Cetatea Lita, o splendoare în mijloc de codru

Vă spun drept că eu aştept zilele cu ploi. Nu le aştept cu nerăbdare, evident, dar mă aştept să vină de la un weekend la altul. Tocmai de aceea, zărind soarele pe fereastră şi weekend-ul trecut, am zis că trebuie să ies din casă să profit de vremea asta bună până o mai avem. Şi cum săptămâna trecută am făcut un drum lung, săptămâna asta ne-am rezumat la unul mult mai scurt, dar paradoxal, parcă mai obositor…

Am plecat la 30 de km de Cluj, spre Cetatea Lita (Liteni). Avatajaţi că am plecat din Floreşti şi nu din Cluj, am scurtat puţin drumul şi astfel pe traseul Floreşti-Luna de Sus-Săvădisla-Lita-Liteni, am ajuns la marginea pădurilor clujene mai repede decât estimasem. Traseul este foarte apreciat de biciclişti, numai noi am văzut o grămadă îndreptându-se înspre această zonă. Noi am mers cu maşina până aprope de pădure, dar dacă ar fi să mai merg odată nu aş mai merge cu maşina aşa de mult. Există poteci frumos terasate încă de la crâşma din satul Liteni şi nu prea văd rostul de a urca jumate de deal cu maşina, mai ales dacă e una mai joasă care s-ar putea resimţi în urma urcuşului.

Ei, oricum, plimbarea în câmp deschis nu ar fi fost plăcere sâmbătă căci bătea vântul destul de tare deşi era un soare care îţi ardea faţa. Prin pădure drumul urcă destul de puţin, mai mult mergi pe creste de deal şi pe porţiuni golaşe la înălţimi frumos cambrate. Imediat după ce am parcat maşina şi am urcat per pedes peste 15 minute am zărit Cetatea. Partea frumoasă din punct de vedere al peisajului a fost aceea că Cetatea zărită de noi de pe un deal, s-a dovedit a fi fix pe dealul din faţă, deci ce trebuia noi să facem era să coborâm dealul pe care jumate îl urcasem cu maşina şi jumate pe jos şi să-l urcăm pe cel pe care se afla Cetatea.

Frumoasele dealuri împădurite cu brazi mereu verzi au fost un delicu în timpul urcărilor şi coborârilor, însă cum era destul de cald şi cum am avut de urcat şi de coborât două dealuri nu doar unul, să zicem că a trebuit să mă opresc să mănânc un măr :) ceea ce eu nu prea fac, adică nu mă epuizez aşa de repede. Nu ştiu de la ce a fost, dar pot să spun că am obosit zdravăn.

Mai apoi, urcarea propriu-zisă în Cetate s-a făcut la modul, aproape căţărat pe ziduri, îţi trebuia clar echipament sport ca să poţi urca, însă odată sus uiţi de toate şi exclami “wow, tare frumos pe aici!”. Ne-am pozat, am stat puţin să ne tragem sufletul şi am coborât ca să facem drumul înapoi. Ştiam că nu va fi uşor, dar şi de data aceasta ne-au salvat peisajele deosebite ce se aşterneau în faţa noastră: turme de capre şi oi multe, drumuri subţiri ce şerpuiau în zare, grup de copii ce se ucau cu mingea pe platoul din faţa dealului cu Cetatea, brânduşe şi alte feluri de plăntuţe ce doresc să învingă vremea de toamnă şi nu în ultimul rând frumoasele dealuri transilvane scăldate în soarele demenţial de septembrie.

Una peste alta, ieşirea a fost foarte reuşită, cheltuieli minime (adică doar benzina), mişcare cât cuprinde, aer proaspăt, peisaj verde, baterii încărcate, bucurat de vreme bună şi caldă, râs, oboseală, baie de soare din nou, poze, living on the edge, Transilvania mereu surprinzătoare, sentimentul că vara marilor drumeţii se cam apropie de sfârşit, dar şi sentimentul că “toamna se aşterne uşor” şi până acum destul frumos şi pe placul meu …

14 comentarii

  1. @All: da, a fost o surpriză frumoasă şi pentru noi… mă bucur că aţi fost pe aceiaşi lungine de undă cu noi. Vă invit, oricum pe toti in zonă :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.