Înapoi în viitor, înapoi la Disneyland 20.11.09.12

Azi sărbătoresc ceva, 3 ani de la Disney și sincer vă spun că am reînceput să număr anii de atunci. Îi număr până la următoarea vizită acolo. Sigur că v-am povestit atunci ce am simțit și sigur că am simțit mult mai mult decât am povestit. Dar amintirile fiind atât de vii în inima mea și însemnând atât de mult pentru mine, ele merită azi readuse aici pe Bialog. Eu tot am spus: cine nu a fost, să meargă de urgență, cine a mai fost, să mai meargă cât mai curând și cu inima cât mai de copil. Întinerești cu ani buni într-o singură zi aici.

Când voi mai ajunge aici, tare aș vrea să mă cazez la unul din hotelurile din Disney Village, am găsit câteva superbe și mi-au rămas lipite de retină. De asemenea vreau tot atunci să ajung în Disney Studios, deși multă lume mi-a zi că nu are magia Parcului. Ideea ar fi să petrec în acest Univers inepuizabil al copilăriei de poveste, mai mult de o singură zi, eventual un weekend întreg. Sigur că aș vrea să ajung aici cu propriul copil, dar până la el cred că aș vrea să mă mai bucur eu odată de toată nebunia, de toate nebuniile de acolo în care te poți da, să le încerc pe cele care au rămas neîncercate și să văd focurile de artificii.

Până atunci însă vă las însă în compania fotografiilor mele preferate și a unui sentiment de bucurie care mă cuprinde instant de câte ori mă gândesc la acea zi de 20 noiembrie. Mulțumesc pentru amintiri! :)

Sufeream pentru că albumul meu Disney de pe Picasa avea numai 60 de fotografii, alese atunci în 2009, așa că am stat aseară și am alcătuit alt album unde am dublat imaginiile. Disney e un loc foarte vizual (probabil v-ați dat seama deja), aici o imagine face (chiar face!!) mai mult decât orice poveste. Să aleg pozele astea a însemnat enorm pentru mine, am revăzut ziua de atunci și încă pot spune că este în Top 3 cele mai frumoase zile ale vieții mele de până acum, fără glumă și fără exagerare. Dacă ar fi să o trăiesc din nou, aș trăi-o exact, dar exact la fel.

Travel inspiration

Când găsesc anumite imagini care îmi merg la inimă, chiar nu pot răbda să nu vi le arat și vouă :) În general le las să se strângă și atunci când dau de acea fotografie care musai trebuie expusă, căci va inspira cu siguranță, atunci le pun și pe celelate care așteptă cuminți. În cazul de față imaginea care efectiv “m-a trezit” azi e cea a unei veioze pe care este puțin spus că o ador. Este cea mai drăguță veioză pe care a văzut-o în viața mea, dar la drept vorbind, zic asta pentru că toată copilăria mea mi-au fost luminate nopțile de o veioză în formă de glob pământesc. Ni se trag multe din copilărie, veioza asta de care vă zic și pentru care am scormonit o seară întreagă arhiva foto fără să găsesc nimic concret, mi-a luminat la propriu visele, se pare.

Mai apoi e Parisul… mereu e Parisul și pentru că azi se fac 3 ani (fix) de când l-am văzut prima oară, m-au inspirat niște litere apărute în calea mea din întâmplare, mi-aș face și eu să fiu sinceră, mi-au plăcut la nebunie.

Și da, plicurile. Ați văzut vreodată așa frumusețe de plicuri? Sunt deosebite. Trebuie, la modul cel mai serios, să învăț să-mi fac și eu, căci hărți de prin diverse părți, puse la bătaie, sunt. Numai de prin hotelurile prin care m-am cazat câte am cules?

