Târgul de Crăciun de la Montpellier (Franța)

Tocmai când mă pregăteam să spun că eu n-am fost niciodată la un târg de Crăciun mi-am amintit că se pregătea unul la Montpellier în 2009, pe când eu mă pregăteam să vin acasă. Cu toate acestea am “prins” câteva zile de târg și țin minte că mi se părea ciudat târgul acela mai ales când vedeam micile tarabe și bradul “futurist” pe timpul zilei lângă palmierii încă verzi :) Nu se potriveau parcă unele cu altele. Poate tocmai de aceea nu mi s-a părut un târg de Crăciun în adevăratul sens al cuvântului, ca cele din Austria de exemplu. După mine târgul de Crăciun trebuie să aibă miros de zăpadă nu unul de început timid de primăvară.

Cu toate acestea am verficat pe Picasa sa văd dacă nu am pus poze de atunci și am fost surprinsă să observ că nu am pus nicio fotografie din acele ultime zile de Franța :D Probabil eram prea nerăbdătoare să ajung acasă (drept e că mi-a fost răsplătită așteptarea atunci cu muuultă zăpadă la întoarcerea în țară). Scotocind puțin prin arhivă am dat peste două imagini drăguțe și dacă tot am văzut că se “poartă” târgurile de Crăciun în perioada asta, am decis să vi le arat și vouă cu o ușoară părere de rău că nu am mai multe detalii despre acest târg și despre Montpellier-ul îmbrăcat de sărbătoare. Eh… poate data viitoare, nu? Până atunci mă delectez cu toate articolele despre aceste minunate târguri de pe blogurile de travel de la noi. Voi ce târg nou ați mai văzut?

CONCURS! Cărțile anului 2011 (pentru fiecare cititor)

Lansez un concurs care are drept premiu două cărți din colecția “cartea de pe noptieră” de la Editura Humanitas și un semn de carte tare haios :)

Ce trebuie voi să faceți este foarte simplu: să-mi spuneți într-un comentariu care a fost pentru voi cartea anului 2011 și să argumenti răspunsul. Nu mă refer la cărțile apărute anul acesta ci la cărțile pe care le-ați citit voi pe parcursul acestui an, indiferent de perioada în care au fost scrise.

Încercați să răspundeți până duminică 18 decembrie inclusiv, asta ca să pot să vă trimit coletul până plec din Cluj să-mi petrec și eu sărbătorile “acasă”. În felul acesta fac puțin și pe Moș Crăciun :D

Atenție! Am decis să nu mai aleg câștigătorul prin fada modaliate a trasului la sorți ci să premiez cel mai frumos argumentat răspuns. Așa o să aibă șanse mari cei care chiar vorbesc cu drag despre cărți și care chiar își doresc altele. Titlurile cărților premiu nu le voi dezvălui acum ci vă spun doar că una este o carte extrem de sensibilă potrivită ca lectură în perioada Sărbătorilor de iarnă, iar cealaltă merge perfect cu atmosfera incertă din fiecare lună ianuarie. Semnul de carte este un deliciu. Toate acestea le va primi o singură persoană, cea care va vorbi cel mai frumos despre cartea preferată citită de anul acesta.

Baftă tuturor!!!

Foto

Previziuni călătorii 2012 (Balanță)

Să ne distrăm puțin în acestă mohorâtă zi de luni! Acvaria.com a publicat horoscopul anului 2012 și așa cum ne-a obișnuit de anul trecut are o secțiune de “călătorii” pentru fiecare zodie în parte. Inutil să vă spun că acolo am citit prima dată :) Să vă arat ce îmi scrie cică mie și balanțelor în general (desigur voi puteți să mergeți pe horoscopul anului și de acolo să vă alegți zodia, iar jos de tot puteți citi și “previziunile pentru călătorii”). Ready? Go!

