“Toscana României”: Haferland, un colț aparte din Transilvania

Am spus-o ca pentru mine, de nenumărate ori, încet ca să nu rup vraja, că așa cum italienii au Toscana, francezii au Provența sau nemții Bavaria, ei bine, românii au Transilvania, o regiune care nu este mai prejos aproape cu nimic de celelalte regiuni amintite mai sus. Poate o spun din mândria faptului că aici trăiesc și nu departe m-am născut, poate că pur și simplu există o chimie specială cu anumite locuri și asta conduce la adevăruri pe care doar le simțim și nu trebuie musai să le demonstrăm. Am vorbit și voi mai vorbi despre Transilvania, însă este pentru prima dată când voi povesti despre o regiune a ei, destul de diferită de tot restul și plină de poveste: Haferland.

Haferland înseamnă în limba română Țara Ovăzului și se referă la o regiune specifică din Transilvania, unde din cauza climatului, ovăzul era cultivat cu succes de către localnici din cele mai vechi timpuri, ceea ce a făcut ca satele din zonă să se dezvolte și să capete un farmec aparte. În zilele noastre, zona este caracterizată de un peisaj rural original, vălurit de podișul transilvănean și presărat cu locuințe impunătoare, cu porți înalte ca ale fortărețelor și curți largi pline cu flori, iar la interior specificul fiind redat de mobilierul săsesc viu colorat și pictat manual. În mijlocul fiecărui sat tronează câte o Biserică fortificată, centrul comunității săsești de pe vremuri și o mărturie consistentă despre viața unei regiuni ce a dorit din tot sufletul să-i fie păstrată esența. Dacă încă nu ați localizat din descriere care ar fi coordonatele acestei zone, aflați că Haferland-ul este considerat a se afla pe raza localităților Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf. 

Pornind din acest punct, în vara anului 2012, Michael Schmidt, președintele Automobile Bavaria și al Fundației Michael Schmidt și Peter Maffay, fondatorul Fundației Tabaluga, au inițiat proiectul Săptămâna Haferland, un festival menit să promoveze cultura și tradițiile săsești. Am luat aceste informații de pe situl proiectului și nu, nu am transformat acest articol într-un adevertorial ci pur și simplu scriu pentru că îmi place acest eveniment la care am și luat parte anul trecut, ca simplu turist în zonă. Nu neg că am primit în calitate de blogger invitații la evenimentele ce au legatură cu acest proiect (conferințe de presă, lansări etc), dar de obicei nu le-am onorat din motive de distanță, program de muncă sau mai nou, copil mic acasă. Mi-am dorit însă să ajung în Haferland încă de prin 2013/2014 când, informația s-a propagat bine în online și am început să mă interesez de atracțiile zonei, mai ales că pasiunea mea pentru Cetățile și Bisericile fortificate din Transilvania era în plină ascensiune, ajunsesem să văd câteva, iar entuziasmul meu a crescut exponențial.

Și am reușit anul trecut să vizităm zona timp de două/trei zile chiar pe timpul Săptămânii Haferland. Ne-am pus baza la Viscri, dar am fost și pe la Bunești, Meșendorf, Cloașterf și Criț. Dacă la Meșendorf și Cloașterf n-am găsit Biserica deschisă și nici n-am sunat să vină cineva să ne deschidă, deși era posibil, la Bunești și Criț am reușit să vedem Bisericile pe interior și chiar să intrăm puțin în atmosfera locului. Cu alte ocazii am mai ajuns la Rupea și la Saschiz, dar de această dată chiar nu am reușit mai mult, avându-l și pe Albert cu noi. Anul trecut, evenimentul a avut loc la început de august, dar din ce am constatat, anul acesta evenimentele din cadrul Săptămâna Haferland se vor desfășura în perioada 25 – 29 iulie. Vă precizez asta înainte de a vă povesti cum a fost pentru noi anul trecut, în speranța că poate, poate vă va atrage și pe voi zona și îi dați o șansă anul acesta (sau în anii viitori, când plănuim și noi să ne întoarcem).

