Aniversări, Diverse amestecate

Happy 50

11 comentarii


Pentru mine azi e o zi cu totul și cu totul specială, dar din păcate puțin tristă pentru că nu sunt la Ineu, acolo unde ar trebui să fiu acum. Mami, draga de ea, împlinește astăzi 50 de ani. O vârstă frumoasă, dublul vârstei pe care o voi împlini eu anul acesta. Sper să ajung și eu la 50 de ani tot așa de încrezătoare ca ea, care deși a trecut prin multe a ajuns aici cu fruntea sus, cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ. Ce mai…o doamnă (și despre puține femei poți spune asta în adevăratul sens al cuvântului).
Tocmai am vorbit cu ea telefon și mi-a zis că e la serviciu deja și își bea cafeaua împreună cu colegele, i-am spus că mi-am făcut și eu un cappuccino, iar ea mi-a zis să-mi imaginez că-l beau cu ea. :)
Ce pot eu să-i doresc mamei mele? Mamei care m-a susținut mereu, pentru care eu reprezint totul (singura persoană de pe lume pentru care numai eu contez), mamei care a fost alături de mine în cele mai negre momente, care m-a mângâiat și care mi-a șters lacrimile? Ce pot eu să-i spun din suflet unei persoane care mă va considera mereu fetița ei, care și acum îmi spune să mă îmbrac să nu răcesc și să mănânc bine să nu mă îmbolnăvesc? Ce pot oare să mai spun unei persoane care știe că o apreciez chiar și când avem divergențe de opinii, care știe cât țin la ea și când ne despart sute de km, care știe că numai ea mă poate alina?
Mami, îți doresc să fi ferictă și sănătoasă, să ai grijă de tine ca să poți fi lângă mine pentru foarte mult timp de acum înainte (și eu lângă tine evident). Îți doresc să fii mereu plină de speranță și zâmbitoare. Iar mie îmi doresc să nu te dezamăgesc niciodată (asta ar fi crunt, știu) și să îți aduc numai bucurii.
Și pentru că știu că nu citești aici, îmi permit să spun (fără să te întristez) că nu așa îmi imaginam ziua asta. Ci îmi imaginam că sunt la Ineu cu un buchet imens de flori în fața porții și cu un tort în care am pus cifrele alea care îmi plac atât, 50 și să plâng de fericire (probabil împreună cu tine).

Te iubesc.
LA MULȚI ANI !!!

18 mai 2007 – La cursul meu festiv. Foarte frumoasă zi !!!

aprilie 2009 – Ziua de Paști, Ineu, acasă la noi.

Și florile. Virtuale, dar speciale. O să vină însă și cele naturale :)

Diverse amestecate

El e Bash…Bashful

2 comentarii

Ziceam acu ceva vreme în postarea despre persoane și lucruri dragi că Bash se află printre ele. Ei bine, tot atunci am zis că tre să-l cunoașteți și voi. Deci el e BASH…un pitic/jucărie/drăgălășenie pe care Clau l-a câștigat la aparatul ălă cu “gheară” (că tot nu știu cum se numește) de la Cora. Bash a costat astfel 10 lei, dar a făcut toți banii pentru că mi-e tare drag de el. E o jucărie mare de pluș pe care poți să o îmbrățișezi dacă vrei :)
Și ca să vedeți ce nebuni suntem (mai ales eu, după el, după Bash) în orice poziție se află mi se pare că se uită la mine.
Voi ce ziceți? :))

Filme

Cupluri memorabile pe ecran

6 comentarii

Vivian Lee și Clark Gable
Orice s-ar zice cei doi au dat foarte bine împreună pentru un film gen „Pe aripile Vântului”. Filmul mi-a plăcut, nu fac parte din cei care spun că „a fost cel mai bun film ever, cel mai romantic, cel mai cel”, dar cuplul cred că este cel mai cunoscut din istoria filmului.

