…care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârșite.”
Am simțit nevoia să spun asta :)
În altă ordine de idei, am avut parte de un weekend frumos la Timișoara. Am avut ceva treabă vineri la UVT, dar am profitat de faptul că mă aflam la Timișoara și am mai râmas două zile să mă întâlnesc cu unii din prietenii de acolo. Ne-am întors ieri seară, obositi, iar în plus azi n-am avut liber ca tot omul, în fine…
A fost o ieșire mai atipică, pentru că în general ne plimbam doar pe centru, pierdeam vremea la cumpărături sau la o tereasă. Acum în schimb după o masă copiosă la Stradivarius în Piața Unirii am fost la Grădina Zoologică, care la modul general nu se numără printre locurile mele preferate, dar acum a fost ok, că nu am văzut animale triste, iar biletele de la intrare sunt niște abțibilde cu animale (ceea ce pentru copii mai ales mi se pare atrăgător), apoi am fost la Parcul dendrologic de la Bazoș, aflat pentru cei ce nu știu foarte aproape de Timișoara. Din păcate la capitolul amenajare lasă de dorit, dar tot a fost minunată evadarea în mijlocul naturii, mai ales că lângă se află Cabana Stejarul, o minunăție de patru stele unde poți mânca de la cerb la fazan (pentru amatori, că pentru mine una nu), la ciuperci mari pane (yummy). Era cât pe ce să ajungem și la circ, dar din păcate ni s-a părut cam scump și în plus nu dorea toată lumea să merargă :( Eu sper să ajung la circ cât de curând pentru că nu am fost niciodată, da, chiar nu am fost. Am ales seara un film, iar alegerea s-a dovedit a fi până la urmă bună, recomand “17 Again” (sper să-i fac și o postare separată).
Acum niște înjurături strategice pentru cei care au amețit GPS-ul meu. N-am găsit strada Călin Nemeș din cauza mult prea numeroaselor străduțe cu sens unic care au apărut ca ciupercile după ploaie și alte câteva înjurături pentru un vânzător de înghețată de la Iulius care vineri seara era să mă lase fără înghețată zicându-mi că a închis asta după ce a servit toate persoanele din fața mea. Sâmbătă seara în același loc am întâlnit un vânzător mult mai drăguț din toate punctele de vedere ;)
Cam asta despre această escapadă. La întoarcere ne-am oprit la prietenii de la Mândruloc, apoi am oprit să vedem Castelul de la Săvârșin și la Deva să mâncâm (apropo, la Deva la McDonalds am văzut două gimnaste din lotul olimpic din care una se poate să fi fost Sandra Izbașa, m-am desmeticit eu prea târziu).
Să mai zic ce tare îmi place Timișoara?…Și când mă gândesc ce aproape era să fiu timișoreancă cu acte în regulă când prin ’86 un unchi a vrut să-i mute pe ai mei la el la Timișoara să aibă grijă de el și tot restul, pfiuuu.
Și cum ai mei nu erau materialiști din fire (ca să nu zic altfel)…am rămas la Ineu :)
De ce NU merg la vot.
Duminică sunt din nou alegeri. De această dată europarlamentare. Nu merg. N-am fost nici în iarnă când au fost cele parlamentare la noi și nu merg nici acum și cine știe dacă la cele prezidențiale o să merg. De ce?
Păi pentru că acest drept de vot mi se pare un drept doar de fațadă, acest “Dumneavoastră alegeți” aruncă pe umerii cetățeanului toate nereușitele celor pe care i-a votat. Și cum sunt ABSOLUT convinsă că în această societate murdară cu “marmeladă” pe la gură nimeni, dar nimeni (din cei care ne conduc) nu-mi merită votul, NU merg.
Prima dată am votat la 19 ani, cred că ceva legat de Constituție. Am mers să votez să văd cum e, m-a ros curiozitatea. Apoi am votat la alegerile din 2004 și-n primul tur și-n al doilea cu Băse (excelentă alegere, ce să zic?). Și am mai votat anul trecut pentru primăria de la Ineu. Atât.
Oricum nu o să fiu la Ineu, iar eu încă am buletin de Ineu, deci un motiv în plus să nu votez.
