Filosofari

Între a simți, a gândi și a face

3 comentarii
Două lucruri importante mă fac să scriu azi această postare. Primul și cel mai important este operațiunea de salvare a minerilor chilieni, Clau a dezvoltat puțin, sunt în asentiment cu el și nu mai detaliez, iar al doilea e “mesajul” Laurei din balonul roz, un mesaj care m-a emoționat și chiar dacă nu mereu rezonez perfect cu ea, de această dată am rezonat 100%…
 
Da, cuvintele sunt mereu frumoase, unii chiar ne uimesc cu cât de bine le aleg, iar ceea ce transmit poate fi colosal, dar eu mă întreb mereu ce gândesc de fapt cei mai mulți dintre acești oameni, oare frumosul expus este și în gândul lor și în inima lor… unde mai pui faptul că de puține ori frumosul nu se regăsește în faptele lor ?!?
 
Niște mineri ies vii dintr-o mină de cupru după mai bine de două luni, lumea ovaționează ca la fotbal… pe o plajă din Brazilia, Laura în brațe cu fiul ei își dă seamă că e timpul ca cel care simte și exprimă ceva să fie același cu cel care gândește și face acel ceva… Transpus aici pare haotic, dar dacă stăm și cugetăm aceste acțiuni sunt o înrâurire pe care oamenii într-o inconștiență apatică o fracturează.
 
Nu mă iau exemplu decât pe mine: cât din ceea ce simt se vede în ceea ce spun și în ceea ce fac? Cât? Cât de onestă sunt atunci când îmi înfățișez fizic trăirile și speranțele? Câtă autenticitate se află în acțiunile mele? Nu știu de ce de foarte multe ori mă cenzurez atât de tare încât nu mă mai recunosc… Ție nu ți se întâmplă la fel? Dacă nu ți se întâmplă la fel, cum faci de îți iese?
 
În Chile, după 17 zile în care nimeni nu mai știa nimic de cele 33 de persoane închise în întuneric, cineva încă încearcă, nu se dă bătut, iar azi, după 69 de zile, oamenii ies la lumină. Președintele țării e la gura minei cu o cască pe cap și cu nasul înegrit. Îi îmbrățișează pe fiecare… E incredibil ce se întâmplă acolo, dar de când până când a devenit speranța incredibilă?
 
Laura din Piracanga vorbește despre curajul de a fi TU, curajul acela pe care mulți îl consideră “o negare a civilizației, o rătăcire în jungla personală”, dar Laura nu mai e cea care aude judecată din exterior, ea trăiește acum doar pentru judecata interioară. Câtă liniște a dobândit această femeie? Și cât de incredibilă poate fi această liniște?
 
Aici și acum eu nu judec, dar cele două cazuri de care vorbesc m-au oprit pentru o clipă din ceea ce făceam și m-au făcut să mă gândesc dacă ceea ce făceam e ceea ce simțeam și ceea ce gândeam. Ei bine, nu era, evident că nu era… dar acum e, cel puțin în acest moment, chiar în acest moment E. Pur și simplu E…

România, Travel

Plimbărici prin București

8 comentarii
Încep cu scuzele și mulțumirile :D

Îi rog pe cei care mă citesc și pe care îi citesc și care probabil sperau să dau un semn de viață că ajung “pe la capitală”… să mă scuze. Am știu cât de scurt va fi timpul și nu avea rost să ne vedem pe fugă. Ar fi multe persoane pe care aș dori să le văd la București (cei mai mulți de la mine din blogroll sunt din Bucureșți), dar cu speranța că nu mă vor înjura și nici nu se vor supăra prea tare le promit că data viitoare “dau sfoară în țară” :*

Mulțumirile merg acasă la Luiza și la Vitalie, într-un apartament foarte frumos și cald, care ne-a găzduit și unde noi ne-am simțit minunat. Gazdele au fost dintre cele mai cele, ce mai, ne-a plăcut așa de mult că o să mai mergem (nu trebuia să ne tratați așa de bine) :D
Mulțumim pentru tot, dragilor :*

Deci, după cum am spus și din titlu, duminică și luni am fost Plimbărici prin București și nu oricum, ci cu ghid :) Am văzut locuri pe care le rataserăm la vizitele precedente și ne-am tras sufletele în locuri tare frumoase. Mie îmi place Bucureștiul… îmi place chiar mult.