Katerine Hepburn și Humphrey Bogart
Am fost exrem de încântată de „Casablanca”, este poate cel mai vechi film romantic pe care l-am văzut dacă pot spune așa. Oricum el a stat prin fruntea topurilor filmelor siropoase, dar cred că după atâta vreme poate fi considerat mai mult de atât. Feminitatea lui Hepburn și subtilitatea lui Bogart eu una nu le-am putut uita.

Julia Roberts și Richard Gere
Normal că este vorba de „Pretty woman” și evident că diferența dintre acest cuplu și cele prezentate anterior este colosală, de fond și structură, dar complicitatea celor doi în film este fenomenală. Defapt pentru mine este singura peliculă în care Julia Roberts mi se pare drăguță, căci în rest, mă rog, părerea mea.

Julia Ormond și Brad Pitt
Păi trecând peste faptul că „Legendele toamnei” este printre filmele mele preferate, cuplul Ormond/Pitt este foarte bine lucrat. Eu zic că a ieșit exact așa cum și-au dorit scenariștii și regizorul. Mi se pare cel mai dramatic cuplu de film, stoarce lacrimi.

Maria Schneider și Marlon Brando
Pentru Maria Schneider, „Ultimul Tango la Paris” a fost o piatră prea grea. Jucând în compania marelui Brando, într-un film foarte controversat s-a auzit că ea ar fi fost atât de marcată încât nu a mai jucat nimic după aceea. În film însă cuplul este foarte mișto și oricât de avangardist ar fi fost filmul gândit, fără ei nu ar fi ieșit nimic bun.

Angelina Jolie și Antonio Banderas
Printre cele mai senzuale roluri făcute de Jolie și Banderas, cele din „Original Sin” mi-au tăiat răsuflarea. Trecem peste scenele hot, căci nu de ele e vorba ci de atmosfera pe care cei doi au impregant-o în film. Nu sunt fan Banderas dar aici recunosc: latin loverul m-a cucerit. Cât despre Jolie, cam în filmul acesta mi-am dat seama ce frumoasă e. Împreună au făcut furori pe peliculă.

Penelope Cruz și Ton Cruise
Evident în „Vanilla Sky”, un film super din multe puncte de vedere. Nu spun că l-a pus în umbră pe Tom, dar aici Penelope a făcut poate cel mai bun rol al său, chiar dacă Oscarul l-a luiat pentru „VickyChristinaBarcelona”. Cu o Penelope „inocentă” și un Tom „excentric” replicile au mers ca unse, iar scenele ferbinți…la fel. Mi-a plăcut mult cum s-au completat.

Sandra Bullok și Keanu Reeves
După „Speed” care nu m-a impresionat, „The Lake House” i-a readus împreună pentru niște roluri care m-au făcut să plâng. Atât de romantic mi s-a părut filmul că îl revăd mereu cu un nod în gât. Se potrivesc așa de bine, iar Bullok cu părul tuns e super drăguță. Keanu, pare finally om serios în filmul ăsta :)

Demi Moore și Patrick Swayze
Pe vremea când erau tineri făceau și filme bune, gen „Ghost”. După aia mi se pare că s-au lăsat pe tânjală amândoi. În roluri de fantomă și de semi băiețel s-au descurcat de minune.

Jennifer Aniston și Davin Schwimmer (Rachel și Ross)
Este cuplul meu preferat, chiar dacă e singurul dintr-un serial din toate despre care am vorbit. Cu ei practic am trăit în casă și cred că pe Ross l-aș mai fi păstrat un pic ;) Mi-a plăcut că nu au avut nevoie de 10 sezoane ca să fie cuplu, ei fiind un cuplu chiar și despărțiți. Foarte mișto, mă uit în jur îi recunosc în mulți „Friends”.

Sigur mai sunt alte multe cupluri din filme care merită luate în seamă și cu siguranță se vor mai consacra altele, dar cele 10 prezentate mi-au rămas mie în suflet (și minte, căci de ele mi-am amintit când am gândit postarea).

