asta Adi zice că ne arată și ce scriu alții cu comentarii aferente și uneori cu mult umor transfigurat :)
DIN CITITE ȘI AUZITE
Tomata e poate cel mai simpatic blog pe care am intrat exact la nimereală, dar pe care din acel moment l-am citit constant. Nu ne cunoștem, dar blogul ei îmi vorbește ca și cum ne-am ști. Îmi place și nu e questie de alegere. Scrie mult și despre multe care mă interesează inclusiv despre cărți pentru că Tomata citește.
Rebel_yell e blogul Liei pe care iar nu o știu în primul rând că e departe în București. Alt blog descoperit întâmplător care m-a cucerit, iar postarea “Tu știi ce zice lumea?” e favorita mea. Nici eu n-o ziceam mai bine, Bravo :)
Ana Maria Georgescu e poate cea mai publică personaă din blogroll-ul meu fară personaje marcante. Da, e cântăreața care a câștigat la Mamaia cu “Ochii tăi”, melodie pe care dacă ne punem bine o cântăm toți și acum. Scrie superb despre ce are pe suflet, iar asta e o calitate de care poate fi mândră.
Lumea lui Răzvan, blogul “plimbărețului” Răzvan Marc prezentatorul de la Bazar și creatorul defunctei “CleverTravel” scrie despre străbaterea lumii în lung și-n lat, deci cum să nu-mi placă blogul. Ar putea scrie mai des că doar bănuiesc că are net pe unde umblă.
SwanSong e un blog din Sibiu, Arina m-a cucerit cu o postare sensibilă despre tatăl său și familia ei. Motiv suficient să-și găsească loc la mine. Scrie și ea cam rar, dar când o face zice pe bune.
Vlad Negrean face niște fotografii frumoase, așa cum mi-aș dori si eu sa fac dacă aș avea un aparat mai performant. Vlad cred că e din Cluj și l-am descoperit căutând ceva pe net.
DESPRE CĂRȚI
Bookblog e celebru. Oamenii citesc și povestesc. Ne îndeamnă și pe noi prin recenziile diferite și foarte bine făcute. Fiind un blog exclusiv dedicat cărților a fost pe placul meu din start.
Blog de cărți știu că e al unei timișorence care citește foarte mult și divers. E o adevărată inspirație, un catalog excelent. Știu că se numește Adina și o felicit pentru cât reușește să citească.
Țara mea inventată e un alt blog de cititoare înrăită, frumos atât prin ce prezință cât și prin cum se prezintă. E blogul care mi-a făcut cunoștință cu Isabel Allende. Mulțumesc.
Pe lângă aceste frumoase bloguri mai citesc pasager și altele celebre sau mai puțin celebre.
Da, da, Star Trek
Dragă Radu,
Nu ştiu să fiu bolnavă în ultimul stadiu şi nici nu m-am lovit la cap în ultima vreme. Te-a uimit ideea mea de a urmări Star Trek, știu. Pur şi simplu am avut un chef nebun să văd cu ce se mănâncă Star Trek-ul. După ultimul film din serie văzut la cinema (care ştiu şi eu că nu se încadrează în genul filmelor Star Trek de până acum)mi-am dorit să-i revăd pe actorii din TNG, care în opinia mea de persoană neinițiată în Star Trek reprezintă “întreaga esență a poveștii făpturilor din marea de stele”.
Joi am văzut episodul pilot din Star Trek TNG și nu mi-a plăcut, m-am plictisit îngrozitor poate pentru că aveam imaginea a ceva mai multă acțiune, dar și romance așa cum mă mai amăgește Clau câteodată că ar exista în serial. Așa că ieri l-am pus să-mi găsească un episod care să mă prindă. Și am văzut unul foarte bun, nu știu cum se numește, dar cred că știi despre care este vorba dacă îți spun că e ultimul în care apare Q, când Picard e rănit, episod cu întoarcere în timp, foarte fain , ce mai.
Aseară după ce am văzut traileru de la First Contact, am vrut să văd filmul pentru că mi s-a părut interesant. Lasă-mă să-ti spun că mi-a plăcut foarte mult, atât de mult că vreau să văd și Generations și cine știe poate și altele (astept și recomandarea ta, căci Clau mi le recomandă evident pe toate).
Respiră Răducu, sunt tot eu,
Bianca ;)
Fur despre cărți, cerșesc pentru cărți.
