Avionul urma să plece la ora 6, deci simple socoteli arătau că ne-ar sta bine să fim in aeroport pe la 4, deci trezirea pe la 3 cel tarziu, cu drumul tocmai din Florești si toate alea aferente, chiar de nu om fi pe 4 la check-in (care oricum era facut online)… hmmm… concluzia e că, nu ne mai culcăm :)

Pe la 4 si ceva deja asteptam cuminti la poarta de îmbarcare rugându-ne să nu fie ceața, să nu ne mai doară gâtul (eu deja înghițisem cactusul), să plecăm la timp, să ajungem cât mai repede. Buuun, urcăm, plecăm la timp, Clau aproape că doarme la decolare, eu nu pot rata partea mea preferată dintr-un zbor, dar imediat după capitulez. Mă rog, ațipesc, căci de odihnit pe niciun mijloc de transport nu pot să o fac. Pac, gata, aterizăm (de notat că am avut parte de cea mai lină aterizare din câte am aterizat, ca să zic așa). Suntem în Pisa, e ora 7 la ei, ne dăm ceasurile înapoi cu o oră și… să înceapă aventura :)

Trenul expres care face legătura dintre Pisa Aeroporto și Pisa Centrale circulă din oră în oră dimineața, noi l-am ratat la mustată, cred că plecase cu 5 minute înainte să apărem noi pe peron. Dar, să nu ne panicăm. Calculăm iar (că știam din vară): dacă facem cu trenul 5 minute de la aeroport la gară, cât am face pana la gară pe jos? N-am fost bună la matematică niciodată, dar mă gândeam că mai mult de jumate de oră nu avem ce merge. Așa că mergem, înviorarea de dimineața. La început nu o luăm pe drumul cel bun, dar apoi încet și sigur, la îndrumarea unui “nenea” care își plimba câinele, înaintăm spre centru (acest lucru era semnalizat încă de la ieșirea din pacarea aeroportului, dar noah…). Și deși încep să repir ca Darth Vader când ia vitamina C cu propolis, în 20 de minute suntem la Gara Centrale. În care oraș, oare se mai poate face așa rapid acest drum, per pedes? Sincer, la Cluj cred că faci 4 ore, dar eu una nu m-aș încumeta, e tare departe!

Pisa, în zorii zilei e liniștită și caldă, îmi place Pisa din ce în ce mai mult, în plus e un oraș intuitiv și nu ai cum să te rătăcești sau să nu găsești ceva, totul e aproape (cam ca la Ineu așa, dacă pot oare compara) și e frumoasă ce mai… până și la gara e “drăguț” în lumina dimineții. Nu vrem să zăbovim la Pisa, ne-am plimbat deja prin ea și aveam să ne mai plimbăm la întoarcere, așa că ne luăm rapid bilete pentru Florența, Santa Maria Novella. Se luminează bine pe când să plecăm, deci pot admira alte porțiuni de peisaje toscane. Însă nu pentru mult timp, căci la căldură mă înmoi și deși trenul face cam o oră până la destinație, mă ia somul și moțăi ca un mâț…

Când ne apropiem de Firenze mă trezesc buimacă și vad încă din tren cupola Domului… Chiar așa aproape să fie? Ea e oare? Pfoai, bine că am ajuns! Gara din Firenze seamănă bine cu gara de Nord de la București, numai că este mai curată și mai puțin înghesuită și aici nu mi-e frică de nimeni (chiar dacă răufăcătorii tot români sunt, merg pe principiul “îi înjur în românește” și mă lasă în pace). Ieșim din Gara Santa Maria Novella și la doi pași ajungem și la Catedrala Santa Maria Novella (care de altfel dă și numele gării, după cum se vede), ei, e o bijuterie care probabil că în oricare alt oraș, ar fi piesă de rezistență, aici însă e doar “biserica de la gară”… dar despre asta și despre tot ce urmează vă povestec în episoadele următoare…

P.S. Am încărcat Pozele de la Florența deocamdată, la cererea specială a mamei care mai nou (de curând) îmi citește blogul :) (Ghiciți de unde a aflat că am răcit? Te pup, mami!)

Dragilor, am ajuns la Florenta in aceasta dimineata la ora 9 dupa poate cel mai de rutina si scurt zbor ever. Am zburat pe aceeasi ruta in vara, dar pentru ca de aceasta data am plecat din Cluj la ora 6, am atipit cam un ceas si totul a parut mai scurt. Pentru ca noaptea trecuta nu am dormit deloc, a fost zbor din ala pentru care nu merita sa te culci, ca te trezesti mai obosit, am fost azi un pic ametita, dar cred ca eram oricum la cat de fain e pe aici. Vestea proasta este ca am plecat cu o durere in gat care a persistat si acum cred ca vrea si nasul sa zica ceva de rau, dar vestea buna este ca nu prea imi permit eu acum sa ma vait… in plus am pacalit raceala de trei ori in acest sezon. Sper sa ma linistesc.

Am venit abia dupa masa sa ne luam camera in primire si acum am zis sa ne odihnim putin si daca gatul si nasul imi dau pace sa ne plimbam mai spre seara. Aici sunt cam 16 grade, dar pentru ca bate vantul destul de tare nu le prea simti, este soare si la soare este chiar placut, dar cum treci la umbra iti amintesti ca este totusi toamna… si cand ma gandesc ca unii azi dimineata plecau la Palma de Malorca… hmmm… cica pe acolo se poate face inca baie in mare.

In alta ordine de idei de dimineata si pana acum am reusit sa ne plimbam o gramada. O sa le iau pe rand, dar nu acum, acum am vrut doar sa profit de acest moment de respiro sa va salut si sa va spun ca daaa… asa cum stiam, straniu cumva, inainte de plecare, Toscana are un farmec aparte, un romantism pur si simplu molipsitor si o atmosfera de roman clasic. Cei care prefera aceste ingrediente ma vor intelege. Abia astept sa vad ce mai e de vazut prin zona si abia astept sa vad daca ne iese planul de a vedea ceva si prin imprejurimi.

Va doresc un weekend placut de care sa va bucurati si sa nu raciti asa ca mine.

p.s. scuze pentru aceasta postare dezordonata, dar scriu in premiera de pe iPad si imi lipseste laptopul meu drag…