Filmelor de genul acestuia nu prea i se pot face review-uri sănătoase pentru că riști să spui mai mult decât ar trebui, iar cui citește fie și din întâmplare s-ar putea să-i piară cheful de-al mai vedea. Părerea mea apropo de film ar fi aceea că e făcut în genul filmelor “21 grams” sau “Babel” cu severe implicații din “Pay it forward” pentru cunoscători, adică un fel de film puzzle care se urmărește cu răbdare și atenție sporită la detalii. Nu e un film care te relaxează ci unul care pe lângă faptul că-ți dă de gândit te mai și încarcă cu diferite sentimente nu tocmai ușor de dus.
De la cei care au realizat “The pursuit of happyness” tot cu Will Smith în rol principal și tot rol de calibru, vine și acest film poate ceva mai bine alcătuit, dar mult mai puțin optimist. Și pentru că despre poveste o să tac mâlc am să mă leg puțin de “the main character” pe care Will Smith îl face pur și simplu superb. Nu cred să-l fi văzut pe “cel mai simpatic negru” (în viziunea mea) într-un rol mai prolific. Rolul tragic i se potrivește de minune pentru că se vede clar implicat total, mai că ți se rupe sufletul pentru el. Uiți toate rolurile lui de comedie și poate la final scapi și o lacrimă asta dacă nu cumva mai emotiv din fire scapi lacrimi și pe parcursul celor 2 ore în care speri la “de-ar fi să nu se termine cum cred eu”.
Offf, simt că deja am zis mai mult decât mi-am propus.
Îndemn: is a must
17 Again :)
Ce fac eu când sunt nițel nervoasă cu posibile șanse de înviorare chiar și la ora 23? Scriu despre un filmuleț drăgut…
Să fie de această dată “17 Again” pe care l-am văzut sâmbătă seara la Iulius la Timișoara. Buuunnn…Am văzut traileru de câteva luni și zărindu-l pe Chandler din “Friends” am zis că filmul promite la capitolul umor. Apoi l-am văzut pe Zac Efron și mi-am dat seama că abundă la capitolul sexapeal, apoi am înțeles povestea și am realizat că e un bun film de văzut cu fetele într-o seară.
Precum citeam pe undeva filmul e cam pentru categoria de vârstă sub 25 de ani. Hai să zic și de ce…
Mike O’Donnell este vedeta echipei de baschet a liceului său. Se îndreaptă spre colegiu, vizează o bursă, dar întâmplarea face ca exact în acea perioadă iubita sa Scarlet să rămână însărcinată. Îndrăgostit, loial și responsabil Mike renunță la ceea ce se putea visa cariera lui, se căsătorește cu Scarlet, păstrează copilul ba chiar mai face unul….dar privind retrospectiv el nu e mulțumit de viața lui și se gândește în permanență cum ar fi fost dacă la 17 ani ar fi luat alte hotărâri. Dorința i se împlinește oarecum când încearcă să salveze de la înnec pe un așa zis om de serviciu de la fostul său liceu. Mike cade într-o “spirală” care îl duce iar la 17 ani. De aici o serie de situații comice suprapuse peste încercări de “lecții de viață” un fel de “ce-am avut și ce-am pierdut”. Până la urmă filmul e relaxant și s- a dovedit o alegere perfectă.
Sensibil
De la Diana, care e o frumusețe de fată cu o frumusețe de blog (deși nu ne știm mi-am permis să zic asta), am preluat acest mesaj care se pare că a circulat și pe mail, dar la mine nu a ajuns :((
Să fie așadar pentru cei sensibili :)
Un profesor de filosofie stătea în fața clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fară să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenți dacă borcanul este plin și acestia au convenit că era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf..
I-a întrebat din nou pe studenti dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar aceștia au raspuns în cor “pliiin”!
Profesorul a scos de sub catedra doua cești cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceasta dată definitiv. Studentii au râs.
“Acum (a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit), as dori sa întelegeți că acest borcan reprezintă viața voastră.
Mingile de golf reprezintă lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre, și că dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viața voastră ar fi tot plina.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi:serviciul, casa, mașina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte.
Dacă veți începe cu nisipul ( a continuat el), nu veți mai avea unde să puneți mingile de golf si pietricelele.
La fel și în viață, dacă îți irosesti tot timpul și energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine.
Acordă atenție lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fă-ți controale medicale periodic, ieși cu soția în oras la cina, joaca golf; vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine știe ce dispozitiv . Ai, în primul rând grija de mingile de golf, ele contează cu adevarat. Stabilește-ți prioritățile, restul e “doar nisip.”
Unul dintre studenți a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea.
Profesorul i-a răspuns zâmbit: “Ma bucur că întrebi asta. Ele vor doar să arate că, oricât de plină ar parea viața ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten.”
Lancrăm-Locul natal al lui Blaga
Joia trecută în drum spre Timișoara, urmând ruta Cluj-Turda-Alba Iulia-Deva, am trecut prin Lancrăm, locul unde s-a născut și a copilărit Lucian Blaga, locul unde există Muzeul Blaga (casa natală) și locul unde este înmormântat.
