Florence in a nutshell

Aţi auzit de sindromul Stendhal? E o boală (reală!) ce poate cuprinde turiştii care ajung la Florenţa, motiv pentru care mai poate fi cunoscută şi sub denumirea de sindromul Florenţa. Se manifestă prin palpitaţii, confuzie şi chiar halucinaţii sau stări de ameţeală şi totul pentru că expunearea la aşa frumuseţe poate fi de-a dreptul incredibilă pentru săracul mental uman. Aproape că nu am crezut că aşa ceva e posibil, dar uite că este şi mai e şi denumită după Stendhal, care o descrie frumos în cartea Naples and Florence: A Journey from Milan to Reggio. Ceea ce atunci părea a fi doar o metaforizare a senzaţiilor trăite de autor în faţa frumuseţilor Florenţei, s-a depistat cu timpul la mai multe persoane care au vizitat Florenţa şi incredibil, au fost fascinate în asemenea măsură încât aproape să nu facă faţă fizic şi mai ales psihic experienţei trăite.

Deci uite că se poate ceva mai mult decât un simplu şi firesc “mi-a plăcut foarte mult”, ori “e Superbă!”, adică se poate transforma totul într-o adevărată nebunie care să te răpună. Asta e Florenţa şi Cine nu înţelege pasiunea pentru un asemena loc, ştim cu siguranţă de ce, pentru că nu a văzut-o şi nu a cunoscut-o… ÎNCĂ. Căci atunci când o vezi, înţelegi şi îl înţelegi pe Stendhal şi pe toţi cei care mai că o iau razna în faţa lui David sau în faţa Domului sau în faţă la Ponte Vecchio… unde era să o iau şi eu :)

Articolul de azi e în special pentru cei care nu au văzut-o, dar nu numai pentru ei ci şi pentru cei care cunosc nostalgia acestui oraş minunat. M-a întrebat cineva de curând dacă merită să meargă să o vadă atunci când va ajunge în Italia la mare… nu mult mi-a lipsit să mă sufoc de emoţie recomandând cu căldură acest oraş şi spunând cu la fel de mult sentiment că se poate să fie chiar cel mai frumos pe care l-am văzut (fără să se supere Parisul pe mine). În direcţia asta am nişte recomandări aici, aici şi aici şi mai apoi vă trimit să o citiţi pe Melinda Gallo cu inima ei care acum se află în două locuri, dar mai mult la Florenţa (fără să se supere Parisul pe ea, o să vedeţi de ce)…

Şi mai apoi, firesc, îmi vine şi mie să întreb, poate prea atât de des; inima mea unde se află?

Liebster Award sau cum să rezolvi cea mai complicată leapşă

Primesc de la Kadia o leapşă în care mi-am prins urechile… i-am zis că la cât de lungă şi complexă este, sper să plouă ca să am motiv de stat în casă să o fac… Ei, nu a plouat, dar mi-am zis că dacă mai amân poate uit de ea şi n-aş fi vrut, mai ales că pare genul de leapşă după care o să ne cunoaşteam mai bine. Deci, ce presupune:

1. Postează imaginea Liebster Blog Award (done)
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4. Nominalizează 11 persoane (+ link) care sa realizeze acest tag.
5. Mergi pe pagina lor şi anunţă-i.
6. Nu da tag-ul inapoi!

Cele 11 lucruri despre mine (presupun că pe care nu le ştiaţi, deci ceva extra faţă de ca am mai spus cu alte ocazii):