Îi admir pe cei care încă merg cu încredere la vot, de fapt îi admir pe cei care încă mai au încredre și atunci nu mă deranjază că aleg ei și pentru mine pentru că ori o fac cu inima deschisă ori în ignoranță totală ceea ce e cam același lucru în ziua de azi.
Mă întreb doar ce ar trebui să se întâmple să mă duc la vot și să dau votul meu sigur cuiva? Aștept sugestii :)
V.I.P. Blog
Mai săptămâna trecută scriam despre blogurile pe care le urmăresc zilnic, astfel că lumea a putut vedea blogroll-ul meu în toată splendoarea. Azi am hotărât să scriu despre blogurile de vedete pe care intru din când în când. Am decis să nu le pun în blogroll și pentru a nu-l încărca dar nici nu vreau să pară ca mă folosesc de numele cuiva că să atrag vizitatori. În plus de la început vreau să precizez că unele “vedete” chiar m-au dezamăgit la capitolul blog, pentru că deși mă așteptam să scrie bine am găsit postări jenante și aș putea spune chiar “urâte”.
Cu toate acestea vă prezint câteva care merită accesate cel puțin săptămânal:
Mircea Badea are un blog de dragul blogului în sensul că Mircea vorbește mai bine decât scrie, este clar. În general recunosc tipologia lui de la o poștă, dar Badea surpinde, ăsta este harul său. În plus urmărindu-i emisiunea era inevitabil ca blogul să-i rămână neobservat de mine. Uneori mă amuză, alteori mă oripilează, iar alteori mă dezgustă și nu pot citi, dar per ansamblu te seduce că ăsta-i Badea (chiar dacă de multe ori nu sunt de acord cu el).
Nicoleta Drăgan fosta componentă Hi-Q are un blog drăguț, de femeie împlinită pot să spun. Îmi place că pare sinceră, liniștiă și împăcată cu ea și cu viața pe care o duce. Uneori e nostalgică, iar asta m-a cucerit de la primul post citit.
Oana Dobre e genul de persoană care pe lângă faptul că e frumușică e și “răsărită”. Dacă treci de carapacea ei descoperi o persoană ambițioasă și inteligentă. Blogul e interesant și îl pot urmări chiar dacă nu le am cu politica (are multe postari politice).
Andreea Raicu îmi place de multă vreme. Nu ca personaj ci culmea ca și scriitură. Altă fată frumoasă și deșteaptă la prima citire. Blogul e despre ea, viața ei, planuri, realizări, sună bine.
Cam astea deocamdată, dar dacă îmi mai amintesc mai pun în listă. Oricum după cum ziceam nu citesc prea multe bloguri V.I.P. din motivele deja amintite. EnJoy :)
Dragostea în vremea holerei
Două lucruri mi-au încetinit lectura la această carte splendidă: Sistemul lui Blaga și ecranizarea (care abia acum îmi dau seama că nu a fost foarte reușită) capodoperei lui Marquez.
Nu mă leg de scriitura lui Gabriel Garcia Marquez căci am știut la ce să mă aștept citind în urmă cu ceva vreme “Un veac de singurătate”, dar “Dragostea în vremea holerei” a fost din toate punctele de vedere mai pe placul meu.
Povestea de dragoste dintre Fermina Daza și Florentino Ariza nu e una de roman siropos, nu e telenovelă, nu e o poveste de romantism comun. Și atunci ce e?
Când erau foarte tineri s-au îndrăgostit copilărește, își trimiteau misive de amor și fără să fi vorbit față în față ea a acceptat să se căsătorească cu el. Normal că tatăl ei, bogat din afaceri necurate, dar căreia ea îi era recunoscătoare că a încercat să fie și mamă și tată pentru ea, a făcut tot posibilul ca să-i despartă. A plecat departe de locurile unde trăia Florentino Ariza, dar ei au continuat să-și scrie în taină cu ajutorul verișoarei ei. La întoarcere (atunci când tatăl său a crezut-o vindecată de iubirea pentru sărăntocul de Ariza), Fermina Daza maturizată și vădit mai emancipată și-a dat seama că sentimentele ei copilărești erau o iluzie și că în realitate ea nu simțea nimic pentru Florentino Ariza, poate doar o milă dar și aceea născută din nimic. Poate tocmai din acest motiv când doctorul Juvenal Urbino a apărut în viața ei, iar tatăl său a fost mai mult decât ea încântat de idee, Fermina s-a căsătorit cu el și s-a comportat ca și cum Florentino Ariza n-ar fi existat.
