Știu că mai degrabă se apropie primăvara sau cel puțin așa ar trebui și mi-ar plăcea, dar n-am renunțat la ideea de a povesti măcar puțin despre vacanța noastră de iarnă începută la finalul anului trecut și terminată în primele zile ale acestui rotund 2020. Nu pot zice că a devenit încă un obicei, dar călătoria asta de iarnă (fără schi și vârfuri montane, deocamdată), recunosc că mi-ar plăcea să devină o tradiție de familie. Pentru noi, prima dată când am petrecut Revelionul într-o călătorie a fost abia la “ediția” 2011 (Budapesta), continuată în 2012 (Rimini/San Marino), în 2015 (Viena/Bratislava), 2017 (Graz/Viena) asta pe vremea când eram doar two on the road și ne cam săturasem să fim atât de “casnici” în nopțile noastre dintre ani, deși fie vorba între noi mini petrecerile în grup de prieteni n-au fost deloc resimițe ca petrecute p’acasă. Însă, parcă amintirile cele mai cele, am remarcat că le-am strâns în deplasare. Ieșind din casă și schimbând peisajul s-au strâns momente memorabile de genul “mai ții minte când am fost de Revelion…!?”. După ce ne-am făcut 3, deși mici și pișpirici, am zis să încercăm marea cu degetul și după ce am petrecut un Revelion chiar fain în formulă extinsă, aici aproape de casă, la Budapesta în 2019, am hotărât să ne întindem puțin mai mult decât ne-ar fi plapuma și să tragem o fugă de mai mulți km ca de obicei până în… Cehia. Uite așa s-a născut Revelionul 2020 în romanaticul și clar subestimatul oraș, capitală a vechii Moravii și cel mai mare centru universitar al țării ce ne-a dat cel puțin două iubiri atemporale, Praga și Kafka. Dar ce să o mai lungim, hai să vă arat Brno în plină iarnă, fără pic de zăpadă :)
La pas prin Los Angeles (rânduri și gânduri)
Niciodată nu mi-a ieșit atunci când l-am pus să scrie despre călătoriile pe care le face fără mine (noi) :) Deși ar trebui să recunosc totuși că s-a mobilizat cu Kazahstanul și mai ales cu China. Și Doamne ce departe par acele călătorii! Despre “pelerinajele în State“, cum le zic eu, a fost mereu cam scump la vorbă, așa cum ar trebui orice om să fie atunci când chiar face o incursiune prin locuri de suflet. Și totuși, de data aceasta, fără să spun eu nimic, am primit de la peste 10.000 de km depărtare, rânduri dintr-o zi bine petrecută. A ales și poze, a dat și amănunte, ce mai, m-am trezit efectiv peste noapte cu un articol de toată frumusețea ce ar face poftă oricui de o călătorie îndepărtată. N.B. Între timp s-a întors și desigur ar mai avea povești, tolba e plină, dar lăsăm surprizele să se întâmple, că așa-i frumos.
La 11 ani de Bialog, despre 11 locuri din Romania vizitate în 2019… (partea a II a)
Să terminăm așadar ce am început în ultimul articol pe 2019, adică vom continua cu alte 6 locuri din România descoperite sau redescoperite anul trecut. Sincer, aproape că nu-mi vine a crede că deja a trecut jumătate de ianuarie și vacanța de iarnă despre care chiar avem chef de scris și povestit (vremea geroasă de săptămâna trecută predispunea la ceai cald și gânduri calde așternute), dar cum îmi și place să termin ce încep, n-am dorit să las în aer acest articol. Mă gândesc că poate fi chiar util celor care caută o destinație autohtonă pentru weekendul prelungit de la finalul lunii, căci din fericire 24 ianuarie (zi liberă de puțini ani, e drept) cade într-o minunată zi de vineri :)
La 11 ani de Bialog, despre 11 locuri din Romania vizitate în 2019… (partea I)
… despre care n-am apucat să povestesc și nici nu cred că aș mai fi povestit, dacă nu era să mă întrebe cineva recent de o destinație de la noi pe care aș recomanda-o cu drag în orice sezon. Ideea este că în 2019 am călătorit prin țară și plănuit și neplănuit și s-au strâns atât de multe locuri faine despre care n-am apucat să suflu o vorbă, încât întrebarea a căzut fix în momentul potrivit și să-mi aducă aminte că aș putea scrie ceva pe tema asta. În unele din aceste locuri nu este prima dată când ajung, dar se poate să fie prima dată când le amintesc pe blog. Însă după ce am ales locurile, mi-am dat seama că este greu să încarc un singur articol cu ele așa că l-am împărțit în două. Sper să vă placă cum am ales să închei acest an de blog, dar mai ales sper ca locurile acestea să vă inspire și de ce nu, să vă facă deja să vă gândiți la vacanțele anului 2020. Ce frumos sună, nu? :)
Povestim de 11 ani, cine ar fi crezut?