Carti, Filme

Vânătorii de zmeie- Cartea și Filmul

11 comentarii


Uite cum mă trezesc eu să scriu cu pasiune despre o poveste uluitoare din Afganistanul modern, tocmai azi când se împlinesc 8 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Așa s-a nimerit dar nu dau înapoi.
Prima dată am auzit despre filmul “The kite runner” pe care l-am ținut pe stand by doar, doar îmi voi face timp să-l văd, apoi prin pelegrinările mele la Cărturești am ochit cartea, apărută la Editura Niculescu și câteva săptămâni am tot dat târcoale pe acolo. Era 20 de lei și duminică la Iulius am zis “ce naiba?” și am luat-o. Marți am citit-o (o zi = 405 pagini, quite good) și azi am văzut și filmul. Ca de obicei filmul a fost copia palidă, dar știu că dacă nu aș fi citit cartea filmul m-ar fi impresionat până la lacrimi și poate în cele peste două ore chiar aveam nevoie de șervețel, dar așa să fiu sinceră abia am așteptat să se termine.
În schimb cartea, oh…da, cartea a fost demențială, una dintre cele mai faine “povești” pentru oameni mari pe care le-am rumegat. Cu un nod în gât cartea m-a pus la grea încercare, iar cu genunchii strânși la piept mi-am amintit de o altă poveste ci iz de 11 septembrie “Atât de tare și incredibil de aproape”.
Autorul ei, Khaled Hosseini s-a născut la Kabul în 1965, iar din 1980 se stabilește la San Jose în California. Povestea evocată de el pornește chiar din Kabulul copilăriei sale și narată la pesoana I, pare chiar povestea lui. Persoanjul central este însă Amir, fiul unui influent, dar corect afacerist din Kabul, care construiește orfelinate și ajută săracii. Servitorul lor Ali, are un fiu Hassan, care în ciuda diferențelor sociale și chiar de rasă devine prietenul cel mai bun al lui Amir. Totul se schimbă însă în momentul în care în urma unui concurs foarte popular de “vânat” zmeie, credinciosul Hassan este batjocorit de un grup de tineri rebeli în frunte cu Assef. Deși Amir vede ce se întâmplă de frică el nu intervine, iar acestă traumă a lui Hassan îl va urmări toată viața.
Când rușii învadează Afganistanul, Amir și tatăl său pleacă în America unde duc un trai foarte diferit, dar aici Amir termină un liceu, iar apoi urmează o facultate în urmă căruia devine scriitor, visul său din copilărie. Apoi se îndrăgostește și se căsătorește, dar ca de obicei trecutul și faptul că nu mai știa nimic de Hassan nu-i dădeau pace. Când bunul prieten al tatălui său și un fel de mentor pentru Amir îl cheamă în Pakistan ca să-l mai vadă ultima oară îi dezvăluie niște secrete care îi schimbă lui Amir complet viața, dar în același timp îl supun la un ultim test, acela “…de a fi bun din nou”.
Isabel Allende, scriitoarea chiliană spune despre acestă carte: “O carte minunată…Este una dintre poveștile acelea remarcabile, care te obsedează ani buni după ce ai citit-o. Toate marie teme ale literaturii se întâlnesc în acest extraordinar roman: iubirea, onoarea, vina, frica, mântuirea…”

Sport

US Open: Go Kim !!!

3 comentarii

Am preferințele mele și când vine vorba de tenisul feminin, iar de când Kim Clijters joacă tenis eu am admirat-o mereu. Îmi place stilul ei extrem de concentrat, dar relaxat în același timp, îmi place cum se apără și cum se luptă pentru fiecare minge. Îmi place că nu scoate sunete ciudate la fiecare lovitură, că nu vine machiată pe teren și nici înzorzonată ca surorile Williams. Îmi place că parcă s-a născut pe teren și drept dovadă revenirea ei în forță anul acesta la US Open după o perioadă de doi ani în care s-a căsătorit (cu baschetbalistul american Brian Lynch), a născut o fetiță în februarie anul trecut și ca să demonstrez că nu e ca în povești tatăl ei a murit de cancer în ianuarie anul acesta. Fără alte competiții la activ în acest an ea a beneficiat de un wildcard ca să poată juca la US Open, iar acum e în semifinale unde se pare că o va întâlni pe Serena Williams, asta după ce în optimi a eliminat-o pe sora acesteia, Venus.
Indiferent ce va face de acum înainte eu rămân la părerea că dacă după doi ani de pauză, cu toate cele întâmplate a reușit să revină la un asemenea nivel, fata asta e “Federerul” tenisului feminin și nu pot decât să strig în gura mare: Gooooo Kiiimmm !!!
Dacă interesează pe cineva mai multe poze și noutăți despre ea să intre pe site-ul oficial.