Și acum, după cum urmează:

O ședință foto de nuntă travel inspired

Idei pentru decorarea dormitoarelor (pentru adolescente mai mult)

O mică sesiune de DIY

Fetelor… o idee de manichiură

Toamna la Paris

Map Art

Cele mai bune 50 de zicale despre călătorii ale tuturor timpurilor

Vă doresc o săptămână minunată și… inspirată! :)

Bialog Cafe: copii, suflete, speranțe, atmosferă și zile de iarnă

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, în această dimineața bruma groasă a sfidat toate temperaturile de 10 grade de la amiaza fiecărei zile. Postul Crăciunului a început, iar marile magazine încep deja să aducă în prim plan podoabele de brad și jucăriile pentru toate gusturile. Inițial mi-am spus: “dar nu e prea devreme? doar ce stăteam pe un covor de frunze în Grădina Botanică!”. În esență însă nu este prea devreme, copiii, în special ei, deja sunt cu ochișorii larg deschiși și își completează în minte listele pentru Moș Crăciun. Ieri la Cora, un copiluț de vreo 4 ani îi spunea de zor taticului său “dacă Moșu’ mi-ar aduce asta aș fi așa de fericit!”.  O secundă am zâmbit timid, nu știam ce m-a încântat mai tare, inocența și drăgălășenia copilului sau fericirea nedisimulată a tatălui? Am avut toată seara în gând această întâmplare, până să primesc un mail de la Alina.

Vă reproduc pasaje din el pentru că trebuie să aflați de o campanie importantă, desfășurată în acest moment în România, trebuie să aflați pe ce baze, aproape inexistente își clădesc unii părinți fericirea, căci ea există, dar pentru unii e de muncit la ea, mai mult ca pentru alții. Nu îmi place neaparat să povestesc despre lucruri negative, dar atunci când ele pot clădi o cauză nobilă, nu pot să rămân indiferentă:

Asociatia Copii Suflete Sperante este o asociatie infiintata de trei cupluri de parinti care au copii cu dizabilitati neuromotorii. Ideea lor e una foarte simpla: facand un calcul al cheltuielilor facute pentru cei mici in strainatate, si-au dat seama ca ar fi in puterea lor, ajutati de noi, sa construiasca un centru medical pentru acesti copiii la Constanta. E nevoie de 50 000 de donatii de cate 100 de RON. Pentru fiecare donatie se ofera un tricou, inscriptionat cu un numar unic, de la 1 la 50 000. Bineinteles, orice suma este insa binevenita. (http://www.copiisuflete.ro/construieste-sperante). Cu cat proiectul e dus la capat mai repede, cu atat mai repede vor avea cei 50 000 de copii cu tulburari neuromotorii din Romania parte de un loc in care sa fie tratati cu tratamente de ultima generatie. Viata lor nu e una usoara, cei care au parte de parinti care se pot zbate fac terapie fizica acasa,cu mamele, restul…nici macar atat.”

Știu și Alina mi-a spus; Nu putem ajuta pe toată lumea, nu putem ajuta toți copiii din lume să se bucure de Moș Crăciun și nici toți părinții să ajungă fericiți ca tăticul de ieri din Cora, dar totuși aici este vorba de 50.000 de copii care merită șanse, cât mai multe șanse la vieți mai bune. Vă rog să nu vă întrebați de ce doar 50.000 de copii, pentru că totuși între 50.000 și niciunul e o diferenă de 50.000, o diferență pe care fiecare din noi o poate face. Nu o fă pentru că suntem în Postul Crăciunului, fă-o pentru că dacă ar fi aici vorba și de copilul tău ai ști să prețuiești mai mult fiecare clipă și fiecare moment din an.

Foto

V for Vintage – Escapade a Paris

Bucureșteni vi se pregătește ceva și mie mi-e o ciudă cum nu s-a mai văzut :) O să aveți parte în weekend-ul ce vine de un târg numit Escapade a Paris, deci fiți atenți numai ce nume are, da?

Și acum le preiau comunicatul, căci sper că nu s-or supăra dacă le-oi face puțină reclamă cu regretul în suflet că eu nu voi fi acolo. Însă deja cred că știu câteva persoane pe care s-ar putea să le intereseze evenimentul.