  1. sunt singură la părinţi şi niciodată nu am considerat că asta m-a trasnformat într-o persoană egoistă (după cum se spune)
  2. în general sunt o persoană matinală, dar weekend-urile sunt weekend-uri, mai dorm şi până la 10
  3. nu pot să dorm niciodată după-amiaza (încă de la grădi aveam problema asta)
  4. prin liceu nu-mi plăcea pâinea (mi-a trecut, evident, mai ales după perioada Franţa)
  5. deşi am de obicei o manichiură bună, îmi place să-mi rod unghiile (spre absoluta exasperare a lui Clau)
  6. până prin clasa a-V-a nu am trecut de 26 de kg (grav, ştiu!)
  7. am colecţionat timbre, calendare, reviste, jucării de pluş, pixuri, penare, cercei, semne de carte, fotografii, amintiri de vacanţă
  8. ador să joc badminton (cu ani în urma era indeletnicirea nr. 1 a verii)
  9. uneori sunt superstiţioasă (semn de ignoranţă, ştiu)
  10. îmi place să întind rufele la uscat
  11. ştiu că am mulţi prieteni în adevăratul sens al cuvântului (adică genul care mai repede sunt lângă mine la greu decât la bine)

 Întrebările de la Kadia:

1. care este cea mai veche amintire pe care credeti ca o aveti?

Vacanţa la mare cu ai mei părinţi din 1986, nu cred că este prima prima amintire, sunt sigură că este prima amintire…

2. primesti ca premiu o invitatie la cina cu un scriitor contemporan, pe cine ati alege si de ce?

Dacă până mai ieri mi-aş fi dorit să mă văd cu Marquez, azi zic că-l vreau pe Khaled Hosseini. I-am citit două cărţi care m-au cucerit pentru totdeauna, în plus sunt atrasă într-un mod bizar de tot ce înseamnă Orient, un Orient inaccesibil şi foarte puţin cunoscut, sau mă rog, cunoscut prin prisma războaielor şi a vieţii grele. Ar fi deosebit de interesantă întâlnirea şi cu siguranţă mai puţin intimidantă decât una cu Marquez…

3. ce alegeti intr-o slujba cu orar fix si venit constant, dar sigur si o slujba cu orar neprevazut, riscuri mari, dar foarte banoasa?

În primă instanţă o aleg pe cea riscantă, apoi nu mi-ar plăcea de la un timp să duc aşa o viaţă şi aş prefera ceva aşezat cu orar fix şi venit constant. Nu spun că nu m-ar plictisi şi asta. Oricum momentan, după câteva job-uri mai mult sau mai puţin aventuroase pot spune că dream job nu doar că nu există, dar este un concept total abstract şi naiba ştie cine a vorbit primul aşa prostii :)

4. daca v-ati intoarce la 18 ani, ati alege acelasi drum in viata (aceeasi facultate, slujba)?

Aş alege acelaşi drum, dar cu siguranţă l-aş parcurge altfel, în alt mod, mai intens şi mai conştient, dar la 18 ani nu ai cum să gândeşti aşa, de aceea există expresia “inconsţienţa specifică vârstei”, nu?

5. care credeti ca a fost cea mai proasta decizie din viata voastra de pana acum si cum ati schimba-o acum?

Măi, au fost decizii proste destule, dar nu cred că le-aş schimba, n-aş mai fi eu dacă aş face-o. Prefer să cred că am învăţat ceva din ele şi pe viitor o să fiu mai atentă. Ştiu că este de preferat să înveţi din greşelile altora, dar poate că unii oameni trebuie să îşi dea cu capul de pereţi ca să realizeze că uneori chiar nu poţi trece prin ei. Aşa o decizie mega super proastă cu repercursiuni catastrofale, din fericire nu a existat. Sper să nici nu existe…

6. aveti de ales intre a merge la un concert sau a petrece o seara intr-un apartament in hotel de 5 stele. Ce alegeti si de ce?

Concert Celine Dion sau Eros Ramazzotti! :) Niciodată nu cred că mi-am dorit să petrec o noapte la 5 stele în super lux, să pară un infantilism din partea mea, dar nu o locaţie îţi poate asigura o noapte de 5 stele, zic! ;)

7. într-un film cu Demi Moore si Robert Redford (Indecent Proposal, 1993) o femeie casatorita primeste o oferta de a petrece noaptea cu un barbat pentru 1.000.000 de dolari, ati accepta? Respectiv, v-ati lasa sotia sa accepte?