În tot acest timp însă Florentino nu a încetat să o iubească. Dar asta nu l-a împiedicat să o lase să trăiască liniștită, să facă doi copii, să-și vadă de viața ei teribil de diferită de a lui. Planul era însă bine stabilit. În momentul în care soțul ei va muri de moarte curată, el o va căuta și o va face să-l iubească. Nu conta dacă acest lucru se va întâmpla în următoarele zile sau în următorii mulți, foarte mulți ani. Florentino Ariza nu s-a căsătorit niciodată, dar și-a hrănit trupul cu multe femei singure și neajutorate, pe care le-a întâlnit. De unele se îndrăgostea, pe altele le admira, pe unele le folosea, căci “inima are mai multe cămâruțe decât un hotel de târfe” dar pe niciunele nu le iubea, căci sufletul său era doar al Ferminei Daza.
În ziua în care doctorul Urbino, soțul cu care Fermina a împărțit și bune și rele o viață întragă a murit, Florentino Ariza s-a prezentat la ușa ei. A fost scos afară, dar nici măcar atunci nu și-a văzut ruinat visul de-o viața. A început să-i scrie ca-n tinerețe, să o curteze onest și direct, să-i înmoaie inima de piatră. După un an, timp în care ea și-a jelit liniștită soțul a început să-i răspundă evaziv la scrisori, apoi să-l primescă în vizită, apoi să ajungă să se îneleagă ca niște prieteni vechi și într-un final să accepte propunerea lui de a pleca într-o călătorie cu vaporul. Aici pe parcursul câtorva zile s-a îndrăgodtit de el așa cum nu mai fusese niciodată îndrăgostită, s-a lepădat de pudoare, vârstă și timp și i-a dat lui Florentino Ariza șansa pe care a așteptat-o 50 de ani 9 luni și 4 zile: aceea de a trăi ca un cuplu de bătrâni care s-au iubit o viață întreagă și să primească cea mai mare binecuvîntare care le-ar fi putut fi dată adică să trăiască împreună și să se iubească pentru tot restul zilelor pe care le mai aveau de trăit.
Ultimele 100 de pagini m-au ținut legată de carte și așa cum am mirosit de la început cartea a avut parte de acel final care îmi place la nebunie. La pagina 476 părea că începe romanul. Superb.
Acuma teoria mea.
Oricât de mult mi-a plăcut nu pot să nu fiu sceptică. Nu sunt dură, ba din contră, poveștile romantice îmi plac mult chiar dacă se spune că numai iubirile neîmplinite sunt romantice. Gabriel Garcia Marquez a reușit chiar să treacă acestă barieră, romantismul menținându-se până la final. Dar…
Dacă aș fi bărbat nu aș putea iubi o femeie ca Fermina Daza, genul acela care nu știe niciodată ce vrea cu adevărat, genul acela care iubește, dar nu iubește, care trădează dar nu trădează. O bună bucată de carte am urât-o, mi s-a părut insuportabilă atât în relația cu Florentino Ariza cât și în cea cu Juvenal Urbino. Uneori chiar mă întrebam cum au putut doi bărbați cu personalități atât de complexe să iubească o fire ca a ei?
Dacă aș fost în locul ei nu cred că aș fi putut trăi cu gândul că cineva m-a iubit o viața întreagă și pe mine m-a durut undeva. M-ar fi înnebunit gândul că cineva m-a purtat în suflet în fiecare moment, iar eu trăiam bine mersi o poveste separtă, împlinită. Cumplit.
În locul lui Florentino (despre care nu pot să spun că a avut tocmai o viață tristă), cred că aș fi colapsat, dar…lecția dată de el e formidabilă. “Puterile te țin atâta vreme cât nu te dai bătut” și din acestă perseverență s-a născut pofta sa de viață și încrederea că într-o zi Fermina Daza va fi a lui, chiar dacă peste 50 de ani 9 luni si 4 zile “Pentru că nu moartea cât viața e fără de margini”.
