…net, blog, mail, laptop şi Cluj.
Sunt la Ineu, în faţa vechiului şi dragului meu calculator. Nu v-am spus dar după cele 4 zile din Italia ne-am întors la Cluj doar ca să ne tragem sufletul două zile şi apoi am pornit spre Constanţa cu maşina, (pentru mine fiind o super experienţă pentru că am condus tot drumul numai eu în premieră pe aşa o distanţă). Excursia de la mare a sosit pe neaşteptate, dar a fost frumoasă ca toate lucrurile mai puţin plănuite. Am peste 1000 de poze făcute cam în 5 zile (cu tot cu cele ale prietenilor cu care am fost), poze pe care am să le încarc pe Picasa imediat ce ajung la Cluj, adică colo pe luni. Am multe de povestit şi din această a doua parte a vacanţei.
Şi deoarece de la mare am venit direct la Ineu vă las pentru că am poze de arătat familiei (lor trebuie să le arat şi pe cele din Italia, deci, muncă nu glumă), poveşti de relatat şi noi sentimente de trăit aici, acasă, unde timpul zboară mult prea repede.
Ne citim luni, când vor reîncepe săptămâni cu net, blog, mail, laptop şi Cluj…
ITALIA: Bologna & Ciao Italia!
Pentru a treia zi din excursia noastră planul s-a schimbat de mai multe ori, dar datorită lui Jane care a lăudat Bologna ne-am decis pentru acest oraș, care nu era nici el chiar foarte departe de Mestre.
Ziua 3: Mestre-Bologna -Mestre
Inutil să vă spun că IC-ul cu care am vrut să mergem către Bologna era full la ora 9 dimineața și că a trebuit să așteptăm peste o oră un regional cu care să ajungem în oraș, dar uite că dorința de a vedea Bologna ne-a făcut să-l așteptăm și pe ăsta. Regionalele la ei sunt un fel de “Personalele” noastre, cele mai ordinare trenuri, dar cu are condiționat, viteză de 150 km/h, oameni cam civilizați, astfel că fără probleme într-o oră jumate eram deja în gara de la Bologna. Aici aflăm că putem ajunge în centru pe jos cam în 25 de minute. Drumul spre centru a fost încântător pentru că am trecut pe sub niște arcade care mergeau de o parte și de cealaltă a drumului. Ele dau chiar în Piazza Maggiore unde se află și Biserica San Petronius și Fântâna lui Neptun. Piazza chiar e mare și totul pare atât de bine conservat că uiți în ce secol ești. Bineînțeles că a trebuit să așteptăm să treacă orele de pauză ca să vizităm Biserica, dar deja ne-am obișnuit. A meritat din plin căci are cel mai frumos interior pe care l-am văzut eu vreodată. Nu ai voie să forografiezi înăuntru, dar poți cumpăra vederi cu interiorul la 0,25 cenți, așa că am luat vreo 4. Din Piazza Magiore, cum ieși din Biserică și o iei la dreapta pe niște străduțe caracteristice Italiei, adică micuțe și drăguțe, ajungi la cele două turnuri. Nu le știu istoria, dar știu că cel mic are cam 47 de m și este foarte înclinat, iar cel mare în care se poate și urca pentru 3 euro are 98 de m. Interesant e faptul că acest turn nu are lift și trebuie să urci treptele cam 15 minute ca să ajungi în vârf. Merită fie și numai pentru faptul că nu mai ai nevoie să mergi la aerobic în următoarea lună, căci ai pierdut calorii destule :) Am ajuns sus cu inima în gât și extrem de deshidratată, dar vânticelul ce se pornise m-a liniștit. De la înălțimea aceea Bologna ți se înfățișează în toată imensitatea ei ca o mare roșie/cărămizie, din oricare parte a turnului te-ai uita nu o poți cuprinde pe toată. Îm plus, se văd munții, chiar dacă noi nu am prins chiar cea mai senină zi. Oricum vizita la Bologna nu ar fi fost completă fără urcarea în turn. Apoi mi-am făcut pofta și am intrat prin câteva magazine. Dacă în celelalte orașe timpul nu mi-a permis să intru pe ici pe colo, la Bologna am reușit să intru în câteva, dar înafară de ceva sortimente de paste nu am luat nimic. Prețurile par cam mari în Italia și la mâncare și la îmbrăcăminte, dar evident că nu pentru o sesiune de shopping am mers eu acolo.
