Filosofari

Alte lucruri pe care le-am înțeles ieri

6 comentarii
– că poate să plouă, dacă tu vrei să vezi soarele, IL VEZI
– cu o floare nu se face primăvară, dar cu un buchet superb poți să alungi cei mai grei nori
– e adevărat că cel mai bine e, decât să ai prieteni mulți și degeaba mai bine puțini și buni, doar că uneori se întâmplă să constați că ai prieteni MULȚI ȘI BUNI
– oricâte griji vei avea, mereu vor apărea altele, niciodată nu se vor rezolva toate, dar uneori e bine să le lași să treacă pe lângă tine, să te faci că NU LE OBSERVI
– poți să fii egoist și nepăsător în lumea asta nedreaptă, dar merită si fii și de treabă și altruist fără să pari UN NAIV
– se poate ca uneori anumite lucruri să nu se întâmple din vina ta, dar tu să fii prins la mijloc, aceasta e o poziție privilegiată (deși pare ingrată) pentru că e cea mai ușoară cale să POȚI AJUTA
– de multe ori nu apreciem surprizele pentru că mereu ne așteptăm la minuni, uitând că surprizele mici pot provoca de cele mai multe ori MINUNI MARI
– îmbătrânesc, ȘI CE DACĂ? :))
 
În altă ordine de idei, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut ca ziua de ieri, pe care mi-am petrecut-o printre stropi de ploaie și alergat cu hârtii în brațe să se termine în fața unui pahar de vin, după ce am avut casa plină de prieteni. Mulțumesc celor care printr-un mesaj, telefon sau gest m-au făcut să savurez din plin ziua în care am împlinit 26 de ani :) A fost foarte diferit, în bine, mă refer, față de la 25 de ani :D
 
Și acum că a trecut pot să mărturisesc faptul că din diverse motive parcă mi-a mai scăzut entuziasmul în acest an, parcă nu am așteptat să vină 20-ul cu așa febrilitate ca în alți ani, dar CINEVA a vrut să-mi demostreze că m-am înșelat, oferindu-mi o zi cu adevărat FRUMOASĂ. Și nu am vrut să scap prilejul de a fi fericită și să las asta să treacă ca ceva neimportant. NU, am fost fericită și AM ȘTIUT, de fapt SUNT ÎNCĂ, iar starea asta poate continua, DACĂ VREAU EU :)
 
Și, încă ceva, o prietenă mi-a atras atenția că ieri a fost 20.10. 20.10 :)) Un “numerolog” mi-ar putea spune multe :)))

Aniversări, Filosofari, Poezii

26

10 comentarii

…………………………

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasa-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasa-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp…

(din Viața mea se iluminează, de Nichita Stănescu)

Carti

Elogiul satului românesc

4 comentarii
Am citit ieri Elogiul satului românesc, care este practic discursul de recepție pe care l-a susțiunut Lucian Blaga pentru primirea la Academia Română. Știam de el, mai citisem frânturi din el, dar ieri l-am reluat tot și l-am disecat. Îmi place la nebunie, este printre cele mai frumoase scrieri blagiene, cu siguranță o scriitură pe sufletul autorului, din sufletul autorului…
 
Niciunde nu am găsit cuvinte mai frumoase aduse satului, însă de fapt aceste cuvinte sunt aduse locului de baștină, locului cu magnetism maxim pentru autor… adorabil. “Satul era astfel situat în centrul existenței și se prelungea prin geografia sa de-a dreptul în mitologie și metafizică.” Blaga vorbește despre el, copil fiind, în lumea satului și despre felul în care sunt percepute copilăriile la sat, cum numai acolo copilăriile au propria lor viață și cum acolo și numai acolo o copilărie poate atinge maximul: “la oraș copilăria nu are apogeu”. Nu am putut să nu mă gândesc la cazul meu de copil, care nu a crescut la sat pentru că din diverse motive a iubit prea mult Ineul (norocul meu că Ineul e mic, pe vremea copilăriei mele era chiar mai mic….)
 
Însă, “satul e atemporal” și tocmai de aceea se potrivește atât de bine cu spiritul copilăriei, poate toate locurile astea mai mici în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea crează o atmosferă prielnică copilăriei. Un oraș mare poate bulversa, poate tăia din rădăcină copilăria pe care un prunc o poate vedea ca o perioadă fără sfârșit. “A trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie.” De unde și celebra vorbă că “veșnicia s-a născut la sat” (tot de la Blaga citire)…
 
Acum dacă stau să mă gândesc, mi-ar fi plăcut să-mi fi petrecut copilăria în satul bunicilor (care e aproape de Ineu), mai ales că toți cei 4 bunici ai mei sunt din același sat, dar Ineul a fost acolo, locul magnetismului meu complet, poate pentru copilăria mea Ineul a fost “satul”, prăfuit și de multe ori fără viață, Ineul e locul copilăriei mele. Eu lui aș putea să-i fac un elogiu, aș avea ce elogia din simplul motiv că am ce iubi acolo. Până la urmă cred că despre a fost vorba, despre o prelucrare filosofico-sentimentală a universului numit “acasă”, foarte greu se schimbă acest loc. De multe ori la Cluj fiind de câțiva ani, când mă raportez la Ineu mă raportez ca la acasă, acolo încă e acasă pentru că așa cum spune Blaga acolo s-a situat pentru multă vreme “centrul existenței”. Nu există un motiv exterior propriei trăiri ci doar acea chemare a veșniciei care nu poate exista decât în anumite locuri. Pentru Blaga a existat la sat, la Lancrăm, lângă Sebeș, Alba…
 
(Biserica din Lancrăm în curtea căreia este înmormântat marele filosof român, Lucian Blaga)

Franta, Travel

Cu gândul la… Paris

4 comentarii

Vineri seara am adormit cu gândul la Paris după ce am văzut pozele finilor noștri proaspăt întorși de acolo. Pfoai… mi-am dat seama, dacă mai era nevoie, că mai am atât de multe de văzut în Paris și că se impune o nouă vizită cât de curând.
 
