Chef şi dor de ducă; aproape oricând şi aproape oriunde

Şi primesc încă pe când eram în vacanţă o leapşă de la Kadia (măi, eu nu-mi amintesc să o fi primit şi de la altcineva, dar dacă am primit-o, vă rog să mă trageţi de mânecă, după cum ştiţi în vacanţe le mai uiţi) big grin Mai apoi, dacă mai am o leapşă de la cineva şi nu am onorat-o vă rog să-mi spuneţi, din nou, cu scuzele de rigoare, nu prea îmi amintesc de viaţa online din luna august happy

1. Muntele sau marea?

O săptămână în munţi, plimbăreală şi oboseală, apoi măcar un weekend la mare, la relaxare şi dolce far niente. Dacă era să mă întrebi acu’s câţiva ani, spuneam muntele fără să stau pe gânduri, credeam că nimic pe lume nu îţi oferă privelişti mai spectaculoase, apoi s-a întâmplat să văd marea la Sete şi să-mi vină bruc să plâng, ceea ce nu prea mi s-a întâmplat, deci.., trageţi voi o concluzie big grin

2. Iarnă sau vară?

Varăăăăăăă, nici nu vreau să mă gândesc la iarnă acum şi nici in ianuarie/februarie de exemplu. Dacă ar fi după mine iarnă ar trebui să fie egal cu Crăciunul. ATÂT!

3. Care e destinaţia la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viaţă?

Măcar odată sper să ajung la Capul Nord… în rest peste tot sper să ajung de cât mai multe ori, iar dacă în unele locuri se poate întâmpla să nu ajung niciodată (evident că nu voi ajunge peste tot), asta este!

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?

Italia, pentru că este şi ţara pe care am vizitat-o de cele mai multe ori în afară de România. Şi este foarte frumoasă, oraşele sunt deosebite, regiune de coastă este extrem de romantică, iar pizza, pastele şi cafelele bune sunt la ele acasă.

5. Care a fost cel mai frumos oraş din afara ţării pe care l-ai vizitat?

La mare concurenţă stau Parisul şi Florenţa, dar am fost în multe oraşe frumoase, pe care nu le pot compara între ele.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?

În România am un Top 3 dacă nu includ Sighişoara şi topul arată aşa: 1. Sibiu, 2. Braşov şi 3. Cluj… din fericire în Cluj chiar stau şi puţin, cunoscându-i cotloanele se poate să-l fi “consumat” deja, de aceea nu e mai sus în top, dar cu siguranţă este frumos răăăău.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

În România, m-a impresiont recent Transfăgărăşanul, dar şi Sighişoara (centrul medieval) şi nu pot uita de una din marile mele iubiri din România, Castelul Peleş. Din afara ţării m-a impresionat foarte tare Toscana (toată), nu ştiu dacă este chiar un obiectiv turistic, aşa toată, dar ştiu că pentru orice călător, Toscana trebuie să fie un must.

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?

Le-aş recomanda pe toate cele enumerate mai sus.

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?

Foarte multe numai în Italia şi Franţa, pe care le ador sunt o sumedenie şi sper să apuc să mai ajung în viaţa asta măcar în câteva dintre ele. În România vreau să ajung la Tg. Jiu, Iaşi şi Craiova (3 oraşe mari în care nu am călcat).

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

Magneţi de frigider, vederi, plinate cu locurile în care ajung, ceva tradiţional, cadouri pentru cei dragi de acasă.

Vreau să trimit mai departe leapşa asta către: Rontziki, Camelia (cu poze, da? că ştiu ca ai frumoase), Ela, Mira şi Monica şi evident, cui mai doreşte şi mai pofteşte şi pentru cine cheful şi dorul de ducă se papă pe pâine happy

You may also like

8 comentarii

  1. Si eu imi doresc sa vizitez Italia, cat mai mult daca se poate, o vacanta lunga cu masina, un fel de circuit, sa cuprind cat mai mult happy! Sighisoara, Sibiu si Brasov imi plac si mie mult, la Cluj ti-am mai spus, nu am ajuns niciodata, dar sunt convinsa ca este un oras tare fain din ce am auzit si am vazut in poze winking! Eu inca aleg muntele fara discutie laughing dar daca stau sa ma gandesc mai bine, intr-o vacanta prefer sa imbin: munte cu mare si cu cateva orase/sate pitoresti de batut la picior, ar fi perfect asa happy! O zi minunata sa ai! Si sa ti se implineasca toate visele de calatorii winking!

  2. Larisa draga, iti doresc sa ajungi cat mai curand in Italia, o sa te fascineze, sunt sigura, cat despre munti stiu cat iti plac si stiu ca ai renunta la toate marile pentru ei, nu? Multumesc de urare, mersi la fel kiss

  3. Multumesc ptr nominalizare happy si cu rusina mare, daca nu ma lasa memoria, parca mai am, tot de la tine leapsa aia cu primul oras vizitat in alta tara, sau prima iesire din tara. Nu stiu exact cum e, dar asa ceva! laughing

  4. @Savoir Faire: daaaaa, acum îmi amintesc, parcă ştiam eu ceva de aceea am zis, mersi frumos happy

    @Monica: nu-i problema, link pls cand le faci ca-s curioasa kiss

  5. @Vladimir: Timisoara e dupa Cluj, dupa mine, dar imi place muuuult si merg cu drag, cum ziceam cuiva e foarte “vestic” orasul (propriu+figurat) happy Si da, tre sa vii la CLUJ happy

    @Rontziki: abia astept să primesc link de la tine cu ea facuta laughing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.