Drumul spre gară l-am făcut prin același loc, pe sub arcade, dar eram în permaneță cu ochii după un restaurant, căci nu vroiam să plecam fără să mâncăm niște paste bolognese. Într-un final poposim la un local pe lângă gară, asta după ce am trecut pe la câteva care erau închise până pe la orele 20. Pastele pe care le-am mâncat au fost OK, dar nu ceva ieșit din comun, mai mult pentru reclamă le-am luat, că poate mă săturam la fel de bine și în Mestre la același local unde mâncasem pizza cu o zi înainte.
Ne-am luat de pe drum și niște pachețele cu ciuperci și verdeață pentru că vitrinele fast food-urilor lor sunt atât de îmbietoare că te fac să salivezi chiar de ești sătul. Înapoi spre Mestre tot cu regionalul am venit în aceleași condiții explemplare, tot cu Eros Ramazzotti în urechi.
Concluzii:
- se spune că Bologna este orașul cu cel mai ridicat nivel de trai din Italia și din cauza condițiior foarte bune de locuit și petrecere a timpului liber, acest lucru se vedea pe fața oamenilor, apropo, italienii par cei mai relaxați oameni pe care i-am văzut ever.
știu cât de greu se urcă în turnul acela, dar trebuie, dacă vrei să vezi ce n-ai mai văzut.
orașul a fost mai mult decât o mare surpriză.
Ziua 4: Mestre-Treviso-Cluj
Era ziua plecării și totul era așa de trist. Eu eram noslagică deja după zilele noastre italiene și nici nu părăsisem Italia încă. Pe lângă asta eram foarte obosiți și chiar i-am zis lui Clau că ar fi fost superb să fi mers după aceste zile pline de plimbări, măcar încă vreo 3 la Lido di Jesolo la Adriatică că oricum era tare aproape. În acest fel ne-am fi odihnit și vacanța ar fi fost completă. Altădată…
De la hotel am mers să luăm autobuzul spre Treviso, dar cam complicat căci nu am știut exact unde oprește. Așa că am dat o raită prin Mestre, prin Piazza 27 Octobre și am întrebat din 3 în 3 m de unde se ia autobuzul. Noroc că am plecat mai devreme de la hotel și nu ne-am panicat că pierdem avionul. Cu această ocazie am văzut bine și orășelul Mestre, care e destul de mare și de frumos, nu doar un satelit al Veneției. Până la urmă am mers la gară că știam că acolo oprește sigur busul, însă surpriză….venea doar la 10: 25 când teoretic noi ne-am plănuit să fim în aeroport. Dar până la urmă a fost bine căci am ajuns la timp pentru îmbarcare, poate și din cauză că de data acesta ne-a dus pe autostradă și nu prim orășele ca înainte cu 4 zile.
Zborul sper Cluj a fost la fel de bun, iar panorama asupra Veneției a fost fără cuvinte. Noroc că ne-am așezat exact pe parte care trebuie, că pe cealată parte nu se vedea. Cred că amintirea cu Veneția văzută din avion va rămâne cea mai vie din toată această excursie.
Concluzii generale:
- Italia e foarte frumoasă și complexă, dar are prea mulți imigranți de toate națiile, care pot fi agasanți (mai ales în Veneția unde încearcă să-ți vândă diverse), dar turiștii sunt cei care o aglomerează exagerat.
- orașele pe care le-am vizitat mi-au lăsat o impresie bună și amintiri de neșters de nici nu aș putea să zic care mi-a plăcut mai mult, deși îl tot întrebam pe Clau ce anume i-a plăcut lui.
- drumurile din Italia sunt foarte bune, iar rețeaua de trenuri extrem de bine pusă la punct.
- italiencele văzute pe stradă nu sunt foarte frumoase, dar sunt foarte aranjate și elegante, mai ales cele trecute bine de 40 de ani :)
- daaaa, chiar toti cerșetorii sunt români :) dar au învățat bine italiana.
- te descurci cam peste tot în engleză, dar îi înțelegi chiar și în italiana și de nu știi o boabă.
- spiritual m-am întors mai bogată, financiar…nici nu mai contează :D
P.S. Mai multe imagini din frumoasa Bologna, găsiți aici!