Esti foarte interesat de lumea in care trăiesti si găsesti o reală plăcere in explorarea imprejurimilor. Esti in stare să-ti iei rucsacul si să umbli haihui in natură, prin munti si păduri, pentru că te simti liber si bine in aceste spatii. Esti stimulat să iesi cât mai mult din casă si să nu te aventurezi neapărat spre tinuturi indepărtate, când ai atâtea locuri superbe de văzut si foarte aproape de casă. 

Finalul de an iti poate oferi multe ocazii de a te plimba pe distante scurte, dar primele 8 luni te pot pune in fata unei revelatii pe parcursul unei banale plimbări, ca si cum ai iesi din casă spre o tintă anume, dar pe drum vei intâlni o persoană care are pentru tine un sfat salvator, un mesaj important, o veste prin care viata ta se poate modifica mult de acum inainte. Ai putea fi atras mult si de călătoriile cu tentă spirituală, incât nu ar fi de mirare ca, până in august, să faci un circuit al mănăstirilor, de exemplu, sau să ajungi intr-un loc cu o mare incărcătură religioasă ce te va impresiona la maxim!

Granitele ti se deschid mai mult din iunie incolo, când Jupiter te va impulsiona să afli lucruri noi despre alte culturi, să vizitezi alte tări, să ajungi prin locuri despre care inainte doar ai citit in cărti. Vei avea ocazia să vorbesti in limbi străine si vei profita de orice ocazie să pleci cât mai departe de casă, totul din nevoia ta fantastică de socializare si comunicare. Ceea ce atrage atentia este tranzitul lui Venus prin zona călătoriilor indepărtate intre 4 aprilie – 7 august, ceea ce va mări sansele de a pleca la drum, in vacante superbe, in locuri frumoase, unde te vei simti fericit, liber, ca un copil lipsit de griji. Totusi, retrogradarea lui Venus dintre16 mai – 27 iunie trebuie să te pună in gardă la micile probleme care s-ar putea ivi pe parcursul călătoriilor, aspecte ce vor mai stirbi cumva din plăcerea excursiei. Ceva nu va iesi conform planurilor dacă această perioadă te prinde la drum, pentru că nu te-ai informat serios asupra tuturor conditiilor inainte de plecare ti acum suferi consecintele propriei tale neglijente. Poate nu mai poti pleca intr-o vacantă, nu ai confirmat o rezervare sau ai vreo problemă cu masina, poate un fleac minor care va strica bucuria de a pleca de acasă! 

Foto

Dragostea… în 3 cărți care nu mi-au plăcut

Și a venit momentul să vă povestec despre 3 cărți “de dragoste” care mi-au lăsat un gust amar. Întâi și întâi nu le-am citit pentru că fost “de dragoste” ci pur și simplu s-au întâmplat să fie, dar să le luăm pe rând:

Mal di pietre al Milenei Agus este descris ca un roman “efervescent” ceea ce mie nu mi s-a părut a fi. Povestea în sine nu este rea, cred că dintre cele 3 cărți despre care o să vorbesc, aceasta are povestea cea mai bună, dar mie mi se pare atât de trasă de coadă că deși de dimensiuni reduse cartea a ajuns să mă calce puțin pe nervi. Cred că autoarea a reușit un lucru paradoxal, să facă să pară lungă o poveste atât de scurtă. Titlul pare foarte frumos și foarte poetic, dar de  fapt mal din pietre înseamnă pietre la rinichi, vă dați seama că m-am dezumflat imediat ce am aflat asta, speram să fie cu totul altceva. OK, ok este poveste de iubire, o poveste dintre o femeie căsătorită fără dragoste cu un bărbat care o supune cu voia ei la perversiuni sexuale (căci altfel mergea la bordel și a hotărât că mai bine îi face hatârul acasă decât să meargă el să plătească pentru asta, logic, nu?) și un bărbat (veteren de război) pe care îl cunoaște “la băi” , ambii suferind de pietre la rinichi. Imediat ce se întoarce de la băi, rămâne însărcinată și toată lume e ferictă, înclusiv soțul ei… dar ea… plânge după iubirea neîmplintă cu veterenul. Tipic, sau nu? Rămâne să hotărâți voi.

