Recuperarea unei identități. Argentina așa cum nu o știați

url-2

Titlu: O victimă a dictaturii argentiniene. Recuperarea unei identități

Autor: Victoria Donda

Editura: ALLFA, 2012

Nr. pagini: 208

Preț: 24,90 pe all.ro

Văzută prin prisma tango-ului și a telenovelelor, cred că ne-am trezit mai mulți spunând “Cât de frumoasă e Argentina!”. Eu, chiar eu, îmi doresc ca într-o zi să mă văd plimbându-mă pe splendidele bulevarde din Buenos Aires, dar parcă am mereu o strângere de inimă în ceea ce privește America de Sud pe care nu o cunosc deloc. Cărți ca și șocanta mărturisire a Victoriei Donda, O victimă a dictaturii argentiniene, mă fac să-mi pun și mai multe semne de întrebare despre siguranța unor astfel de locuri. Desigur, povești ca cea din această carte s-au întâmplat cu peste 40 de ani în urmă, dar ecourile ce ajung până la noi ne sfredelesc inimile și azi.

În timpul dictaturii din Argentina, acea neagră dictatură care i-a alungat pe iubiții conducători Juan și Eva (Evita) Peron, militarii au răpit mai mulți simpatizanți ai acestora și i-au omorât. Femeile care erau însărcinate, erau ținute în închisori unde după naștere li se administrau niște medicamente menite să le lase fără vlagă, iar apoi erau înecate. Copiii acestora nu era înapoiați familiei ci erau plasați prin adopții ilegale unor familii simpatizante ale dictaturii. Vieți distruse, destine schimbate de oameni care cu greu pot fi numiți oameni.

Aceasta este fondul pe care începe povestea Victoriei. 27 de ani ea este Analia, fiica unor oameni simpli de la periferia capitalei Argentinei. Are o soră Clara, pe care o iubește foarte mult, dar ceea ce iubește cel mai și cel mai tare este să militeze pentru drepturile omului spre disperarea părinților săi. Și la această vârstă toată viața sa se anulează, căci află un adevăr teribil. Are de fapt 29 de ani, se numește Victoria Donda, părinții săi au fost uciși pe timpul dicaturii, ea s-a născut în captivitate și apoi a fost dată acestei familii pe care o numea familia ei.

Cred că orice om zdravăn la cap ar fi pur și simplu bulversat dacă i s-ar întâmpla așa ceva. Normal că și ea, până și-a contruit puzzle-ul personal a trecut prin toate stările, iar cartea este o mărturie a faptului că a supraviețuit unei povești incredibile. Astfel tânăra noastră află că iubirea nemărginită pentru dreptate, militarea pentru drepturile omului, nu erau simple răzvrătiri de minte tânără ci erau chiar în sângele ei, le-a moștenit pe toate de la părinții săi care au murit pentru aceste idealuri. Dar mai mult decât atât, ea află cum este să te naști din nou la 29 de ani, cum să încorporezi în noua viață, viața trecută pe care o credeai veridică și cum să mergi mai departe, să ajungi în parlamentul Argentinei și să îți faci vocea auzită pentru cauzele părinților tăi naturali, care nu te-au abandonat, dar care au fost uciși imediat după nașterea ta. Este o poveste de groază, cumplită, dar foarte adevărată, din păcate.

Sunt mai multe detalii în carte pe care vi le las vouă, evident, dar mai trebuie să vă spun că pe mine m-a marcat oarecum așa o poveste. Analia/Victoria avea vârsta pe care o am eu acum, când a aflat că numele ei este altul, părinții săi sunt alții (nu-i va cunoaște nicioadată), vârsta sa este alta, viața ei este alta, povestea ei este alta, nimic din ce credea adevărat despre ea, nu mai era adevărat. Cum ar fi să mă trezesc peste noapte că eu nu sunt eu??… Iar vârsta de acum e cea la care pricepi foarte bine totul. Noi suntem bulversați și așa, la viața pe care o ducem, darămite să ni se mai întâmple așa grozăvii, așa povești întortocheate…

Așa că vă recomand o carte document incredibil, despre cum să te reclădești la aproape 30 de ani după ce ai suferit pierderea cumplită a unei identități pe care o credeai A TA, că ce poate fi mai al nostru decât propria indentitate?

Această recenzie participă la doua campanie vALLuntar. La fiecare 15 comentarii strânse de o recenzie, Editura ALL cu sprijinul ROMSILVA va planta un copac. Să vedem această povește, câți copaci merită să planteze?

26 comentarii

  1. incredibila poveste, te pune pe ganduri. imi aduce aminte de “truman show”, ai vazut filmul? insa din pacate, povestea recenzata de tine nu e fictiune, ci cruda realitate.
    cu siguranta merita niste coapacei :)

  2. Nu stiam mai nimic despre Argentina, in afara faptului ca a dat lumii jucatori bune de fotbal si ca a innebunit femeile cu ajutorul telenovelelor. :))
    Mi-ar placea sa aflu mai multe despre aceasta tara frumoasa.