Eu mi-aş lăsa soţia să accepte, ca să zic aşa :)) Lăsând gluma la o parte, GOD! totuşi 1.000.000 dolari sunt ceva bani, dacă te gândeşti că sunt unele de o fac gratis, nu? Mai depinde şi cine ar propune şi mai depinde şi cu ce vine la pachet această propunere. Ştiţi că se zice că nimic nu este mai scump ca ceea ce primeşti gratis (proverb japonez, parcă), atunci mă întreb cât te va costa 1.000.000 dolari? :D Nu-i retorică întrebarea!

8. partenerul de vis este ambitios sau bland?

Partenerul de vis nu există, la fel ca job-ul de vis :) Totuşi aş prefera să fie blând când trebuie şi cu ambţie temperată, ce-i prea mult strică. Părerea mea!

9. ce defect uman va deranjeaza cel mai mult?

Intoleranţa care vine însoţită cu o răutate gratuită şi cu ochelari de cal pe ochi. Cum ar veni, un rău nu vine niciodată singur.

10. Unde ati prefera sa locuiti la bloc sau la casa? Motivati alegerea.

Vara la casă şi iarna la bloc.

11. Care este ultima carte citita care v-a placut?

Mi-au plăcut cam toate cărţile din ultima vreme, vezi lista.

Întrebări noi nu vă dau, noah…), dar asta numai pentru că mi-au plăcut atât de mult ale Kadiei încât vreau să răspundă şi următorii 11 tot la ele: Larisa, Ana-Maria, Camelia, Oana, Rontziki, Monica, Cris-Mary, Ioana, Cătălina, Cosmin şi Luci (probabil va trebui să-ţi iei concediu pentru ea) :D

Mă scuzaţi dacă v-am dat cam mult de lucru, dar chiar sper să o faceţi cu simţ de răspundere (muhaha!)

Articolul nr.1000 (+Concurs!)

1.000 articole

5.138 comentarii aprobate (fără spam)

7 pagini

51 de categorii

353 de etichete

362 de fani facebook Bialog

Top 3 articole Bialog (după numărul de vizualizări)

Cea mai frumoasă poezie de dragoste

Cele mai frumoase vorbe de iubire (din cărţi)

Călătoriile mele

***

Uite că am ajuns şi aici! :) Nu mi-am închipuit că o să mă ţină atât “nebunia” cu blogul, vă spun sincer. La finalul lui 2008, când a început povestea Bialog-ului, nu aş fi crezut că 1000 de articole îşi vor face loc aici. Şi totuşi, acesta este articolul cu numărul 1000, ANIVERSAR! Pe bune că sunt mândră!

Vă mulţumesc tuturor celor aţi fost şi sunteţi aici, unii chiar de la început, că aţi citit tot, nu aţi ratat nimic şi m-aţi încurajat să scriu mai mult, mai bine şi mai frumos. Dacă e să-mi recitesc de primele postări mă apucă râsul; cum puteam scrie atunci, acum însă simt şi eu că este altceva… Am evoluat odată cu blogul şi prietenii au continuat să vină. Repet şi de data aceasta că cel mai mare merit al Bialog-ului este acela că a adus în viaţa mea oameni extraordinari pe care altfel poate nu i-aş fi cunoscut niciodată, cine ştie?

Nu puteam lăsa să treacă această ocazie fără să nu o consemnez cumva şi am decis să o sărbătoresc printr-un CONCURS. Câştigătorul va primi din partea mea Ghidul Parisului, Thomas Cookinedita cărticică a lui Mateiu Caragiale, Sub pecetea tainei şi o vedere drăguţă din frumosul meu Cluj. Un cadou mic cu o ocazie mare!!!