La intrarea în sat dinspre Alba Iulia lângă cimitirul “nou” se află statuia lui Blaga, dar mormântul propriu zis al filosofului se află în curtea Bisericii din centru. Aici există o poveste interesantă lăsată cu un proces cusut cu ață. Blaga și-a manifestat în timpul vieții dorința de a fi înmormântat în Lancrăm astfel încăt din locul unde își doarme somnul de veci să “vadă” Râpele Roșii, o formațiune muntoasă unică la noi în țară, evocată în multe din scrierile blagiene. Dorința i-a fost îndeplinită de familie în ciuda contextului politic, dar…la n ani după moartea scriitorului odată cu proiectul sălilor de sport care au apărut instant sub mandatul lui Năstase o astfel de sală și-a găsit locul exact în spatele Bisericii din Lancrăm (lipită practic de cimitir). Astfel că nu doar priveliștea spre râpe este imposibilă, dar și cadrul natural a fost distrus. Toate petițiile semnate de intelectualii români care au înțeles ce mizerie se petrecuse, de familia consternată, de ministerul culturii și cultelor, totul, dar absolut totul a fost în zadar. Sala nu s-a mutat e acolo și continuă să oripileze vizitatorii. Măcar de ar fi folosită, de ar fi justificat oarecum construirea ei tocmai acolo. Să nu mai menționez faptul că Biserica din Lancrăm se află printre monumentele protejate deci se încalcă fragrant o altă lege, dar mă rog…Mormântul e curat și îngrijit ceea ce e bine, nu e pompos ceea ce iarăși e de bine.
De la Biserică dacă o luăm pe strada din dreapta ajungem la Casa Natală Lucian Blaga (str. Veche, nr 243). Deși era ora 18 și am crezut că nu o să mai găsim deschis, domnul amabil care mi-am dat eu seama că e un fel de ghid al Muzeului (deși nu ne-a explicat nimic), ne-a spus că pe timpul verii Casa e deschisă până se lasă întunericul. Practic sunt de vizitat 5 încăperi. Un fel de birou al lui Blaga, cu o masă de lucru, cu un cuier care îi ține paltonul și pălăria, dulap, iar de jur împrejur măsuțe cu manuscrise sau copii ale lucrărilor sale (pe care n-am avut voie să le fotografiez). Altă cameră deține un raft întreg de ediții princeps ale operelor blagiene, colaje cu fotografii de familie și alte lucrușoare. Există mai în spate și 2 cămăruțe cu iz de “copilăria scriitorului” primitoare și aranjate.
Mi-am cumpărat vedere și insignă și chiar am rămas surprinsă că existau suveniruri, pentru că prin România e greu cu turimul ăsta cultural. Nu m-am putut abține și am întrebat dacă sunt vizitatori, iar domnul de acolo mi-a spus că sunt, mai ales în această perioadă. Biletul este 1 leu pentru elevi și studenți și 2 lei pentru restul lumii. Ieftin și merită.
"Există unele lucruri frumoase…
…care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârșite.”
Am simțit nevoia să spun asta :)
În altă ordine de idei, am avut parte de un weekend frumos la Timișoara. Am avut ceva treabă vineri la UVT, dar am profitat de faptul că mă aflam la Timișoara și am mai râmas două zile să mă întâlnesc cu unii din prietenii de acolo. Ne-am întors ieri seară, obositi, iar în plus azi n-am avut liber ca tot omul, în fine…
A fost o ieșire mai atipică, pentru că în general ne plimbam doar pe centru, pierdeam vremea la cumpărături sau la o tereasă. Acum în schimb după o masă copiosă la Stradivarius în Piața Unirii am fost la Grădina Zoologică, care la modul general nu se numără printre locurile mele preferate, dar acum a fost ok, că nu am văzut animale triste, iar biletele de la intrare sunt niște abțibilde cu animale (ceea ce pentru copii mai ales mi se pare atrăgător), apoi am fost la Parcul dendrologic de la Bazoș, aflat pentru cei ce nu știu foarte aproape de Timișoara. Din păcate la capitolul amenajare lasă de dorit, dar tot a fost minunată evadarea în mijlocul naturii, mai ales că lângă se află Cabana Stejarul, o minunăție de patru stele unde poți mânca de la cerb la fazan (pentru amatori, că pentru mine una nu), la ciuperci mari pane (yummy). Era cât pe ce să ajungem și la circ, dar din păcate ni s-a părut cam scump și în plus nu dorea toată lumea să merargă :( Eu sper să ajung la circ cât de curând pentru că nu am fost niciodată, da, chiar nu am fost. Am ales seara un film, iar alegerea s-a dovedit a fi până la urmă bună, recomand “17 Again” (sper să-i fac și o postare separată).