Întâi vreau să vă vorbesc despre Viscri, da, despre acel Viscri unde însuși Charles, Prințul de Wales și-a cumpărat cel puțin o proprietate (se crede de fapt că nu doar una, una însă este celebră) și căruia i se datorează în parte notorietatea zonei. Viscri este un sat, cumva parcă rupt de lume și de timp, greu accesibil din drumul principal și cu străduțe total neasfaltate, numai drumul ce duce spre Biserica Fortificată beneficiază de un caldarâm. Șoferii vor blestema acele drumuri, dar spălătoriile auto le vor mulțumi ulterior. Cu toate acestea mi s-a părut fermecător satul cu gâștele și rațele lui de la colț de stradă și cu vacile care știu să se întoarcă seara acasă. Parada celor 300 de vaci a ajuns o experiență de bifat pentru turiștii de la Viscri. Sigur că e amuzant, dar este și foarte interesant. Și vă spune asta o persoană care a avut bunici la sat, care a mai văzut gâște și rațe și vaci care se știu întoarce acasă, care s-a născut și a trăit într-un oraș micuț, la casă cu grădină și cu păsări. Și totuși, Viscri mi-a plăcut și mi-a adus aminte de copilărie și de mirosul de fân al verilor toride din Câmpia de Vest.

Ne-am plimbat mult prin Viscri în acele zile cu Albert în Manducă (încă nu mergea) și la un moment dat chiar ne-am așezat la întâmplare pe o bancă în sat, la umbra unei case înalte, văruite în culoarea untului și am stat de vorbă peste jumătate de ceas cu un localnic, care am simțit că abia a așteptat să se așeze cineva pe banca lui ca să poată povesti vrute și nevrute despre sat, lume și viață. Mi s-a părut un om simplu, însetat de stat la vorbă cu niște tineri necunoscuți cu copilul “în spinare”, care poate i-au adus aminte de tinerețile lui (minus Manducă, atunci erau alte sisteme și alte sistemuri) happy Mi-am dat seama că de când nu mai sunt bunicii mei, mi s-a făcut dor să vorbesc cu cineva despre niște vremuri pe care nu doar că nu le-am trăit, dar mi se par deja din romanele clasice. Povestea din Viscri a implicat și-un Prinț (de Wales) pe care localnicul nostru a apucat să-l cunoască, dar amintirea aceasta era destul de lipsită de importanță în comparație cu aventura drumului parcus în tinerețe din Moldova în Transilvania, lăsând în urmă locurile de baștină, unde nu s-a mai întors niciodată…

Biserica fortificată din Viscri este principalul pol turistic al satului și al zonei (aș îndrăzni să spun că al întregii regiuni Haferland). Normal că și pentru noi a fost prima oprire și am încercat din răsputeri să o fotografiem cât timp nu era plin de turiști în curtea ei, iar asta a fost o reală provocare. Noroc că (și) pe vremea aceea, Albert ne dădea deșteptarea destul de devreme happy Din anul 1999 Biserica face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Fiind inițial construită de secui și ulterior preluată de sași, Biserica a fost fortificată în secolul al XV-lea și transformată într-o fortificație cu turnuri, bastioane și două ziduri de apărare. Este foarte bine conservată și îngrijită minunat, oamenii zonei înțelegând cumva că au în sat o bijuterie pe care nu-și pot permite să o piardă. De asemenea, cred că au înțeles potențialul turistic al zonei și din acest motiv multe din casele din sat s-au transformat în pensiuni cu puternic caracter săsesc. Locațiile sunt în general recunoascute după număr Viscri 125, Viscri 32, Viscri 195, Viscri 119 etc. Nu sunt numerele la întâmplare, chiar se găsesc pensiuni în aceste locații.