Tot ce trebuie să faceţi pentru a intra la tragerea la sorţi, este să deveniţi fani ai paginii Bialog pe Facebook (asta desigur, dacă nu sunteţi deja şi în acest caz săriţi peste această cerinţă) şi să-mi lăsaţi aici un comentariu (cu orice doriţi să-mi spuneţi despre voi, bloguri, net, carţi, filme, călătorii orice etc). O puteţi face începând de acum, până duminică 22 iulie, ora 22. Luni pe 23 iulie anunţ câştigătorul şi public şi mesajul lăsat (asta ca să vă “oblig” să-mi lăsaţi mesaje frumoase) :)

Dragi prieteni, vă aştept să ne citim cu bine, la articolul 1001 şi aşa mai departe ;)

Un om al Mării, făr’ de Mare

Pe Ana-Maria am plăcerea să o cunosc şi personal, nu doar prin intermediul blogului ei. Îmi place de ea, de familia ei frumoasă şi de faptul că se cunoaşte că este un om interesant dincolo de postările zilnice. Ce m-a frapat întotdeauna la ea a fost faptul că deşi o ştiam constănţeancă, ea s-a mutat şi trăieşte la Timişoara, departe de “casa ei” şi de Marea Neagră. Ştiu despre oamenii născuţi şi crescuţi “la mare” că dacă se îndepărtează de ea, ajung să simtă toată viaţa o lipsă acută, o lipsă fizică, care invariabil se va răsfrânge asupra întregii lor existenţe. Ştiind acestea, i-am propus să ne povestească cum îşi alină aceast dor, această lipsă… iar Ana a acceptat să ne vorbească chiar aici pe Bialog, despre dorul ei nemărginit… Când toţi ne dorim la mare în vacanţe, în veri toride şi spunem că de la un la altul ne este tot mai “dor de mare”, poate ar trebui să ne gândim că unii oameni s-au născut pe malul ei şi cu toate acestea sunt “condamnaţi” să trăiască departe de ea…
M-am nascut la Constanta, cu ceva mai multa vreme in urma. Cand ma gandesc ca mai am 7 ani si implinesc jumatate de secol de viata , am un sentiment tare ciudat , pentru ca eu traiesc intr-un corp ce nu-mi apartine , zau asa! :D Cumva, poetic vorbind, valurile vietii m-au purtat pe ele catre partea opusa marii, in celalat capat de tara. Cand am plecat din Constanta conditia a fost sa revin in fiecare an inapoi acasa. N-a fost sa fie, in primul rand, datorita situatiei financiare si in al doilea rand multor altor probleme inerente ale vietii si ale realitatii incojuratoare.
Mi-e dor de ea, de Marea Neagra….mi-e dor sa o vad, sa o gust, sa o miros, sa o simt pe piele. Mi-e dor de ea lina, mi-e dor de ea calma, mi-e dor de ea valurita, mi-e dor de ea in ploaie, mi-e dor de ea furtunoasa, mi-e dor de ea furioasa..am incercat-o in toate starile ei. Cand e furtunoasa e  inspaimantator de frumoasa si mortala.
Marea e ceva ce iti intra in sange. Odata inhalat mirosul ei, memoria iti e scrisa pentru totdeauna. Scriu acum si adulmec in biroul asta mic, cu narile deschise, aerul sarat de alge uscate, peste, scoici moarte. Simt in pantofii astia fancy, in timp ce scriu, cum imi trec grauntele de nisip printre degetele de la picioare, iar nisipul arzandu-mi talpile cu fierbinteala sa. Mi se usuca narile si parul de la briza ce bate si ma uit in jur si constat cu tristete ca este numai aerul conditionat ce sulfa din coltul stang al biroului.