Pentru cei interesați US Open se află pe ultima sută de metri: semifinalele și finalele, iar Eurosport le dă integral. Dacă aveți insomnii noaptea după ora 23 puteți vedea în direct cele mai tari meciuri de tenis din ultimul turneu de Grand Slem al anului.

Carti

Cadoul de ziua mea part I

8 comentarii

Hmmm… da, știu că mai e o lună și jumătate până la ziua mea, dar uite că mi-am făcut un cadou pe care chiar îl consider de ziua mea, deci nu e doar vorbărie ca să primesc acceptul lui Clau :D
Lucrurile stau în felul următor: pentru mine un cadou = ceva ce în mod normal nu ți-ai cumpăra, dar care acolo în inima ta, în suflețelul tău îți dorești de nu mai poți, iar cineva care știe asta ți-l cumpără și ți-l face “cadou”. Bine, dar având în vedere că nimeni aaltcineva nu știe mai bine sau cel puțin la fel de bine ca mine ce îmi doresc eu acolo de nu mai pot, m-am gândit că cel care face cadoul anul acesta să fiu chiar eu. Normal că odată cu gaura din bugetul familiei, am avut nevoie de aprobarea lui Clau, care simțindu-se cu musca pe căciulă din cauza diverselor comenzi de pe Amazon (adică și-a făcut cadouri tot anul, cu acceptul meu evident), a zis ceva de genul “sigur, cum vrei tu, ce vrei tu, vezi să ne mai râmână bani de pâine” :P
Zis și făcut. Profitând de niște superoferte de pe Librărie.net, nebuna, adică eu, a dat peste 200 de lei pe niște… CĂRȚI, dar nu orice fel de cărți ca să fiu bine înțeleasă ci niște cărți de care abia mă puteam despărți când intram într-o librărie sau ajungeam la standurile cu cărți prin Cora, Carrefour sau Auchan. Drumul nu a fost scurt spre obținerea carților dorite căci, evident la mine niciun drum nu e nici scurt și nici ușor. Întâi am făcut liste, apoi am comparat prețuri, după asta am verificat disponibilitatea lor în stoc (nu de alta, dar doream să le aibă pe toate și să vină într-un singur colet, dacă-i bal, bal să fie, nu?), iar abia după ceva vreme pierdută pe site-uri m-am decis la care renunț și pe care le comand (pentru că da, lista era puțin mai lungă dar am zis să nu exagerez). Într-un final am făcut comanda sâmbătă seara pe la orele 20. Luni am primit mail că au trimis coletul, iar ieri am primit mesaj pe mobil că drăguța mea comandă a fost expediată și că în două zile mă pot prezenta la poștă chiar dacă nu am primit avizul.
Azi în drum spre casă am intrat la poștă să-mi încerc norocul, deși intuiția care de-o vreme dă semne de oboseală, azi mi-a zis că coletul meu a venit. Și așa a fost… cadoul a venit de la Librărie.net, care nu doar s-au dovedit a fi cei mai rapizi de până acum în onorarea comenzilor, dar au și plătit ei taxele poștale (deh…cică la comenzi peste 100 de lei, așa procedează, bine de știut).