Anul trecut pe vrema asta îmi făceam planuri pentru Paris și mi se părea ceva extraordinar, abia așteptam luna noiembrie, însă acea periaoadă și vizita propriu-zisă au trecut atât de repede și așa de rapid totul s-a transformat doar într-o amintire încât acum numai nostalgia și speranța îmi mai mângâie sufletul…
 
Pentru unii poate Parisul nu e mare lucru… pentru mine însă e și tocmai de aceea îmi doresc să-l mai revăd în acestă călătorie a mea pe pâmânt :)

Diverse amestecate

Respect for Chile

6 comentarii
 

 
După cum spuneam și acum două zile, am fost impresionată de tot ce s-a întâmplat în Chile cu salvarea minerilor ce au stat 69 de zile sub pământ. Toate operațiunile de salvare au fost făcute cu o ardoare greu de închipuit, o dovadă în plus că pe oameni tragedia în unește mai mult decât o situație politică bună sau un confort economic sporit.
 
Nu cred că în Chile oamenii o duc bine, nu cunosc situația țării, dar acum nici nu mai contează, însă o speranță și niște gesturi de remarcabilă umanitate au făcut ca multe alte popoare ale lumii mult mai bogate și “cunoscut” evoluate să-și scoată pălăria în semn de respect pentru cei care cu o capsulă vopsită în culorile naționale chiliene au salvat viața a 33 de oameni (nu mă pot feri să nu spun că probabil la noi după 17 zile de tăcere absolută, operațiunile de salvare ar fi fost sistate, e tare trist…) A punctat și Clau, foarte bine acest aspect.
 
În Chile însă niște copii au apucat să-și mai îmbrățișeze tații, niște soții au putut sări din nou în brațele soților lor, niște mame au sărutat pământul și fruntea băieților pe care îi credeau până de curând morți… toate aceste la numai câteva luni de la un cutremur devastator care a măturat porțiuni din Chile. Oamenii nu s-au complăcut în a crede că un blestem a ajuns asupra țării lor ci au luat hotărâri care să schimbe destinul țării. Și au reușit…
 
 
Copilul acesta m-a emoționat foarte tare, este fiul primului miner salvat, a desenat săracul locul în care au avut loc operațiunile de salvare, locul care i-a adus tatăl înapoi… Micuțule, sper ca pe viitor viața să fie ceva mai blândă cu tine :)
 
Mai multe poze pe Boston Globe, merită văzute.
 

Carti

Ca apa pentru ciocolată

5 comentarii

Titlu: Ca apa pentru ciocolată
Autor: Laura Esquivel
Traducere: Cornelia Rădulescu
Editura: Humanitas, 2004
Colecția: Raftul întâi
Nr. pagini: 184
Împrumut BCU
Nota: 9/10

Dacă ați ști cât m-am chinuit să fac rost de această carte ați zice că sunt complet nebună, dacă vă spun că aproape jumate am xeroxat la bibliotecă și am citit-o pe unde am apucat de pe niște foi care îmi lăsau degetele gri, nebunia mi se confirmă :))
Da, citisem anul trecut o altă carte a Laurei Esquivel, intitulată la fel de sugestiv ca și aceasta, La fel de iute ca dorința și mi-a plăcut așa de tare că nici nu concepeam să nu citesc și cartea care o făcuse celebră pe Esquivel și despre care toată lumea (virtuală) zicea că e cea mai bună. Așa că atunci când am dat de ea la biblio orice sacrificiu mi s-a părut floare la ureche :D

Bunnn, acuma la drept vorbind, mie mi-a plăcut mai mult La fel de iute ca dorința, dar nici această carte nu face parte din seria “la pomul lăudat…” așa că având meritele ei am luat-o ca atare… o carte frumosă, scrisă bine, scrisă lin, cu acțiune și mai ales cu nucleu, o carte cu poveste, ca toate cărțile sud-americane.

Tita, personajul central al cărții este fata cea mai mică a unei familii de mexicani, o familie matriarhală în care din păcate mama e o ființă inumană care respectă toate tradițiile și mai presus de orice o urăște pe fiica cea mică (eu nu prea mi-am dat seama de ce). Această ură combinată cu regula ca mezina unei familii să nu se căsătorească, duc la drama Titei, dar ca într-o telenovelă Tita se îndrăgostește, însă alesul, deși o iubește cu disperare, ca să-i fie aproape în aceste condiții acceptă să se căsătorească cu sora Titei… și aici cam gata cu telenovela căci eroina nostră nu stă să plângă toată ziua ci se refugiază în bucutărie. Din pasiune și măiestrie ea face cele mai adevărate mâncăruri. Aici începe însă alt gen de film, unul din ăla de combină serialul Farmece cu Sabrina, micuța vrăjitoare :)) căci mâncărurile Titei se pare că au proprietăți magice… taaa dammmm… să vedeți ce urmează :))

Cartea e destul de subțirică, dar după ziceam e densă, vrei să vezi ce și cum, te prinde cu alte cuvinte. Unde mai pui faptul că fiecare capitol pare a fi la fel ca o rețetă, așa și este structurat. E o cărtiucă interesantă din toate punctele de vedere, are dragoste și ură, are umor și carismă, dar mai presus de toate merită savurată ca o masă copioasă, yummy…
Close Menu