Imi lipseste….am  nevoie fizic de apa ei sa trec cu bine iarna….am nevoie de ea pentru sportul meu preferat, inotul, am nevoie de ea pentru ca o iubesc….Dar nu este, nu o am, e departe si deocamdata, atat de inaccesibila pentru mine. Sufleteste? Of, Doamne! Mi-e un dor sfasietor de ea…. 
Am vazut-o lina, ca un tau de munte… puteai numara scoicile de pe fundul ei si nisipul era usor valurit, ca o coafura de par cret. Am vazut-o plina de alge adunate la mal, putrezind incet si ingrosand malul plajii de mineralele lor. Am vazut-o in perioada cand meduzele vin la mal si mor, aduse de curentii marini ai marii. E un sentiment tare ciudat cand calci pe o meduza moarta, cand te pupi cu o meduza ce pluteste in deriva  sau cand, intentionat sau nu, cineva iti lipeste, din aruncare, o gelatinoasa pe spate. Dar e o vietate a marii si marea are viata.
Am vazut marea cand curentii se schimba si valurile sale aduceau la mal tot ce era rascolit de pe fundul ei, din larg. Am vazut marea pe furtuna si dezlantuirea ei de furie m-a fascinat si m-a facut sa o privesc ore in sir, ca intr-o hipnoza. Am vazut marea inghetata si niciodata nu as fi crezut ca marea ingheata. Am vazut marea stralucind irizant sub artificiile de Ziua Marinei si nimic nu se compara cu reflexiile acelea. Am mers pe mare in larg si fascinatia culorii ei verzi, din larg, este de neegalat pamantean, cu o alta nuanta de verde.
Imi lipseste categoric si definitiv. Imi e dor, sfasietor de dor de ea! O visez, o simt uneori si o miros, in mintea mea. Am revazut-o in Februarie 2010. Era furtuna, facea un zgomot ca de  tunet. Se izbea furioasa de tarmul Portului Tomis. Se invalmasea si stropea furibunda cu apa ei inghetata si sarata. Acoperise cu turturi sarati tot ce era in apropierea ei si se zbuciuma ca o nebuna dezlantuita si despletita in valuri albe de spuma. Era atat de fermecator de frumoasa si fascinanta! Era ca un suflet ce isi cauta necontenit linistea, fara sa o gaseasca! De atunci  au trecut doi ani. Privesc fotografiile facute atunci si oftez adanc.
Acum vreo 3 ani in urma, nici nu mai stiu, am fost la malul Mediteranei, cu copiii. Mediterana este fascinanta, dar nu e Marea Neagra si substitutul de mare ce l-am incercat a fost un adevarat fiasco, pentru mine. Cum imi alin dorul de ea? Nu stiu sa descriu corect. E un amestec de emotii si sentimente greu de descris in cuvinte. Ea este in mine si sufletul meu si sufar ca sunt departe de ea. Ma uit la fotografii, ascult si privesc cu respiratia oprita stirile de la jurnal, cu imagini de la mal de mare, citesc si privesc, ascult si visez. Uneori inchid ochii si ma intorc in timp. Ascult galagia  facuta de oamenii ce stau la plaja. Ici colo se aude, in mintea mea: “Hai la porumb fieeert! Hai la piatra de calcaieeee! Hai la namooool!” Si pe la nari imi trece un miros amesteca : porumb fiert, scoici moarte si namol. Inghit in sec saliva si am sentimentul ca intre masele imi crantane firicele de nisip.
In suflet am marea pe care o stiam cand am plecat de acasa. Pentru ca, pentru mine, acasa este acolo unde m-am nascut. Sa am palate sau sa ma aflu in locuri mult dorite si de o frumusete de te lasa fara grai, pentru mine acasa va fi intotdeauna locul in care m-am nascut, acasa e marea.  Marea e parte din mine. Eu sunt omul de la mare, fara mare. Dar marea sunt eu. Uneori.