Câți dintre noi se pot lăuda cu așa sentimente profunde? A fost inevitabil ca după ce am închis cartea să nu mă gândesc la faptul că suntem o specie de superficiali, insensibili și lipsiți de dorință. Se pare că numai personajele fictive sunt în stare de așa ceva.
Copil+Copilărie+Bucurie+Culoare=1 Iunie.
Cărțile de la chioșc
În urmă cu ceva vreme scriam despre nemulțumirile legate de faptul că nu găseam mai deloc cărțile care apar împreună cu ziarul Adevărul. De atunci situația s-a schimbat. Adevărul are un tiraj decent astfel încât mai găsești cărți și pe la ora 8-9 dimineața, Jurnalul scoate tiraje mari de găsești cărțile toată săptămâna, iar Cotidianul parcă trimite din ce în ce mai puține la chioșcuri, dar măcar le poți comanda pe net. De 3 săptămâni a mai apărut ceva și anume o colecție care se numește “Cartea de acasă” editată de ErcPress care se pare că și-a propus să fie o “colecție unică de literatură română originală și completă” care a ajuns deja la al treilea număr. Astfel că dacă vrei să le cumperi pe toate într-o săptămână te eliberezi cam de 40 de lei. Lunar dai cam 160 de lei ceea ce nu e mult pentru că te trezești cu o bibliotecă frumoasă, ieftină și utilă.
Interesant și divers, ca-n artă.
Mulțumită Tomatei primii pe bune o leapșă interesantă, dar în același timp grea despre autori. Să văd cum o rezolv :D
1. Name the last book by a female author that you’ve read.
Ultima cred că a fost “La fel de iute ca dorința” a Laurei Esquivel
2. Name the last book by an African or African-American author that you’ve read.
Am citit “Dezonoare” a sud-africanului J.M. Coetzee născut la Cape Town în 1940 și răsplătit cu Nobelul în 2003.
3. Name one from a Latino/a author.
Am făcut cunoștință cu mai mulți autori de sorginte latină și sunt foarte încântată de ei. O să-l numesc totuși pe Gabriel Garcia Marquez căci tocmai termin “Dragostea în vremea holerei” (abia aștept să scriu despre ea)
4. How about one from an Asian country or Asian-American?
Cu tot respectul pentru românul nostru Eliade mai ales, am să o numesc aici pe Maitrey Devi cu “Dragostea nu moare”. Nivelul cărții ei este foarte ridicat chiar dacă vine ca răspuns la o carte scrisă cu 40 de ani în urmă. Cine a citit “Maitrey” a lui Eiade trebuie să citească și versiunea ei.
5. What about a GLBT writer?
Tre să zic Anais Nin, chiar dacă e greu să o includ într-o categorie. Aș zice mai degrabă că e o aventurieră nonconformistă care a încercat cam de toate :D
6. Why not name an Israeli/Arab/Turk/Persian writer, if you’re feeling lucky?
Vreau să mă apuc de “Mă numesc Roșu” cartea lui Orhan Pamuk pe care mi-am achiziționat-o recent. Am citit atâtea articole despre el că se impune să mă pun pe cărțuloiu ăsta de 600 de pagini care seamănă mai mult cu un calup de BCA
7. Any other “marginalized” authors you’ve read lately?
Păi marginalizați pe ce considerente? Poate că au fost unii marginalizați pur și simplu că nu au avut “loc” de alții. Hai să mă refer la literatura română. Lucian Blaga nu a fost publicat din cauza regimului comunist, Eugen Lovinescu nu fost primit niciodată în Academia Română din cauza lui Iorga, care pur și simplu nu l-a avut la inimă, Cella Serghi a fost poate prea siropoasă pentru Bucureștiul din ce în ce mai cosmopolit, Gib Mihăescu a scris o grămadă de romane și cred că i se cunoaște numai unul, iar tinerii scriitori din zilele nostre sunt promovați ca vai de ei.
Fiind o leapșă scurtă care nu cred că obosește prea tare o trimit și eu din curiozitate către: Clau, Lia, și Bogdan.. Și dacă mai vrea cineva să ia cu încredere.