Dragostea nu-mi dă pace a unei alte italience, Federica Bosco mi s-a părut teribil de slabă. Făcând parte dintr-o serie de 3 cărți și citindu-le pe cele două dinaintea ei, nu se punea problema să nu o citesc și pe acesta însă am fost profund dezamăgită. Știam că toate aceste cărți sunt ușurele, dar asta chiar nu mi-a spus nimic. Problemele amoroase ale eroinei, Monica m-au lăsat complet rece, iar finalul l-am inuit din primele pagini. În plus cartea mi se pare cea mai plină de clișee din câte am citit pănă acum. Poate o să-mi spuneți că trebuia să mă aștept din acest titlu la așa ceva, dar vă spun drept că nu m-am așteptat. Din păcate a fost o altă carte pentru femei plictisite, ceea ce până acum, n-am ajuns să fiu :D Dacă voi ajunge să fiu, o voi relua cu siguranță :)

Dragostea durează trei ani a lui Frederic “Beidebleg” am citit-o abia acum (în două ore într-o sâmbătă seara ce nu se anunța antrenantă deloc) și n-am pierdut nimic că n-am citit-o până acum ba chiar pot să spun că n-aș fi pierdut nimic dacă n-aș fi citit-o deloc. Cum presupun că voi ați citit-o cam toți căci este genul acela de carte pe care îl găseai de pe măsuță de la cosmetică până în taxiul care te ducea acasă trecând prin coridoarele de la bibliotecă, nu are niciun sens cred să vă povestec pe larg de ce nu mi-a plăcut (asta pentru că cei care mă citiți mă cam și cunoașteți), nu mi-a plăcut și basta. Este foarte aiurea, nici măcar nu m-au amuzat platitudinile din carte, parcă pe o ureche au intrat și pe alta au ieșit. Autorul a încercat din răsputeri să fie comic și inteligent în același timp, dar sincer mie cartea mi s-a părut o lamentație, cred în faptul că orice creație se naște dintr-o lipsă… dar niciodată mai multe lipse nu vor crea o opreă de artă ce s-a dorit a fi această carte. E bună pentru cei proaspăt divorțați sau pentru cei care cred cu tărie că dragostea nu există doar pentru că nu au simțit-o ei. În fine, rezum totul la ideea că mulți adoră acestă carte pentru că e ușoară și pentru câțiva amuzantă. Atât!

Dacă are altcineva altă părere despre aceste cărți, să se facă auzit acum, sau (știți voi continuarea) :)

Pisa Romantica (ce poti face într-o seara ploioasă la Pisa)

Că să prindem un avion de 7 dimineața de pe aeroportul din Pisa, am convenit că ar fi înțelept să ne luăm o noapte de cazare chiar în oraș, astfel încât să nu ne agităm fără rost pentru a ajunge pe la 5:30 să stăm aiurea în așteptarea avionului. Un prim impuls a fost să nu ne mai luăm cazare deloc (eu încă mai cred că aceasta ar fi fost soluția cea mai bună), dar pentru că seara de la Pisa venea după câteva zile de mers non-stop și de vizite și de plimbăreală și fără să știm de răceala (viroza de început de toamnă), ne-am luat totuși o cazare la Pisa.

Am ajuns în oraș mai repede decât am preconizat și după ce am găsit hotelul (Celile pe numele lui), am zis că n-ar fi rău să ne mai plimbăm puțin, căci deși văzusem Pisa cu 4 luni înainte niciodată nu strică să mai vezi ceva în plus. Numai că… au început niște nori să se adune și niște stropi răcoroși să lovească pământul, deci ce facem? Începeam să mă întristez, când Clau a zis “știu că ți-a plăcut Câmpul Miracolelor cu turnul, hai să-l vedem și seara”. Dragul de el, înțelege, când vrea :)

Și așa am luat-o de la hotel spre Câmp și Turn, pe ocolite (abia la întoarcere ne-am dat seama că era de fapt la 5 minute de hotel)… Când ajungem pe Câmp norii nu făceau decât ca toată piața aia verde cu marmură albă să pară cumva ireală, norii și înserarea potențau culorile și amestecau senzațiile. În plus, vremea i-a alungat pe cei cu prea dârza dorință de a îndrepta turnul pentru niște poze, așa că numai bine am văzut cum arată Campo del Miracoli pe bune, fără cetele de turiști bezmetici.