Bun, deci cadoul:
1. Doamnelor și domnilor, Enciclopedia “1000 de destinații de vis” la care tânjeam de câțiva ani. E o carte superbă de 570 de pagini în format A4, editată de Editura Aquila. E piesa de rezistență a cadoului. Un fel de “Biblie” a călătorului virtual:))
2. Tot de la Aquila mi-am luat și “Ghidul complet Franța”, asta pentru că trebuia să cuprind și categoria “Poate plec”, dacă nu plec acum oricum sper să-mi fie de folos altcândva.
3. Prin Editura All, am făcut rost de cartea lui Emanuel Levy “Totul despre Oscar”, un studiu realizat odata cu a 75 a decernare a premiilor. O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei persoane care se trezea la 2 noaptea ca să vadă poate cel mai fastuos eveniment al filmului. Spun se trezea pentru că de vreo 2 ani niciun canal pe care abonamentul meu să-l cuprindă nu a difuzat această ceremonie :((
4. Nu se putea fără un pic de literatură așa că o altă carte după care plângeam a fost “Maestrul și Margareta” a lui Mihail Bulgakov. Abia aștept să o citesc chiar dacă am văzut că părerile despre ea sunt împărțite și nu toată lumea o laudă. Eu am ediția de la Humanitas, din Raftul Denisei.
5. J.D. Salinger “De veghe în lanul de secară”, care e o cărtiucă pe care ar fi trebuit să o citesc de mult, dar acum că e a mea nu mă mai împiedică nimic.

Noh, cam asta e… și am scris “Cadoul de ziua mea part I” nu pentru că mai am așteptări de cine știe ce cadouri în octombrie :P
dar…(tuse seacă, cu subânțeles) jur că voi mai scrie dacă voi mai primi ceva, orice :))
Mă duc acum prin “Destinațiile mele de vis”, povestesc la întoarcere :)

Carti

Viaţa pe un peron

Niciun comentariu


“Viaţa pe un peron” este o carte metaforizată în întregime care vorbeşte despre încleştările din om în fiecare rând.
Un bărbat şi o femeie aşteaptă pe un peron să vină “trenurile” lor, în acesată aşteptare se desfăşoară poate cel mai sumbru scenariu despre viaţa cuiva cu temeri şi neputinţa de a le înfrunta. În mare proporţie autobiografică (sau cel puţin eu aşa am simţit-o), cartea lui Octavian Paler este o creaţie de valoare. Daniel Cristea-Enache spune în prefaţă că: “Viaţa pe un peron este un roman al angajării şi dezbaterii morale, cu întrebări fundamentale splendid formulate, şi răspunsuri din toată gama prin care individul se defineşte. Reacţionând într-un anumit fel, fugind sau rezistând, luptând sau colaborând, el e scăldat în oricare dintre aceste ipostaze în lumina rece a unei singurătăţi esenţiale.”
Până la urmă despre acestă singurătate este vorba, despre cum singur în faţa unui destin pe care îl poţi înfrunta dar nu o faci, viaţa se prăbuşeşte iar tu nu ai luat trenul potrivit.
Viaţa pe un peron la modul cel mai simplu se desfăşoară după un decalog inventat de autor, care funcţionează ca o filosofie de viaţă:

“Prima porunca: Sa astepti oricit.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sint bune decit amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gindul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavind altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvinteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tirfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.”

Mi-am dorit să citesc acestă carte din primul moment în care am auzit de ea, iar ieri când am terminat-o mi-am dat seama că am învâţat o lecţie atât de preţoasă despre viaţă cum nu mi-aş fi imaginat. În faţa fricii suntem ca nişte manguste imperfecte în faţa unei cobre şi ar trebui să ne comportăm ca atare pentru că mangusta chiar dacă ştie de neimunitatea sa, sare la gâtul cobrei cu aceeaşi ardoare. Sunt multe de învăţat dintr-o asemenea carte, e o viaţă de om în cele 250 de pagini. Sunt încă sub influenţa ei şi tot îmi spun că nu mai trebuie să scriu despre cărţi atât de “la cald”.
N.B. În timp ce citeam nu mi-am putut imagina decât gara de la Ineu, linia ferată ce trece prin spatele casei mele şi doi oameni în pardesie aşteptând trenul. Care tren?

Close Menu