Evident lepșe și comentarii, că doar altceva ce aș putea fura sau cerși :D
Nu ştiu cum se întâmplă de găsesc tot la Tomata leapşe super despre cărţi (adică știu cum , fata citește), asta după ce cam acu 3 săptămâni tot de la ea am furat una şi tot despre cărţi. Ce e şi mai interesant e că se pare că la fel ca data trecută şi ea a furat-o (acum de la Cinabru). Ne cad cu tronc astea pe care nu le primim? :))
1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Cea mai bună carte se modifică odată cu vârsta. La 10 ani Vrăjitorul din OZ, la 15 ani Enigma Otiliei, la 20 de ani Departe de lumea dezlănțuită, acum la 24 aș zice La fel de iute ca dorința
2. Ai făcut cadou cărți?
În ultimul timp nu, dar când eram mai mică da.
3. Care este viitorul literaturii?
Strălucit. În ultimul timp am observat că lumea se întoarce la lectură, probabil dându-şi seama că nimic nu o poate înlocui.
4. În ce limbi ai citit cărți?
Per ansamblu în română, dar aş putea citi şi în engleză, franceză şi chiar spaniolă.
5. Ce cărți “celebre” nu ți-au plăcut?
Una celebră autohtonă ar fi Concert de muzică de Bach-Hortensia Papadat Bengescu și una atât de celebră încât lumea o să mă înjure Călătoriile lui Gulliver
6. Ce țară a produs cea mai bună literatură?
La primul impuls aș zice Anglia, dar la o gândire mai profundă (și sentimentală) zic America de Sud.
7. Iei notițe din cărțile pe care le citești?
O, da. Tot timpul îmi notez citatele care îmi plac, de curând mi-am și luat de la Diverta o agendă cartonată superbă (și scumpă), foarte colorată în care notez cu drag tot ce-mi place.
8. Cam câte cărți ai citit până acum?
Dacă se contabilizează și cărțile de poezii, teatru și filosofie chiar nu știu. Cât despre romane, nuvele, povești, povestiri, jurnale, memorii, corespondență, undeva peste 250, ceea ce știu că nu e mult, dar am doar 24 de ani, nu?
9. Cu ce cărți ai dormit în brațe de plictiseală?
Uite cu ultima, Călătorie până la capătul camerei.
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Cred că am mai zis undeva. O carte bună cu o poveste extraordinară, reală sau ficțională constituie o altă viață pe care ți-e dat să o trăiești gratuit.
11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumparat-o?
Nu prea cumpar carti scumpe, sincer mă orientez la promoții. Dar fără îndoială că cele primite, mai ales albumele gen 100 Cele mai frumoase orașe din lume, sau 100 Cele mai frumoase catedrale ale lumii sar de 150 de lei
12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Cel mai tare final al unei cărți este cel care te face să crezi că acolo începe defapt cartea. Și văzând filmul cred că cel mai tare va fi cel al cărții pe care o citesc acuma Dragoste în vremea Holerei-Gabriel Garcia Marquez
13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Plăcerea de a te povesti ție însuți-Julien Green. Și după ce am citit cartea am citit pe un blog (din păcate nu mai rețin al cui era) că această carte s-ar afla printre cele nuștiucâte de citit într-o viață.
14 Care scriitor te-a influențat cel mai mult ?
Pentru că mi-a dat ocazia să-l descopăr pe Blaga, să-l cunosc, să-l îndrăgesc, deși nu poate fi considerată scriitoare Dorli Blaga merită toate aprecierile mele, mi-a influențat modul de gândire cred.
15. Cât de repede citești o carte?
Dacă îmi place și am timp o carte de 200-250 de pagimi o termin într-o zi (câteva ore), dacă nu-mi spune mare lucru trag de ea multă vreme.
16. Poate literatura să schimbe lumea?
Literatura nu cred că și-a propus vreodată să schimbe lumea, iar dacă și-ar fi propus probabil s-ar fi răzgândit.
Călătorie până la capătul camerei
278 de pagini și tot atâtea motive de plictiseală, de numărat cuvintele până la punct, de numărat paginile până la capitolul următor, de privit lung spre fereastră, etc. Trebuia să fi renunțat la ea după primele 30 de pagini dar am zis să-i mai acord o șansă. Și așa am ajuns la 100 și ceva de pagini când era de-a dreptul stupid să nu merg până la capăt.
Autorul, Tibor Fischer născut în Anglia din părinți maghiari a devenit foarte popular datorită cărții “N-o citi dacă ești prost” editată de Humanitas în aceeași colecție ca și cartea de față. Colecția intitulată sugestiv “Râsul lumii” m-a cam întristat mai ales că citisem ceva fragmente și din “Peripețiile coafezului”, la fel de “interesantă”.