Ne-am ales un pom (aka copac, căci sunt o mulțime de împrejmuiesc piața) și ne-am adăpostit sub el, coroana lui deasă protejându-ne chiar bine de ploaia și mai deasă ce cădea fără încetare. Așteptând să se mai domolească, am furat din seara aceea și din vacanța aceea peste 20 de minute superbe numai pentru noi doi și pentru contemplarea Turnului înclinat de la Pisa, acest simbol extraordinar, o operă de artă prin excelență imperfectă, dar admirat cu ardoare tocmai pentru imperfecțiunea lui. Cred că am avut o revelație în seara aceea… și un sentiment copleșitor de… bine, unul din momentele în care ȘTII că fericirea nu este o stare spre care trebuie să tinzi permanent, ci un sentiment  alcătuit din momente scurte și intense, memorabile. A fost prea frumos în Toscana ca să spun acum că acea seara a constituit punctul culminant al “ieșirii”, dar nu pot să nu mă gândesc cu drag la seara aceea pentru că seara aceea a fost unul din momentele în care am fost fericită și AM ȘTIUT!

Deși ne-am trezit a doua zi la 4 ca să o luăm pe jos spre aeroport (vă spuneam că la Pisa e posibil lucrul acesta), noaptea aceea m-am odihnit de minune. Poate fuga prin ploaie ca să cumpărăm sticlă de apă de la un magazin micuț pentru care am fost ultimii clienți în seara aceea, ne-a obosit suficient și ne-a relaxat peste măsură pentru un somn atât de lin… Ne puteam întoarce acasă..

Cu wishlist-ul la vedere (sau Dragă Moș Crăciun)

Dragă Moșule, mai ții matale minte cum ți-am scris eu prima scrisoare imediat ce am învățat să scriu? Poate că nu-ți amintești, caz în care îți povestec eu cum a stat treaba. Eram la mami la serviciu, la Sistem, doar știi că acolo am copilărit eu, nu? Nu mai știu Moșule ce ți-am cerut atunci, dar știu că atunci a fost chiar prima data când ai mei mi-au pus o felicitare în mână și m-au îndemnat să-ți scriu ție și să cer ceva ce aș vrea să găsesc sub brad. Cred că m-au lăsat chiar să o pun într-o cutie poștală, imaginează-ți, Moșule!

N-am practicat asta mulți ani, dar asta nu înseamă că n-ai venit an de an și mereu ai fost generos tare. Totuși anul ăsta îți scriu iar (sper că nu e prea târziu, mai sunt exact 15 zile până în Ajun), de aici, de pe blog că și așa țin un wishlist degeaba p’aici :D Poate vrei să te inspiri din el anul acesta sau poate vrei măcar să-i dai un like pentru anii viitori, știi tu că te voi aștepta în fiecare an :) Hai Moșule, fii de treabă și treci cu vederea dacă n-am fost cuminte ;)

Călătorii în Europa (căci ce-mi doresc eu mai mult și mai mult?) :)

