Dragi prieteni ai cărţilor, acest articol este pentru voi. Asta pentru că s-au strâns din nou câteva lecturi peste vară, lecturi despre care din motive de vacanţă şi vreme bună nu am avut timp să le povestec pe larg exact în momentul în care le-am parcurs. Dar pentru că majoritatea sunt cărţi care m-au făcut să trec mai uşor prin căldurile terbile din iunie şi până în august, am decis să le aloc un articol lor şi numai lor. Cât despre cititul în iarbă… asta este chiar o îndeletnicire de vară şi primăvară şi ştiu că mai repede de luna mai a anului viitor nu voi poposi cu o carte în braţe la firul ierbii.
Începem cu Prima mea carte, o antologie coordonată de Raluca Dincă, o carte eveniment în care îşi dau întâlnire 20 de autori contemporani şi vorbesc despre primele lor experienţe cu cărţile. Volumul este savuros, iar aventurile livreşti dintre cele mai diverse şi mai amuzante. Răspund prezent acestei idei personalităţi ca Livius Ciocârlie, Antoaneta Ralian, Mihail Vakulovski, Adela Greceanu şi chiar coordonatoarea Raluca Dincă.
Este o carte care te va face să îţi aminteşti de propriile experienţe cu cărţile, te va face să te întorci în timp exact atunci când ai decis, tu sau cartea, că este timpul să vă întâlniţi. Eu mi-am amintit de prima mea lectură: Soacra cu trei nurori a lui Ion Creangă şi m-am amuzat teribil amintindu-mi în ce context am citit-o. Într-o zi tati îmi citea ceva şi la un moment dat cred că s-a plictisit, căci mi-a zis: “auzi, e timpul să citeşti tu, eşti mare de’acu” :) Şi mi-a “aruncat” cartea asta din care eu singurică am ales povestirea cu nurorile. Nu o să uit în veci… Cam aşa se desfăşoara treburile şi în cartea de care vă povestec. Vedeţi că este o întreagă colecţie Prima data… din care am citit-o evident şi pe cea cu Prima călătorie în străintătate şi am dezvoltat oarecum subiectul aici.
Pentru voi care a fost Prima carte…?
Continui cu o carte pe care am început-o într-o după amiază şi am stat până seara târziu să o termin, aşa de tare mi-a plăcut. Este vorba despre cartea Claudiei Golea, French Coca Cola. Autoarea este destul de puţin cunoscută la noi, din păcate, însă şi din cauza faptului că a lipsit din România foarte mulţi ani, preferând să câştige experienţe de viaţă prin Franţa, Japonia sau Thailanda. Acest volum, foarte bine scris şi cu o doză considerabilă de umor, vine în descrierea copilăriei şi adolescenţei autoarei. Prima parte se desfăşoară în Franţa unde tatăl ei este ambasador o vreme. Franţa o fascinează, o uluieşte, îi intră în sânge şi nu-i mai iese niciodată, sunt fascinante descrierile Parisului prin ochii unui copil destul de mic şi de neastâmpărat.
Mai apoi roata se învârte, se vede nevoită să se întoarcă în ţară în cei mai crunţi ani ai comunismului. Tatăl ei este hărţuit de securitate şi toată familia se destramă. La fel ca în Trenul de Trieste, tatăl ei o pune pe un tren şi o trimite în lume iniţial cu destinaţia Franţa că acolo avea el ceva cunoştinţe care o puteau ajuta, dar viaţa este cruntă, vicleană şi parcă totul se realizează fără voia ei şi oarecum împotriva ei. Pe neaşteptate copila care mergea la şcoală la Paris, devine o pedepsită a sorţii. Viaţa nu e aşa cum ne-o imaginăm în copilărie…
Şi pentru că mi-a plăcut aşa de mult această carte, am continuat lectura cu prima carte a Claudiei Golea, ea se numeşte Vara în Siam şi descrie destul de haotic şi deseori pe şleau, anii petrecuţi de ea în Asia, mai precis în Thailanda. Cartea abundă în imagini destul de înfricoşătoare despre viaţa autoarei, care, dacă sunt adevărate, conduc la concluzia că acel copil din prima carte, cel care mergea pe la Paris, a murit sau s-a distrus iremediabil.
Poveştile cu miros de marijuana, cu iz de viaţă trăită la limită, cu relatări ale iubirilor neîmplinite m-au dezolat destul de tare. Cartea se citeşe rapid, dar rămâi cu un gust amar după ea. Mi-a plăcut cum a vorbit în prefaţa cărţii, Lucian Vasilescu: „Proza sa povesteşte lin, fără ostentaţie şi fără patos despre o realitate pe care majoritatea dintre noi am ascunde-o sub pat şi ne-am dori s-o uităm. Sinceritatea, în cazul Claudiei Golea, devine o calitate literară. Gesturile mari, acordurile ample, strigătele stilistice şi textuale care duc către «glorie» cărţile romancierilor oficiali lipsesc din arsenalul său; povestea, spusă de ea, este lipsită de străluciri ostentative, nu-ţi «ia ochii», nu are conotaţii moralizatoare, nu forţează în nici un fel simpatia cititorului. Vara in Siam este un «fel literar» gătit dupa o reţetă originală marca Golea.” Tot el a mai spus că ea ar fi o “scriitoare blestemată… să aibă succes”… însă nu ştiu dacă l-a avut sau îl are în România.
Şi uite aşa, de aici, rămânem tot pe un teren exotic şi trecem la cartea Danielei Zeca, Demonii Vântului, o carte pe care am primit-o de la Ioana înainte să plece ea în Asia. Cartea este fabuloasă, ce a creat autoarea acolo este extraordinar, ce lume, ce culori, ce poveste! Îmi doresc mai mult ca niciodată să îi citesc şi cealaltă carte celebră Istoria romanţată a unui safari… (Cine a citit-o?)
Povestea din Demonii vântului subliniează legătura dintre lumea europeană şi lumea orientală prin istoria unui personaj complex şi fabulos Saiyed, “stăpân” al pietrelor preţioase în Dubaiul zilelor noastre. Horia-Roman Patapievici, a spus că această carte i-a adus oarecum aminte de O mie şi una de nopţi şi la drept vorbind, înainte de a citi pe internet păreri despre volumul Danielei Zeca şi mie mi-a lăsat aceiaşi impresie. Cartea surprinde prin multe aspecte ce ţin de destinul personal, de influenţa nestematelor, de moştenirea carmică şi de experienţele extrasenzoriale de care este capabilă fiinţa umană. Un roman ca un poem, superb!
Sper să vă inspire aceste cărţi, să le acordaţi o şansă de a ajunge la voi şi sunt sigură că nu o să fiţi dezamăgiţi de ele, de poveştile pe care le transmit, chiar dacă voi o să le citiţi mai degrabă la gura sobei decât undeva în iarbă. Bucuraţi-vă de carte în orice anotimp!