Despre una, despre alta…

… despre posibilitatea unui an liber :) 

Nu este ceva foarte original, multi vorbesc despre asta (chiar si eu la mine am mai amintit in unele articole) iar destul de multi chiar pun in practica aceasta idee. Înainte sa vin sa va intreb pe voi dacă v-aţi încumeta la asa o experienta (desi multi depasesc acest an, transformandu-si multi alti ani in calatorii prin lume), vreau sa expun si eu parerea mea… continuarea acestui guest post pe care l-am acceptat cu mare drag, o puteţi citi aici :)

Foto

“Prefer să îmi trăiesc ziua şi noaptea, să îmi savurez clipa.”

Cunoaşte fiecare dintre noi măcar câţiva oameni care încă de la o primă discuţie par a fi “acei oameni”. Tipologii cu care rezonezi şi cu care te poţi înţelege fără multe artificii în gândire şi vorbire. O astfel de persoană este pentru mine şi Ioana, simpatica Ioana de la I’s Blog (Be Yourself – Bolg de Travel şi Lifestyle). Cu fiecare articol, Ioana mi se descoperea mai mult şi mai mult ca o persoană deosebit de interesantă… spre fascinantă. Am urmărit cu mare interes proiectele ei, am tresărit atunci când şi-a îndeplinit visul de pleca pentru o perioadă (nouă) în Tenerife, iar acum o susţin pentru noua aventură pe care o va începe în două luni: Be a local în… ASIA.

Vă invit acum să cunoaşteţi şi voi mai bine o persoană cu vise mari şi voinţă pe măsură, Ioana Budeanu!

1. Cine este Ioana de la I’s Blog? Cât din ea cunoaşte cititorul numai parcurgând articolele superbe de pe blog?

Ioana de pe I’s Blog este o persoană sinceră, pasionată până la uitare de sine de călătorii, care iubeşte literatura, îşi găseşte refugiul în scris, care caută acel loc numit “acasă” şi care învaţă să trăiască liber. Cititorul mă va descoperi în proporţie de 90% în articolele mele. Restul de 10% este format din optimism şi îndoiala, emoţii şi nelinişti, frică şi curaj, altruism şi egoism – bine dozate.

2. Ştiu că eşti Travel Writer şi mai ştiu că ai spus cu diferite ocazii ce presupune acest job, însă aş vrea, pe scurt, să mai spui câteva cuvinte despre acest job şi pentru cititorii mei.

Nu este un job pe care l-am căutat sau la care am aspirat. A venit natural, simplu şi frumos, din îmbinarea pasiunilor mele pentru scris şi călătorii. Pare un job de vis. Doar pare… Din păcate, nu este o “meserie” clasică şi este prost platită sau… deloc. Însă nu îmi pasă. Fac ceea ce iubesc mai mult şi atunci banii nu au nicio importanţă. Cine vrea să urmeze acest drum, trebuie să ştie că un travel writer nu este un simplu călător – este în primul rând, scriitor (original, decumentat), apoi este un călător low-budget, un specialist în marketing şi vânzări, un artist şi un inovator. Pare o treabă complicată, deci trebuie facută cu multă, multă pasiune şi nu trebuie să renunţi niciodată.

3. Eşti o mare pasionată de Tenerife şi ai vorbit mult despre acest loc – ne mai poţi spune ceva despre acest “paradis”, ceva ce nu ai mai spus până acum şi mai ales te-ai mai întoarce acolo?

Sunt pasionată de Tenerife?! Probabil că da, pentru că am locuit acolo vreo 11 luni. Am scris mult despre insulă, pentru ca oamenii să înţeleagă că este o destinaţie relativ uşor de atins, fără mari eforturi financiare. Însă nu este un paradis…

Am fost “bolnavă” de dor după aceasta insulă şi am fost nevoită să mă întorc pentru a mă vindeca. Îţi intră în sânge, pentru că mirosul oceanului şi crestele înzăpezite ale munţilor, traseele întortocheate, stâncile care se revarsă în mare şi oraşele micuţe şi liniştite te acaparează total. Mi-am creat o anumită imagine despre insulă, o imagine filtrată de dor şi de dorinţa mea de libertate. Când m-am întors nu am mai găsit nimic din această imagine. Este o destinaţie de vacanţă superbă, dar ca oricare alta. Acum nu m-aş mai întoarce acolo. Însă nu spun un NU categoric niciodată.

4. Aduc banii fericirea sau cel puţin ajută la întreţinerea ei, aşa cum se spune?

NU. Acesta este un răspuns categoric! Banii sunt un instrument care facilitează traiul în zona de confort. Dacă nu ieşi de aici, eşti pierdut.

5. Tocmai te pregăteşti să pleci într-o mare aventură: Thailanda! Cum ai luat hotărârea? Povesteşte-ne câteva lucruri despre acestă călătorie impresionantă şi ce înseamnă ea pentru tine.