ITALIA: Verona & Padova
Deși ziua precedentă cu vizitarea Veneției ne-a sleit de puteri, duminică dimineața am fost sus la 7 și am luat rapid micul dejun căci aveam planuri mari.
Ziua 2: Mestre-Verona-Padova-Mestre
Îi promisesem lui Clau că mergem cu EuroStar la Verona, chiar dacă biletul a fost 16 euro/pers/dus. La 9:02 aveam tren (îmi notasem de pe site mersul și orele potrvite pentru noi). Normal că fiind mai repede cu jumate de oră în gară am cumpărat bilet, dar nu am spus și pentru ce oră, foarte amuzant că era pentru 8:35 și a plecat exact când am apărut noi pe peron. Ironic, știu, dar sincer, făceam un atac de panică dacă pierdeam peste 35 de euro, brrr. Noroc că la ei se pot schimba biletele lejer și fără să plătești nimic în plus. Așa că la ora stabilită am plecat cu 200 de km/h spre Verona cu trecere prin Vicenza. Peisajul este superb, pădure, orășele clădite de deal, iar în depărtare munți foarte înalți. Am ajuns într-o oră la Verona, iar din gară am luat bicicletele (gratuit, așa am aflat de la Infopoint) cu care am mers până la Arenă. Aici am răsuflat ușurați căci am constatat că sunt ceva mai puțini turiști decât la Veneția, dar asta a durat doar o oră căci pe la 11 s-a umplut și aici. Am “parcat” bițele în fața arenei romane și am luat-o la pas prin Verona. Minunat oraș, străduțe curate foc, altă viață! Am trecut pe la statuia lui Dante, iar apoi pe la casa Julietei. Deși nu am mai urcat la celebrul balcon, am făcut poză cu statuia din bronz a Julietei căreia dacă îi atingi sânul cică aduce noroc în dragoste. Nu vreți să știți câți au pus mâna pe sânul ăla, dar strălucea de curățenie față de celălalt.
Luându-ne în primire bițele am mers până la Palazzo Vechio, o minunăție din cărămidă, unde niște români ne-au făcut poze la amândoi (asta a fost o problemă a excursiei, fiind doar noi apare doar câte unul în poză). Apoi am mâncat cea mai bună înghețată de alune ever, pe o băncuță la umbră.
Am plecat zâmbind din Verona pentru că urma să ne oprim la Padova căci văzusem eu niște fotografii de acolo și mi s-a părut o drăgălășenie de oraș și nu mă înșelasem. Tot cu EuroStar și până la Padova unde învârtindu-ne aiurea cam 40 de minute să găsim centrul ne-a venit totuși ideea să luăm un tramvai care ne-a dus chiar în Piazza Prato della Valle. În imediata apropiere se află și frumoasa biserică San Antonio unde am prins și slujba de duminică după masa. Mi s-a părut o bijuterie arhitecturală biserica care din afară nu pare ceva grandios, dar dacă intri te șochezi. În rest, Piazza mai găzduiește și Basilica di Santa Giustina (cred că așa îi zice) și un parc imens înconjurat de apă. Îmi imaginez Padova ca un oraș universitar mai mic decât Clujul, dar cu mult mai cochet.
Deși am zis că luăm o pizza în Padova ne-am păstrat pentru Mestre, unde la întoarcere am intrat într-un local cu chelneri glumeți și cu mulți români care luau masa acolo. Clau și-a achiziționat de la local și un pahar de Cola supresize.
Dacă nu aș fi numărat bășicile de pe tălpi, aș fi zis că am avut parte de o zi chiar minunată :)
Concluzii:
- Verona e mult mai frumoasa decât am crezut, iar dacă ajungi acolo înainte de prânz chiar poți să o vizitezi fără să te lovești de turiști la tot pasul.
la Casa Julietei e aglomerație mare, iar ca să urci la balcon te costă cam 6 euro/pers, mult după umila mea părere.
o poți vizita într-o zi, dar dacă ai ocazia să rămâi peste noapte merită să mergi la unul din concertele ce se organizează pe Arenă.
Padova e “micuță și drăguță”, la 20 de Km de Mestre, dacă se ajunge în zonă e musai să se viziteze.