Citește mai departe

13 idei (soluții) pentru Revelionul 2013

Nu mă întrebați când a trecut 2012, dar mai avem din el o lună și jumătate. O lună și jumătate ca să ne gândim cum întâmpinăm anul 2013, pe care pun pariu că toți îl vrem mai bun și mai generos, asta făcând abstracție că poate 2012 a fost destul de bun și de blând cu noi. În plus, cred că fie și la mișto, toti ați fost întrebați “ce faceți Revelion, anul acesta?”. Nu e o întrebare față de care am o mare simpatie, dar uitându-mă în urma mea mereu văd nopți frumoase de Revelion, fie că au fost petrecute undeva departe de casă și de țară, fie prin țară dar departe de familie, fie chiar acasă, dar niciodată în pijamale, fie între prieteni, fie inedit, fie foarte comun, însă toate, TOATE au avut ceva special și în același timp… festiv…

Azi e 13 noiembrie și mi-am dat seama că pentru anumite idei de petrecere este destul de târziu de făcut planul. Pentru altele însă e numai bine, cert e că știu cu siguranță că fiecare va petrece după pofta inimii. Azi, ca să rămânem în ton cu numărul 13, dar și pentru eu îl consider un număr norocos nicidecum unul cu ghinion, vreau să vă dau 13 idei de a petrece Revelionul următor. Unele sunt inspirate din ceea ce am făcut eu de Revelion de-a lungul anilor, altele sunt idei din auzite, altele sunt doar idei ce se cer verificate, dar altele pot fi idei ca soluții de moment.

1. Revelionul în călătorie

Nu puteam să nu încep cu el căci este de departe cel mai popular printre ai mei amici. Este însă și Revelionul pe care dacă nu-l plănuiești din timp ai toate șansele să-l ratezi, căci include bilete și rezervări, deplasare și bani de buzunar, trasee și organizare. Eu am petrecut două Revelioane așa: Budapesta 2011 și San Marino 2012. Au fost de departe cele mai interesante Revelioane ale mele, dar și destul de obositoare și de solicitante. În plus oricât ai vrea să eviți aglomerația, nu prea ai cum, de Revelion e aglomerat peste tot și ai toate șansele ca în aceste escapade să dai mai mult de turisți decât de călători. Iar prețurile nu sunt dintre cele mai mici în aceste perioade. Totuși, eu dacă aș avea bani la discreție și ceva mai multă detașare față de casa părintească, mi-aș petrece fiecare Revelion în alt colț al Pământului.

2. Revelionul acasă cu familia

Din cele 27 de Revelioane ale mele, cele mai multe au fost petrecute așa și ele îmi sunt cele mai dragi. Militez pentru faptul că un Revelion acasă nu înseamnă somn de la ora 22, sau împărțirea pijamalelor imediat după celebrul LMA!. Pentru mine Revelioanele acasă sunt încărcate de festivitate și de emoție. Eram cu ai mei, primeam prieteni de familie cu LMA!, luam masa de Anul Nou imediat după miezul nopții. Aveam șampanie de fiecare dată, și salată de bouef și fripură și muzică și căldură sufletească și bucurie. La miezul nopții ieșeam afară să auzim clopotele și artificiile ce brăzdau cerul de la alte petreceri din oraș. De cele mai multe ori sporovăiam cu ai mei, ne uitam la TV și uneori pe băteam pe telecomandă și de cele mai multe ori sfârșeam a ne uita la Varietățile nemuritoare de la TVR, (cine nu-și amintește de ele?) mai ales imediat după 1990 :) Adormeam cel mai repede pe la 5 sau chiar 6  dimineața. Era frumos și niciodată plictisitor.