  • Anglia: Londra, Marea Nordului
  • Austria: Salzburg, Hallstatt
  • Belgia: Bruxelles, Bruges, Ghent
  • Bulgaria: Balcik, Veliko Târnovo, Arbanasi
  • Croația: Lacurile Plitvice, Zagreb, Istria, Dubrovnik
  • Cehia: Praga
  • Danemarca: Copenhaga
  • Estonia: Tallinn
  • Franța: Valea Loirei, Coasta de Azur, Provence, Strasbourg, Lyon
  • Grecia: Atena, Zakynthos, Creta, Rhodos, Skiatos, Halkidiki
  • Irlanda: Dublin
  • Italia: Milano, Lacurile din Lombardia, Trieste, Napoli, Sorento, Positano, Costa Amalfitana
  • Macedonia: Lake Ohrid
  • Monaco: Monte Carlo
  • Norvegia: Alesund, Bergen, Fiordurile, Capul Nord
  • Olanda: Amsterdam
  • Portugalia: Porto, Lisabona, Algarve
  • România: Sfinx-ul și Babele, Ținutul Secuiesc, Mocănița în Maramureș, Iași, Piatra Neamț, Craiova, Tg. Jiu, Transfăgărășanul & Transalpina
  • Serbia: Novi Sad, Subotica
  • Slovacia: Bratislava, Munții Tatra
  • Slovenia: Ljubljana, Lacul Bled, Portoroz
  • Spania: Madrid, Warner Bros Park, Barcelona, Andaluzia
  • dacă mai “cad” altele pe horn… cu plăcere :)

Beletristică (de care nu mă mai satur niciodată)

  • 1001 cărți de citit intr-o viață
  • 1001 filme de văzut într-o viață
  • Revolutionary Road – Richard Yates
  • Visul meu, povestea mea – Celine Dion
  • Despre frumusețea uitată a vieții – Andrei Pleșu
  • Jurnal portughez – Mircea Eliade
  • La Taifas – Aurora Liiceanu
  • Jurnal de călătorie în China – Nicolaie Spătaru-Milescu
  • Despre frumusețe – Jadie Smith
  • Austria. O altfel de vacanță – Răzvan Marc
  • În intimitatea secolului 19 – Ioana Pârvulescu
  • Toamna patriarhului – Gabriel Garcia Marquez
  • Ochi de câine albastru – Gabriel Garcia Marquez
  • Ceas rău – Gabriel Garcia Marquez
  • Cronica unui morți anunțate – Gabriel Garcia Marquez
  • N-am venit să țin un discurs – Gabriel Garcia Marquez
  • Rătăcirile fetei nesăbuite – Mario Vargas Llosa
  • Paradisul de după colț – Mario Vargas Llosa
  • Casa spirtelor – Isabel Allende
  • Despre dragoste si umbră – Isabel Allende
  • Fiica norocului – Isabel Allende
  • Memorii ale unui bătrân crocodil – Tennesse Williams
  • Vorbește memorie – Vladimir Nabokov
  • Ada sau ardoarea – Vladimir Nabokov
  • Scrisori către o necunoascută – Antoine de Saint Exupery
  • Jurnalul unei fete greu de mulțumit – Jeni Acterian
  • Taxiurile torturii – Trevor Paglen
  • Aylin. O printesă în armata americană – Ayse Kulin
  • Uitați că ați avut o fiică – Sandra Gregory
  • Bine ați venit în infern – Colin Martin
  • Datorie de căpitan –  Richard Phillips
  • Joaca preferată. Frumoșii învinși – Leonard Cohen
  • Viața, cântecele și patimile lui Leonard Cohen – Mircea Mihăieș
  • Amos Oz – Să cunoști o femeie
  • Pământul sub tălpile ei – Salman Rushdie
  • Copiii din miez de noapte – Salman Rushdie
  • Harun și marea de povești – Salman Rushdie
  • Cum să uiți o femeie – Dan Lungu
  • Sunt o babă comunistă – Dan Lungu
  • Magicianul – John Fowles
  • Colecționarul – John Fowles
  • Decojind ceapa – Gunter Grass
  • Muntele Vrăjit – Thomas Mann
  • Cărarea pierdută – Michel Fournier
  • Din nou in provence – Peter Mayle
  • Viată de câine – Peter Mayle
  • Hotel Pastis – Peter Mayle
  • Lecții de franceză – Petre Mayle
  • Open – Andre Agassi
  • Istoria romanţată a unui safari – Daniela Zeca Buzura
  • Zece zile sub val – Daniela Zeca Buzura
  • Scrisoare către Japonia – Angela Hondru
  • Livada de mango – Robin Bazlez
  • The art of travel – Alain de Botton
  • Oraşele invizibile – Italo Calvino
  • Călător prin lumea mare – Bodgan Teodorescu
  • Veneţia e un peşte – Tiziano Scarpo
  • Marile oraşe ale lumii – Arina Avram
  • Dumnezeul lucrurilor mărunte – Arundhati Ray
  • Poveste despre două oraşe – Charles Dickens
  • Viaţa lui Pi – Yan Martel