P.S. Mai multe imagini din Verona pot fi văzute aici, iar din Padova chiar aici ;)
ITALIA: Veneţia
Am așteptat aceste 4 zile în Italia de vreo două luni, din momentul în care ne-am luat biletele de avion. De atunci am tot plănuit ce și cum vom vedea și vizita. Știam că 4 zile nu e mult, de aceea am vrut să profităm de fiecare secundă petrecută acolo.
Ziua 1: Cluj-Treviso-Mestre-Veneția-Mestre
Mai devreme de ora 9 noi eram deja în aeroport deși zborul era la 11:15. Pentru mine a fost primul zbor, dar cum Clau avea multe la activ detașarea lui m-a făcut să urc în avion fără emoție. Mi-au plăcut tare mult decolarea, zborul și aterizarea. Având în vedere că a fost un zbor low cost mă așteptam să se întâmple ceva aiurea, dar a fost mai mult decât bine ajungând chiar mai repede la Treviso cu vreo 10 minute. De aici pentru 6 euro/persoană am luat chiar de la ușa aeroportului un autobuz direct la Mestre, care a făcut cam 30 de minute și ne-a transportat prin niște orășele foarte drăguțe, cochete și apropiate unele de altele. La Mestre, noi am coborât la gară deși autobusul probabil mai oprea și-n alte locuri. De la gară în 15 minute pe jos am fost la hotel. Cazarea aleasă la Hotel Centrale, 3 stele, a fost rezolvată de-o lună, astfel că am plătit doar 198 euro/3 nopți/cameră dublă + mic dejun. Hotelul nu e luxos, dar la acest preț eu nu am așteptat mai mult. A fost suficient, prosoapele ne-au fost schimbate zilnic, deși nu am cerut asta, se făcea zilnic curat în cameră, iar din punctul meu de vedere am plecat sătulă de la micul dejun. Ce a fost impresionant a fost capacitatea hotelului, avea cred 600 de camere. Asta e mult pentru un hotel așezat în centrul orașului. În fine, am urcat în cameră numai să ne lăsăm bagajul și să ne schimbăm, căci am uitat să zic, dar din momentul în care am coborât la Treviso mi-am dat seama că vom îndura ceva călduri.
Direcția Veneția, dar nu înainte de a ne plimba de beznetici prin Mestre să găsim o tutungerie de unde să cumpărăm bilete de autobuz. Era cam ora 14 și la ei la acestă oră aproape toate magazinele sunt închise până pe la 15-15:30. După vreo 40 de minute găsim bilete și plecăm încântați. Din centru pornim spre Piazzale Roma locul în care trebuia să luăm vaporetto spre lagună. Pentru 6,5 euro/persoană vaporetto ne-a dus până în Piazza San Marco, dar deja de la Podul Rialto nu mai puteai respira de turiști. Când am coborât am realizat că turiști + căldură nu e = romantism. Probabil, pentru a vedea orașul la adevărata valoare trebuie să mergi într-o altă perioadă. Dar totuși ce-am văzut mi-a plăcut. Canal Grande plin de gondole e o bijuterie, apa mării are o culoare fantastică, iar Piazza San Marco e grandioasă. Te simți ca o furnică mică, mică. Mie mi-a plăcut la nebunie mirosul de apă din Veneția chiar dacă mulți spun că e insuportabil. Miroase a mare, a briză, chiar mi-a plăcut foarte tare, mai ales din vaporetto avea o mireasmă aparte, oi fi eu mai ciudată, dar….
În Piazza San Marco am făcut câteva poze și mi-am luat o mască specifică, apoi am vrut să intrăm în catedrală dar era o coadă care dădea în Canal Grande, iar la cele aprox. 40 de grade nu am vrut să mă aleg cu o insolație, așa că am zis că mergem să ne plimbăm pe străduțe și venim înapoi. Străduțele sunt fantastice, pline cu magazine și tarabe, dar și mai pustii cele unde turiștilor le-a fost lene să ajungă. De pe o străduță pe alta am ajuns la Podul Rilato pe sub care am trecut cu vaporetto. Dacă nu ai grijă te poți rătăci foarte ușor pe străduțele alea.