3. Revelionul în grupuri mici de prieteni

Și astea sunt foarte pe placul meu. Am câteva la activ și m-am simțit atât de bine de nu-i adevărat. Am făcut Revelioane în 4, 6 ori 8 și a fost nemaipomenit. Un grup mic de prieteni îți ofera intimitatea unei petreceri senzaționale, dar și posibilitatea unui Revelion ieșit din tipare. Nu necesită garderobă simandicoasă și dădătoare de disconfort și în plus încheagă relațiile bine de tot. Noi ne-am strâns câțiva ani pe la diverși pe acasă, ascultam muzică, mâncam, jucam diverse jocuri, vorbeam până la epuizare, dar cel mai important râdeam să ne ajungă pentru cel puțin doi ani. Eu îmi amintesc cel mai adesea de Monopoly și de Mimă, două jocuri care oferă bună dispoziție garantată.

4. Revelionul la bunici sau la rude la țară

Nu am petrecut așa un Revelion din copilărie și îmi aduc aminte de cel mult două astfel de Revelioane și asta pentru că eu nu prea stăteam la bunici. Dar nu este ceva aiurea. În plus bunicii mereu te primesc cu brațele deschise și o astfel de seară/noapte cu ei va fi cu siguranță o amintire de neuitat pentru toți. Poate unii aveți noroc de bunici din zone ale țării unde tradițiile încă se păstrează, deci așa un Revelion va fi peste toate de poveste și total neobișnuit. Toată lumea se va da peste cap și va întrece măsura cu mâncarea bună, cu poveștile din copilărie, cu gura sobei și mai ales cu o cădură sufletească rar întâlnită.

5. Revelionul la restaurant sau la o petrecere mare organizată

Nu se numără printre preferințele mele. Automat un astfel de Revelion vine la pachet cu o ținută obligatorie și cu oameni pe care nu-i cunoști. Vine cu fițe și figuri care mie nu-mi prea plac, vine cu meniu și mâncare care poate nu-mi place, vine cu muzică care nu mă face să simt nimic, vine cu gălăgie și vine cu stres și oboseală maximă. Iar amintirea e cea a unei seri în care am stat la masă, am mâncat și eventual am dansat ca să nu zică lumea că-s antisocială, deși mie chiar îmi place să dansez, dar numai dacă mă simt bine. Cu toate acestea, varianta asta de Revelion este cea mai des întâlnită, am experimentat o singură dată și toate temerile mi s-au adeverit. Însă, dacă vă doriți un astfel de Revelion vedeți că și aici trebuie procurat bilet din vreme.

Foto

6. Revelionul la piscină

Acu’s ceva ani o prietenă și-a petrecut Revelionul astfel și mi-a spus că a fost frumos. Ținuta a fost costum de baie, iar mesele au fost aranjate pe marginea piscinei, acoperite desigur. S-a lăsat cu șampanie, înnot, bălăceala și îmbrățișări în ținute sumare, dar atmosfera a fost plăcută. Nu prea mă văd luând masa de Revelion în halat de baie și papuci de casă, cu părul ud (care nici uscat nu stă decât cum vrea el și îmi strică multe poze) și poate rimelul scurs, dar poate nu-s eu foate deschisă la nou. Știu însă că la fel cum poți petrece un Revelion în vârf de munte sau chiar la SPA, la fel merge și unul la buza piscinei. Vedeți că sunt firme, dar mai ales hoteluri cu piscină acoperită care organizeaza un astfel de Revelion. M-ar tenta pentru ineditul situației, dar pentru altceva… chiar deloc și cu singuranță ar fi once in a lifetime.

7. Revelionul în tren sau alt mijloc de transport

Știu că se organizează Revelioane în trenuri, dar eu mă refer aici la un Revelion care întâmplător te-a prins în tren sau avion. Ce faci? E chiar așa de rău? Nu aș prea crede. Poate ești în drum spre un loc al viselor tale și numai așa ai avut zbor. Uite eu aș prefera această varinată dintre multe altele. Ar fi acel Revelion despre m-aș referi în felul următor: “mai ții minte când mergeam spre…(fill în the blanks) și ne-am petrecut Revelionul în tren/avion”? N-ar fi mișto?