Acum niște înjurături strategice pentru cei care au amețit GPS-ul meu. N-am găsit strada Călin Nemeș din cauza mult prea numeroaselor străduțe cu sens unic care au apărut ca ciupercile după ploaie și alte câteva înjurături pentru un vânzător de înghețată de la Iulius care vineri seara era să mă lase fără înghețată zicându-mi că a închis asta după ce a servit toate persoanele din fața mea. Sâmbătă seara în același loc am întâlnit un vânzător mult mai drăguț din toate punctele de vedere ;)
Cam asta despre această escapadă. La întoarcere ne-am oprit la prietenii de la Mândruloc, apoi am oprit să vedem Castelul de la Săvârșin și la Deva să mâncâm (apropo, la Deva la McDonalds am văzut două gimnaste din lotul olimpic din care una se poate să fi fost Sandra Izbașa, m-am desmeticit eu prea târziu).
Să mai zic ce tare îmi place Timișoara?…Și când mă gândesc ce aproape era să fiu timișoreancă cu acte în regulă când prin ’86 un unchi a vrut să-i mute pe ai mei la el la Timișoara să aibă grijă de el și tot restul, pfiuuu.
Și cum ai mei nu erau materialiști din fire (ca să nu zic altfel)…am rămas la Ineu :)
De ce NU merg la vot.
Duminică sunt din nou alegeri. De această dată europarlamentare. Nu merg. N-am fost nici în iarnă când au fost cele parlamentare la noi și nu merg nici acum și cine știe dacă la cele prezidențiale o să merg. De ce?
Păi pentru că acest drept de vot mi se pare un drept doar de fațadă, acest “Dumneavoastră alegeți” aruncă pe umerii cetățeanului toate nereușitele celor pe care i-a votat. Și cum sunt ABSOLUT convinsă că în această societate murdară cu “marmeladă” pe la gură nimeni, dar nimeni (din cei care ne conduc) nu-mi merită votul, NU merg.
Prima dată am votat la 19 ani, cred că ceva legat de Constituție. Am mers să votez să văd cum e, m-a ros curiozitatea. Apoi am votat la alegerile din 2004 și-n primul tur și-n al doilea cu Băse (excelentă alegere, ce să zic?). Și am mai votat anul trecut pentru primăria de la Ineu. Atât.
Oricum nu o să fiu la Ineu, iar eu încă am buletin de Ineu, deci un motiv în plus să nu votez.
Îi admir pe cei care încă merg cu încredere la vot, de fapt îi admir pe cei care încă mai au încredre și atunci nu mă deranjază că aleg ei și pentru mine pentru că ori o fac cu inima deschisă ori în ignoranță totală ceea ce e cam același lucru în ziua de azi.
Mă întreb doar ce ar trebui să se întâmple să mă duc la vot și să dau votul meu sigur cuiva? Aștept sugestii :)
V.I.P. Blog
Mai săptămâna trecută scriam despre blogurile pe care le urmăresc zilnic, astfel că lumea a putut vedea blogroll-ul meu în toată splendoarea. Azi am hotărât să scriu despre blogurile de vedete pe care intru din când în când. Am decis să nu le pun în blogroll și pentru a nu-l încărca dar nici nu vreau să pară ca mă folosesc de numele cuiva că să atrag vizitatori. În plus de la început vreau să precizez că unele “vedete” chiar m-au dezamăgit la capitolul blog, pentru că deși mă așteptam să scrie bine am găsit postări jenante și aș putea spune chiar “urâte”.
Cu toate acestea vă prezint câteva care merită accesate cel puțin săptămânal:
Mircea Badea are un blog de dragul blogului în sensul că Mircea vorbește mai bine decât scrie, este clar. În general recunosc tipologia lui de la o poștă, dar Badea surpinde, ăsta este harul său. În plus urmărindu-i emisiunea era inevitabil ca blogul să-i rămână neobservat de mine. Uneori mă amuză, alteori mă oripilează, iar alteori mă dezgustă și nu pot citi, dar per ansamblu te seduce că ăsta-i Badea (chiar dacă de multe ori nu sunt de acord cu el).
Nicoleta Drăgan fosta componentă Hi-Q are un blog drăguț, de femeie împlinită pot să spun. Îmi place că pare sinceră, liniștiă și împăcată cu ea și cu viața pe care o duce. Uneori e nostalgică, iar asta m-a cucerit de la primul post citit.
Oana Dobre e genul de persoană care pe lângă faptul că e frumușică e și “răsărită”. Dacă treci de carapacea ei descoperi o persoană ambițioasă și inteligentă. Blogul e interesant și îl pot urmări chiar dacă nu le am cu politica (are multe postari politice).
Andreea Raicu îmi place de multă vreme. Nu ca personaj ci culmea ca și scriitură. Altă fată frumoasă și deșteaptă la prima citire. Blogul e despre ea, viața ei, planuri, realizări, sună bine.
Cam astea deocamdată, dar dacă îmi mai amintesc mai pun în listă. Oricum după cum ziceam nu citesc prea multe bloguri V.I.P. din motivele deja amintite. EnJoy :)