Emoție de toamnă sau cum să ne ocupăm și de suflet

Mereu mă lovește în octombrie pe la început, asta dacă nu mă ia încă din septembrie, dar deja cred că și voi v-ați obișnuit. Trec foarte ușor de la “nu-mi place și pace!”, la “dar stai că totuși îmi place”, de la “ah, fir-ar să fie uite ce vreme!”, la “dar stai puțin că urmează ziua mea” și tot așa. Mă montez și remontez și iată “o altă toamnă trece”… știți poezia?

toamna 2015

Continue Reading

15 cărți care mi-au servit MARI adevăruri

Am început luna aceasta nu mai puțin de 4 cărți, pe care le-am abandonat la 20 și ceva de pagini. Nu o fi vremea lor… mi-am spus. Dar, căutând în bibliotecă după acea carte care să mă facă să-mi pierd capul, am dat peste cărți minunate ce mi-au trecut prin mâini cândva. Pe multe le-am atins cu nostalgie, căci din ele am învățat atât de multe… Apoi m-am repezit la caietul meu cu comori din cărți, iar 15 dintre acestea mi-au amintit de adevărurile pe care le-am descoperit în ele…

le-livre-de-poche-la-mort-d-une-aristocratie-de-la-lecture_w670_h372

Continue Reading

Patinaj, moarte, dar mai ales viață (dincolo de My Sergei)

Am talentul de a găsi pentru ocaziile cele mai triste, cuvinte care nu pot fi rostite. E categoric frustrant, căci aș avea multe de zis, dar nu găsesc un rost. Nu pot da sfaturi, deși, culmea, am mai fost pe aici sau prin apropiere și am idei despre suferință, pe care le simt profund ale mele, dar care, atunci când doresc să le dau mai departe, nu mai au sens. Cred că în acest context se nasc pentru unii tăcerile, iar pentru alții cărțile…

sergei

Continue Reading

Cele mai frumoase 50 de citate din cărțile citite de mine…

Inspirată maxim de acest articol, dar și de faptul că pe Bialog, cel mai vizualiat articol al meu este în continuare Cele mai frumoase vorbe de iubire din cărți, mi-am petrecut dimineața în brațe cu carnetul meu de suflet, o agendă roz în care strâng cuvinte de poveste din cărțile pe care le citesc. Am făcut o selecție și am ales 50 dintre ele pentru voi, pentru atunci când, așa cum spunea magistral Ileana Vulpescu în Arta conversației, omul dorește “să se ridice de la nivelul râmei, pe verticala piscului”.

citate

Continue Reading