8. Revelionul de unul singur

Nu cred că e foarte plăcut, dar se întâmplă. Sau mai bine zis, se poate întâmpla. Zic să nu ne luăm de cap și… să gândim ce am putea face în această situație. Până la urmă nu e un capăt de lume. Eu cu siguranță aș face un maraton de filme, cam tot ce nu am apucat să văd în timpul anului. Mi-aș programa să termin o termin o carte, dacă se poate una care îmi place la nebunie. Aș avea neaparat șampanie, aș vorbi la telefon cu toți ai mei, probabil asta ar dura destul de mult deși nu aș vrea să le stric Revelionul și musai aș ieși la o plimbare înainte și după miezul nopții. Cred eu așa, că noaptea mi s-ar părea cam scută pentru tot ce mi-am propus.

9. Revelion în centrul orașului tău

Dacă te prinde finalul de an la tine în oraș și consideri că e anost și nu-i nimic de făcut, aș zice totuși să dai o șansă Programului special din centrul orașului. Sigur se vor pune la cale câteva concerte, focuri de artificii și în plus niciodată nu știi cu cine sau pe cine poți întâlni acolo. Se poate să începi Revelionul solo și să-l sfârșești undeva la o petrece de pomină cum n-am mai trăit în viața ta. POate nu-i așa de rău să te lași surprins de situație, nu?

10. Revelionul în club

Uff, nu e nici asta o varianta pe care să o îmbrățișez cu căldură, dar mulți tineri văd în varianta asta o sursă nesecată de inspirație și își petrec Revelionul an de an, de ani buni pe acest sistem. Nu-i judec, chiar nu, dar mie una nu mi se potrivește. Totuși sunt sigură că există dintre voi care îl preferă. Deci, Have fun sus pe cub :) (glumesc) ;)

11. Revelionul la job

Asta doare, cred, dar să nu uităm că există job-uri care te țin acolo și nu contează că e Crăciun, Revelion, zi sau noapte. Poate ești medic, polițist sau pompier, poate ești gardian, asistent medical, sau ospătar, barman, pilot ori căpitan de vas, ori ai altă meserie care te solicită în momente în care sunt obsolut convinsă că ai vrea să fii acasă cu ai tăi măcar, dacă nu cumva la vreo petrecere. În acest caz cred că poți avea o seară agreabilă cu colegii și dacă situația o permite, poate puteți lua masa de Anul Nou împreună, măcar atât, pentru a face seara mai frumoasă. Dar pe lângă asta, știați că sunt firme sau instituții care organizează petrecere de Revelion pentru angajați? V-ați petrece Revelionul cu colegii sau ați simți că îi vedeți destul tot anul aproape zi de zi? Sau mai fain, ați petrece Revelionul cu șefii? :)

Foto

12. Revelionul în doi (romantic sau nu)

Revelionul în doi mi se pare frumos, deși nu l-am petrecut niciodată așa. Poate ar trebui să o fac, până nu mă trezesc că suntem 3 și nu mai am cum :) Mi se pare o idee geniala, dacă nu ai chef și nici bani de nimic altceva. Eu îl văd cam așa: gătim împreună, cină romantică și/sau baie romantică (sau cum vreți voi să-i ziceți), film neaparat romantic (mai puteți băieți?) Miezul Nopții pe balcon, cu șampanie (deși mai citeam de curând o variantă, dar poate ne citesc minori, deci tac), masa de Anul Nou Festivă în mijlocul sufrageriei, în resul serii program de voie (neaparat romantic) sau poker pe dezbrăcate… Hai că poate am luat-o pe ulei, dar să-mi ziceți măcar dacă v-am dat idei :D

13. Se poate fără Revelion?

Eu una zic NU. De ce nu l-ai celebra? Să fim serioși, nu pot crede că te deranjează atât de tare? Dar mai sunt și oameni cărora nu le pasă. Se culcă ca în fiecare seara și când se trezesc li se pare că nu s-a întâmplat nimic. Am întâlnit persoane care spun: “e numai o seară” ori “de ce să mă obosesc așa pentru un moment care nici măcar Sărbătoare religioasă mare nu e?”, sau cel mai des întâlnit: “Revelionul e consum de bani și energie, mie când mi-e somn mă culc, iar a doua zi o iau de capăt, ce atâta petrecere?”. Ați întâlnit și voi astfel de oameni, nu? Ce părere aveți?