Ne-am cazat și noi la una din ele, Viscri 44, chiar pe drumul ce duce la Biserică și a fost una din cele mai interesante cazări de care am avut parte la noi în țară. A fost chiar frumos și ne-am simțit ca acasă la bunicii nostri (dacă ei ar fi fost sași, iar asta nu ar fi fost rău deloc). Serios acum, pensiunea este exact așa cum arată și pozele de mai jos. Proprietara ne-a făcut și de mâncare și asta e de real folos în Viscri, căci în afară de celebra Pensiune/Restaurant Viscri 32: White Barn and Blue House, nu prea ai unde să iei masa dacă nu te tocmești cu gazda ta. Regret că noi n-am făcut rezervare la Viscri 32, unde este foarte, foarte frumos, dar chiar nu am bănuit că este atât de căutat și de pretențios (când am ajuns noi mai erau două mese libere, dar nu se mai servea nimic fără rezervare, căci nu ar fi ajuns celor care erau deja acolo, din cate am înțeles, în fine, idee e că trebuie rezervare obligatoriu). Totuși mai am o recomandare pentru loc de luat masa, ca să nu plece nimeni flămând de la Viscri, Casa Onea sau Viscri 199 cum este cunoscută de localnici, în special pentru pâinea tradițională de Viscri, plăcintele autentice cu brânză și supa senzațională de pui, dar pregătiți-vă să așteptați ceva pentru comandă.

Satul are o atmosferă foarte originală cu tot puhoiul de turiști care îl iau cu asalt. Așa de faină e atmosfera că pot zice că avem de la Viscri cele mai faine poze pe care le-am făcut prin călătoriile în România, drept dovadă că am și ales o grămadă care să ilustreze acest articol. Satul este parte a comunei Bunești, cumva izolat pe drumul ce leagă Brașovul de Sighișoara. Această izolare cred că l-a făcut să-și conserve atât de bine stilul și viața de aici să pară din alt timp. Și această relativă izolare cred că l-a atras și pe Prințul Charles aici, fără să bănuiască cum se va dezvolta agroturismul în zonă datorită lui. Casa Prințul de Wales poate fi vizitată și chiar oferă cazare și masă, însă lista de așteptare este destul de lungă, o rezerare cu timp consistent în avans este mai mult decât obligatorie. Am trecut pe la Prinț pe la poartă, dar îl aveam cu noi pe-al nostru Prinț care ne-a reconfigurat traseul happy

Criț este al doilea sat din Haferland pe care am reușit să-l vedem ceva mai bine. Dacă nu mă înșel, Criț este cumva “capitala” regiunii, aici având loc cele mai multe evenimente în programul Săptămânii Haferland (brunch-uri, concerte, întâlniri ale sașilor, lansări de carte și multe altele). Este mult, mult mai accesibil din drumul principal și se ajunge mult mai repede decât la Viscri. Ulițele satului sunt mai largi, există mai multe magazine și pe undeva satul pare ceva mai modern și mai dezvoltat decât celelalte sate din Haferland. Și aici punctul central este Biserica fortificată, dar mai ales orga sa. Orga aceasta celebră cu 1450 tuburi, construită în 1813 de maestrul Johann Thois, a fost complet restaurată în anul 2013, iar după restaurare, Biserica evanghelică din Criț a devenit gazda a numeroase concerte organizate de comunitatea sașilor, nu doar pe timpul evenimentelor din Săptămâna Haferland.

Un real noroc al vizitei noastre la Criț a constat în faptul că am cunoscut-o pe doamna Sofia Folberth, a cărei poveste de viață poate fi regăsită și-n cartea Ruxandrei Hurezean, “Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași”. Doamna Sofia în vârstă de aproape 100 de ani (o puteți vedea mai jos în imaginea a treia), este originară din Criț, dar trăiește în Germania de mai mulți ani, la nepoții dânsei. În fiecare vară se întoarce la Criț și rămâne pe timpul sezonului cald în casa sa din curtea Bisericii, întâmpinând turiștii cu povești săsești și tot felul de sfaturi și recomandări pentru o ședere cât mai plăcută a acestora în Haferland. Știam de doamna Sofia, dar n-am crezut că vom avea bafta să apucăm să vorbim cu cea mai în vârstă săsoaică din regiune. Așa că, nesperat, am avut parte la Criț de experiența completă a vizitei în Haferland. Îmi voi procura și monografia satului cu proxima ocazie și mă aștept ca pasiunea să-mi fie alimentată de povestea acestui sat de sași, căci nu, încă n-am descoperit ce anume mă atrage atât de tare la această regiune.