“Călătorie până la capătul camerei”este un fel de antiroman picăresc. “Eroina” Oceane este o tânără din Londra zilelor noastre cu o mare dorință de a călători dar cu o lene ancestrală. Călătoriile sale sunt cel mult virtuale, calculatorul și personajele bizare sunt cele care îi populează voiajele. Astfel Oceane se trezește din Finlada, în propria bucătărie pregătind niște paste ori din Japonia în fotoliul din sufragerie în care trage un pui de somn. Lucrurile se complică când primește o scrisoare de la un fost iubit mort în urmă cu 10 ani. Ce decurge de aici e de-a dreptul fără noimă. Ne sunt povestite întâmplări din aventura ei în cluburile de noapte din Barcelona, apoi ne trezin datorită lui Audley (care pare un fel de alter ego al ei, deși practic nu e) pe câmpurile de luptă din Iugoslavia, iar la final naiba mai știe că m-am pierdut total undeva pe Insula Scufundată.
Spre sfârșit totuși, câteva citate demne de notat m-au scos din amorțeală, dar nu suficient ca să reabilitez romanul. Speram sincer să-i găsesc ceva, ceva care să-mi demonstreze că am făcut bine că l-am citit, dar neh…
Momentam singura carte care îmi face cu ochiul din această colecție e cea a lui Martin Page “M-am hotărât să devin prost”, dar sincer n-am să mă arunc imediat asupra ei. Aș fi curioasă să știu dacă cineva a fost încântat de “Călătorie până la capătul camerei” și mai ales, oare de ce ?!? :D
E mijlocul săptămânii. Cum stați?
Observ de-o vreme încoace că miercurea mi se bulucesc cele mai multe evenimente “ciudățele” din săptămână. Poate și din cauză că miercurea am drumul obligatoriu la școală unde petrec cam 8 ore (deci cel mai mult având în vedere că în rest stau cam max. 4 ore).
Miercurea trecută am spart oglinda mică din baie (aia cu care ma uitam să văd dacă îmi stă bine freza în spate). Am scăpat-o în vană ca bleaga, pentru a nu știu câta oară, numai că de data asta a sărit o bucată din ea. Da, știu “enșpe” ani de ghinion cu cioburi care cică aduc noroc. Tot miercurea trecută în plin centru Clujului printre eternii “romi” care bântuie în încercarea de a primi “1 leu pentru Atheneu”, o țigancă m-a întrebat dacă vreau să-mi ghicească. M-am șocat, dar asta nu e tot, luni, am întâlnit alta (sau poate tot aia că nu i-am reținut fața) care și-a oferit aceleași servicii. Mă rog, oare vrea cineva să-mi spună ceva?!?
Miercurea asta am observat că din cauza crizei probabil băncile nu mai au aer condiționat. Am fost de exemplu la Transilvania să plătesc niște facturi și sincer m-am sufocat de cald în condițiile în care am stat la rând într-un spațiu plin de oameni iar afară erau 30 de grade. În Piața Muzeului pe lângă târgul meșterilor populari sau ce era ăla, niște liceeni isterici erau disponibili spre ceea ce pancartele lor ziceau – “Free Hugs”. Ok. Ce e asta? Inițial am crezut că e mișcare/paradă gay, cu care by the way nu am nimic, dar Free Hugs? Wtf? Am reușit să mă strecor prin mulțime.
La “Humanitas” au promoția cu “2 plătești, 1 primești” cam de când au deschis librăria, dar numai azi am profitat de ofertă cumpărând 3 cărți pe care le doream de-o veșnicie. Și apropo mi-am dat seama că în ultimul timp mi-am luat cam multe cărți și ar trebui să o las mai moale.
Și cireașa de tort.
Azi, după ce-l iau pe Clau de la lucru mergem la Cora la cumpărat de-ale gurii. De vreo lună zace chiar la intrare un aparat din ălă (nu-i știu denumirea exactă) cu un fel de manetă cu care poți agăța jucării de pluș, pe care dacă reușești să le duci până la “orificul” din stânga le câștigi, cum ar veni, (vorbesc ca o 3 years old girl, dar altfel nu știu să explic asta). Ei bine n-are rost să zic că mi-am dorit mereu ca cineva să câștige o jucărie din asta “pentru mine”. Oricum credeam că-i imposibil, că e o făcătură, că nimeni nu a reușit să scoată vreo jucărie de acolo, cu atât mai mult că sunt din alea scumpe de la Disney, peste 100 de lei bucata dacă ar fi să le cumperi. Că să poți juca te costă 5 lei. Ei… superinteligentul meu prieten :) a reușit (din 2 încercări ce-i drept) să-mi câștige unul din piticii Albei ca Zăpada. Sunt atât de încântată că nu-mi mai încap în piele. Am cel drăguț pitic din lume la propriu “Bashful”. După aia ne-am distrat de numa de un tip săracu’ care a încercat și el, dar nu s-a prins care-i ideea aparatului și, nema jucărie :(
Cam acu o lună, într-o miercuri, cum altfel, cineva încerca să mă lămurească să intru în politică, dar chiar nu are rost să povestesc așa o grozăvie.
Voi?