Search results

Din Evantaiul Memoriei mi-a zburat o leapsă care m-a atins :)
Trebuie să pun pe blog o poză pe care o consider haioasă și una “de suflet”. Și cum nici prin cap nu-mi trece să pun poze luate de pe net, oricât de haioase sau sentimentale ar fi ele, am scotocit în “hambarul” meu cu poze și după lungi dezbateri cu mine și numai cu mine, m-am hotărât pentru următoarele:

Întâi aia haioasă :))

Acuma sincer: care erau șansele ca din cei, habarnam câți spectatori (mulți) la meciul catastrofal România-Lituania, desfășurat în toamna 2008 la Cluj Napoca pe stadionul celor de la CFR (parca Constantin Rădulescu se numește), tocmai eu să apar în ediția online a ziarului ProSport? :))
În primul rând a fost primul meci la care am asistat de la fața locului, în al doilea rând nu am fost nici genul “în picioare zbierând la arbitru” sau genul “Piți, Piți, lasăăăăneeee, lasăneeeeeeeee”, apoi erau pe acolo o grămadă de tipe care mai de care fluturându-și stegulețele și nu numai, dacă mă înțelegeți, numai bune de pozat, iar în ultimul rând clar nu eram pe fază atunci când mi s-a făcut poza.

Acuma ca să nu fiu ipocrită, nu vreau să zic că am plâns de supărare când am văzut poza, normal că undeva într-un colțișor al suflețelului meu eram încântată (pe pagină eram eu, Gigi Becali și Ionuț Lupescu), dar sincer primul gând a fost: vaaaai să nu vadă colegii de la lucru poza asta că au luni subiect de “hai să râdeam toată ziua”, mai ales că majoritatea erau microbiști, pe când eu nu sunt.

Dar cel mai funny e faptul că în poza aia mai e și Clau, dar el săracu’ nu se vede din cauza stegulețului meu :))). Vai cât mai mai râs din cauza asta. Numai tricoul cu Batman și cornițele de la căciuliță se văd de el :)))

Și acum aia “de suflet” (aleasă cu mare greutate):

În această poză deși păream oarecum de nerecunoscut suntem eu, Clau, Cori, Tibi și umbra lui Luci care făcea poza. Eram la deal în vara nebună a lui 2001. Eram în una din numeroasele noastre escapade la deal, în una din numeroasele momente foarte mișto din acea perioadă care nu era nici coplilărie, nici adolescență, care nu era nici joc, nici lucru serios.

Poza intitulată de Clau (atunci când a scanat-o) “Toți în iarbă” simbolizează pentru mine, una dintre cele mai frumoase amintiri ale unei perioade care nu se va mai întoarce niciodată. Încă mai cred că poza acesta e făcută în ultima mea etapă petrecută chiar fără nicio grijă. A fost atunci liniștea dinaintea furtunii … tot ce a urmat după s-a întâmplat când deja mă maturizasem.

Voi care ați fost acolo, numai voi puteți să spuneți de ce a rămas pentru mine această poză “de suflet”?!?

Această leapșă merge la: LUCI (cu mențiunea că nu are voie să pună nicio poză de la deal), ANA-MARIA (pentru că are foarte multe fotografii frumoase care însoțesc momente deosebite), TOMATA (care sper din tot sufletul să o facă, căci sunt foarte curioasă), și LIA (dar numai dacă și-a revenit din răceală, că să nu se obosească).

Vulpitza spunea că datorită căldurii și a soarelui strălucitor chiar și zilele acestea ea a simțit că trăiește cea mai frumosă toamnă și din acest punct de vedere îi împărtășesc sentimentele. Anul trecut deja ploile erau de mult instalate….

Ieri apelul Tomatei m-a întristat, citiți și voi ce problemă are și dacă cineva poate cumva să o ajute să-i dea de știre, în situații critice omul are nevoie de sprijin concret.