Off, aş putea vorbi ore întregi despre astaJ). În primul rând, nu plec doar în Thailanda. Ci plec într-o mare aventură, de 8 luni de zile, prin Asia de SE. Voi începe cu Malaysia (Kuala Lumpur, Melaka, Langakwi), voi continua cu Singapore, Indonezia (Bali), apoi cu Thailanda (Phi Phi, Ko Phangan, Bangkok) şi poate ajung şi în Cambodia şi Vietnam.

Hotărârea am luat-o dupa ce am visat într-o noapte că mă aflam pe o plajă asemănătoare cu cea din filmul The Beach. Nu e o glumă. M-am trezit şi am ştiut unde voi pleca. Însă din acea dimineaţă şi până să fiu sigură de noua mea aventură au trecut vreo 4 luni – discuţii, negocieri, bilete de avion.

Mai am doar 2 luni până plec şi trec prin diverse emoţii – nu pot spune că nu-mi este puţin frică, mai ales pentru că plec cu buget zero. Nu ştiu unde voi locui, nu fac vaccinuri şi nu am asigurare medicală. Este acesta un salt mortal? Să sperăm că nu)

Cred foarte mult în univers şi în ceea ce ne oferă el. Iubesc acest pământ din tot sufletul şi sunt sigură că va avea grijă de mine. Şi mai cred că oamenii sunt în esenţă buni!

6. Cum îţi imaginezi viaţa ta peste 10 ani?

Nu mă gândesc la asta. Nu vreau s-o fac şi nu văd rostul. Prefer să îmi trăiesc ziua şi noaptea, să îmi savurez clipa. Însă recunosc că uneori imaginaţia mea o mai ia razna – şi mă văd (peste 10 ani) trăind într-o casă pe malul unei ape, alături de iubitul meu, cu un câine, o pisică, vreo 3 cărţi scrise, multe flori pe verandă şi  bucurându-ne de cei 2 copilaşi infiaţi.

7. Crezi în puterea de a-ţi scrie singură destinul? Mai exact, crezi în destin şi într-un drum hărăzit?

Da, cred că avem un drum trasat deja şi că orice am face, mai devreme sau mai târziu, ne vom afla pe acel drum. Normal, încerc să trăiesc frumos, să fac lucruri bune, să fiu pasionată şi fericită, să îmi croiesc singură destinul şi să găsesc un rost în viaţă. Iar când totul merge bine, ştiu că mă aflu acolo unde trebuie, unde am fost sortită să fiu. Chiar simt aceste lucruri. Când ceva merge rau, încerc să nu mă încrâncenez, să nu mă supăr – pentru că înseamnă că acel lucru nu-mi era potrivit. Destul de simplist, dar funcţionează.

8. Ai cărţi şi filme de suflet? Recomandă-ne şi nouă câteva, unele din cele pe care dacă nu le-am citi sau vedea am fi mai săraci.

O întrebare dificilă. Sunt foarte pasionată de filme şi cărţi. Rareori se întâmplă să-mi scape vreo noutate de la Hollywood şi nicio zi din viaţa mea nu trece fără să citesc câteva pagini dintr-o carte. Ce aş putea recomanda?

Cărţi: Lust for Life, de Irving Stone; Istoria romanţată a unui safari, de Daniela Zeca; Trilogie murdară la Havana, by Pedro Juan Gutierrez; Pânza de păianjen, de Cella Serghi; Nu renunţa niciodată, de Donald Trump.

Filme: The Beach, The Blind Side, Cinderella Man, Hotel Rwanda, Frida, Up in the Air, Blood Diamond, Match Point, The Descendants şi… mă opresc aici)

Cel mai important film pentru mine (acum citesc şi cartea – În sălbăticie, de Jon Krakauer) este fără îndoială Into the Wild, în regia lui Sean Penn.

9. Ce nu ai făcut până acum şi când erai mică ţi-ai imaginat că vei face? De fapt cred că vreau să te întreb dacă planul de realizarea a dorinţelor este în grafic? :D

În primul rând, nu am ajuns medic sau fashion designer, cum visam pe la vreo 10 ani. Însă începând de atunci mi-am dorit întotdeauna să citesc şi să scriu cărţi. Sunt în grafic! În plus, realitatea a întrecut de multe ori visele.

