Când vom ajunge pentru a treia oară la Florența chiar nu aveam habar. Știam cumva ca se va întâmpla, așa cum știu și acum că ne vom mai întoarce, pentru că te tot întorci în locurile pe care ai ajuns să le iubești din prima clipă. Apoi, odată cu plănuirea vacanței de iarnă la Roma, ne-a venit ideea să dăm o fugă de o zi și până la Florența, iar asta din mai multe motive, părea o idee excelentă. În primul rând, urma să-l ducem pe Albert pentru prima dată în orașul nostru preferat din lume, iar apoi urma să-l facem extrem de fericit pe taică’so printr-un drum de 300 km/h dus/întors cu Frecciarossa. Cât despre mine, simplul fapt că urma să mergem la Florența (fie și pe jos), că urma să revăd frumusețea ei diafană din nou și să mă amestec în acea atmosferă de tablou pur și simplu “întâmplător” era motiv de mare sărbătoare. 