Am fost prin multe locuri, peste tot mi-a plăcut, dar unele m-au impresioat chiar foarte mult. Am văzut “tezaurul României” de la Muzeul de istorie, clădirea C.E.C.-ului, Carul cu Bere (data viitoare vom lua și o masă aici), Palatul Cotroceni, Universitaea de Drept, am luat la rând librăriile mari de pe Magheru de unde nu am ieșit cu mâna goală, ne-am plimbat foarte mult pe jos ceea ce a fost minunat mai ales pe vremea superbă de luni etc.

Cireașa de pe tort însă, au fost cele câteva ore petrecute în fața unui cappuccino și a unor ștrudele la J.W. Marriott. Luiza e responsabilă pentru acestă surpriză minunată de care m-am bucurat maxim, pfff… și ce planuri ne-am mai făcut cu programele speciale de Crăciun și Revelion ale hotelului… of course, planuri care nu neaparat erau pentru acestă viață ci pentru aia în care amândouă am fi fost niște descendente ale unei familii de nobili :))

Una peste alta, că aș putea să povestesc până dimineață și oricum am în minus multe ore de somn (am ajuns în Cluj azi dimineața la 5 și nu m-am mai culcat), ne-a plăcu tare în capitală chiar dacă unii au venit cu treabă și alții doar ca să țină companie. Ideea e că ar fi fost bine să mai fi stat câteva zile ca să mă întâlnesc cu bucureștenii mei din blogroll și în plus mai aveam atâtea de făcut… Dar, ca la Paris am lăsat și aici lucruri de făcut și oameni de întâlnit pentru data viitoare…


Filme

6 filme în 3 idei

6 comentarii
Am văzut câteva filme peste vară dar tot am lungit-o și nu am vorbit despre ele. Spre deosebire de alte veri în care vedeam câte 3 filme pe zi (mai multe decât mese) :))), acestea 6 pe care le-am văzut în intervalul august-septembrie sunt cantitate neglijabilă :D


– văzut cu Clau care credea că filmul e o mare capodoperă SF.
– nu ne-a plăcut niciunuia, Clau a fost chiar dezamăgit
– pe alocuri mi s-a părut mai mult un horror decât un SF


– văzut cu Adina, așa între fete cu popcorn-ul între noi :))
– mi-a plăcut mai mult primul film, a fost mai realist și mai puțin glamour ca și acesta în care totul a fost “rupt” din prezentările de modă.
– zicea bine Luiza, că a te uita la el seamănă cu a răsfoi o revistă de modă :)


– la limita dintre comedie de dramă, adică e un film ce putea fi dramă, dar l-au făcut comedie
– povestea e frumușică, iar Christina Ricci cu boticul ăla e chiar funny :D
– bun pentru o duminică după masă rece de toamnă


– a fost interesant să o văd pe Uma Thurman în așa rol :))
– din păcate a fost o comedie care pe mine nu m-a prins și abia am așteptat să se termine
– una peste alta a părut un film pentru puștani

– acesta chiar a fost un film pentru puștani, dar pe care îl recomand tuturor (poate pentr că mie îmi plac foarte mult filmele cu “dans”
– văzut în 3D cu niște super efecte
– muzică excelentă, cred că au rulat cele mai tarei hituri ale momentului


– cel mai bun film văzut vara asta
– remarcabilă punere în scenă a cărții cu același nume a lui Mitch Albom (cartea mi-a plăcut foarte mult, filmul s-a ridicat peste așteptările mele)
– mie mi l-a recomandat Tomata cândva într-o postare despre filme, eu il recomand tututror din toată inima :*

Acum vreau neaparat să merg la cinema să văd Eat, Pray, Love după cartea omonimă a lui Elizabeth Gilbert (cartea m-a cucerit, recunosc) :)

Franta

Acu’ un an, plecam…

7 comentarii
Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
 
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
 
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
 
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
 
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
 
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: “Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”

Carti

Pe scurt despre 3 cărți scurte.

