Și a venit momentul să vă povestec despre 3 cărți “de dragoste” care mi-au lăsat un gust amar. Întâi și întâi nu le-am citit pentru că fost “de dragoste” ci pur și simplu s-au întâmplat să fie, dar să le luăm pe rând:
Mal di pietre al Milenei Agus este descris ca un roman “efervescent” ceea ce mie nu mi s-a părut a fi. Povestea în sine nu este rea, cred că dintre cele 3 cărți despre care o să vorbesc, aceasta are povestea cea mai bună, dar mie mi se pare atât de trasă de coadă că deși de dimensiuni reduse cartea a ajuns să mă calce puțin pe nervi. Cred că autoarea a reușit un lucru paradoxal, să facă să pară lungă o poveste atât de scurtă. Titlul pare foarte frumos și foarte poetic, dar de fapt mal din pietre înseamnă pietre la rinichi, vă dați seama că m-am dezumflat imediat ce am aflat asta, speram să fie cu totul altceva. OK, ok este poveste de iubire, o poveste dintre o femeie căsătorită fără dragoste cu un bărbat care o supune cu voia ei la perversiuni sexuale (căci altfel mergea la bordel și a hotărât că mai bine îi face hatârul acasă decât să meargă el să plătească pentru asta, logic, nu?) și un bărbat (veteren de război) pe care îl cunoaște “la băi” , ambii suferind de pietre la rinichi. Imediat ce se întoarce de la băi, rămâne însărcinată și toată lume e ferictă, înclusiv soțul ei… dar ea… plânge după iubirea neîmplintă cu veterenul. Tipic, sau nu? Rămâne să hotărâți voi.
Dragostea nu-mi dă pace a unei alte italience, Federica Bosco mi s-a părut teribil de slabă. Făcând parte dintr-o serie de 3 cărți și citindu-le pe cele două dinaintea ei, nu se punea problema să nu o citesc și pe acesta însă am fost profund dezamăgită. Știam că toate aceste cărți sunt ușurele, dar asta chiar nu mi-a spus nimic. Problemele amoroase ale eroinei, Monica m-au lăsat complet rece, iar finalul l-am inuit din primele pagini. În plus cartea mi se pare cea mai plină de clișee din câte am citit pănă acum. Poate o să-mi spuneți că trebuia să mă aștept din acest titlu la așa ceva, dar vă spun drept că nu m-am așteptat. Din păcate a fost o altă carte pentru femei plictisite, ceea ce până acum, n-am ajuns să fiu :D Dacă voi ajunge să fiu, o voi relua cu siguranță :)
Dragostea durează trei ani a lui Frederic “Beidebleg” am citit-o abia acum (în două ore într-o sâmbătă seara ce nu se anunța antrenantă deloc) și n-am pierdut nimic că n-am citit-o până acum ba chiar pot să spun că n-aș fi pierdut nimic dacă n-aș fi citit-o deloc. Cum presupun că voi ați citit-o cam toți căci este genul acela de carte pe care îl găseai de pe măsuță de la cosmetică până în taxiul care te ducea acasă trecând prin coridoarele de la bibliotecă, nu are niciun sens cred să vă povestec pe larg de ce nu mi-a plăcut (asta pentru că cei care mă citiți mă cam și cunoașteți), nu mi-a plăcut și basta. Este foarte aiurea, nici măcar nu m-au amuzat platitudinile din carte, parcă pe o ureche au intrat și pe alta au ieșit. Autorul a încercat din răsputeri să fie comic și inteligent în același timp, dar sincer mie cartea mi s-a părut o lamentație, cred în faptul că orice creație se naște dintr-o lipsă… dar niciodată mai multe lipse nu vor crea o opreă de artă ce s-a dorit a fi această carte. E bună pentru cei proaspăt divorțați sau pentru cei care cred cu tărie că dragostea nu există doar pentru că nu au simțit-o ei. În fine, rezum totul la ideea că mulți adoră acestă carte pentru că e ușoară și pentru câțiva amuzantă. Atât!
Dacă are altcineva altă părere despre aceste cărți, să se facă auzit acum, sau (știți voi continuarea) :)