Când ne-am întors, am urcat în Campanile di San Marco, 3 euro/persoană, cu lift. Priveliștea de sus e amețitoare, Veneția e superbă de sus, dar și turiștii par chiar mai mulți. Am stat mult acolo sus, era mai răcoare și am avut ce admira, numai cât am stat noi acolo au trecut vreo 4 vapoare de croazieră gigantice. După ce am coborât am avut surpriza să constatăm că marea Catedrală San Marco se închisese :( Eh, dacă va fi o dată viitoare, măcar a mai rămas ceva de văzut.
Am plecat să ne plimbâm pe principalul loc de promenadă, chiar pe țărm făcând poze și urmărind vapoarele. Pe la 18 ne-a dat în gând să mergem să vedem Murano și Burano, dar ni s-a comunicat că e prea târziu, oricum nu era în planul inițial, deci ne-am continuat plimbarea prin Veneția, cu Clau urlând după mine că îi era foame și era obosit. Ideea era să plecăm cu întuneric din Veneția ca să o văd noaptea. Așa că pe la ora 20 am luat masa pe mal la un local OK, nimic mai mult, care nu percepea taxă de restaurant (știam de acasă că se percepe așa ceva). Eu am luat o pizza, iar Clau lasagna, dar oricum la ce oboseală acumulasem mâncarea a contat ceva mai puțin.
Pe la ora 21 am părăsit Veneția, Clau m-a făcut să promit că nu mai fotografiez nimic ci doar savurez înserarea. Drumul de întoarcere a fost superb, luminile care se reflectau în apă îi dădeau un aer aparte, m-am bucurat de drum chiar dacă am stat în picioare. Ajunși la hotel am căzut rupți, dar știam că mai urmează câteva zile.
Concluzii:
- Veneția se poate vizita cât de cât într-o singură zi, eventual mai rezervi o zi pentru Murano și Burano, dar noi nu am ținut neaparat
este foarte frumoasă, dar exagerat de luată cu asalt de turiști
view-ul din turn (Campanile) face toți banii
regret că nu am intrat în catedrală și că nu am simțit în aer romantismul, chiar nu știu cum cele mai multe cereri în căsătorie au loc la Veneția
în rest, Veneția trebuie să fie pe lista de vizite a oricui, pe lista mea era în Top 3 :)
P.S. Mai multe poze pot fi văzute aici!
La Bella ITALIA
M-am întors de vreo 2 ore din Italia, frântă, dar încântată. Vreau să povestesc pe îndelete cum a fost, dar pe mâine, căci tre să-mi pun în ordine gândurile și pozele (cele exact 620 de poze, cam 100 la 5 Mpixeli, iar celelalte la 3 ca să fiu sigură că nu mai trebuie să șterg din ele ca să încapă tot ce vreau să fotografiez). De o oră mă tot uit la poze … și nu-mi vine să cred că am ajuns în sfârșit pe acolo.
Până să vin cu povestea completă, vă spun doar că planul a fost îndeplinit în proporție de 100% cu scăpările de rigoare care nu-i iau din procentaj. Așadar:
-am avut un zbor excelent cu WizzAir
-am văzut din avion Veneția (la întoarcere super view), Treviso, Coasta Dalmata (Croația), norișorii pofoși pe care îmi venea să-i ating, o ploaie strașnică aproape de Cluj, Clujul (super mișto de sus), ne-am văzut și blocul cu geam cu tot
-am vizitat: Mestre – Veneția – Verona – Padova – Bologna (cu view din tren spre Ferrara și Vicenza)
-am călătorit atât cu Regionalul cât și cu EuroStar Italia (200 km/h, quite good)
-am avut parte de plimbare cu bicicletele (gratuit) în Verona
-am mâncat cele mai bune înghețate ever (deși preferata mea de pepene galben a fost dezamăgitoare, celelalte au fost wow)
-da, am mâncat pizza în Veneția și Mestre (cea din Mestre a fost gustoasă, gustoasă)
-la Bologna am mâncat paste bolognese ce altceva? (chiar dacă rețeta originală e americană, doar numele e italian)
A fost tare fain, chiar dacă pe fast forward. Abia aștept să vă povestesc!