P.S. N-am ratat nici frumosul lan de Floarea Soarelui (pe care o ador) de la ieșirea din sat, un lan ca o Mare nesfârșită de galben, o “grădină” întinsă căreia nu i se vedea capătul. Dacă nu era teribil de cald, probabil aș fi zăbovit mai mult prin el alături de pălăria mea fotogenică.

Bunești este reședința comunei cu același nume, vestită și ea pentru Biserica fortificată. Când am ajuns noi la Bunești erau în toi pregătirile pentru brunch-ul ce urma să se desfășoare aici, însă noi nu am rămas căci părea să se aglomereze și oricum nu am fost înscriși la această activitate. Momentul este numai bun să vă spun că, dacă doriți să participați la evenimentele din cadrul Săptămânii Haferland trebuie să completați un formular pe site-ul evenimentului și să menționați cam care ar fi zilele și locațiile pe care intenționați să le vizitați. Sigur că o să puteți cel mai sigur participa la toate chiar și fără înscriere, însă totuși pentru a fi siguri că nu ratați ceva din cauza faptului că vor fi extrem de mulți turiști ar fi bine să faceți o înscriere prealabilă care nu vă obligă la nimic. Adică dacă nu mai reușiți să mergeți nu pierdeți nimic, decât evenimentul în sine. Noi de exemplu ne-am înscris doar pentru evenimentele din Viscri și nici la aceala nu am participat la toate, pentru că a fost foarte cald și foarte multă lume.

Meșendorf este un sat mult mai mic decât decât celelalte menționate, dar deține o comoară: Ansamblul bisericii evanghelice fortificate. Din păcate i-am admirat numai exteriorul. Multe din aceste Biserici fortificate nu sunt deschise tot timpul, însă există posibilitatea să sunați la numărul de telefon afișat la intrare și cineva din apropiere va veni să vă deschidă. Depinde mult și de disponibilitatea fiecăruia, noi n-am mai dorit să așteptăm și ne-am mulțumit cu o scurtă plimbare cu Albert în jurul Bisericii. Îmi pare rău, căci auzisem lucruri bune despre interior, cum ar fi că este decorat cu picturi baroce, iar altarul din 1693,  are amplastă deasupra orga construită în 1914 de Leopold Wegenstein. În amvon s-ar afla o clepsidră realizată din patru cilindri de sticlă care permitea preotului să urmărească durata serviciului religios.

Și în Cloașterf a fost la fel, dar deja văzusem așa de multe Biserici în câteva zile că parcă se impunea o pauză. Totuși ne-am plimbat puțin prin zonă și satul mi-a părut drăguț sub soarele încins de august. Sunt convinsă că în Biserică am fi dat de răcoarea mult dorită, dar n-am mai sunat nici aici. Am aflat doar că Ansamblul fortificat al Bisericii evanghelice-luterane se numără printre cele mai omogene din Transilvania, capodoperă a unei singure perioade de construcție, ceea ce îl face unic, diferit și desigur, de vizitat. Poate data viitoare, când va mai crește și Albert mai mergem la “vânat” Biserici și Cetăți fortificate, nu de alta, dar deja la întrebarea mea “Albert, mergem să vizităm Cetăți?” am început să aud un “Cecem” semn că suntem de drumul cel bun happy

Știu că a ieșit un articol lunguț pe care sper din suflet să-l parcurgeți până la capăt, dar să știți că ar mai fost multe de spus. Haferlandu-ul și nu numai ci întreaga regiune săsească a Bisericilor și Cetăților fortificate mă atrage în continuare. Mai sunt atâtea de văzut și atâtea de povestit!! Iar în încheiere, deși deja este aglomerat internetul și mai ales blogosfera românească de articole despre zona asta mișto, am selectat de pe Bialog câteva din articolele mele scrise în timp despre pasiunea asta (ciudată?!) pentru ziduri scorojite de vreme, cu povești atemporale despre lume și viață lipite de secole între cărămizile lor.

You may also like

3 comentarii

  1. Ce articol fain și ce poze și mai faine și ce regiune și mai și mai faină happy Am Haferland pe listă de mult timp, dar n-am reușit să ajung încă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.