 

10. Crezi în întâlnirile dintre oameni? Cât din ceea ce suntem crezi că se datorează acestor întâlniri?

Da, cred că ne este dat să cunoaştem anumiţi oameni cu un scop anume. Din păcate, am fost şi sunt dezamăgită de foarte multe personaje pe care le-am întâlnit. Am puţini prieteni, spre deloc. Lumea devine din ce in ce mai agresivă,  mai preocupată de sine şi de bani, mai superficială şi mai absentă. Însă am întâlnit şi oameni deosebiţi, a căror prietenie o preţuiesc enorm. Sunt o persoană foarte altruistă, foarte loială. Ceea ce admir la oameni este încrederea, onoarea, loialitatea, vederea de ansamblu a lucrurilor şi deschiderea spre univers. Sunt ceea ce sunt pentru că mi-am dozat foarte bine “întâlnirile”.

Îi mulţumesc Ioanei foarte mult pentru aceste răspunsuri frumoase, sper că sunt şi pe placul vostru, iar gândul că o să fim alături de Ioana în noua aventură mă face să cred că anul acesta la noi nu va mai veni toamna :) Ioana va pleca cand deja noi ne vom fi intors de prin toate vacantele de anul acesta :) Pana atunci vă invit la ea pe blog să aflati mult mai multe despre ASIA si… v-am pregătit şi o surpriză  ;)

Cultura cafenelelor

Săptămâna asta, aproape că nu a fost dimineaţă în care să nu mă inspire o imagine cu o cafenea din Paris. Recunosc, foarte reconfortantă a fost această inspiraţie. Totul a pornit de la o discuţie avută sâmbăta trecută în timp ce ne plimbam cu musafirii prin oraş. Concluzia la care am ajuns este că până în prezent românii nu au aşa numita “cultură” a cafenelelor şi a teraselor (deşi a teraselor o mai dregem cumva pe timp de vară), însă cea a cafenelelor este departe, foarte departe de mentalitatea noastră.

Nu are sens să vă povestec eu acum cât de ataşaţi sunt francezii şi italienii de cafenelele lor, dintre ei ştiind că francezii le divinizează chiar, fac parte din viaţa lor de zic cu zi fără excepţie, în Franţa şi cu precădere în Paris, cafenelele au devenit în timp adevărate obiective turistice, nu ai văzut Parisul dacă nu ai intrat în barem câteva cafenele.

Eu recunoscc că data trecută în Paris am intrat de nevoie (gen cappuccio sau croissant) în două cafenele mai puţin celebre pentru că la acea vreme nu ştiam de fapt care este treaba cu ele. Mi se păreau drăguţe şi cochete şi mi se păreau asaltate şi fotografiate mai ceva ca podurile peste Sena, dar odată întoarsă de acolo am realizat că am făcut o gafă în programul meu de turist avid după nou în oraşul luminilor şi am uitat de marea dragoste locală: cafenelele pariziene aşa cum există ele din vremea marilor creaţii. Tocmai de aceea, cu frustrarea că românii nu le au cu acest gen de localuri şi tocmai că nu am apreciat valoarea lor atunci când am avut şansa, data viitoare în Paris, cafenelele se vor afla printre principalele puncte de atracţie, nu le voi rata, aşa că mă documentez din cele mai bune articole de acest gen scrise pe la noi.

1. Vulpitza, îndrăgostită de Paris, ne-a scris 3 articole despre cafenelele pe care le adoră ca o adevărată localnică ;) Cafe de Flore, Cafe Des Deux Moulins şi Laduree.

2. Fetele de la Viajoa ne propun un slalom prin Parisul cu miros de cafea proaspătă…

3. În ghidul unei vacanţe romantice la Paris, turistul prin Europa ne propune un tur prin cafenelele intime ale Parisului.

Citiţi, savuraţi şi nu uitaţi unde trebuie să vă opriţi atunci când ajungeţi în oraşul luminilor şi al… cafenelelor ;)

Foto