Aseară am fost chemați la o altă nuntă la care din păcate eu nu pot ajunge (doar Clau) și ce mult mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo !!! Odată pentru că e un eveniment important din viața unor oameni dragi, iar apoi pentru că nunta e la Piatra Neamț unde nu am fost niciodată :(
Motivul pentru care nu pot merge la această nuntă, precum și motivul pentru care nu pot merge la nunta din 11 octombrie și nici la cununia civilă a finilor noștri de pe 24 octombrie (la care suntem nași anul viitor în 24 iulie) e că joia viitoare plec în Franța la un stagiu de aprox. 3 luni, gata, sunt de ceva vreme cu biletele pe masă, nu cred că mai poate interveni nimic (o să detaliez săptămâna viitoare).

După masă plecăm la Ineu.
Weekend plăcut.

Înainte de toate astăzi Glossa de Mihai Eminescu.

Cam de trei zile mă lupt cu 100 de pagini pe care, deși îmi plac, nu le pot duce până la capăt. Tot cam de atâtea zile mintea mi-e străbătută de fel și fel de gânduri care numai plăcere nu-mi produc, deși poate ar trebui să-mi producă. Cu alte cuvinte mă concentrez pe ce nu trebuie și simt un fel de “liniște dinaintea furtunii”, furtună care poate nu vine, dar pe care o simt.
Cam de la începutul săptămânii am fost o alergătuă continuă de sentimente și stări, probabil excepție făcând ziua de azi, care abia la jumătate a ajuns, și finalul săptâmănii tot așa se anunță și să zic mersi dacă se limitează la atât.
De când mă știu mi-au plăcut lucrurile clare, de care nu prea am avut parte, pentru că din diverse motive am fost luată prin surprindere și înainte să mă apăr au fost lucruri care mi s-au întâmplat, bune sau rele, dar s-au petrecut. Și tot de atâtea ori mă întreb ce trebuie să învăț din ele, pentru că unele par trase la indigo și eu tot în ceață sunt. Care-i șpilul?
V-am spus că nu mă omor după toamnă. Ei bine, cele 16 zile însorite și cu 25 de grade în termometre mi-au dat o stare de “don’t be afraid”. Bine, dar azi nu mai e soare și va veni ploaia. Anul trecut pe vremea asta eram deja trecută la “balozaibărul” de toamnă, la pantofi și eșarfe. Azi chiar dacă nu-i soare tot tricou cu mânecă scurtă port.
Am hotărât să intru cât mai rar pe la librăria Humanitas din Cluj pentru că vânzătorii de acolo mă privesc ciudat (dacă aș fi fost singura persoană care simte așa aș fi zis că sunt nebună complet, dar din fericire sau nefericire și alții cred asta). Când exista vechea librărie Humanitas erau alți vânzători cu aceleași apucături: când văd că intri se privesc lung unuii pe ceilalți și șușotesc ceva între ei (gen vezi iar au venit ăștia). Foarte nasol, oare pe criterii aleg vânzătorii ?
În schimb în Diverta, deși au prețuri rușinos de mari, în librăria proaspăt renovată și reorganizată, nu are nimeni treaba ta, te poți uita calm la cărți, dacă vrei ceva cumperi, dacă nu nu, frumos, civilizat și fără să simți în ceafă respirația vânzătorilor.
Deși beau cafea foarte puțin spre deloc, azi am băut una cu jumate de cană de lapte, deci un fel de lapte cu cafea și nu invers. Oricum proastă alegere căci am reușit să mă agit mai tare față de agitația mea permanentă dobândită din naștere, deci măcar știu no coffee în următoarele zile.
Ieri și alaltăieri am avut niște discuții în contradictoriu cu anumite persoane care s-au încheiat în cel mai matur mod cu putință, adică fără ca eu să pun la suflet. Oare sunt pe drumul cel bun? Pentru că asta ar merita sărbătorit, dar cum nu sunt sigură încă mai aștept puțin până să închin un pahar în cinstea mea. Schimbarea se poate produce oricând nu mă sperie ci mă intrigă pe moment, dar când mă limpezesc deja sunt alta. Cu pași mari spre sfârșit, nu?
Mă duc să mânânc o salată de fructe, de fapt doar din kiwi și banane, dar kiwi se știe că te fac mai fresh, iar bananele mai fericit, deci ar trebui să fie o salată cu fructe suficiente.