Ghiduri de călătorie și albume de travel (pentru atunci când plănuiesc plecările sau pentru atunci când visez de acasă cu ochii deschiși)

  • Ghidurile turistice vizuale DK (editura Litera): Top 10: Barcelona, Creta, Madrid, Istanbul, Veneția, București, Insulele grecești, Cipru, Dubrovnik
  • Spectacolul lumii: arta de a călătorii (Anglia & USA) – Ioan Grigorescu (editura Neverland)
  • Drumuri de vis. Cele mai frumoase rute ale lumii (editura Aquila)
  • Destinații de vis. Cele mai frumoase destinații turistice din lume (editura Aquila)
  • Călătorii în orice anotimp (editura Litera)
  • Orașele lumii, pas cu pas. (Paris, Londra) (editura Ad Libri)
  • 100 de călătorii memorabile (editura Niculescu)
  • Cele mai frumoase 100 de locuri din lume (editura Teora)

Altele (sau ce aș mai vrea în plus)

  • Barbie (un vis mai vechi, un vis atât de mare încât nu vreau să aștept până fac o fetiță, din egoism vreau o Barbie “adevărată” numai pentru mine, căci și așa n-am avut niciodată o Barbie)
  • Set de ceai Tea for One (diverse modele căci știi că eu beau canistre de ceai pe zi)
  • Mănuși fără degete (nu întreba te rog)
  • Lampioane (just for for the fun of it)
  • Semne de carte inedite (niciodată n-am suficiente)
  • Bilete la un concert Celine Dion și/sau Eros Ramazzotti
În rest fericire, sănătate că în rest le avem pe toate… 

Bialog Cafe: cafea fierbinte, a venit iarna!

Și uite așa a venit și iarna și momentul în care să stăm la gura sobei cu o cană de cafea/cappuccino/ceai fierbinte în mână. Am găsit pentru voi niște articole atât de frumoase încât cred că cu greu o să mai plecați în dimineața asta la serviciu :)

Începem în forță cu un Top 10 al celor mai celebre expediții din istorie, articol care pe mine m-a captivat de tot. A fost lecția de istorie de săptămâna asta :D

Cu siguranță vă tentează un Revelion peste granițe. Vedeți ce părere au cei de la România Liberă despre acest subiect.

Târgul de Crăciun de la Sibiu este un loc și un eveniment la care vreau să iau parte, dar nu cred că anul acesta. Anul acesta o să dau o raită pe la Cluj, să văd dacă se aliniează și ei la ce târguri se fac în afară. Sibiul, văd in poze că este minunat în perioada asta și dacă nu aș fi știut că este Sibiul în poze m-aș fi întrebat de ce oare “numai în Austria și Germania vedem astfel de târguri?”.

Știți cine este Nicolae “Spătaru” Milescu? Puteți afla din acest articol mai multe despre acest călător celebru…

Răzvan Marc și-a lansat cartea la București, sper să ajung și eu la lansarea de la Cluj, de săptămâna viitoare :)

Ce n-aș da să o văd pe Angela Gheorghiu în Tosca lui Puccini, hmmm, undeva în Italia dacă se poate ;)

Poftă bună… sper să ne mai vedem la o cafea virtuală până la Sărbătorile de iarnă…

Foto