Acești 11 ani sună într-un fel intimidant. Nu că este mare “artă” ce fac eu pe aici, dar este ceva de suflet, făcut cu suflet, chiar dacă în ultimii ani sufletul meu a fost în multe alte părți. Acest al 11-lea an al blogului a fost unul dintre cele mai dinamice pentru mine în plan personal, genul acela în care am simțit că toate se întâmplă deodată. Acesta este ÎNCĂ statusul, nu e ca și cum tragem linie, în mod evident continuăm în aceeași notă. Aduce multă responsabilitate, oboseală, dar și destule satisfacții astfel încât să-i fac față mai mult pozitivă decât îngrijorată, ori cel puțin asta e ceea ce îmi zic pentru încurajare. În tot acest timp, locul meu online s-a tot șlefuit după mine și evenimentele din viața mea și uneori, nu de puține ori, parcă se agăța de mine ca să nu-l las și să-l duc mai departe. Și iată, azi îl duc mai departe, ca în fiecare an de ziua lui și Ziua României, printr-o încercare de a reconstrui pe scurt tabloul anului prin ceea ce nu s-a văzut în online. “Ce-am făcut când am tăcut”, ca să o parafrazez pe Esca.
Valea Izei, final de iulie 2019
Balcicul diafan al Reginei Maria – “pânza de păianjen” de la malul mării
Sunt mai bine de 12 ani, cred, de când am citit Pânza de păianjen a Cellei Serghi și m-am îndrăgostit de un loc pe care nu-l văzusem niciodată. Povestea Dianei Slavu m-a captat în așa măsură că am urmărit-o ca pe un film bun, unde o poveste de iubire împletită cu povestea mării, cu romantismul unei vârste pierdute, dar pline de pasiune nu m-a putut lăsa indiferentă. În plus, până la această carte eu nu țin minte să-mi fi dorit să ajung în Bulgaria. Dar în urma lecturii ei m-am trezit că-mi doresc să ajung cât mai curând la Balcic, pentru că mare parte din poveste amintește de acest loc care, pe cum asimilam povestea mai bine pe atât mi se înfățișa mai fermecător. Abia apoi am aflat despre cum viața Reginei Maria s-a împletit cu acest loc, abia apoi am citi tot ce am prins despre povestea unei Românii pierdute și despre cum ecoul vag al unui ținut te poate chema la el de oriunde te-ai afla.
România necunoscută (II): I Giardini di Zoe de la Banpotoc (Hunedoara)
Câte locuri minunate sunt în România și cât de puțină lume știe de ele!! Scriam aici în primăvară despre un loc idilic din județul Alba și revin azi cu un loc de poveste de pe lângă Hunedoara, loc despre care nici eu n-am știut absolut nimic până în urmă cu două luni. Atunci, datorită emisiunii Turist acasă de la Digi24, am rămas gură cască la reportajul lor din grădina italiană de la Banpotoc. Inițial nici nu mă dezmeticisem la vederea a ceea ce părea să se numească I Giardini di Zoe (nume complet italian) și mi-a luat ceva până să realizez că este pe bune de la noi din țară. După ce am scotocit pe internet și m-am lămurit că nu e pe undeva prin Toscana (deși ai zice), am pus cap la cap câteva zile libere și mi-a dat că aș putea ajunge aici cândva pe la mijlocul lui Octombrie, ceea ce din start suna a cadou de ziua mea. Ceea ce s-a și întâmplat.