  3. @Alexandra: am văzut filmul și la vremea lui m-a bulversat de tot, a fost un film ce-i drept dar parca imi venea sa ma uit pe sus sa vad daca nu am si eu niste reflectoare pe undeva :D Din pacate aceasta poveste este cat se poate de reala si de incredibila :(

    @Vienela: cărțile de acest gen, Cărțile adevărate cum se și numește colecția îți dau posibilitatea să descoperi lucruri intersante despre părți din lume mai puțin cunoscute :*

  4. @Valentina: corect, totuși unele povești te fac piele de găină, din fericire noi nu am trăit chiar așa ceva (sau am fost eu prea mică atunci când s-au petrecut nenorocirile comunismului)

  5. pare o carte pe gustul meu. imi place sa descopar lucruri noi despe locurile in care doar visez sa ajung. spor la citit si la plantat sa avem:)

  6. @Sim: eu am o adevărată pasiune pentru aceste “cărți adevărate” am aproape toată colecția și la ador și eu pe aceleași considerente: lumi noi descoperite :)

  7. Ba eu zic ca tot tu esti indiferent cine au fost parintii tai, felul in care te-ai dezvoltat, ai evoluat, principiile tale, ceea ce cunosti si amintirile tale nu se pot schimba in functie de ceea ce scrie pe o bucata de hartie de la primarie. Parintii sunt aceia care te-au crescut si mi-e greu sa cred ca poti avea sentimente intense fata de ceea ce nu iti aduci aminte ca ai trait, decat de simpatie, mila sau tristete. Da, spiritul pentru dreptate, lupta impotriva unui regim pot sa fie influentate de zestrea genetica, dar faptul ca alege sa-si puna in pericol viata ei si a familiei este doar decizia ei.

  8. @Kadia: aș zice că este puțin mai complicat, sigur că ea îi va iubi pe cei care au crescut-o, până la moarte, dar ei i-au ascuns adevărul, nu a aflat de la ei ci de la o organizație care încerca să recupereze după 30 de ani identitățele copiilor născuți de mamele militante… În plus tatăl său adoptiv a fost acuzat de crime din perioada comunistă, iar află aceste lucruri tot acum, tatăl său adoptiv încearcă să se sinucidă cu această ocazie (se ocupa cu chestii nasole, simpatizant al comunismului fiind). Normal că părinții ei adoptivi au iubit-o dar mințind-o 30 de ani a fost o greșeală. Nu cred că aș putea ierta așa ușor o minciună de o asemenea amploare.
    Cât despre a fi sau a nu fi THE SAME indiferent cine iti sunt părinții și cum ai crescut înainte de a avea alt petec de hârtie care să spună cine ești… hmmm, aș zice că nici asta nu-i ușor, fata pierduse doi ani din viață (credea că are 27 de ani și când colo avea 29) se simțea ca de pe altă lumea și toate acestea nu au cum să nu te schimbe. Nu e vorba că ștergi cu buretele 30 de ani ci cum îi integrezi în noua identitate.

  9. @Alexandra, m-ai facut curios, stiu ce film o sa vad in acest weekend, mersi frumos.

    Este adevaratat ca cei ce sunt din Argentina se dovedesc a fi cei mai energici oameni?

    De ce nu ai un buton replay to coment sau ceva in genul?

  10. îmi pun mereu întrebarea de ce un copil care se simte bine în familia lui, dar află că e înfiat face crize de disperare? eu mi-aș fi dorit să fiu înfiată, să nu aparține familiei în care m-am născut… :-) dar mie nu mi s-a întâmplat să descopăr că sunt a altora, să mă pot bucura! :-) poate că voi înțelege niște puncte de vedere din carte!

  11. Ştiam foarte puţin despre Argentina şi mai ales despre perioada dictaturii, aşa că am mai aflat câte ceva cu ocazia asta. :)
    Să citesc despre astfel de nenorociri mă şochează de fiecare dată, cu toate că ştiu că în lume se întâmplă lucruri cel puţin la fel de rele chiar în acest moment…

  12. @Victor: ia să vezi “Truman Show” e un film FABULOS. cât despre argentinieni nu stiu ce sa zic, daca sunt cei mai energici sau nu.
    Buton de reply nu am ca așa e tema asta de wordpress, dar lucrez la asta și la alte îmbunătățiri :)

    @Oana: eu parcă citesc mai cu spor poveștile adevărate :D

  13. @Eumiealemu: totuși nu șpune asta, este foarte dificil să treci prin așa ceva, poate că este ușor să judecăm la rece fără a fi puși în așa o situație, nu cred că ți-ar fi egal să aflii că ai trăit în minciună mulți ani de zile. Uite eu nu aș putea să mint un copil pe care l-am înfiat, i-aș spune că a fost înifiat, dar că eu îl iubesc la nebunie, e mai apoi alegerea lui, dacă vrea să-și caute legăturile de sânge, dar nu aș croi o poveste ireală numai ca să nu-l pierd. Oricum în carte, dacă o vei citi, o să vezi că situația este chiar mai dramatică din puncte de vedere ce trebuiesc susținute cu multă deschidere…

    @Kemet: e totuși o palmă pe care o mai primim de la realitate din când în când, mai ales când ne plângeam de propria viață :D

  14. Hei, am mai plantat un copăcel… să vedem, ne putem îndrepta spre doi copaci? Vă mulțumesc mult de tot >D<

  15. Frumoasă recenzie, interesantă carte. Am mai citit despre această carte, dar recenzia ta este mai reuşită. Se vede că ţi-a plăcut şi tulburat cartea. Merită foarte mulţi copaci.

  16. @Mărgețuța: este, iar eu am simțit povestea asta atât de profund mea (din cauza vârstei cred) încât m-a luat puțin duerea de cap citind :(

    @Vio: este, cu siguranță!

    @Roxana: mulțumesc, așa să fie, până acum avem tot numai unul, dar cine știe, până la 30 de comenetarii nu mai este mult, oricum nu sunt sigura ca si ce va raspund eu se contabilizeaza la comentarii (desi sunt, asta e discutia, noah…)

  17. O latura la care nu m-as fi gandit…. stiam ca sunt lucruri intunecate in zona aceea a lumii, bine, acum peste tot sunt daca stam sa ne gandim… dar la astfel de repercursiuni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.