3 comentarii
O postare despre cărți, 3 în 1…
 

Năvala apelor – Evgheni Zamiatin
Editura Humanitas
78 pagini
 
– nu mi-a plăcut pentru că nu a fost deloc dezvoltat subiectul, avea potențial, dar așa mi s-a părut de sec relatat încât consider că cititorul a fost privat de chiar esența romanului (de mici dimensiuni ce-i drept)
– am citit doar lucruri pozitive despre această carte, aproape că mi s-a părut aiurea faptul că nu m-a dat pe spate :(
– probabil nu sunt fanul acestui gen de literatură :D
 
 
 

4 pași către liniștea sufletului – Henry Kellerman
Editura Trei
176 pagini
 
– am citit-o fără semn de carte, într-o seară de început de primăvară
– a fost interesantă dacă stau să mă gândesc că sunt oarecum preocupată de subiect
– a fost prima carte de acest gen pe care am citit-o
– nu e chiar o care care “vindecă”, dar care te poate face să vezi lucruri vechi într-o lumină nouă
– nu sunt chiar fanul nici acestui gen de lectură, dar a meritat încercat :)
 
 
 

Amintiri și povestiri mai deocheate – Neagu Djuvara
Editura Humanitas
104 pagini
 
– făinuță și inedită
– scriitură desăvârșită dar foarte altfel față de ce scrie Djuvara de obicei
– una dintre cele mai faine coperți de anul acesta (coperta contează)
– povești dintr-un timp de care cei mai mulți dintre noi nu am avut parte.
– se citește în 2 ore :)

Înapoi în viitor

Înapoi în viitor (VIII)

5 comentarii

Când am fost la Timișoara, am primit de la Adina niște poze cu noi (cei de pe Bradului). Erau niște poze de a căror existență eu nu știam. Se pare că sunt făcute acu’ 22-23 de ani, într-un an de ziua Adinei… de-o grămadă de vreme :))

Iubesc pozele astea pur și simplu și aș face orice ca să-mi aduc aminte măcar de o frântură din acele zile, dar degeaba… îmi amintesc de muuuute lucruri din copilărie, dar chiar de ziua când a fost făcută poza de mai sus nu-mi pot aminti, nici nu mai știu exact ce vârstă aveam. Adina zice că ea crede că sunt făcute când a împlinit ea 5 ani… deci eu ar trebui să am aici cam 4 ani, dar totuși cred că sunt mai mică :))

Avea mami dreptate: arătam ca un “țânțar” :)


Un elefant se legana – : p
Asculta mai multe audio diverse

Cluj, Muzica

A doua seară fără bere la Cluj Fest

2 comentarii
M-am simțit mult mai bine ca sâmbătă, chiar dacă o migrenă m-a chinuit toată ziua. Am ajus doar la Zdob și Zdub și evident la Iris și nu știu cum s-a făcut de am ajuns pas cu pas foarte aproape de scenă. Nu am stat în viața mea așa aproape de o scenă, dar s-a văzut foarte fain și mai ales s-a auzit într-un mare fel… (felicitări pentru sunet)
 
Zdob și Zdub au fost pur și simplu de neoprit, au cântat doar 40 de minute, dar fără pauze. Roman, solistul e un mare artist, seamănă izbitor cu Steven Tyler mai ales când râde și se întinde peste microfon, nu mi-am putut lua ochii de la el. (Bineînțeles ca Roman e mult mai tânăr și mult mai frumos)
 
Despre Iris… no comment (serios, ce aș mai putea spune eu acum?). Poate doar să amintesc de tinerii din spatele meu care au arborat un fel de pancartă pe care scria “IRIS pentru totdeauna”. Am fost în asentiment cu ei și am cântat de am crezut că voi răguși cu siguranță, dar culmea, gâtul meu se simte mai bine ca niciodată :P
 
Și tot nu am băut nicio bere :))) Sorry Ursus, dar mulțumim pentru acest “festival“…
Close Menu