Acestea fiind spuse, voi ce planuri aveți de Revelion sau mai bine zis, aveți planuri, obișnuiți să le faceți din timp sau găsiți ceva de ultim moment pe 30 decembrie? Mie mi s-a întâmplat, de aceea întreb, iar anul acesta cred că vom merge din nou la Ineu să îmbrățișăm varianta numărul 2 sau 3 :)

Totul despre Grădina Botanică din Cluj

Sâmbătă am profitat de cele 15 grade de noiembrie cu soare și cer aproape senin și am ieșit cu o prietenă la o plimbare de mai două ore prin Grădina Botanică “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Știu că au fost ani (ca anul trecut de exemplu) când ajungeam în repetate rânduri în grădină, mai cu un musafir, mai cu doi, mai vara, mai toamna. Dar anul acesta, sâmbătă a fost prima data pe 2012 când am călcat în Grădină și pentru prima dată, peste toate, așa de târziu în toamnă.

Am mai fost pe 1 noiembrie 2008, în rest perioada mea de a aborda gradina a fost aprilie-septembrie. Am văzut-o în toate anotimpurile, mai puțin iarna, acoperită de zăpadă, dar sper ca în iarna ce va veni să vă încânt cu poze din Grădina înzepezită. Știu că săptămâna trecută v-am arătat poze de la Jibou, am lăudat Grădina de la Jibou și aproape că am spus că este cea mai frumoasă din lume deși n-am văzut-o decât pe ea și pe aceasta de la Cluj. Însă nu am dorit deloc să o pun pe asta din Cluj într-o lumină proastă, mai ales că nu merită. Între cele două grădini nu prea sunt termeni de comparație pentru că sunt foate diferite și pentru că e ca și cum ai încerca să compari Parisul cu Roma, frumoase ambele, dar niciodată Le Tour Eiffel și Il Colosseo nu vor face parte din aceeași poveste.

Azi vreau, pe lângă fotografiile pe care vi le-am pregătit pe picasa (și pentru cei mai puțin interesați de imagini, 6 aici), să vă spun câteva chestii interesante despre această Grădină și să vă fac să vă doriți să o vizitați. Faptul că merită cred că e de la sine înțeles, e o oază de verdeață într-un oraș aglomerat, este un parc mare, îngrijit, inedit și înainte de toate un loc unde în sezoanele calde poți sta să citești, să te plimbi agale, să înveți sau… să te îndrăgostești, dar pe lângă aceste, pe care sunt sigură că le-ați avut în minte, ar  mai fi:

