Să comparăm două peisaje…

… sau Toscana vs. Transilvania, căci nu-i aşa, nimic nu se compară cu obsesiile, poate doar obsesiile între ele happy

Prima fotografie tronează mare şi luminoasă acoperindu-mi de ceva vreme nu doar inima ci şi tot ecranul micuţului meu laptop, alb winking Zic că se potriveşte cu el, cu laptopul, dar şi cu starea mea de spirit de fiecare zi, de fiecare zi când mă trezesc, îl deschid şi mai apoi îmi imaginez că şi dacă deschid geamul tot asta o să văd, adică un minunat peisaj Toscan (din ăla tipic, cu dealuri ce se unduiesc duios sub soare). Dacă vreţi şi voi un wallpaper la fel, intrati aici, de aici m-am procopsit şi eu cu minunata poză de mai jos.

A doua fotografie e realizată ieri, aici în mijlocul Transilvaniei în apropiera cetăţii lui Gelu (se presupune, iar eu ştiu prea puţină istorie ca să vă confirm). Şi aici puteţi vedea dealuri ce se leagănă în zarea legănată şi ea de vânt. Nu-s dealuri toscane, sunt dealuri transilvane, din Transilvania cea mereu surprinzătoare. Ei, din păcate dacă deschid geamul (care e deschis deja) nu asta văd, dar pot să văd asta la 30 de km de Cluj. Dacă vreţi un wallpaper de acest gen, vă trimit eu poza asta, ori alta cam la fel. Dacă vreţi însă să vedeţi cu ochii voştri zona, vă aştept pe aici, pe pajiştile aurii din apropierea Apusenilor.

Şi să revenim la comparaţie. Suferă o comparaţie ori ba? Sau suferă la propriu un peisaj faţă de altul?

P.S. Vă aştept cu mai multe fotografii şi poveşti de la Cetatea Lita (Liteni), zilele următoare. Tot ce vă pot spune acum este că a existat ieri un alt moment în care ne-am tras sufletul pe nişte ruine exclamând la unison: “ce frumos e şi pe aici!”. Cum ziceam şi aseară pe Facebook: Transilvania continuă să mă uimească!

You may also like

7 comentarii

  1. Superbe ambele imagini! Abea astept sa vizitez Toscana. E una din calatoriile la care ma gandesc sa o fac anul viitor. Transilvania imi este si ea draga . Daca mergi la cativa km de Cluj inspre Zalau, Exista localitatea Topa Mica, peisajele de acolo sunt impresionante. Mai recomand si satul bunicii mele : Galgau Almasului ( 70 km de Cj) unde gasesti rezervatia naturala Gradina Zmeilor.

  2. Da, Transilvania este superba, sunt de acord cu tine happy!!!! Fireste si Toscana, desi n-am vazut-o. Si mie mi-ar place sa deschid fereastra si sa vad un astfel de peisaj, oricare din cele doua…

  3. da, buna comparatie. imi place poza ta. Transilvania nu am vazut-o inca, Toscana e superba. Mor de ciuda pe mine cand imi dau seama ca am vazut pe la altii si pe ale noastre nu. Da repar eu si treaba asta happy

  4. @Cris-Mary: Toscana iti va intra la inima, sunt sigura happy Multumesc de recomandare, nu stiam de acest loc, este de luat in seama pentru urmatoarea drumetie happy

    @Larisa: total de acord cu tine happy

    @Miky: pai trebuie/se impune o tură prin Transilvania winking

  5. ambele peisaje sunt superbe , aceasta este caracteristica pe care o au in comun . eu traiesc in Transilvania , si stiu ca peisajele de aici nu se pot compara cu nimica ! sunt unice happy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.