Destinațiile de VACANȚĂ ale românilor
Pentru că de aproape două luni nu mă pot gândi la altceva decât la vacanță am călătorit virtual prin multe locuri cu ajutorul siteurilor si forumurilor destinate vacanțelor. Astfel că până la vacanța mea despre care voi vorbi la întoarcere am ales să-mi scriu aici concluziile referioare la destinațiile de vacanță ale românilor pentru că mi-am dat seamă că sunt destul de plimbăreți și organizați când vine vorba de “plecat”. Pentru români nu e criză care să-i țină acasă și nici prea puțini bani care să nu le ajungă (găsesc ei o soluție), cel puțin la acesastă constatare au condus căutările mele despre cele mai populare, inedite și apreciate destinați ale vacanței… de vară.
Să încep cu destinațiile cele mai populare GRECIA și BULGARIA care ar câștiga cu număr egal de puncte. Cei mai mulți români consideră că raportul caliate preț este cel mai echilibrat în acest locații. Asta și pentru că ideea de concediu de vară a conaționalilor noștri este: mare+soare+leneveală=LOVE, deci tot ce apreciază ei mai mult este o relaxare totală într-un loc unde se pot bălăci și eventual mânca la prețuri rezonabile. În GRECIA cele mai căutate stațiuni sunt Paralia Katerini, Olympic Beach și Halkidiki, iar dintre insule câștigă detașat Corfu. Eu nu am fost în Grecia, dar am auzit că în aceste locuri auzi vorbindu-se românește ca la Mamaia. De aceea când o să merg poate o să aleg altă locație. În BULGARIA sunt preferate Nisipurile de aur, Balcik și Albena pentru că sunt oameni pentru care chiar dacă Marea arată ca la noi serviciile trebuie să fie net superioare.
Apoi românii preferă TURCIA pentru centrele spa, pentru bazarul de unde cumperi marfă bună la prețuri derizorii și pentru ospitalitatea nemărginită a turcilor. Este și o destinație foarte căutată pentru Luna de miere deoarece se vând pachete all inclusive la prețuri execelente, iar omul zice că măcar atunci să se respecte. Deși sunt multe de vizitat și în TURCIA ca în GRECIA de altfel, românii preferă și acestă destinație pentru mare și soare. Astfel că stațiuni ca Antalya, Bodrum, Marmaris, Kusadasi sunt în fiecare vară luate cu asalt de cei din nația noastră. În plus noile stațiuni descoperite par să câștige cât mai mult teren: Side sau Alanya cu hotelurile nou construite și condițiile exemplare.
Următoarea în top ar fi TUNISIA cu cele mai luxoase resorturi din întreaga Africă. O altă destinație populară pentru poaspeții căsătoriți și asta din nou din cauza pachetelor exotice și destul de luxoase. Un alt motiv pentru care țara este pur turistică îl constituie și faptul că e una dintre țările musulmane cele mai libertine, în care femeile au cele cele mai multe drepturi, iar stăinii nu sunt priviți dubios. Stațiunile de calibru sunt Sousse, Monastir și Hammamet. Pe lângă asta un sejur în TUNISIA promite și o excursie în deșert (experiență interesantă oricum ai gândi). Interesant cum nu au românii nicio rezervă față de această țară nord africană care până nu demult nu le spunea mai nimic.
CROAȚIA este de câțiva ani un loc plin de români din mai pâna în septembrie. Plajele stâncoase care mult timp nu au fost foarte apreciate au devenit repede un loc de petrecut vacanța. Mie una (din poze) Croația mi se pare superbă cu muntele care intră abrupt în mare, cu Parcurile naturale pline de cascade uimitoare, am înțeles perfect preferința compatrioților mei pentru acestă țară. Puncetele de atracție sunt Dubrovnik (o stațiune preferată și de vedetele de la Hollywood), Porec sau Pula (fie numai și pentru nume) :)
Preferată nu doar pentru munca de peste an ci și pentru vacanțe mai cu “dare de mână” SPANIA cu ale sale Costa Brava și Costa Maresme rămân în topul destinațiilor de vacanță ale românilor în primul rând pentru Mediterana superbă dar și pentru instinctul de conservare a locurilor pe care îl au spaniolii, căci să nu uităm una din cele mai bine păstrate destinații de vacanță aflate în patrimoniul UNESCO se află în SPANIA. Apoi mai e Palma de Mallorca cu foarte celebra IBIZZA, dar și foarte celebrele hoteluri de 5 stele+
În ultimii doi ani au mai răsărit două locații devenite brusc interesante: MUNTENEGRU și MALTA, dar care momentam parcă nu sunt chiar doldora de români, dar nici mult nu mai au.
