Cu diferite alte ocazii v-am mai spus că-mi place enorm de mult iunie. Se poate să mi se tragă din școală, de când toate vacanțele copilăriei mele lungi și frumoase începeau pe 15 iunie, zi de obicei ploioasă la Ineu, dar care știam că prevestește o vară luuuungă, pe care urma să o iubesc până la capăt. Atâtea veri și vacanțe frumoase au început în iunie, atâtea momente minunate mi-a adus iunie, atâtea dimineți târzii, atâtea cărți de căpătâi și atâtea seri petrecute pe stradă cu prietenii, că până în momentul de față, am așa un drag de luna asta de parcă ar fi “a mea”. Poate că a fost și motivul pentru care am hotărât să mă căsătoresc în iunie (și evident să mergem în honney…week tot atunci), să nu prea stau niciun weekend acasă în iunie ci să-mi iau aparatul foto în spinare, pletele în vânt și amintirile din toate acele vremuri apuse și să celebrez luna asta cu care începe anotimpul meu preferat și implicit Vacanța de vară!

Hei, hei, verde e iarba/ Soarele-i sus pe cer!/ Hei, hei, dusă e iarna/ Cu dinții ei de fier! :) Crezut-am asta în primul weekend din aprilie, când am fost atât de luată pe nepregătite de un weekend însorit și cald că m-am plimbat năucă o duminică întreagă pe la mine prin sat, fără țintă și cu mintea departe. Apoi am aflat că acel weekend avea să fie și cel mai frumos din toată luna aprilie, iar eu mă gândeam că n-are cum, doar vin Floriile și Paștele și mergem la Ineu și vaaaai cât de frumos o să fie în curte la soare…