Happy 50


Pentru mine azi e o zi cu totul și cu totul specială, dar din păcate puțin tristă pentru că nu sunt la Ineu, acolo unde ar trebui să fiu acum. Mami, draga de ea, împlinește astăzi 50 de ani. O vârstă frumoasă, dublul vârstei pe care o voi împlini eu anul acesta. Sper să ajung și eu la 50 de ani tot așa de încrezătoare ca ea, care deși a trecut prin multe a ajuns aici cu fruntea sus, cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ. Ce mai…o doamnă (și despre puține femei poți spune asta în adevăratul sens al cuvântului).
Tocmai am vorbit cu ea telefon și mi-a zis că e la serviciu deja și își bea cafeaua împreună cu colegele, i-am spus că mi-am făcut și eu un cappuccino, iar ea mi-a zis să-mi imaginez că-l beau cu ea. :)
Ce pot eu să-i doresc mamei mele? Mamei care m-a susținut mereu, pentru care eu reprezint totul (singura persoană de pe lume pentru care numai eu contez), mamei care a fost alături de mine în cele mai negre momente, care m-a mângâiat și care mi-a șters lacrimile? Ce pot eu să-i spun din suflet unei persoane care mă va considera mereu fetița ei, care și acum îmi spune să mă îmbrac să nu răcesc și să mănânc bine să nu mă îmbolnăvesc? Ce pot oare să mai spun unei persoane care știe că o apreciez chiar și când avem divergențe de opinii, care știe cât țin la ea și când ne despart sute de km, care știe că numai ea mă poate alina?
Mami, îți doresc să fi ferictă și sănătoasă, să ai grijă de tine ca să poți fi lângă mine pentru foarte mult timp de acum înainte (și eu lângă tine evident). Îți doresc să fii mereu plină de speranță și zâmbitoare. Iar mie îmi doresc să nu te dezamăgesc niciodată (asta ar fi crunt, știu) și să îți aduc numai bucurii.
Și pentru că știu că nu citești aici, îmi permit să spun (fără să te întristez) că nu așa îmi imaginam ziua asta. Ci îmi imaginam că sunt la Ineu cu un buchet imens de flori în fața porții și cu un tort în care am pus cifrele alea care îmi plac atât, 50 și să plâng de fericire (probabil împreună cu tine).

Te iubesc.
LA MULȚI ANI !!!

18 mai 2007 – La cursul meu festiv. Foarte frumoasă zi !!!

aprilie 2009 – Ziua de Paști, Ineu, acasă la noi.

Și florile. Virtuale, dar speciale. O să vină însă și cele naturale :)

11 comentarii

  1. la multi ani fericiti mamei tale! este tare frumoasa :)
    chiar daca nu o poti imbratisa fix de ziua ei, cu prima ocazie tot veti sarbatori.
    saptamana frumoasa!

  2. La multi ani si multa sanatate mamei tale. :)

    La fel s-a intamplat si cu mine si cu mama mea anul trecut: ea a implinit 50 de ani si eu 25. :P

  3. Vă mulțumesc fetelor pentru gândurile frumoase, mami ar fi și mai happy să știe că mai sunt persoane care i-au urat LMA :*
    Oricum din câte am mai vorbit cu ea azi a avut parte de o zi frumoasă :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.