Aș mai fi zis ceva de ITALIA cu Lido di Jesolo și Rimini preferate de familiile cu copii mici pentru că am auzit că sunt mai liniștite și oferă și mai multe locuiri de petrecere a timpului liber nu doar plaja și atât.
Iar pentru românii realmente bogați bineînțeles FRANȚA și minunata ei COASTĂ DE AZUR la care noi ceilalți putem doar să visăm, frumos ce-i drept :)
Acestea fiind zise ORIUNDE AȚI MERGE VĂ UREZ VACANȚĂ PLĂCUTĂ (și să ne revedem cu poze și povestiri care să ne țină de cald până la anu’)
Înainte de tăcere – Ernesto Sabato
Am dat gata și “cărțulia” lui Sabato la recomandarea Tomatei. O autobiogarafie care sincer m-a dat pe spate. Normal că au fost suficiente motive ca să vreau să o termin pentru că e o carte valoroasă care tratează diferite subiecte, de la o copilărie aflată sub autoriatea unui părinte cu principii solide dar rigide, la o adolescență marcată de incertitudini, la o maturitate în care s-au refuzat șanse pentru a se accepta anumite compromisuri și până o bătrânețe pe alocuri tristă dar plină de gratitudine pentru recunoștința oferită de cei care l-au apreciat ca scriitor de geniu și nu de formație.
Structurată pe 3 capitole inițial am gândit că se vrea o parte mai intimă a relatării, una mai obiectivă și eventul o concluzie asemănătoare cărților de gen. Dar am avut totuși surpriza să constat că partea “personală” a cam fost sărită (se fac referiri foarte vagi la femeia care i-a stat alături o viață, Matilde, dar care a suportat cu stoicism anumite scăpări ale bărbatului din el, iar mai pe final este descrisă pofunda trisțe pe care un tată o resimte la moartea fiului), apoi partea pe care am așteptat-o prea pe felie cu profesia (a se citi cariera) a fost un amalgam de eveninte înșiruite destul de cursiv și fără menajamente la propia persoană. Finalul a fost bulversant deoarece a venit ca un testament pentru generațiile următoare. După ce autorul a blamat violența și stilul de viață al tinerilor contemporani le-a spus că are încredere în ei și în capacitatea lor de a nu comite anumite greșeli care ar dăuna întregii umanități nu doar individului.
Scrisă la o vârstă la care alții chiar ar fi așteptat moartea la ușă, Ernesto Sabato a creat o lune paralelă la care s-a raportat în permanență. A reușit ca printre tabieturile unui om bătrân și amintirile chinuitoare ale unui soț și tată să strecoare povestea simplă a vieții unui om care a crezut în geniul său creator și care a îndurat multe refuzuri până la o oarecare recunoștere (a se vedea episodul în care aproape toate editurile îi refuză primul său roman). De profesie matematician/fizician (doctor în fizică) Ernesto Sabato practică destul de puțin în acestă direcție chiar dacă era foarte bine pregătit și îi plăcea această “parte” a sa. Însă decide să se dedice artei, scrie, pictează, ascultă și învață muzica atât cât să-i ridice în slăvi pe compozitori și chiar să-și îndepărteze fiul de o carieră în muzică când constată că acesta nu va deveni niciodătă compozitor ci doar interpret al unor compoziții geniale.
Trecând prin diferite regimuri politice care l-au marcat (în unele a fost implicat activ) a văzut societate sub atâtea forme încât retragerea în munți pentru a scrie a fost o decizie ce l-a rupt de realitatea cotidiană dar l-a lipit unei realități care l-a făcut celebru: realitatea literaturii pe care a scris-o cu nesaț.
Finalul vieții l-a purtat prin mai multe state pentru ai fi decernate numeroae premii pe care de fiecare dată le primea cu foarte multă emoție (odată chiar a leșinat din cauza unei asemenea stări chiar pe holurile elegante ale unui astfel de eveniment).
Această carte a fost publicată în 1998 când Sabato avea deja 87 de ani. M-a impresionat bătrânelul acesta deloc senil (mai ales că am și văzut niște poze cu el și chiar mi-e simpatic)