  • e unul dintre cele mai importante obiective turistice din Cluj, nu veni la Cluj dacă nu ai de gând să o vizitezi (în orice sezon)
  • este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj
  • conține peste 10.000 de specii de plante din toată lumea
  • este împărțită în grădini tematice cum ar fi Grădina japoneză sau Grădina romană
  • serele imense vă transportă în lumi tropicale
  • se poate urca în turnul de apă, de unde nu doar Grădina se vede fanstastic ci se obține și o superbă panoramă a Clujului
  • se mai pot vizita în incinta ei: Muzeul Botanic, Biblioteca Botanică și Herbarul Grădinii Botanice – cel mai mare din România
  • în orice sezon câteva specii de trandafiri vă vor surprinde încă de la intrare
  • în iunie și iulie mirosul trandafirilor și multitudinea lor sunt imposibil de ratat
  • toamna târzie vine cu niște cuvoare de frunze inimaginabil de frumoase
  • imposibil să nu remarci discrepanța dintre agitația Clujului și liniștea Grădinii
  • mulți studenți vin aici să învețe (Gradina e la doi pași de Complexul studențesc Hajdeu)
  • Grădina este chiar lângă Institutul oncologic, puteți vedea des persoane bolnave, dar nu e ceva de speriat, ba chiar e îmbucurător să știi că oameni nu tocmai veseli vin să își mai uite din griji mirosind flori și ascultând natura, avem ce învăța de la ei
  •  este și un loc în care des poți vedea multe mirese care vin la ședințe foto, chiar în ziua nunții sau la o sesiune “Love the dress”
  • biletul costă 5 lei pentru adulți, dar copii și studenții au 50 % reducere pe baza carnetului de lev/student
  • TOȚI studenții/masteranzii/doctoranzii și angajații UBB au intrarea liberă pe baza legitimațiilor
  • se poate face abomanențe de intrare anuale, semestriale  ori trimestriale
  • pentru alte evenimete se percep taxe suplimentare (de exemplu nunți ori alte sesiuni foto în interior)
  • Grădina se poate vizita ZILNIC între orele 8 și 19, iar serele între orele 9 și 17
  • DATE DE CONTACT:
  • RO-400015 Cluj-Napoca
  • Str. Republicii, nr. 42
  • Tel: 0264.592152
  • e-mail: grbot@grbot.ubbcluj.ro 

Toamnă zău că eu aș vrea să mai rămâi, deja ai întrecut-o în frumusețe  pe cea de anul trecut, deși eu anul trecut am zis că toamna e ca o vară, a fost lungă, a fost colorată, a fost caldă și a fost foarte diferită de toate celelalte toamne pe care le-am trăit eu la Cluj. Nu știu ce ai vrut să demonstrezi anul acesta, dar eu vreau să mai rămâi, să intimidezi fulgii, vântul și frigul, să-i faci să se sperie de frumusețea ta și să stea în așteptare măcar până în decembrie, mai vreau o lună de culoare, mai vreau un strop din speranța cu care te agăți de orice rază de soare, mai vreau… și cred că e primul an când vreau să mai rămâi măcar puțin. Deși știu că vei pleca tare curând…

27 de cărți recente despre viața în Italia

Joi seara îmi trimite Diana un link spre cartea asta. În cinci minute mi-o cumpăr, știa ea că s-ar putea să-mi placă, că sunt în “întocmire” de liste cu cărți “întâmplate” prin diverse colțuri de lume, că sunt înnebunită după povești care au prins viață în Franța sau Italia, Provence ori Toscana, Grecia sau Turcia, Japonia sau China, America sau Africa… Abia aștept să-mi trimită cartea, până atunci însă v-am mai pregătit o listută drăguță cu 27 de titluri pentru pasionații de Italia, dar și pentru cei curioși de astfel de cărți. Sper să vă placă și sper să mai primesc de la voi și alte recomandări, căci eu cu siguranțâ vă voi mai face după ce primesc cărțulia minune, care cred să ajungă săptămâna viitoare (Book Depository sunt de aci, din UK și livrează rapid și gratuit unde mai pui că am dat doar 4 euro pe carte, 61 % reducere, mersi Diana încă odată).
Și o mică surpriză: am găsit blogul A Month of Italy, a nimeni altuia decât Chris Brady, primul în recomandările de mai sus, un blog tare frumos, unde pe lângă faptul că are cartea A Month in Italy la vânzare cu un DVD gratuit, mai găsit și o mulțime de informații utile și savuroase despre Italia, dar și o listă ingenioasă Suggestet Reading, rezultat al răspunsurilor la întrebările cititorilor săi, o adevărată sursă de inspirație.
*Cărțile din listă sunt culese de pe Amazon, după ce am citit descriile și am căutat alte informații despre ele pe internet. Desigur, destule se regăsesc și în lista Book Depository, numai că sunt în euro și sunt mai scumpe (poate că o să scriu un articol odată despre Amazon vs. Book Depository, pentru că am încercat ambele variante și ambele îmi plac, deși ambele au plusuri și minusuri).